Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Apr 26, 2014 in Books | 0 comments

Un siloz cu 40 de etaje săpate sub pământ și câteva scenarii care i-ar irita pe fanii lui Osho

Un siloz cu 40 de etaje săpate sub pământ și câteva scenarii care i-ar irita pe fanii lui Osho

apo1

Probabil fiecare se simte captiv într-un scenariu ratat, călător pe un drum fără devenire, și poate tocmai de aceea e lesne de atras în păcatul speranței. E dornic să viseze un loc mai bun, pe care nu are curaj să-l caute, de teamă că va muri imediat ce iese din zona în care se simte apărat. Din zona de confort, ar spune noile filosofii motivaționale, deși nu la ele ne referim acum, ci rezumăm sumar o intrigă din faimoasa serie “Silozul”.

Propria frică este alimentată de avertismentele și de poveștile de groază spuse alții, până într-o zi în care, presată de promisiunea fericirii, zona de confort începe să strângă așa de tare, încât nu mai poți petrece nicio secundă acolo, trebuie să ieși oricum, sacrificând orice, cu prețul vieții. Numai o frică fără limite te-ar putea împiedica să faci asta, dar oricum ai trăt prudent o viață, a fost destul!

Ți-ai spus de o mie de ori că ești mințit, că doar frica te împiedică să vezi, că un dram de curaj te-ar putea elibera pentru totdeauna, așa că pur și simplu vei schimba asta chiar acum, când vei deschide ușa și… Și abia atunci temerile tale cele mai negre s-ar putea dovedi reale, o dată ieșit s-ar putea să realizezi că paradisul visat este doar o fabulație a unei minți frustrate de banal, că ai greșit jocul, că ai riscat aiurea și că acum îți vezi cu ochii cele mai cumplite dintre temeri. Adică mori.

apo

Dar n-am ales “Silozul” doar pentru că una dintre povestiri ar fi o fluierătură în biserica adepților lui Osho. Ideea că romanele SF speculează excelent structuri psihologice simple pălește în fața celui de-al doilea argument: orice text care i-a adus autorului lui un milion de dolari fără să fi fost ecranizat merită să fie cercetat cu atenție!

E de succes să ai o poveste cu Sfârșitul Lumii, am zice, gândind la alte câteva hituri ale genului, la un Mad Max isteric tronând în văzduh sau peste ape, la infertilii din Children of Men, care-și găseau refugiu prin coastele dărăpănate ale fostelor clădiri sau la tânăra rămasă singură într-o lume pustie, care urmează orbește vocea unui radio-difuzor ruginit în “20 Years After”.

De-a lungul vremii, o serie întreagă de supraviețuitori ai Apocalipsei s-au străduit să facă față celor mai ciudate încercări pentru a-și salva pielea și pentru a reface civilizația pierdută. Au pășit tiptil pe nisipuri mișcătoare, au alergat prin ploi acide, ferindu-se de viermi uriași care umblau prin pământ sau de bande de rebeli descreierați.

Pare că toate scenariile au fost epuizate, deși rămâne întotdeauna mult loc de altele, se pare, în măsura în care autorii de SF sunt, probabil, cei mai creativi dintre scriitori. Acum avem de-a face cu vântul toxic. E destul de perfid, pentru că lasă impresia că ar putea fi învins, dar, în realitate, nu apuci să urci dealul către ruinele străvechiului oraș, care se ițește, ca o Fata Morgana, în zare, că se stârnește vântul ăsta care îți dizolvă aproape instantaneu casca, costumul atent frecat cu câlți de lână și, în cele din urmă, viața.

Apo2Hugh Howey i-a vândut drepturile de ecranizare pentru “Silozul” lui Ridley Scott, cel care a spus lumii câteva dintre cele mai fascinante povești, cum ar fi Black Hawk Down, Gladiatorul sau prima versiune din Aliens, cea din 1979. (Nu că aș fi fan Aliens, dar trebuie să avem ceva respect pentru o producție care a avut încasări de multe milioane de dolari, un Oscar și atâta notorietate de-l știu încă și copiii!).

Îmi și imaginez cum va pune Scott pe ecrane imaginile din “Silozul”, cețoase – de parcă ar fi fost filmate prin obiective frecate cu ulei -, peisaje aride, măturate de un vânt toxic și înzorzonate de nori grei și negri, ca de plumb. Filmul va fi produs 20th Century Fox, ca și Alien, deși și Liongate era, la rându-i, interesat de o asemenea poveste. În mod normal, cu această frază s-a terminat cu prezentarea acestei cărți, mai multe pur și simplu n-ai cum să adaugi. E o poveste suficient de bună încât să-l transforme în milionar pe Howey – altminteri, un fel de debutant care și-a clădit faima doar pe poveștile din seria Silozul, scrise începând din 2011.

A asamblat cu migală și fantezie detaliile unei lumi care a crescut sub pământ, ca un uriaș mușuroi de furnici. Avem un thriller post-apocaliptic, deci… mină de aur pentru cei care s-au distrat cândva cu romanele lui Stephen King sau, mai nou, cu Justin Cronin ori Suzanne Collins. Îmi imaginez că în România ar trebui să fie măcar ceva nostalgie, printre cei care și-au petrecut anii de până și de după Revoluție devorând “Picnic la marginea drumului”, “Dune” și alte istorii la care au fost sensibili toți visătorii, toți conspirativii sau pur și simplu toți fanii Star Wars. E ușor să-i recunoști, sunt cei care ciulesc urechile când aud de Editura Nemira. Știm noi de ce 🙂

Aș fi curioasă cum va recompune Ridley Scott Silozul, un stup întins pe vreo 40 de etaje sub pământ, unde fiecare știe exact ce are de făcut, zonele sunt împărțite riguros și au regulamente anume, maternitatea este la etajul zece sub pământ, la etajul 40 sunt adâncații de la aprovizionare, care arareori urcă la suprafață, există etaje de apartamente, etaje de școli, se face chiar și turism. (Mă intrigă faptul că cei din Siloz n-aveau lift! Copiii aleargă pe scări chirăind sau stau și privesc peste balustrade, toată lumea urcă și coboară, inclusiv primărița, care de fapt se simte prea bătrână pentru atâtea etaje. Sper că în următoarea poveste Howey le va construi un ascensor!)

Ciudat e că, pe lângă nenumăratele spaime pe care le îndură locatarii coloniei, unii trăiesc cu groaza că vor muri înecați, deși acesta e cam singurul pericol care nu-i paște, în plus nici n-au văzut niciodată o apă suficient de adâncă, de unde să se poată deprinde cu un asemenea pericol. Este, probabil, o moștenire de pe vremea în care strămoșii lor umblau pe afară.

Lumea trăiește în silozul ăsta de câteva sute de ani, istorie pe alocuri înregistrată pe dischete, mai ales că fuseseră și câteva revolte, la care cetățenii se refereau cu consternare, așa cum vorbim noi de cel de-al Doilea Război Mondial, bunăoară. Se păstra trauma colectivă a momentului în care fuseseră șterse serverele.

Într-o bună măsură “Silozul” este și o utopie distopică, având în vedere că în interior lumea se organizase ceas, exista un foarte abil și puternic departament de IT, un primar, un șerif, anumite grupuri care dezvoltau ceva mistică și alte structuri care ar fi putut asigura bunul mers al comunității. Firește, există și o structură “de sus”, elită bănuită că ar folosi un program anume pentru a mistifica realitatea, proiectând pe ecranele care țin loc de geamuri imagini ale apocalipsei de afară, care doar par foarte reale, dar care ar putea să mascheze un paradis interzis.

Oamenii mai și mor în Siloz, iar nutrienții din trupurile morților ajung în solul fermei de la etajul opt, pentru că silozul era încuiat ermetic și doar condamnații și nebunii primesc drept pedeapsă misiunea de a ieși să curețe lentilele uriașe prin care cei din interior vedeau lumea de afară. Iar curățarea este un eveniment care-i bucură pe toți și pe care-l sărbătoresc cu lunile.

apo4

Cartea “Silozul” are nu mai puțin de șase mii de cronici pe Amazon, iar Hugh Howey a primit și un million de dolari până acum numai din vânzările în această rețea, Putea fi mai mult și mai bine, pare să spună autorul. Citeam în urmă cu câteva zile că Hugh Howey vrea o revoluție a autorilor! O revoluție care ar putea să însemne “eliberarea” lor de sub “jugul editurilor” sau, în tot cazul, să fie măcar o manieră de a soma editurile să-și trateze autorii și cititorii mai frumos. Altminteri, spune el, sunt sortite pieirii.

Editurile mici și autorii indie par să domine marile lanțuri de vânzări de carte, cel puțin în domenii ca science fiction, romance și thriller. În plus, autorii auto-publicați, câștigă cu 50 la sută mai mult decât cei care mizează pe editurile tradiționale, inclusiv când vine vorba de vânzările de carte digitală, adică un domeniu care nu necesită prea multe costuri din partea editurii.

Majoritatea autorilor din Statele Unite, spune Howey, au contracte abuzive cu editurie, care trebuie schimbate, în măsura în care și piața se schimbă. Că a propus și un sindicat, după modelul celui cerut în urmă cu câțiva ani de scenariștii de la Hollywood, asta nu știm cât o să-i amuze pe publisherii din lume…

2,738 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *