Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 27, 2014 in Books | 0 comments

Un număr de magie al sorții: Hitler a apărut în mijlocul Berlinului!

Un număr de magie al sorții: Hitler a apărut în mijlocul Berlinului!

Grafitti, Talinn, Estonia 2002

Grafitti, Talinn, Estonia 2002

Hitler se trezește șifonat și mirosind a benzină, printre bălăriile de pe un maidan sărăcăcios, pe care niște băiețandri bat mingea. Nu prea reușește să-și amintească ce a făcut cu o seară în urmă, parcă era cu Eva și aveau de gând să facă ceva amuzant, poate vadă un film sau să iasă la un restaurant, oricum alegerile erau destul de reduse în oraș și aproape că se enerva gândindu-se la momentul în care el însuși dăduse ordinul să se facă asemenea restricții. Ce să se fi petrecut oare cu el? Să fi fost victima unui complot, a unei răpiri în cursul căreia serviciul secret inamic i-a înscenat o farsă complicată pentru a-i smulge, împotriva voinței sale de fier, niște secrete prețioase?

Stătea întins de ceva vreme pe maidan, încercând să-și amintească dacă Stalin anunțase sau nu vreo vizită în ultimele zile sau orice altceva l-ar fi ajutat să priceapă ce caută acolo. Nici tu Bormann, nici tu Keitel, nici Goebbels, era singur singurel, lățit lângă o băltoacă în mijlocul pustiei. O situație cam ciudată, îi era clar că se află la Berlin și că ar cam trebui să ajungă în bunker, așa că s-a ridicat anevoie, l-a înjurat în gând pe Rust când băieții care băteau mingea nu l-au recunoscut, după care, sărind peste o pisică tărcată care umbla aiurea pe acolo, a ieșit în inima orașului. Da’ de unde o fi pe aici atâta culoare, parcă Berlinul era fix ieri cenușiu și plin de munți de moloz și dărâmături? O lume complet nouă și de unde o fi apărut ea?

Ceva-ceva tot rămăsese cum a fost, a recunoscut imediat nenumăratele desene și mesaje scrise de pe ziduri, mai ales că tehnica îi era familiară încă de pe vremea Weimarului, când susținătorii comuniști măzgăleau pe pereți tot felul de aiureli bolșevice. Dar măcar pe vremea aceea cuvintele puteau fi citite. De data asta totul era complet ilizibil, deși era cam clar că autorul lor se străduise. De bună seamă că scrisul stâlcit putea fi pus pe seama inculturii gloatelor de stânga, deci era cam limpede că lipsește o mână călăuzitoare și o organizare severă. Casele arătau ca niște acadele, iar pe marginea drumului erau, parcate ciucure, tot felul de mașini, probabil automobile, în linia cărora se mai vedea încă destul de clar influența uzinelor Messerschmidt.

Brynn Evans

Brynn Evans

Era limpede că Germania era încă în război, pentru că toți bicicliștii purtau cască. Probabil că fuseseră lupte crunte, având în vedere că toate căștile erau destul de deteriorate și pline de găuri. Contrariat și căutând repere, a găsit, sub o bancă, ceva care semăna cu un ziar, Media Markt, și a citit în el câteva povești tâmpite, uluit că nu prea-și amintea când a aprobat așa ceva și enervat că, într-o perioadă de penurie, se risipesc iremediabil prețioase resurse pe asemenea bazaconii. Mai rău a fost să remarce și toate ziarele alea turcești de la chioșc, ce-or căuta acolo, că doar se străduise atâta să convingă Turcia să intre în Război de partea Reich-ului. Probabil că Donitz reușise să-i convingă pe turci cât a fost el inconștient. Iar intervenția turcească trebuie să fi adus și ceva schimbări în soarta războiului, gândea Fuherul, de față cu atmosfera pașnică de pe străzi. Fantastic, nu-i crezuse pe turci în stare de asemenea performanțe! Abia mai târziu și după o atentă observație avea să înțeleagă că turcii nu veniseră să ajute.

Stupoare: totuși, cam ce să însemne data tipărită pe ziare, anume 30 august 2011? I se legana privirea așa cum se leagănă masele populare în corturile de bere! Mai rău era că în buzunare nu avea niciun pfening, ceea ce îi cam amintea de căminul de bărbați în care locuise în 1909, de lunile alea în care avusese atâta de muncit pentru obținerea minimului necesar, de pâinea uscată… Hitler se trezește în 2011, complet confuz, nici măcar nu știa cine avea Reich-ul la ora aia și nici cu cine avea imperiul frontiere comune. Pentru că lumea îl lua drept actor de primă mână, de vreme ce semăna așa de bine cu Hitler, a admis să petreacă următoarele câteva zile în dugheana de ziare, printre publicații îndoielnice, zaharicale și băuturi. Lumea se cam schimbase.

Alte glume cu Hitler în cultura Grafitti

Alte glume cu Hitler în cultura Grafitti

În decursul ultimilor 66 de ani numărul soldaților sovietici pe teritoriul german, și mai ales în zona Berlinului, păreau să se fi redus considerabil, ceea ce era o premisă mai sigură de succes a Wermachtului – a socotit el rapid – decât în vremea în care erau vreo 2,5 milioane numai pe frontul de est. Se străduia să se pună la punct, deși era destul de greu să înțelegi ceva din informațiile alea prezentate alandala, o mulțime de erori în aprecierile de ordin militar istorico-militar sau politic, niște aiureli prezentate așa de rău că orice om înțelept ar lua-o razna. Presa de scandal părea să fi scăpat de sub controlul statului. Și deprinderile radiodifuziunii Germaniei se schimbaseră dramatic din 1940. Acum, când deschideai radioul, se auzea un zgomot infernal, urmat de o vorbărie interminabilă și greu de înțeles.

Steven French

Steven French

A priceput până la urmă că social-democrația asta imposibil de stârpit se năpustise din nou pe spinarea greu încercatului popor german. Ciudat, Reichsmark-ul nu mai era monedă națională și, deși el se străduise așa de mult să o impună la nivel european, na că s-au găsit alții care să implementeze ideea. Chiar mai rău, până și Polonia își continua nefireasca-i existență, nici mai mult, nici mai puțin decât pe frumosul teritoriu al Reich-ului. Ah, ca să nu mai vorbim de curățătoria Yilmaz. Yilmaz? Păi bine, mă, pentru asta am petrecut eu nopți amare în bunker, aplecat cu încrâncenare asupra hărților din centrul de comandă, luptându-mă cu lumea ostilă și cu destinul?

Toate se schimbaseră, în afară de Academia din Viena, unde părea că este la fel ca odinioară, aceleași spirite măcinate de invidie, spirite mărunte care puneau și azi bețe în roate geniilor inovatoare, superioare, pline de curaj, pentru că nu suportă ca strălucirea acestora să umbrească jalnica lor umilință. Nu fumează și nu este pasionat de vânătoare, aflăm mai departe dintr-un insolit portret pe care personajul Hiltler, atent construit de scriitorul, politologul și jurnalistul Timur Vermes în cartea “Ia uite cine s-a întors“, apărută recent la editura RAO. Persiflaj, satiră, comedie politică? Toate acestea și încă multe altele în romanul de debut al autorului german, deși, după ce te distrezi, parcă te ia cu frig pe șira spinării.

Cartea are un succes nebun în lume și s-a vândut deja în mai bine de un milion de exemplare în Germania. Și, fără îndoială că povestea este mult mai palpitantă pentru Germania, care percepe mult mai bine satira politică și foarte fina analiză socială. Să ne gândim numai la faptul că salutul nazist este o infracțiune în Germania, în timp ce diferite personaje îl execută cu ceva entuziasm. Cartea e populară și în Marea Britanie, dar și britanicii au făcut mișto de Hitler și asta încă de prin anii 1930. O să ne amuzăm și noi să întâlnim un Adolf domesticit, care se enervează ca un bătrânel de tot și de toate, că țara a scăpat de sub control, că lumea a înnebunit sau că tinerii nu uită pe unde merg pe stradă, aiuriți de smartphone-urile lor. Povestea este spusă la persoana întâi, cu har și ușurință, pigmentată cu glume și ironii suficient de bune să te umfle râsul.

:D

😀

Hitler este într-o situație complet tâmpită, dar asta nu-l va opri pe Fuhrer să fie aproape de poporul lui. Mai grav este că poartă uniforma și, deși nu are zvastica pe ea (ce rost ar avea, doar toată lumea știe din ce partid este!!!), totuși lumea se uită cam lung și se întreabă cum a obținut aprobările speciale să o poarte în public.

Ce, nu prea înțelegeți? Păi e firesc ca cititorul căruia timp de ani i s-a turnat în cap cu polonicul democrației o imagine marxist-deformată a istoriei, s-ar putea mira de Hitler și nici nu ar fi tocmai în stare să discearnă ceea ce se află dincolo de aparențe. Și nici măcar n-am putea să-I reproșăm asta omului simplu, muncitorului cinstit sau bravului țăran, care oricum nu găsesc, în toiul luptei pentru existență, resurse să se întrebe “Dar unde este Fuherul mort?” “Arătați-mi-l!”.

G

Editura RAO

Hitler tocmai a apărut în inima Berlinului. E clar, se manifesta însăși soarta. Ce să facă și soarta, dacă materialul uman de acum nu se găsea niciun cap care să dispună de prezența de spirit necesară? Fie că voia, fie că nu, trebuia să-l scoată la iveală din rezervele trecutului. Iar dacă soarta se văzuse obligată să apeleze la acest adevărat număr de magie, atunci de bună seamă situația Reich-ului și a poporului trebuia să fie acum mult mai rea decât fusese în 45. Dar de ce să fi apărut el și nu Bismarck, Frederic al II-lea, Carol cel Mare, Otto sau atâția alții care ar fi așteptat, la rândul lor, o a doua șansă de a urca poporul german pe culmile gloriei? Nu mai contează… Îmbrăcat în blugii vânzătorului de ziare care-l găzduia, Hilter decide că va fi încă o dată alături de poporul lui, acum, când pare să aibă atâta nevoie.

Gluma de la care începe romanul este și ea destul de bună – lumea crede că Hitler este un actor de comedie, în timp ce el se ia foarte în serios, ba chiar e îngrijorat și nervos, și cum să nu fie, când vede stele evreiești peste tot și află, colac peste pupăză, că evreii nu mai sunt subiect de bancuri. Da, Hitler este de acord, contemporanii au înțeles, de fapt, ceva mai bine situația: evreii nu pot fi subiect de bancuri, de vreme ce ei sunt o problemă serioasă. Povestea este construită din analogii cu mari momente din istoria nazistă, de care acest Hitler este foarte mândru.

Cu toate acestea, unii au găsit că această diluare a lui Hitler, în realitate un adevărat virtuoz al urii, ar putea să fie chiar deliberată, eventual pentru a specula o posibilă nostalgie pe scară largă după un lider puternic, ale cărui idei clare să perpetueze mândrie națională. De altfel, într-una dintre rarele incursiuni în afara politicii germane din acest roman, Hitler face referiri admirative cu privire la Vladimir Putin, care e băiat simpatic, deși are prostul obicei de a merge la bustul gol sau de a se lua la trântă cu crocodilii.

O parte a criticii a găsit romanul un pic previzibil, de vreme ce observațiile sociale și politice ar putea să pară de o aiureală fermecătoare, iar satira ar putea să însoțească liniștit într-o carte cu benzi desenate. E drept, trecem printr-o mulțime de locuri comune: jurnaliștii sunt obsedati de rating, politicienii moderni sunt oportuniști, iar lumea se îmbată criță la Oktoberfest. Mai grav este că există foarte puține intrigi și foarte multă vorbărie.

Și, probabil că autorul nici n-a greșit prea mult. Și în conștiința publică există o apropiere între cei doi - pare să demonstreze o lucrare grafitti din Saffron Walden, aflată între Abbey Lane și Beck Road

Și, probabil că autorul nici n-a greșit prea mult. Și în conștiința publică există o apropiere între cei doi – pare să demonstreze o lucrare grafitti din Saffron Walden, aflată între Abbey Lane și Beck Road

În ciuda criticii, cartea este genul de citit într-o suflare, un compendiu de mixuri satirice, care exprimă toate frustrarile moderne, până la cele mai banale dintre ele, într-o izbucnire a unei furii interzise. Și, de ce să nu recunoaștem, cele mai multe ori, e mai amuzant.

PS – Știți cartea aia albă, complet albă, cu care sunt înzorzonate, mai nou, vitrinele librăriilor din centru? Ei bine, despre aia e vorba!

2,257 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *