Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Dec 8, 2014 in Books | 0 comments

Un brazilian la București, povestea rapperilor din Afganistan și alte câteva imagini suprarealiste

Un brazilian la București, povestea rapperilor din Afganistan și alte câteva imagini suprarealiste

Toni Marques

Toni Marques

În Europa trebuie să te străduiești din greu să rămâi ignorant, sunt prea multe povești ascunse în fiecare lucru, începând de la un colț de stradă și până la o banală bucată de brânză, spune scriitorul brazilian Toni Marques, rătăcit printr-un București jilăvit de mâzga lui decembrie. În taxiul care ne duce cu relativă viteză pe sub luminițe de Crăciun și pe sub reclame colorate se vorbește de KGB, Mossad, SRI, o mixtură de idei în cuvinte nici măcar duse la final – de bună seamă toți călătorii sunt obișnuiți cu subiectul-, motiv să ne prindem cât suntem de ocupați să dezlegăm mistere și cât ne sunt de familiare poveștile unor servicii gândite drept secrete. Serviciile populare – mă amuz în tăcere de o idee năcută șubredă.

Sigur, există și în Brazilia câteva acțiuni ale serviciilor secrete intrate în legendă, dar majoritatea sunt povești rămase de pe vremea regimurilor tulburi militare, spune Toni, aducând vorba despre faimoasa Operațiune Condor, cu filmele și documentarele realizate vreodată pe această temă. Argentinienii, ei sunt foarte buni cineaști și ei au făcut cele mai multe producții video urmărind aceste povești. La noi lucrurile stau mai altfel după 50 de ani de poliție secretă, iar lumea e oricum încă bulversată de ofertă: candidații la președinție, oamenii de afaceri, jurnaliștii… aaa…. Desigur, de data asta brodăm pe temă mai degrabă ca reacție, pornind de la faimoasa listă a lui Dughin, ideologul neoficial al lui Putin, care a tras și o serie de români în această nouă aventură. Toni se implică în intrigi, cu seriozitatea intelectualilor vestici și cu noblețea unuia care s-a născut vorbind portugheză.

Sau cu interesul jurnalistului care în 2001 transmitea, din New York, tragedia turnurilor gemene. Pentru O Globo. Lucrează la un post de televiziune care și-a redus numărul de corespondenți în vreme de criză… își mai permite doar unul la Roma, care nu știm ce face, câțiva în New York, unde, printre altele, sunt comunități uriașe de brazilieni, unul în Japonia, care monitorizează și Malaezia, unul la Paris, unul în Portugalia… Nu prea am ce comenta, deci fac doar în gând comparația cu presa română a ultimilor ani, care trimite corespondenți la….

Toni Marques

Toni Marques

Toni nu arată deloc exotic, ci mai degrabă ca un filosof contemporan german – ca să listez câteva dintre stereotipurile care-mi ocupă gândurile, complet abuziv, în condițiile în care nici brazilieni nu prea cunosc, și nici prea mulți filosofi germani. Brazilia… mă gândesc, în secret, că așa arată Bucureștiul, înzorzonat fără pretenții și năpădit de noroi fin. Arată ca o dansatoare braziliană mutată în Alaska.

Zâmbesc unui concept suprarealist, iar seria se diversifică imediat cu povestea femeii rapper din Afganistan invitată la un festival internațional care se ține în favelele din Rio. O caut online și mă mir că are și cont de Facebook: Paradise Sorouri, o tânără gen Amy Winehouse, care cântă cu iubitul ei, Diverse Marwi. Cu care și locuiește, la Kabul. Vigilența estică mă face să am rezerve, în timp ce Toni, cu apetența vestică pentru esențe, îmi spune că i-a avut invitați la festivalul de literatură de la Rio, eveniment pentru care este curator.

Mhm… șiii? Cum au reușit ei să aibă o aventură? – plusez fără să anticipez un răspuns care să mă amuze: “n-ai să crezi, dar să porți burka poate avea și ceva avantaje. Poți oricând să spui că bărbatul pe care îl ții de mână pe stradă este verișoară-ta”. Înregistrez aiurea o conversație fără pretenții de interviu și sunt doar pe jumătate dezamăgită să constat că aparatul a păstrat doar câteva minute din poveste. Oricum Toni Marques, care a fost anul acesta invitat al Festivalului Internațional de Literatură de la București, urmează să se întoarcă, de data asta pentru o înțelegere mai puțin superficială a lucrurilor. Și, până atunci, trebuie neapărat să citesc cărțile unora dintre cei pe care i-a cunoscut la București… Marius Daniel Popescu, spune Toni Marques, Marius Chivu, Michael Hăulică… sunt mulți.

Pe Marius Daniel Popescu am să-l citesc și eu, mai ales pentru că s-a prezentat drept șofer de autobuz, dar și pentru că este proprietarul unei reviste culturale printate pe o foaie așa de mare și așa de lucioasă încât cu greu mi-a încăput în geantă. Și pe Michael Hăulică am să-l citesc, pentru că am râs în hohote la prezentarea cărții lui, și chiar e prima oară când râd în hohote zilele astea.

Artista rap Paradise Surouri, din Afganistan, în favelele din rio, la invitația lui Toni Marques

Artista rap Paradise Surouri, din Afganistan, în favelele din rio, la invitația lui Toni Marques

Rep. Brasil, Brasil…

Toni Marques. Vin din America de Sud, Brazilia. O țară care are propria istorie colonială, deși are ceva unic… măcar în felul în care își tratează vecinii. Relațiile noastre cu vecinii, și în general relațiile noastre cu străinii sunt condiționate, probabil, de faptul că Brazilia este cea mai mare țară din regiune. Avem 200 de milioane de locuitori – o mulțime de locuitori. Rio de Janeiro are doar șase milioane de locuitori, dar Sao Paolo e uriaș, are, cred, vreo 14 de milioane de locuitori. E uriaș. Brazilia e, totodată, și cea mai mare și mai bogată țară printre vecinii ei, deci ar fi de înțeles și rivalitățile, și o oarecare vanitate. În plus, mai suntem și separați de limbaj de ceilalți. Vorbim portugheză, în timp ce vecinii noștri vorbesc spaniola. Plus fostele colonii franceze și olandeze care, desigur, vorbesc franceză și olandeză.

Dacă nu ești student sau om de afaceri, cel mai probabil nici nu ai vreo legătură cu străinii în Brazilia. Oamenii obișnuiți n-ar putea să spună nici măcar care e diferența între un tip din Bolivia și unul din Venezuela. Nici prea interesați de istorie nu suntem. Învățăm câte ceva în școală, dar destul de puțin. Au existat și ceva proiecte să se învețe spaniola în școli, însă niciunul nu a fost finalizat. Sigur, cei care chiar doresc să vorbească, găsesc o cale, deoarece spaniola și portugheza sunt pe alocuri asemănătoare (deși există nenumărate false asemănări. Cuvinte care par similare, dar care au, de fapt, sensuri diferite), așa că noi spunem că, în asemenea cazuri, vorbim portugola (portugnol). Adica o portughezo-spaniolă. Suntem într-o oarecare măsură interesați de Argentina, pentru că era o țara ceva mai bogată. Există ceva rivalități în fotbal, dare u nu sunt chiar foarte interesat de sporturi. Brazilienii sunt probabil și oarecum invidioși pe argentinieni, pentru că ei sunt ceva mai europeni. Buenos Aires este un oraș european, chiar și arată ca un oraș european…

Toni Marques si Oana Boca la Festivalul Internațional de Literatură de la București

Toni Marques si Oana Boca la Festivalul Internațional de Literatură de la București

Rep. Și, până la urmă de ce ar fi o chestie așa interesantă să fii sau să pari european în America de Sud?

Toni Marques. Nu neapărat… Este într-un anume fel… să zicem șarmant… să pari european, sunt sigur că tu știi mai bine despre ce e vorba, iar ei se trag din italienii din Sicilia și se simt ceva mai europeni decât alții. Și cam așa stau lucrurile, de fapt. Au o mulțime de cafenele, merg în cafenele cam tot timpul, au o reală cultură pentru cafea în sine… Sunt oameni vanitoși, foarte frumoși, sunt literați, citesc foarte mult. În Buenos Aires clădirile arată european, au balcoane peste tot, construite exact la fel, orașul arată exact ca Madridul sau Barcelona. Tot ei au cele mai multe librării decât orice țară din împrejurimi. Numai în Buenos Aires sunt mai multe librării decât în întreaga Brazilie. Iar în Brazilia sunt cam 5500 de librării.

Probabil ți se pare cifra foarte mică, însă există foarte multe orășele în care nu există nicio librările. Acum, dacă vrea cineva să cumpere cărți, o face online. Până acum, însă, exista doar varianta să o facă în timpul unei călătorii în alt oraș, să ia trenul până la cel mai apropiat oraș cu librărie sau pur și simplu să renunțe la idee. Am vorbit de Argentina, ar mai fi să ne gândim la Chile, mult mai bogată decât Argentina, dar mai săracă decât Brazilia. Populația din Chile este în mare măsură educată, probabil că stau cel mai bine în zonă din acest punct de vedere. Uruguay obișnuia să fie, la rândul său, foarte european, Montevideo avea o faimă în acest sens…

Bolivia și Venezuela sunt țări foarte sărace. Toate aceste diferențe au dus la o izolare. Avem și noi o Uniune Europeană, Mercosur, care ne permite, printre altele, și să călătorim doar cu actul de identitate, deci schimburile ar fi, dacă ar dori cineva, destul de simple. Dacă ar fi să vorbim despre o competiție zonală, Brazilia ar fi câștigătorul acestei competiții. Argentina este un partener economic pentru Brazilia, deși nu are o industrie dezvoltată și deși ne încăierăm permanent pe modificările de taxe pentru importuri. Se înțelege de ce pentru mine, România este fascinantă, oricât de superficiale ar fi impresiile mele în cele câteva zile petrecute aici, învârtindu-mă aproape exclusiv prin sectorul 1…

Nu contează… nu contează cât de segregată e societatea, că poți avea toate tipurile de mixtură de sânge, unguresc, turc… Mixtura asta este tradusă, cumva, în viața de zi cu zi, apar lucruri ca o consecință, sunt construite clădiri, apar moduri de viață, obiceiuri, și totul amintește de principii, de războiae, de țări care invadează țări, de națiuni care invadează națiuni. Iar acum încă se redesenează hărțile, este absolut facinant. Să ne gândim la Basarabia, care era România, dar nu mai este acum, care era Uniunea Sovietică, dar nu mai este acum…

Am avut și noi câteva mici războiae civile. Dar regulile coloniale au reușit un miracol, anume să țină p țară atât de mare unită. E un miracol că întreaga țară vorbește portugheza, deși în partea de sud se putea vorbi foarte bine spaniolă. Dacă ești european, trebuie să muncești din greu să fii ignorant… pentru că ești înconjurat de istorie, iar istoria asta este vie. Și noi suntem înconjurați de istorie, dar este o istorie a izolării.

Toni Marques la București

Toni Marques la București

Apare și fiica lui Toni Marques, istoric, în prezent doctorand în comunicarea media la o Universitate din Helsinky. Arată cu vreo zece ani mai tânără decât vârsta ei biologică, iar observația, o dată rostită, prilejuiește ceva filosofie. Până la urmă de ce găsim că ar fi un compliment să arăți mai tânăr cu zece ani? Dacă arăți exact de vârsta ta, lumea ar putea presupune că ești mai înțelept, sau mai inteligent, sau mai educat, sau mai experimentat, ceea ce ar trebui să fie un compliment în sine… Rămâne să ne gândim la prioritizarea atributelor care ne flatează, pe ce punem cu adevărat preț și care e adevărata miză. Anticipez și o lovitură grea industriei cosmetice în momentul în care inteligența va fi real un compliment, mai bun decât pura și simpla tinerețe. Dar mai e destul timp până atunci.

Rep. Ceva interesant prin București în afara întâlnirii cu personalitățile invitate la FILB, printre care, spun câțiva la întâmplare, Immanuel Mifsud, laureat al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, câțiva autori SF faimoși, poetul palestinian Najwan Darwish…

Toni Marques. (începe prin a-i prezenta pe noii veniți). Fiica mea trăiește în Helsinky, dar e un fel de cetățean al lumii, pentru că a trăit câțiva ani la Tokyo, alți câțiva în Germania. Am fost împreună azi la o expoziție de tatuaje la Muzeul Bucureștiului. Eram foarte interesat de subiect, pentru că prima carte pe care am scris-o, o carte comandată de o editură, a fost despre tradiția tatuajului în Brazilia. La început nu știam nimic despre subiect, dar apoi am început studiul, abordări etnografice, psihologice, plus întreaga serie a tatuajelor profesionale, de la fierari, la soldați sau marinari, plus hoții și criminalii, iar în acest din urmă caz al răufăcătorilor, lucrurile se diversifică, de fapt, destul de mult, pentru că există tatuaje specifice pentru fiecare dintre ei, pentru cei care ucid, pentru cei care fură.

Expoziția de la București, o colecție a doctorului Mina Minovici, este fantastică și am văzut câteva lucruri absolute spectaculoase. Mă rog, în afară de cel mai spectaculos aspect, anume că există o întreagă colecție de epiderme umane autentice înrămate. Mina Minovici a scris o carte despre tot ce se știa la vremea respectivă, și-a folosit experiența, pentru că lucra ca medic legist, iar o parte din impresionantele lui arhive pot fi văzute în această expoziție. Sigur, nu era rău dacă ar fi fost și cineva care să explice mai în profunzime ceea ce vedeam, însă a fost bine și așa. Remarcabil este faptul că Mina Minovici are o colecție de piei tatuate. Sunt și ele o mică istorie. Am văzut tatuaje unice. O femeie, probabil prin anii 1920, care era probabil operatoare de telegraf. Iubitul ei i-a tatuat, dintr-un motiv care ne scapă, telefonul pe față. Nu mi se pare prea comun. Am mai văzut ceva interesant: un tip și o femeie, îmbrățișați, un tatuaj făcut pe pielea femeii și nu pe a lui, ceea ce e destul de neobișnuit. M-am mai învârtit prin sectorul 1… îmi place.

Toni Marques

Rep. Sunteți curatorul unui uriaș festival de literatură care se organizează în favelele din Rio. Primul și singurul de acest gen deocamdată, din câte am citit. Am văzut cu toții City of God… ce să zic, pare o misiune imposibilă…

Toni Marques. Anul acesta este primul an în care, din motive personale, nu am putut lucra cu ei. În rest, am o poziție privilegiată, pentru că sunt consilier, deci dau sfaturi. Exact ca și poetul Palestinian invitat la Festivalul Internațional de Literatură de la București, Najwan Darwish, care este consilier al Festivalului de Literatură din palestina. Noi doar dăm sfaturi. Colaborez cu directorii festivalului, sigur că scriu și eu mailuri și mă implic într-un fel în organizare, dar sunt jurnalist, am deci un job. De regulă doar îmi iau concediu pe perioada festivalului și, deși evenimentul devine din ce în ce mai mare și din ce în ce mai nebunesc, totuși nu lucrez exclusiv cu ei. Sigur, pentru că se ține în favele, organizarea unui astfel de eveniment este un coșmar logistic. Avem peste o mie de favele la Rio, deci este o muncă laborioasă în primul rând să faci evaluarea lor pentru a vedea în ce măsură se poate organiza acolo ceva. Trebuie alese acele favele care au cât de cât o infrastructură. Măcar un teren de sport.

Apoi, trebuie să vezi dacă se poate intra în favela cu pricina cu mașini, cu autobuze… Apoi trebuie aduse corturi, garduri de împrejmuire, lumini, toalete ecologice, mașini de salvare și pompieri. În Brazilia sunt mai multe rânduri de tipuri de poliție, unele înarmate și altele nu, printre care și brigăzi de poliție ale favelelor, iar acestea din urmă se ocupă cu securitatea în zonă. Există evenimente pentru copii, workshop-uri, lecturi publice din cărțile pentru copii, British Council se implică destul de mult, la rândul său, în promovarea culturii britanice, sunt cooptați și o serie întreagă de artiști, de la actori la artiști plastici, care lucrează cu copiii. Iar acești copii, trebuie să o admitem, au probleme, fură, au probleme serioase de educație, de aceea este destul de dificil să organizezi cum se cuvine un asemenea festival. Ați văzut filmele pe temă și ați văzut știrile, sunt adevărate zone de război, poate oricând să-ți apară de nicăieri un copil cu o mitralieră în mână, sunt povești adevărate, nu este nicio exagerare. Dar ne bucurăm că acești copii sunt absolute fascinați de delegațiile internaționale, bunăoară.

De altfel, în calitate de consilier al acestui festival am fost invitat acum la București. Festivalul Internațional de Literatură de la București a fost și pentru mine o lecție. În primul rând pentru că este un festival informal. M-am mirat că nu au fost vândute bilete pentru prezentări și dezbateri (îmi exprim îndoielile că se pot vinde ușor bilete la dezbateri de genul asta în România), așa cum se face la evenimentele similare care doresc să fie foarte formale. Știi, sunt acele festivaluri în care fiecare dezbatere este foarte atent progrmată și nu ai voie să ieși în niciun fel din acel cadru, în care publicul este destul de distant, editurile se interesează îndeaproape de evenimentele lor. Sigur, de regulă acest tip de evenimente necesită fonduri uriașe și sunt implicate, deopotrivă, în finanțate, entități din sectorul public și din cel privat.

Scriitorul brazilian Toni Marquez.... în acțiune!

Scriitorul brazilian Toni Marquez…. în acțiune!

2,038 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *