Pages Menu
Categories Menu

Posted by on May 21, 2014 in Events | 0 comments

Stelele teatrului mondial vin la Festivalul de la Sibiu! (Și așteptăm și una dintre cele mai mari coproducții care s-au făcut vreodată!)

Stelele teatrului mondial vin la Festivalul de la Sibiu! (Și așteptăm și una dintre cele mai mari coproducții care s-au făcut vreodată!)

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aniversează un majorat întârziat: 21 de ani!

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu aniversează un majorat întârziat: 21 de ani!

„După o vară de secetă, toamna a venit cu o ploaie torenţială. Am şi acum o imagine teribilă în minte, cu vitele cărora le ţâşnea apa, odată cu aburul, pe nări”, îmi povestea cândva Constantin Chiriac, adunând amintiri de prin ‘84, din vremea în care juca, într-un sat din Câmpia Română, rolul lui Nilă în filmul lui Stere Gulea, „Moromeţii”. Era vremea în care oamenii îi rugau pe cei de la București să ia cu ei când vin ceva pâine sau poate două-trei kile de zahăr… oricum fusese un an de secetă lucie, iar prin părțile acelea nu se găseau de nici unele. Filma alături de Victor Rebengiuc, Dorel Vişan şi Gina Patrichi. Nilă pare acum o poveste de demult, de bună seamă una dintre cele mai dragi povești, deși era doar un început de drum, dezvoltat apoi în mod admirabil, dar mai degrabă spre rolul de manager.

Încerc, spune Constanbtin Chiriac, ca managerul din mine să nu pună în totalitate stăpânire pe sufletul meu, așa că îmi propun să joc cel puțin un rol pe stagiune, în spectacolul unui regizor important. L-am văzut într-un Turandot al lui Andriy Zholdak, un regizor ucrainian “care cere și luna de pe cer”, apoi în filmul lui Purcărete, “Undeva, în Palilula”… Constantin Chiriac este director al prestigiosului Teatru din Sibiu – o companie care are a se mândri cu multe, dar care este cunoscut chiar de întreaga lume (aproape o sută de prime pagini de ziar numai în Marea Britanie!) pentru performanța “Faust”, incredibilul spectacol al lui Silviu Purcărete.

Constantin Chiriac dorește să joace teatru. în această fotografie, în D'ale Carnavalului

Constantin Chiriac dorește să joace teatru. în această fotografie, în D’ale Carnavalului

Constantin Chriac este directorul unuia dintre cele mai mari festivaluri de teatru ale lumii, consilier al Expoziţiei de la Shanghai şi membru al Comisiei de selecţie a Capitalei Culturale Europene. Pentru noi, cel mai vizibil ar fi Festivalul Internațional de Teatru, care este o bijuterie, este o stea – spunea unul dintre vorbitorii de la conferința care a anunțat, astăzi, la București, evenimentul care va începe pe 6 iunie la Sibiu. Deși ar putea să pară cuvinte prea mari sau prea la îndemână, aș adăuga că este cel mai frumos și mai serios festival care se organizează în România. Când îl recomand în felul acesta cunoscuților, n-am nicio îndoială, dar am să relativizez acum doar de dragul retoricii: poate este cel mai frumos festival la care am participat vreodată eu.

Al treilea festival ca amploare din lume, după Edinburgh și Avignon, făcut cu mândrie și în mod evident mult entuziasm, desigur, și cu avantajul de a fi probabil evenimentul cultural cu cel mai mare buget din țară. Bani adunați, de altfel, tot prin știința echipei manageriale. (O spun amntindu-mi și ceva scandal, produs cândva, cred că la schimbarea garniturii ICR, când festivalul fusese exclus de pe lista de finanțare a Ministerului Culturii!). În urmă cu ceva vreme, Constantin Chiriac îmi povestea că preferă ca anumite sume să nu fie trecute în contabilitatea festivalului, de vreme ce e mult mai eficient ca anumite state să-și susțină propriile companii teatrale invitate. Mi-am amintit de asta azi, când Gilda Lazăr, unul dintre susținătorii festivalului prin JTI, atrăgea atenția că directorul Teatrului din Sibiu este înconjurat de ambasadori: “Este firesc să fie așa, de vreme ce dl. Chiriac este șeful diplomației culturale românești”.

Regizorul rus Lev Dodin, recunoscut drept cel mai faimos regizor contemporan de teatru, este invitat de onoare la Sibiu

Regizorul rus Lev Dodin, recunoscut drept cel mai faimos regizor contemporan de teatru, este invitat de onoare la Sibiu

“Zilele acestea se vorbește de tot răul posibil în Estul Europei și de marea primejdie care vine din Rusia. Cultura, însă, trebuie să facă punți. Suntem mândri să anunțăm că îl avem invitat de onoare în festival pe Lev Dodin, un exemplu a ceea ce înseamnă creativitatea rusească. Despre punți este vorba și într-o carte aflată încă în stadiul de pregătire, privind tendințele în teatru în Europa Centrală și de Est. Însăși această carte este, de fapt, un semn de sănătate, în măsura în care dovedește că existăm ca Europă unită, sub semnul culturii și al spiritului”, a declarant Constantin Chiriac.

Lev Dodin, una dintre stelele teatrului Maly Drama din Sankt Petersburg, este unanim considerat cel mai faimos regizor de teatru contemporan al lumii. S-a născut în Siberia în 1944 și a făcut primele experimente teatrale încă din copilărie, la Leningrad Young Viewers Theatre, apoi și-a făcut studiile în același oraș, în buna tradiție a școlii de arte ruse. Lev Dodin cerea anul trecut ca libertatea de creație să fie protejată prin lege! Sigur, unora nu le va plăcea să știe că marele regizor rus își dorea, de fapt, o garantare a integrității artistice, că se declara sătul și scârbit de pereți de teatre și muzee măzgăliți, voia niște spectacole fără capete de porc înspăimântătoare, sânge sau alte acte de huliganism împrăștiate prin montări îndoielnice.

La maturitate, a preluat direcția micului teatru Maly, pe care l-a transformat în centru lumii, în tot cazul în cel mai interesant centru teatral european. A regizat spectacole primite cu ovații atât de public, cât și de critica internațională din întreaga lume și a montat operă pe scene prestigioase ale Europei. “O viață în teatru“, citesc în The Guardian o poveste despre Dodin, istorie care ajunge și la delicatul capitol “de ce n-aș regiza comedii”. Dacă simțim prea multă disperare, spunea Dodin, este pentru că așa este viața. Nu sunt interesat de situațiile comice, ci mai degrabă în auto-descoperire, chiar dacă asta conține o doză de angoasă. Arta poate fi doar veselă sau sumbră”, spunea regizorul rus, adăugând: “Goethe spunea, cândva, că dacă o scenă de teatru ar fi atât de îngustă cât o frânghie circ, probabil că încă și mai puțini s-ar simți pregătiți să-și țină echilibrul pe ea. Cred că e important să crezi că nu poți cădea. Ovațiile n-au cine știe ce importanță. Oricine merge muchie de cutit riscă să pice. Dacă nu azi, atunci mâine. Actorii noștri știu că mâine vor trebui să urce din nou pe sârmă și merg pe ea splendid”.

Regizorul austriac Bastian Kraft este invitat de onoare la Sibiu

Regizorul austriac Bastian Kraft este invitat de onoare la Sibiu

Alături de regizorul rus, la această ediție a Festivalului de Teatru de la Sibiu – un majorat întârziat, având în vedere că evenimentul împlinește deja 21 de ani! – sunt invitate mai multe companii teatrale de prestigiu mondial. Printre acestea și Schauspielhaus Wien. “Tânărul regizor austriac Bastian Kraft va aduce la Sibiu Avarul lui Moliere, un personaj ajuns în mileniul al treilea, având toate metehnele consumerismului și păstrând avariția ca formă de rezistență. Veți vedea Avarul ca un antierou, într-o vreme în care viața pare să curgă linistită, atâta vreme cât cursul banului nu este înterupt”, a spus reprezentanta companiei Schauspilhaus Wien la București.

La conferința de presă de astăzi au mai fost prezenți reprezentanții Institutului Cultural Italian, care au anunțat un număr mare de companii aduse din Italia la evenimentul de la Sibiu. De asemnea, a fost de față atașatul Institutului Cultural Polonez, în prezența căruia reprezentanții festivalului au anunțat că prestigiosul regizor polonez Kristan Lupa, invitat de onoare în festival, va primi o stea de merit de excelență la proaspăt inaugurata seară de gală a evenimentului. Recunoscut ca mare maestru al teatrului european, Kristian Lupa, un regizor interesat de diminesiunea spirituală și etică în era trasformărilor sociale și culturale, este autorul relativ celebrului manifest “suspended thetre”, un gen care presupune explorarea inconșientului. Tot el a semnat lucrarea “Utopia și locuitorii săi”.

De altfel, compania cu care colaborează, Stary Teatr din Varșovia – una dintre cele mai importante din Polonia -, este unul dintre invitații de seamă ai festivalului, alături de alte câteva companii importante din Polonia și artiști interesanți din zona vision arts.

Scenă din spectacolul Călătoriile lui Gulliver, în regia lui Silviu Purcărete

Scenă din spectacolul Călătoriile lui Gulliver, în regia lui Silviu Purcărete

Un alt capitol interesant al acestei ediții a Festivalului de Teatru de la Sibiu este China! Două școli foarte importante din China, cea din Shanghai și cea din Beijing, și-au manifestat deschiderea pentru a colabora cu festivalul, au anunțat oaspeții de la Sibiu. De altfel, Constantin Chiriac va merge în China în toamnă, alături de alți 16 directori de festivaluri din lume, având în perspectivă relații de colaborare promițătoare în zona spectacolului și în cea academică. Se pare că 19 academii chinezești doresc să intre într-o cooperare academică cu România prin Sibiu.

Nu în ultimul rând, Japonia, partenerul strategic consacrat al FITS, va fi și anul acesta prezentă cu cinci-șase companii în festival, la care se adaugă programul de voluntariat, unul dintre cele mai complexe programe dezvoltate în parteneriat cu vreo țară implicată în festival. În 2012, „Călătoriile lui Gulliver”, în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol produs de Festivalul de la Edinburgh, de Festivalul de la Dublin şi de cel de la Belfast, pe lângă Sibiu, aniversa anul Jonathan Swift. Constantin Chiriac a anunțat că anul viitor, Teatrul din Sibiu va merge cu Gulliver în turneu Japonia, dar și cu mai recenta Oedip. Totodată, acesta a anunțat și una dintre cele mai mari coproducții care s-au făcut vreodată, de data aceasta un spectacol gândit pentru aniversarea anului Shakespeare. Este vorba de o variantă a spectacolului Richard al III-lea la Tokyo Metropolitan, cu muzica lui Vasile Șirli.

După spectacolul de la București, Maria Pages este invitat de onoare în festivalul de la Sibiu

După spectacolul de la București, Maria Pages este invitat de onoare în festivalul de la Sibiu

În urmă cu o săptămână am avut bucuria să o vedem la București pe Maria Pages,  o artistă recunoscuta pe plan internațional pentru conceptul personal asupra esteticii artei flamenco. Maria Pagés a primit numeroase premii și distincții, printre care Premiul Național al Dansului, Premiul Arta Dansului Leonide Massine, șapte premii „Giraldillo” la bienala artei flamenco de la Sevilla, premiul pentru Cultură din partea Comunității din Madrid și Premiul Publicului la Festivalul de la Jerez. Artista se va număra printre invitații speciali ai Festivalului de Teatru de la Sibiu, un spectacol susținut de JTI. Pentru că vorbeam de dans, unul dintre marile nume din zona internațională a artelor spectacolului, Gigi Căcileanu va primii o stea de excelență la Sibiu.

PS – Mașina oficială a Festivalului va fi… BMW! 🙂

Compania Crispus din Sibiu în Festival

Compania Crispus din Sibiu în Festival

Crispus la Festivalul de Teatru

Crispus la Festivalul de Teatru

Acrobație aeriană la Sibiu

Acrobație aeriană la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

 

 

 

 

6,324 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *