Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 15, 2014 in Arts, Events | 0 comments

Să vedem ce-o să fie, la Craiova, cu Robert Wilson, superstarul avangardei americane

Să vedem ce-o să fie, la Craiova, cu Robert Wilson, superstarul avangardei americane

Un Peter Pan avangardist, în viziunea lui Robert Wilson

Un Peter Pan avangardist, în viziunea lui Robert Wilson

“Ți-ai luat bilete la Wilson, la Craiova?”, mă întreabă cineva, curiozitate căreia îi răspund cu un simplu “da”, fără a adăuga că mi s-a părut cam scumpă intrarea la premiera de pe 2 iulie, o sută de lei.. Pe de altă parte, chiar e ca și cum ai merge la Rolling Stones, pentru că Wilson e cel mai faimos regizor avangardist contemporan al lumii… Aha… Vă întrebați, probabil, ce înseamnă genul ăsta de evaluări ale criticii, “cel mai influent artist conceptual din lume” sau “cel mai mare regizor avangardist al vremurilor noastre”. Absolut nimic, spune Robert Wilson, un artist pentru care critica a inventat, de-a lungul vremii, o mulțime de astfel de superlative. Sunt doar tentative de a teoretiza, de a conceptualiza, un efort de care nu e prea clar dacă artiștii au neapărată nevoie.

Putem reformula al naibii de simplu: arta este pur și simplu ceva la care să îmi place să mă uit, spunea Wilson, amintind un răspuns pe care îl dădea cândva, la subiect, scriitoarea de origine americană Gertrude Stein. (Pe lângă meritul de a-i fi fost prietenă lui Picasso și de a-l fi inspirat pe Hemingway, Gertrude Stein a rămas cunoscută și ca un rafinat colecționar de artă, care avea în studioul ei de la Paris o serie de lucrări valoroase semnate de Cezanne, Pierre Bonnard, Renoir sau Matisse. Picturi la care, dincolo de orice teoretizare, pur și simplu îi plăcea să se uite, așa cum avea să o spună cândva, frustrând o asistență care ar fi așteptat, probabil, cuvinte ceva mai alese!).

Poveștile avangardiștilor, sau ale suprarealiștilor, cu tot cu intrigile lor savuroase sau cu definițiile rămase celebre par departe. Când să deplâng seducătoarea foială culturală a vremurilor trecute, înțeleg că lucrurile stau exact la fel și acum, altfel cum ne-am explica faptul că Peter Brooke, un regizor care-și pierdea cândva funcția de director artistic la Convent Garden pentru că mizase pe o scenografie creată de Dali, prezintă zilele astea un spectacol la Sibiu? În timp ce Pippo Delbono va da luni autografe la București, după care marți, 17 iunie, va fi la Teatrul Bulandra, Sala Izvor, pentru spectacolul “Iubire și Carne”, pe care îl semnează în colaborare cu Alexander Bălănescu?

Și, desigur, Robert Wilson, prieten cândva cu Samuel Beckett, regizorul care imagina nu demult un spectacol despre viața și o inventată moarte a Marinei Abramovic (da, da, artista care a stat trei luni la o masă în MoMa, răstimp în care a fost vizitată și de Lady Gaga!) urmează să fie aplaudat la Craiova. Pentru că am început cu definiții, acest din urmă spectacol este considerat de critică cel mai important eveniment cultural al anului în România.

Așteptându-l pe… Godot?

Personajele lui Wilson sunt stranii. La fel și decorurile.

Personajele lui Wilson sunt stranii. La fel și decorurile.

Wilson l-a întâlnit de câteva ori pe Beckett la Paris și chiar a sedus anul trecut Moscova cu o viziune personală asupra textului “Ultima bandă a lui Krapp“. Erau potriviți natural – a spus critica, deși făceau și un duo ciudat, în măsura în care Wilson, marele maestru al montărilor maraton, având o faimoasă proastă relație cu limbajul, s-ar fi putut teme de opera lui Beckett, a cărui severă economie verbală a dat un sens nou conciziei în teatru.

Glumeam cândva spunând că superficialii aspiranți ar trebui să încerce un exercițiu de aroganță cu cartea “Comment c’est” a lui Samuel Beckett, ca un fel de performance personal secret, o declarație de intenție privind aspirația spre cerc aproape ermetic. Chiar găsisem pe un site de bijuterii o pereche de cercei “Comment c’est”, inspiraţi de romanul lui Beckett.

Cartea, e drept, ar putea inspira o pereche de cercei, la fel de bine cum ar putea inspira o maşină de tocat, un automobil, un excavator sau un suicid. În completarea micului ghid de rafinament cultural pentru începători aș adăuga că aceeași categorie ar trebui să se bată zilele astea pe bilete la spectacolul pe care îl va avea la Craiova unul dintre cunoscuții lui Beckett, probabil egalul acestuia în avangardism, americanul Robert Wilson. Un tip cu viziuni ciudate despre lume, un fel de ultimă fiță avangardistă, gândind că a fost la fel de apreciat în montări la Metropolitan sau Covent Garden, dar și alături de Lady Gaga, la gala pop MTV.

Sonetele lui Shakespeare, în viziunea lui Robert Wilson - cu Berliner Ansamble

Sonetele lui Shakespeare, în viziunea lui Robert Wilson – cu Berliner Ansamble

L-am urmărit în câteva interviuri cum aluneca cu ușurință în conversații care glisau de la actorie la pictură, literatură, dans, operă, scenografie, filozofie și la politica culturală americană. Iar ușurința în opinie vine, cel mai probabil, din faptul că le-a încercat pe toate.

Prezența lui Wilson la Craiova este un performance în sine, considerând că tabloul devine complet abia dacă adăugăm titlul piesei pe care urmează să o monteze, anume Rinocerii, un text pe care Ionesco îl publica în 1959 la Paris și care, în același an, cunoștea o primă montare absolut grandioasă, cu Orson Welles ca regizor și Laurence Olivier în rolul principal.

Oare ce se mai poate spune despre Rinocerii după 55 de ani de montări care mai de care, minimaliste, fantasmagorice, gradioase, seci, mai absurde decât însuși teatrul absurd? Marile speranțe (sau pretenții?) sunt dublate de marile cronici privind parcursul lui Wilson din ultimii ani, din ultimele luni și, mai ales, din ultimele zile. Ziarele franțuzești tocmai titrează că Willson a reinventat opera lui Monteverdi la Paris, cu o “Încoronare a Popeei” urcată pe scenă în haine croite după o versiune ultramodernistă a liniilor renascentiste. Aplauzele pentru Monteverdi aproape că sunt acoperite, tot la Paris, de ovațiile pentru “The Old Man”, o montare ciudată, cu cercuri în cercuri, punctate de linii orizontale și cuvinte.

“Ai înțeles?”

Regizorul american Robert Wilson

Regizorul american Robert Wilson

Wilson este un mare experimentalist și tocmai de aceea, de-a lungul timpului, a câștigat premii pentru sculptură, a făcut coregrafie, și-a asumat rolul de designer de mobilier și chiar exersează ocazional actoria, ca o modalitate de pătrunde în propria lui operă și de a învăța mai multe de la ea. Îi place Beckett și chiar l-a întâlnit la Paris de câteva ori înainte ca scriitorul irlandez să moară, tot acolo, în 1989. Cei doi avangardiști aveau să descopere că au un actor preferat în comun: Buster Keaton. Wilson găsea că franțuzoiaca Madeleine Renaud a fost genială în montarea după piesa lui Beckett, “Happy Days”.

Madeleine îl întâlnise, la rândul ei, pe Beckett și îi spusese așa, din nu-știu-din-ce-motiv, că e gata să joace în piesele lui, oricând acesta i-o va cere. Beckett a fost de accord că Madeleine a fost excelentă, cu mențiunea că a fost genială mai ales pentru că nu știa ce spune. Nici ea nu știa ce spune și nici publicul nu trebuie musai să înțeleagă tot ce vede. “Este în regulă ca audiența să se piardă”, spunea Wilson.

“Mare parte din teatrul care se face azi îmi amintește astăzi de televiziune. Ai la dispoziție două-trei secunde pentru a înțelege mesajul, iar spectacolul te hărțuiește: “Înțelegi ce vreau să spun?”, “Înțelegi ce vreau să spun?”, “Înțelegi ce vreau să spun?”… După o vreme, chiar începi să nu mai înțelegi deloc. “Într-un spectacol ca “Einstein on the Beach’, de pildă, nu e nimic de înțeles. Suntem mereu speriați să nu pierdem publicul. Lasa publicul în pace. Lasă-i să experimenteze”, spune Wilson.

Straniul univers estetic al lui Wilson / Peter Pan

Straniul univers estetic al lui Wilson / Peter Pan

Pare să aibă exact organul necesar pentru a-l înțelege pe Ionesco, care spunea cândva – evident într-un mod idealist -, că piesa Rinocerii ar putea să devină (și chiar speră să devină!) total de neînțeles. “Este foarte posibil ca Rinocerii să devină de neînţeles – sper – într-o lume în care oamenii vor fi lucizi, vor avea posibilitate liberă, o autonomie de gândire, fără să fie despărţiţi unii de alţii. În acel moment, nu se va mai înţelege ce am vrut să spun. Sau se va încerca să mi se descifreze piesa ca pe un document al unui timp revolut. Sper că aşa se va întâmpla”, spunea Ionesco.

Un cetățean al lumii. Cel puțin al lumii artei….

Personajele lui Wilson / foto animalnewyork.com

Personajele lui Wilson / foto animalnewyork.com

Mulți spun că montarea Rinocerii de la Craiova va fi evenimentul cultural al anului, adăugând că din echipa regizorului avangardist Robert Wilson, face parte și creatorul de costume Jacques Reynaud sau designerul de lumini A. J. Weissbard. În așteptarea premierei, care va avea loc pe 2 iulie, la Teatrul Naţional ʺMarin Sorescuʺ, Robert Wilson a revenit în România după o premieră răsunătoare la Paris. Probabil că pe drum a traversat, în grabă, și alte câteva continente, doar ca să-și vadă spectacolele montate pet e miri unde. Robert Wilson s-a născut în Texas, dar este cetățean al lumii – cel puțin al lumii artei.

A lucrat cu actori din nenumărate țări, ruși, francezi, germani și… români, și a pus în scenă spectacole la cele mai mari teatre de operă şi dramatice ale lumii, de la Metropolitan, Scala, Covent Garden sau Opera Bastille, până la Sidney sau Berlin. Sau la Moscova, unde ajunsese la finalul anului trecut cu one-man-show-ul “Ultima bandă a lui Krapp”, pe un text de Samuel Beckett. A fost și la Praga, unde a montat “1914”, o parabolă despre război care a avut premiera anul acesta.

La Los Angeles a pus spectacolul de operă “Einstein pe plajă”, o montare-maraton de cinci ore fără pauză, pentru care a colaborat cu Philip Glass – considerat cel mai influent compozitor al secolului XX și având în palmares trei nominalizări la Oscar, pentru coloana sonoră din filmele “The Hours”, “Kundun” sau “Notes on a Scandal”.

Probabil că Wilson este cunoscut mai ales la Paris, unde avea, numai la sfârșitul anului trecut, cinci spectacole, la finalul cărora fugea, invariabil, spre New York, pentru a regiza “Viața și de moartea Marinei Abramovic”, un spectacol care a avut premiera în luna decembrie, anul trecut. Între timp, a finalizat și un portret video al excentricei Lady Gaga, pe care o cunoștea destul de bine, având în vedere că s-a ocupat de show-ul pe care care cântăreața l-a susținut în august anul trecut la MTV Video Music Awards. Oriunde s-ar duce, Wilson este acasă.

Nu-i o idee așa bună să te gândești prea mult

Orfeu, ]n viziunea lui Robert Wilson

Orfeu, ]n viziunea lui Robert Wilson

Liniștea smerită a unei săli de teatru se sparge într-un trăznet răsunător, atât de greu, încât clădirea, cu tot cu cortină, mașiniști, luminiști, actori și spectatori pare să vibreze. Apare un tip cu fața albă ca o mască de moarte, care stă nemișcat la biroul lui și rămâne așa pentru câteva minute după ce se ridică Cortina, în timp ce spectorii, încremeniți, așteaptă acțiunea. Timp destul să remarce în detaliu cele câteva elemente de décor, anume faptul că pe birou stă o cutiuță, un magnetofon cu rolă. Wilson, în rolul lui Krapp, spune primele sale cuvinte abia după 33 minute de la ridicarea cortinei. Iar acestea sunt pline de sens: Ah! Cutie. . . trei. . . spool. . . cinci. Am rezumat un spectacol după un text de Beckett, pentru a se înțelege de ce Wilson este definit, de cele mai multe ori, drept cel mai faimos dramaturg și regizor avangardist din lume.

Nu este un tinerel chinuit de muză, ci un domn care împlinește 72 de ani. “Este dificil să fii o legendă?” Nu e tocmai subiectul la care Wilson, un bărbat înalt, cu o voce sonoră, și-ar pierde vremea să se gândească. De altfel, o să-ți spună chiar el, nu e prea bine să te gândești prea mult în general. Gertrude Stein a fost întrebată cândva ce crede despre arta modernă. “Îmi place să mă uit la ea”, a răspuns ea. Cam așa stau lucrurile și pentru Wilson.

'Solidarity. Freedom is the Name of Your Angel!'' - un spectacol multimedia regizat de Robert Wilson

‘Solidarity. Freedom is the Name of Your Angel!” – un spectacol multimedia regizat de Robert Wilson

“Este vie”, spune el. “Nu văd mare diferență între a trăi și a munci. Cred că viața este o parte din munca mea. Sunt întrebat adesea adesea, “Cum poți lucra atât de mult?”. Eu nu văd lucrurile așa. Văd ceea ce fac ca pe o modalitate de a trăi”. Arta este pentru Wilson experiență. “Poate fi tulburătoare, nouă, neobișnuită, dar rămâne ceva la care îmi place să mă uit și rămâne o experiență. Nu încerc deloc să o intelectualizez”.

Wilson este descris ca fiind parte dintr-un grup care a pornit teatrul postmodern, deși el spune că nu este foarte atent la asemenea definiții. “Nici măcar nu prea știu ce este teatrul postmodern”, spune Wilson. “Este doar ceva ce fac eu. Ei o numesc minimalism. Dacă e să fie ceva, însă, probabil că e baroc. Dar nu e ceva din minte. Este în organism”, spune Wilson, înainte de a o cita pe Susan Sontag: “A experimenta ceva este un mod de a gândi”.

A fost întrebat cândva dacă America apreciază ceea ce face el în Europa. Probabil că francezii cunosc munca lui mai bine, deși în ultimii 12 ani a avut și nouă premiere la Berlin. Spectacolul “Einstein on the Beach”, care a fost numit una dintre operele cele mai originale ale secolului XX, a fost comisionat de Ministrul Francez al Culturii. Guvernul american n-ar comisiona niciodată doi francezi pentru a scrie o operă, a spus Wilson. Statele Unite rămân un loc provincial atunci când vine vorba de teatru și de artele spectacolului, spune Wilson, un spațiu izolat de restul lumii. Ceea ce nu-i tocmai o idee bună, dacă vrei să rămâi contemporan.

"The Life and Death of Marina Abramović” / Robert Wilson

“The Life and Death of Marina Abramović” / Robert Wilson

“Artiștii sunt sunt cei care înregistrează vremurile, oglinzi ale cotidianului, jurnaliștii timpului nostru. Dacă pierdem cultura, ne pierdem memoria”, spune Wilson. Găsește că ar fi un semn bun faptul că Marina Abramovic stătea, în urmă cu patru ani, în Muzeul de Artă Modernă de la New York. A stat vreme de trei luni la o masă, ca parte dintr-o expoziție. “Lucrurile se schimbă”, spune Wilson, amintind faptul că Abramovic a adus mai târziu această… lucrare… la o galerie de avantgardă din Moscova.

2,773 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *