Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Mar 27, 2014 in Arts, Hot, Story | 1 comment

INTERVIU. Sigur vă intrigă Gubarev! De la Chagall încoace nu s-a mai născut un pictor atât de nu-știu-cum în Belarus!

INTERVIU. Sigur vă intrigă Gubarev! De la Chagall încoace nu s-a mai născut un pictor atât de nu-știu-cum în Belarus!

G1

Ceșcuțe, mileuri, bigudiuri, o largă varietate de pisici vărgate și dolofane care umblă printre mușcate pudrate și cărnoase, atârnă de umerașe prin dulapuri sau stau literalmente lățite pe noptieră, în fața carpetei cu reni, sau pe covorașe cu motive minuțios lucrate. Nimic din Chagall, am zice… deși s-ar putea face totuși paralele între cei doi.

Desigur, o spun acum mai ales de dragul introducerii, deși există în lucrările lui Chagall fragmente de pictură naivă sau povești în povești în cadrul finit al aceleiași rame. Dincolo de îndrăzneala afirmației, probabil de la Chagall încoace în Belarus chiar nu s-a mai născut un pictor atât de cunoscut internațional, deși din faima lui Gbarev au ajuns mai întâi până la mine doar frânturi ale votulului de popularitate.

Sigur, este vorba de tipul ăla care pictează câini împerechindu-se lângă banca îndrăgostiților romantici, pisici privind melancolic prin ferestre sau cucoane cu obrajii plesnind de sănătate, care duc vaci la păscut sau care își târăsc soții amețiți de băutură prin toiene. Toate încadrate de flori roșii, pline de entuziasm, sau de motive populare desprinse, probabil, de pe rochia unei vanitoase păpuși Matroshka. E tipul căruia i-ați dat, cel puțin o dată, like&share, doar așa, ca să-i amuzați pe ceilalți cu o idee ascuțită, într-o execuție evident sigură, șic și doar aparent naivă.

Titanic

Titanic

Încercarea de a-i vorbi lui Valentin Gubarev putea să schimbe subiectul către o meditație geo-politică, pornind de o o intrigă simplă, anume aceea că artistul nu cunoaște limba engleză. Am mulți prieteni lituanieni, dar ei au ridicat cu toții a mirare din umeri, cu o explicație simplă: “am doar 26 de ani, de unde să știu rusă? Sigur te pot ajuta colegii din Armenia”. Într-adevăr, armenii vorbesc excelent limba rusă, chiar și la 19 ani, lăsându-ne să ne imaginăm că tancurile aduse în Nagorno Karabakh și Azerbadjan au fost ceva mai greu de uitat decât cele care mișunau prin Vilnius în 1991.

După o introducere armeană, primită cu amabilitate de pictorul belarus, translator pentru acest interviu a fost un colaborator Arts United dintr-o țară care-și amintește, la rându-i, perfect rusa: Republica Moldova. “Din răspunsuri se simte că este un tip sigur pe el, dar boem și artist. Vorbește în metafore, este conștient că este ieșit din tipare, că este unic. Ar fi frumos ca asta să fie nuanța interviului, chiar dacă eu n-am s-o pot reda în totalitate în cuvinte”, îmi șoptește Ana, binevoitorul nostru translator.

G

Distanța până la subiect a făcut doar să sporească curiozitatea, cu atât mai mult cu cât trecerea în revistă a cronicilor făcea conversația absolut necesară. Negociez în gând dacă autorii care folosesc în acest fel cuvintele ar mai trebui lăsați să scrie.

“În percepția sa asupra lumii, Gubarev nu se împiedică de încurcăturile de concepte, de puncte de vedere, de varietatea spațiului sau de neconcordanțele de scară. Coordonatele obișnuite ale lumii fizice sunt ușor de transformat pentru acest pictor, care, ca un maestru al broderiei în aur, își țese operele într-o perspectivă inversă a icoanelor vechi, ca o proiecție spațială a Evului Mediu, de un primitivism lipsit de aer, o compresie ideografică de imagini ce cuprinde arhaism și folclor”. O parte din mine admite că lucrurile ar trebui teoretizate uneori cu pretenții intelectualiste, altă parte ar vrea o poveste la fel de sănătoasă și de veselă ca picturile lui Gubarev.

G9

Ce-i drept, oricât ai citi, ce pictează Gubarev este ceva mai greu de spus. Expresionist, collisionist, pictură naivă, gravură primitivă, covoare pictate după tradiția Bielorusă – e greu să pui într-o categorie certă lucrările unui artist care surprinde, ironic și într-o manieră foarte sincer personală, momente de viață atât de comune încât cu greu și-ar fi putut imagina cineva că pot deveni temă a unei opere de artă.

Desigur, rădăcinile picturii lui Gubarev sunt adânc fixate în filonul artei și tradițiilor populare, perspectivă care-l apropie croatul Ivan Generalic sau de ce nu, chiar de Pieter Bruegel.

G92

De fapt Gubarev face un joc ciudat, în măsura în care naivitatea lui este deliberată, primitivismului lui este intenționat, iar simplitatea sa este doar aparentă. Este mai clar că lucrurile stau așa gândind că este unul dintre puținii artiști din Belarus care avea, încă de acum 20 de ani, un contract exclusiv și permanent cu o galerie din Paris, care expune la Viena și la Londra. Se înțelege asta și mai bine la un tur (fie și virtual) prin Muzeul de Artă Contemporană de la Moscova sau la un raid pe siturile caselor de licitații europene, inclusiv faimoasele Christie’s și Sotheby’s.

În acest din urmă caz Gubarev are chiar un statut confortabil în lista primilor cei mai bine vânduți 300 de artiști. Lista nu va mai părea atât de lungă, dacă admitem că există o elită bine reprezentată, de la Picasso, la Monet, căreia i se cuvine o binemeritată reverență, inclusiv concretă. Tablourile lui Gubarev nu au prețuri fabuloase în licitații, în jur de zece mii de euro în cel mai bun caz, însă opera lui nu a rămas neremarcată, cu atât mai mult cu cât e vorba de o lume de poveste, de parabole închise cel mai adesea în situații comice.

Fiecare imagine este o compoziție complexă, formată de episoade separate, povești în povești care au sau nu legătură una cu alta, dar care contribuie la întreg, printr-o mulțime de elemente expresive. Cu cât te uiți mai atent, cu atât înțelegi mai mult din sensul care se ascunde mai ales în coliziuni anecdotice, în timp ce o anumită simplitate exterioară ascunde multă tensiune interioară.

G5

Tema principală este întotdeauna ascunsă în spatele invelișului exterior. De fapt, criticii par de acord că acestea sunt trăsăturile caracteristice ale lucrărilor de Valentin Gubarev: lucrările sale sunt multi-strat și metamorfice.

Artistul are o serie de eroi pe care îi iubește, nu li se opune vreodată, nu le critică morala și manierele, nici măcar atunci când aceștia se ocupă de lucruri de prost gust, ci doar îi descrie în situații comice, ca și cum i-ar vedea prin ziduri, în apartamentele lor și în sălile lor de baie. Este grotesc? Desigur, uneori este, deși grotescul lui Gubarev nu este satiră sau pamflet, ci, mai degrabă, afecțiune și bucurie nedisimulată.

Valentin Gubarev

Valentin Gubarev

Rep. Aveți o aură aproape pop, probabil, în măsura în care sunteți unul dintre artistii cel mai adesea recomandați pe rețelele de socializare. Care este relația dvs cu lumea globală și cum credeți că influențează asta atât sensul sau tehnica, cât și posibilitațile de afirmare ale unui artist?

Trăim într-o lume globală și arta se diluează poate mai rapid decât orice altă categorie. Curios, asta se întâmplă, în parte, și ca urmare a unei acțiuni benefice. Arta este cea care se împrăștie mai mult decât orice altceva, în măsura în care limbajul artei este cunoscut tuturor, iar Internetul este ca o pânză de păianjen. Cele mai rapide căutari îți permit să vezi diverse lucrări sau să te pui la curent cu evenimente artistice interesante, oriunde ar fi ele. Din aceasta cauză, arta devine comună, atât pentru spectatori, cât și pentru pictori.

Se crează un fel de model de mijloc al artei moderne, iar cea mai mare parte a pictorilor, oriunde s-ar afla ei, în lumea întreagă, sunt tentați să facă același lucru. Fiecare, pe drept, se consideră avangardist în arta de redare contemporană. Deși este vorba, de fapt, de un fel de “scris” colectiv, fie el și unul făcut cu mare profesionalism. În istoria artei rămân doar marginalii, cei care nu se aseamănă cu nimeni, cei care sunt inediți, originali în creațiile lor.

Artiștii care uimesc pe cei contemporani lor și pe cei care vor urma dupa ei. Iar asta este adevărata îndrăzneală: să nu cazi în acea euforie comună, colectivă, să nu te aliniezi în coloana prietenoasă a colegilor artiști, sa nu creezi cu ei la unison. Cât de greu este să plutești în propria ta bărcuță, atunci când te pleznește și te clatina valul marelui uragan? Dacă reziști acolo, la mal vei fi întâmpinat ca și cum ai avea o identitate clară. Cei care vor ancora pe vasul colectiv vor ajunge la mal neobservați.

G3

Rep. Admit că am fost atrasă mai degrabă de ideile comice sau de ironia din lucrările dvs înainte de a remarca cromatica și de a citi câte ceva, preponderant pe siturile de licitații europene, despre stilul dumneavoastra. Expresionist, collisionist, pictură naivă? Cum ați defini ceea ce pictați și care este destinația acestor lucrări? Sunt obiecte de décor sau simple meditații?

Valentin Gubarev. Am avut vreme, atât în timpul studiilor la Colegiul de Arte Plastice și, mai apoi, la Academia de Arte Plastice, să parcurg un lung drum în încercarea de a învăța, dar și în căutarea propiului “eu” în lumea multilaterală a artelor vizuale. La început, mi-am găsit modele în rândul pictorilor realiști, dar, o dată ce aprofundat studiului picturii clasice și pe măsură ce am căpătat experiență, dexteritate, îndemâ-nare, a început să mi se pară plictisitor să execut aceleași maniere de stil și să urmez același canoane ale realismului social.

Mi-am îndreptat atenția către impresioniști, Paul Cezanne, Van Gogh, iar mai apoi m-au atras, pe rând, “cubiștii”, “suprarealiltii” și alții dintr-o lungă serie. Înțeleg  acum că, asimiland și învățând aceste stiluri, am reușit să îmi conturez propriul stil, un limbaj proriu de expresie, și, încet-încet, mi-am construit propriul drum – “Gubarev”. Care e direcția acestui drum, cum s-ar putea define mai exact stilul Gubarev? Probabil că asta este o treabă pentru critici. Pentru mine, cel mai important este să mă ocup sincer de opera mea, fără dorința de a le fi tuturor pe plac și fără a avea grija că trebuie să țin seama de idei, gusturi sau clasificări ale unor eventuali clienți sau colecționari care să fie interesați de opera mea. Îi respect pe negustorii cinstiți de artă, nu are importanță dacă-i simpatizez sau nu pentru cea ce fac. Poate fi oricine: fochist, sculptor, desenator de țesături sau de icoane.

Când lucrez, nu țin seama de autoritățile artei mondiale, nici de vânzătorii de artă și nici de marile nume din domeniu. Admit că, vizitând muzeele, dacă e să am o listă de priorități, aleg să-mi petrec mai mult timp în sălile în care sunt expuși Van Dyck, Bruegel, Levitan, Paul Bermer. Mă interesează impresioniștii secolelor anterioare, icoanele străvechi și cam tot ce e legat de artă, excluzând arta “pompeiană”. În rest, nu-mi place ca arta mea să conțină patos glamoros și sper că reușesc asta.

G6

Rep. Lucrările dvs sunt vândute de case de licitații precum Christie’s și Sotheby’s. Câtă deschidere are un artist din est către piața europeană și cum stau lucrurile pentru artiștii din Bielorusia? Cum ați devenit dvs cunoscut în Europa și care-i țara în care ați vândut cel mai mult?

Valentin Gubarev. Dorința unui artist de a-și regăsi lucrările în sălile celor mai prestigioase case de licitații din lume din zilele noastre este de înțeles, dar nu este un motor suficient. E nevoie de un “vatman” inteligent, coerent și interesat. Chiar dacă anumite lucrări au fost vândute cu success de anumite galerii, asta nu înseamnă consacrare și nici nu asigură artistul că va avea un traseu permanent ascendant și că va rămâne în sferele de interes ale galeriilor și ale colecționarilor. Știm deja cu toții că nu creatorul este cel care își construiește gloria.

De asta se ocupă altcineva. Pictori sunt mulți, iar lozurile câștigătoare în lumea succesului și a faimei nu ajung pentru toți. Trebuie să admitem că îi este ceva mai greu unui un pictor din România, Bulgaria  sau Bielorusia să cunoască consacrarea decât îi este, poate, unuia din Paris, Londra sau New York. Având în vedere concurența acerbă, e mai greu să ajungi pur și simplu într-o galerie prestigioasă. Iar un pictor fără galerie, nu e considerat pictor de nimeni.

Anul viitor se împlinesc 20 de ani de când am contract cu o galerie mare din Franța. Nu o dată m-am întrebat cum de s-a întâmplat asta… Pentru că Franța e greu de convins. Nu e suficient să desenezi frumos și să știi pe de rost “gramatica” amestecării vopselelor. Trebuie sa “cânți” cu “vocea ta”, să nu semeni cu nimeni, trebuie sa fii altfel, foarte original și foarte personal, astfel încât lumea să poată recunoaște lucrările tale doar dintr-o privire, fără să fie necesar să citească semnătura artistului.

G7

62,798 total views, 14 views today

1 Comment

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *