Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 15, 2019 in Guest | 0 comments

Peter Hurley: „Revoluționarii sunt întotdeauna trădați chiar în momentul revoluției”

Peter Hurley: „Revoluționarii sunt întotdeauna trădați chiar în momentul revoluției”

  • Acest interviu a fost realizat în anul 2016, în Baia Mare, în cadrul programului Baia Mare Capitală culturală a Europei 2021

Când a murit Moș Pupăză din Valea Stejarului, în ianuarie, am fost trist”, își începe povestea un irlandez, fost director al unei imense agenții de publicitate, cândva viceconsul al Irlandei în România și devenit între timp român și, mai nou, maramureșean. „Când a murit Moș Pupăză, l-am sunat pe Grigore Leșe și i-am spus, măi, e vorba de un uriaș artist popular, ar trebui să facem o școală cu numele lui, ești cu noi?”, iar el ne-a fost alături”, spune Peter Hurley, care și-a făcut o legendă din promovarea şi susţinerea satelor româneşti păstrătoare de tradiţii, mai ales că obiectivele lui, destul de ciudate pentru opinia comună, l-au antrenat într-o adevărată aventură cu nenumărate intrigi, pornind de la cea mai nouă – un proces deschis împotriva Ministerului Român al Dezvoltării-, dar păstrându-și un istoric romantic, cu drumuri cu autostopul de la București la Baia Mare sau o impresionantă călătorie de protest, pe care a făcut-o cândva pe jos, de la Săpânța la București. De la Săpânța la București!

A pornit, cândva, cu un tren plin de artiști prin satele Maramureșului, oprind în fiecare haltă, pentru a ține spectacole în fața celor care se adunau ca la urs, a scris o scrisoare de protest Comisarului European al Agriculturii, tot irlandez, pentru a pleda cauza României rurale, și-a imaginat proiecte și structuri de implementare, a învățat și s-a inițiat până să poată spune, cu o nonșalanță seducătoare, că este român.Poate că sună strict nebunesc pentru o lume comercială, care promovează individualismul și lipsa de empatie, dar acestea rămân doar argumente aduse în sprijinul unui anumit tip de gândire economică și nu au devenit între timp virtuți – așa cum glisăm mai departe între concepteunele de un idealism extrem, dar fondate pe sisteme pragmatice de abordare, pe cercetări profunde și pe credințe asimilate.

Jertfa, bunăoară, ar putea să pară un concept prea mare pentru o după amiază de vară indiană, zorită către seară pe undeva, printre mesele unei terase de la Baia Mare. Să ne amintim de monumentul Revoluției din București, faimosul cartof tras în țeapă. Cunosc omul care a aruncat cu o pungă de vopsea roșie și a nimerit cartoful, împrăștiind vopseaua exact acolo unde se întâlnește cu țeapa și realizând astfel cea mai faină lucrare de grafitti din lume. Dar… așa ne arată istoria, că revoluționarii sunt trădați mereu în momentul revoluției. Acesta e cemai mare tristețe mioritică. De fapt, nimeni nu îți poate fura revoluția. Că deja a fost furată. Iar voi veți face întotdeauna la fel, știind că e în zadar. Sacrificiul, însă, nu e în zadar. Nu e un sfârșit. Ci doar începutul unui nou ciclu”, spune Peter Hurley. În revoluția pe care a imaginat-o el, eșecul are același sens. E un început.

România rurală este locul în care mințile creative ale Europei vin să se reîncarce, iar acesta nu-i așa de mic lucru, pentru că pentru așa ceva îți trebuie încărcătoare. Și sunt nenumărate încărcătoare pe aici. România este privită de Vest ca un proiect social. Ori noi suntem mai mult de atât. Avem un concept național puternic și unicCe este cel mai important, e încă viu. Vă imaginați, sper, că săpânțenii nu au făcut Cimitirul Vesel pentru a fi o atracție turistică. Când îl găsesc pe Moș Dumitru, în Săpânța, cioplind o cruce, să fiți siguri că nu o face pentru turiști, ci pentru că cineva din sat are nevoie de ea. Dar Săpânța este doar unul dintre 12.000 de sate. Anul acesta am colindat prin 63 dintre acestea, încercând să demonstrăm că fiecare este unic. De la Valea Vișeului la Bistra, de la Vadul Izei la Botiza”, spune Peter Hurley, care a investit enorm într-un proiect îndrăzneț, ajuns acum la cea de-a șaptea ediție, Satele Unite ale Maramureșului.

Se spune că și-a pierdut tot, banii și familia, pentru a susține acest vis, poveste doar parțial adevărată, pentru că el a câștigat de fapt, așa cum o spune râzând, înainte de-și așeza mai bine pe umăr traista maramureșeană, doar cât să adauge, în cea mai seducătoare limbă română, o minunată declarație de intenție: „în sinea mea sunt un luptător. N-aș ceda necondiționat. Nu m-aș arunca pe suliță”…

Uitasem: întregul interviu a fost realizat în limba română și are o minimă editare.

Peter Hurley

Rep: Gestionați, de șapte ani, un proiect extraordinar, Satele Unite ale Maramureșului, care se dovedește a fi, însă, destul de greoi când vine vorba de finanțări și sponsorizări, ceea ce a implicat eforturi personale majore din partea dvs, idee pe care unii ar putea să nu o considere tocmai rațională…

Peter Hurley: De fapt este o decizie cât se poate de rațíonală, pentru că eu am considerat întotdeauna România o investiție bună. O investiție în cultura României, în spiritualitatea românească, nu are cum să fie irațională și, chiar dacă în fiecare an a trebuit să aduc bani de acasă, totuși cred că am reușit să dovedesc că există o valoare acolo, că această cultură străveche, autentică, profundă, are o imensăvaloare și merită sprijin. Locuiesc de 22 de ani în România. Înainte de asta eram un puști, aveam 25 de ani, eram un fel de trainee consultant în marketing pentru o firmă mică din Irlanda, făceam studii de piață pentru firme mici care doreau să facă export. Nu către România. Nu aveam chiar nicio legătură cu România pe atunci. În vara lui 1993 am mers cu rucsacul în spate la Praga, unde m-am simțit ca și cum aș fi fost Columb. Ca și el, părea că stau pe marginea unui ocean despre existența căruia nu știusem nimic până atunci Așa m-am simțit, că stau pe malul unui ocean, nu știam nimic de acolo începând,simțeam că exista un întreg continent care ar fi început de acolo, iar eu nici măcar nu-mi pusesem vreodată întrebarea ce este dincolo.

Chestia asta m-a făcut să-mi pun în discuție credințele de până atunci. M-am simțit fraierit. Crescusemîntr-o propagandă, cea vestică, care spunea că lumea frumoasă și luminoasă e acolo, la noi. The West is the Best, așa cum spunea cândva Jim Morrison. Ca în filmul Thruman Show, trăiam într-o bulă propagandistică, fără  ne întrebăm ce e dincolo. Sigur că poți trăi și așa, dar este un scenariu asemănător celui cu pilula roșie și pilula albastră din Matrix. Le iei, conștiincios, și nu trebuie să te trezești niciodată din vis. Între timp propaganda despre care vorbesc nu s-a schimbat, ba chiar a devenit din ce în ce mai adânc acest concept al globalizării nimicului. Până în 1989, legea junglei, sistemul de piață liberă capitalistă, neoliberalismul, a fost contrabalansată, de fapt, cu zona comunistă. Nu sunt comunist și nici socialist nu cred că sunt, ci un capitalist confirmat, dar trebuie să admitem că, după căderea comunismului, forțele s-au debalansat, mai ales în materie de lăcomie. Războiul rece o dată terminat, a început invazia către Europa de Est a tuturor mărcilor, companiilor, conceptelor, au început să fie promovate, ca o reacție, toate găștile de bieți deștepți, care au devenit lideri și au reușit să vândă, pentru fier vechi, tot ce înseamnă industria România, apoi pădurile și, mai de curând, pământurile, iar românul a devenit un refugiat economic, un tip care livrează pizza în Londra, chiar dacă a terminat trei facultăți.

Sigur, acestea sunt lucruri pe care le-am înțeles mai târziu, nu știam nimic în 1993, eram un tânăr vestic tipic. Dar simțeam că există ceva frumos și puternic dincolo de bula de vis. Din Praga m-am întors acasă, dar cu ideea să mă întorc cu prima ocazie, să scormonesc, să explorez, să emigrez. De fapt, ăsta era cuvântul pe care l-am folosit în mintea mea. Că vreau să emigrez. Nu pot să vizitez pur și simplu. Trebuie să stau, să locuiesc, și să diger încet, încet. Am decis, deci, ca în Matrix, să iau pilula albastră. Foarte repede, trei luni mai târziu, a sunat telefonul și cineva, un prieten, mi-a spus că e în România și să vin și eu că e foarte tare. Avea intenția să îmi spună o întreagă poveste cu care să mă convingă, dar i-am spus că nu e cazul. Mă convinsesem singur.

Povestile lui Peter Hurley, din Maramureș

Rep: Din zona de marketing londoneză ați ajuns la București, deși schimbarea nu a fost neapărat radicală, de vreme ce aici ați fondat una dintre cele mai importante agenții, Mercury Reasearch, cu toate celalate firme, Mercury Promotions 360 și ce a mai fost… Era o mutare în Europa de Est, dar mediul era asemănător dintr-un anumit punct de vedere, cel puțin în comparație cu ceea ce faceți acum, prin satele Maramureșului…

Peter HurleyDa, m-am mutat la București. De altfel, încă am buletin de București., dar și asta s-ar putea să se schimbe, pentru că doresc să mă mut în Maramureș și să trăiesc într-un sat. Am buletin de București, deci. Nu pot să spun că am casă, dar buletin am. Există o idee incorectă, însă, aceea că am vândut o casă ca să investesc în festivalul din Maramureș. Nu am vândut o casă, ci am investit bani cât pentru o casă. Chiar de câteva case, dacă stau bine să mă gândesc. În primii 15 de ședere în România,am lucrat într-o firmă de consultanță pe care am pornit-o cu cel care mă sunase. Firma s-a numitMercury, Mercury Research, Mercury Promotion, devenise chiar uriașă la un moment dat. Și cred că încă suntem. Firma a devenit o agenție de publicitate, o agenție de sondaje, de cercetare de piață, care a crescut mare și care ne ocupa tot timpul. Până în 2009 am fost ceva mai atașat de Mercury Promotion 360 și atunci am vândut partea mea din Mercury și am păstrat-o pe cea din Research. Am continuat așa, ca un fel de partener de la distanță, până acumSigur, este așa cum spuneți, în București lucram o agenție de publicitate, eram în fruntea capitalismului, aveam o viață ceva mai diferită decât ceea ce fac acum, în Maramureș.

Am tot studiat spiritul antreprenorial. Există întotdeauna un moment în care lucrurile se schimbă pentru un antreprenor, un detaliu biografic cel mai adesea, moare cineva, se naște cineva, sunt momente care te forțează să faci un pas pe care nu l-ai fi făcut dacă lucrurile mergeau linear. Și, într-adevăr, și în cazul meu a fost la fel, am devenit tată, apoi am ajuns la capăt cu parteneriatul în firmă și, de câțiva ani, ajunsesem să nu mai gândesc deloc în termeni de profit. De vreo doi ani mă gândeam, oricum, că îmi doresc ceva diferit, o schimbare. Dacă vreme de 15 ani am promovat produsele străine către români, acum mă gândeam că ar fi o idee bună să fac invers, pentru că cel mai tare lucru pe care l-am găsit când am venit aici a fost, de fapt, România în sine. Am pornit, deci, într-o căutare. Nu era evident pentru mine la prima vedere de ce România este așa de tare, cum poate nu este pentru nimeni. E o țară foarte complicată, dificil de înțeles. Cu cât mai mult scapi în suprafață, devine din ce în ce mai evident că, dedesub, este ceva mai mare, mai complex, mai străvechi. Acum înțeleg totul foarte bine.

Peter Hurley în Maramureș

Rep: Tot foarte bine puteți acum să formulați și definiții profunde ale României, mai ales că, mai mult decât mulți dintre noi, ați alocat timp și entuziasm pentru a-i studia, atât sistemele, cât și spiritualitatea, credințele, motoarele profunde…

Peter Hurley: Da, pot să definesc acum, chiar foarte bine. În cinci cuvinte. Am testat asta și sunt destul de sigur că am nimerit bine. Oricare dintre cele cinci cuvinte ar fi deosebit chiar și în cazul în care ar fi singurul descriptivDar cele cinci împreună… rezultatul este absolut strălucitor și, dacă vreți, dau împreună un nod dacic extraordinar de puternic.

Primul este limba română, o limbă deosebită, pe care eu o înțeleg mai degrabă în termeni de „toate drumurile duc la română”, iar alte limbi izvorăsc de aici, nu invers. Nu cunosc nicio teorie, ci doar simt lucrul acesta, simt, de pildă, că sunt mult mai creativ în limba română decât în engleză, chiar dacă măcelăresc limba română, așa cum auzi acum. Când prind o discuție cu cineva cu care mă simt bine și pot să mă exprim, mă simt mult mai creativ în română. Până și felul în care vă înjurați este foarte puternic și foarte pozitiv, până la urmă. Să trimiți pe cineva de unde a venit… ce minune, este foarte creativ.

Numărul 2: credința. Este foarte puternică aici credința. Și mă refer acum la credința vie. Bineînțeles, cu ortodoxia în față, că aveți o majoritate ortodoxă. Mi se pare foarte interesant și faptul că sunteți singura țară latină care este ortodoxă, întâmplare care ea singură ar fi deosebită, pentru că se face o punte între două lumiNu e interesant, ci important. Deosebit de important. Dar nu e vorba doar despre ortodoxie, pentru că, despre orice cult am vorbi, oamenii care cred, cred foarte puternic. Noi, în Vest, nu prea avem credință, în sensul viu. Într-o lume creștină debusolată, care a pierdut morala, o țară cu credință atât de puternică și încă vie, în ciuda atacurilor venite atât din interior cât și din exterior, rămâne un teritoriu care trebuie protejat.

CREDINȚA NU ESTE O PIESĂ DE MUZEU, PĂSTRATĂ ÎNTR-O CUTIE, CU PROTECȚIE DE STICLĂ PE DEASUPRA, CÂT SĂ-L PUI PE MASA DIN SUFRAGERIE DUMINICA.

Nu. Este ceva viu. M-a sunat, la un moment dat, tata, care mi-a spus: venim în România, eu și mamă-ta, și vrem să vizităm mânăstirile din Bucovina! Flacăra monastică, a spus el, a început să ardă cu putere aici în momentul în care s-a stins definitiv la noi. Când a căzut Imperiul Bizantin, Biserica s-a refugiat, iar Ștefan cel Mare le-a oferit protecție. De atunci a început să se înflăcăreze, aici a devenit un centru pentru Biserica Bizantină, care continuă până astăzi. Centru în sensul autentic, nu neapărat ierarhic.Pentru un vestic este de regulă o mirare să constate că lucrurile stau așa. Ar putea să considere această credință o formă de înapoiere, dar acesta este doar un rezultat al ignoranței vestice. Mare ignoranță. Explicabilă, la rândul ei, nu e de denigrat… dar este vorba doar de înapoierea sistemului vestic, de fapt, pentru că Vestul a uitat de unde a venit. Înțelegerea că există un Dumnezeu ne diferențiază de animale. Și atunci, de ce am vrea să-l scoatem pe Dumnezeu din cărți? Fiecare religie are istoria și importanța ei, dar mie îmi place, mă simt mai apropiat, de buchetul creștin. Este buchetul care îmi place mie, nu mă forțează nimeni să-l cultiv.

3. Munții Carpați. Nu vorbesc de înălțime, ci de populație. Trei milioane de români locuiesc în Munții Carpați, adică ai o întreagă Norvegie care locuiește acolo. Este cea mai mare populație montană europeană indigenă din Europa.

SUNT TREI MILIOANE DE OAMENI CARE ȘTIU SĂ FACĂ MÂNCARE FĂRĂ BENZINĂ. NIMENI ALTCINEVA NU ȘTIE, NOI NU MAI ȘTIM CUM SĂ FACEM ASTA.

E vorba despre poziția Carpaților în gândirea națională. Carpații n-au fost niciodată un zid de apărare în spatele căruia să mai faci un alt zid de apărare. Sunteți copii ai Carpaților, la fel de acasă și pe o parte, și pe cealaltă. Uitați-vă la harta mânăstirilor din România! Vreo 70 la sută sunt pe partea estică și sudică a Carpaților. Prin asta ați cultivat un concept foarte elevat, mult mai elevat decât la noi, în Irlanda, anume Miorița. Știu că pare un loc comun, dar Miorița reprezintă o gândire extraordinar de elevată. Viața veșnică, fericirea veșnică… cimitirul vesel nu e aici. E dincolo. Ca să ajungi la asta ca o concluzie națională, ai nevoie de multe. Trebuie să te împaci cu gândul morții în primul rând, ceea ce duce la ideea de jertfă. Și am să revin la asta. Nu ne refrim deloc la vremuri comerciale, când poate este promovată o ideologie a lipsei de empatie, a individualității, jertfa ar putea să nu mai pară o virtute. Dar chiar și cuvintele astea, alese bine, psihopatie, individualism și lăcomie, au devenit trăsături ale unei economii pe care o promovăm, dar nici pe departe calități.

4. Străvechime. Putem să o numim și tradiție, dar într-un sens foarte viu. Simbolul pe care-l vedem pe Coloana Infinitului, pe care îl regăsești peste tot în arhitectura populară și pe care Moș Pupăză din Valea Stejarului îl punea pe fusul lui cu zurgălăi… îl regăsești pe ceramica de Cucuteni de acum șapte mii de ani, mergeți să vedeți asta la Muzeul de Istorie din București. Moș Pupăză, care folosea fusul zi de zi, habar nu avea ce e Cucuteni. Asta înseamnă o tradiție vie. Nu o reamintire a ceva. E viu. E colosal. Mergem în Săpânța și Dumitru Pop cioplește o cruce celtică, pe care nu o face pentru turiști, ci pentru că cineva are nevoie de o cruce în sat. Poate să o facă și pentru turiști, până la urmă, nu-i nicio problemă. Cea mai mare provocare a României este să-și păstreze satele, identitatea. Ceea ce e special la voi este spiritul, creativitatea ieșită din comun, un teren fertil pentru oricine caută inspirație, în orice domeniu, IT, publicitate… Cred că România rurală este locul în care mințile creative ale Europei vin să se reîncarce. Este o nișă absolut neatinsă. Pentru că, să încarci o minte creativă, trebuie un încărcător. Iar voi aveți foarte multe încărcătoare aici. Nu vorbesc despre un vis, ci despre o realitate. Am testat-o, vreme de șapte ani, în proiectul Satele Unite ale Maramureșului.

CELALALTE LOCURI COMUNE, SERIA DE PREJUDECĂȚI SUPERFICIALE CARE COMPUN COMPLEXUL ROMÂNESC ÎN FAȚA VESTULUI, ACESTEA SUNT DEFINIȚII PERIFERICE.

România e vecină cu tot felul de mari mafioți, mult mai mari decât tine, care de mai mulți ani, de sute de ani, și-au creat propria mafie. Marea Britanie, Germania, Austro-ungarii, italienii, rușii, portughezii, turcii… aceștia sunt marii mafioți care, sub denumirea de imperialiști, au comis atrocități. Belgienii încă țin statuia lui Leopold al II-lea în mijlocul Bruxelles-ului, și știm foarte bine că omul a gestionat o armată de hoți, care au tăiat mâinile a milioane de africani. Istoria trebuie rescrisă și va fi rescrisă. Dacă tragi o linie între Irlanda și România, treci doar prin țări teroriste, care și-au șlefuit propaganda în ideea că ar fi cele mai bune de pe lume. Deutsche uber alles, Vive la France… știi…? Fiecare are povestea lui. Iar noi, cei colonizați, eram întotdeauna croiți pe ideea că sabia nu taie capul plecat, pe ideea de sclugă sau sclav. Acești mafioți din jur au interese asupra României și nu au deloc interesul să o facă o țară care să respire pe propriul pământ. Când ești în poziția de colonizat, nu ai timp să șlefuiești propria ta propagandă. Devii mai haotic. Dar, la un moment dat, se va centra. E o țară imprevizibilă România.

Să încheiem definiția României cu cel de-al cincilea cuvânt, acesta este jertfa. Foarte importantă. Ne definește jertfa. Sigur că acum părem interesați să nu mai facem așa ceva, dar niciodată nu am vrut. Sunteți poporul care a mers tot timpul la război ca să mențină pacea, încercând să țină un echilibru regional. Acesta v-a făcut foarte diplomați, după mine cei mai mari diplomați europeni. Sirienii cred că au fost cei mai mari diplomați orientali, iar românii sunt cei mai mari din Europa. Sirienii au fost spulberați. Cu noi nu o să se întâmple. Mai degrabă s-ar spulbera în jurul nostru tot, iar noi să rămânem în Carpați. Jerfa este foarte prezentă și acum, oamenii vorbesc și acum despre faptul că suntem o generație de sacrificiu. Da, să ne amintim de monumentul Revoluției din București, faimosul cartof tras în țeapă. Cunosc omul care a aruncat cu o pungă de vopsea roșie și a nimerit cartoful, împrăștiind vopseaua exact acolo unde se întâlnește cu țeapa și realizând astfel cea mai faină lucrare de grafitti din lume. Dar… așa ne arată istoria, că revoluționarii sunt trădați mereu în momentul revoluției. Acesta e cemai mare tristețe mioritică. De fapt, nimeni nu îți poate fura revoluția. Că deja a fost furată. Iar voi veți face întotdeauna la fel, știind că e în zadar. Sacrificiul, însă, nu e în zadar. Nu e un sfârșit. Ci doar începutul unui nou ciclu.

Peter Hurley, în Maramureș, alături de soția lui, Loredana

Rep: Ce cred ai tăi despre această întreagă poveste de destin?

Steven: Tatăl meu și-a scris teza de istorie pe revoluția din 1916 în Irlanda. El a făcut-o în 56, la 40 de ani după revoluție, iar punctul lui de vedere nu a fost prețuit. Spunea că am făcut o mare greșeală, că noi suntem un popor pașnic și, având o revoluție sângeroasă, am glorificat ideea de libertate prin luptă, înhămându-ne astfel la conceptul de violență în atingerea țelului național. L-am validat. Ori suntem un popor pașnic. Noi ne-am călugărit toți când am auzit de Hristos! Tot tatăl meu spune spune că eu îmi port propria cruciadă. Sigur, într-un sens metaforic, că altminteri știm că toate cruciadele au fost atrocități. Au fost niște tâlhari ordinari care au jefuit tot ce au putut. Cel mai sângeros atac asupra Constantinopolului a fost o cruciadă. Au devastat mai mult decât orice suliman. Am scris anul trecut o scrisoare către comisarul european pentru agricultură, care era irlandez, iar ai mei au citit-o și au fost foarte mândri. Nimeni nu trebuie să tacă în fața nedreptății. Tata spunea, în glumă, că este cruciada mea,referindu-se la deciziile mele, de care, de fapt, se bucură. Cred că este foare mândru de mine…

Peter Hurley, în Maramureș, alături de soția lui, Loredana

Rep: Ce înseamnă, până la urmă, când spune lumea că ai pierdut tot pentru a susține acest proiect în Maramureș?

Peter Hurley: Păi financiar da, am pierdut. Dar doar financiar. Anul trecut, de pildă, eram așa de falit, că trebuia să merg cu autostopul până la Săpânța și nici de ăla nu aveam bani. Crede-mă că, la vârsta mea, nu-i așa ușor să pun rucsacul în spate, cu 16 lei în buzunar, și să mă duc în față la Otopeni cu ia-mă nene. Iar în România se plătește autostopul. Și să le spun… da, mă duc în nord, dar n-am bani. Nu era nicio declarație, ci o constrângere. Când m-am întors pe jos de la Săpânța la București, aceasta a fost o declarație. Și mi-am dorit să se audă. Am adus în acest proiect 500.000 de euro. Pe lângă tot voluntariatul care s-a făcut pentru această cauză. Am avut 200.000 de la Uniunea Eurpeană, din care au decontat doar jumătate și am să mă duc cu ei în judecată acum, am dat în judecată Ministerul Dezvoltării, iar primul termen este în octombrie.

Rep: Cum își stabilește un om ca tine prioritățile?

Peter Hurley: Dimineața! (râde)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *