Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 19, 2014 in Arts | 0 comments

Ocultism, magie și activități paranormale cu Mick Jagger, Picasso și alții la fel ca ei

Ocultism, magie și activități paranormale cu Mick Jagger, Picasso și alții la fel ca ei

 Cele mai erotice acte artistice din istorie. 

Cele mai șocante acte artistice ale tuturor timpurilor. 

Cele mai mari povești de dragoste din istoria artei.

Masoni, o biserică inventată și Mick Jagger

Kenneth Anger în Lucifer Rising

Kenneth Anger în Lucifer Rising

Kenneth Anger are tatuat cuvântul “Lucifer” pe piept și este un mare admirator al unuia care, în cursul lunii de miere la Cairo, a fost contactat de o entitate neîncarnată, cu ajutorul căreia a fondat cea mai mare organizație ocultă a secolului XX. Dar asta nu l-a împiedicat pe Anger să facă scurtmetraje cu coloana sonoră semnată de Mike Jagger sau Jimmy Page și nici să devină unul dintre cei mai faimoși regizori ai lumii.

După ce s-a distrat în copilările cu câteva scurt metraje simple, despre jocurile băieților din vecini, despre matadori în acțiune sau urmărind intrigi pe Marte, Kenneth Anger a produs vreo 40 de opere de maturitate care i-au adus o serie de recorduri și titluri personale: a fost numit omul care i-a influențat pe Lynch și Scorssese, egalul fraților Lumiere pentru industria cinematografică, primul regizor gay declarat al Americii sau cel mai ocult dintre regizorii lumii.

Probabil că ar trebui să vedeți unul-două dintre cele 40 de scurtmetraje pe care le-a făcut Kenneth Anger de-a lungul carierei, adevărate psihodrame construite într-un amalgam de erotism gay și misticism, suprarealism și ocultism. Anger a făcut scurt-metraj de la zece ani, desigur, fără ecouri. Reacții a început să aibă o dată cu filmul homoerotic Fireworks, care a apărut în 1947 și care i-a adus, în primul rând, niște vehemente acuzații de obscenitate, formulate pe cale oficială de autoritățile americane. A fost achitat, așa că și-a dus cercetările și mai departe, de data aceasta în colaborare cu biologul și sexologul Alfred Kinsey, altminteri o somitate recunoscută internațional.

Scena din scrut-metrajele lui Kenneth Anger

Scena din scrut-metrajele lui Kenneth Anger

Fiind primul regizor gay declarat al Americii, Anger și-a permis să prezinte în lucrările sale erotismul și homosexualitatea într-o manieră nedisimulată. Prin 1960 continua să facă scurtmetraj și se împrietenise cu câțiva dintre cei mai interesanți artiști ai vremii, de la Mick Jagger și Tennessee Williams, la Jimmy Page sau Marianne Faithfull. În afară de asta, Anger (pe care, de fapt, îl chema Anglemeyer) a fost întotdeauna fascinat de ocultistul englez Aleister Crowley și a devenit adept al cultului inventat de acesta, Thelema. Ca mai toți cei care ajung să studieze problema, Anger a fost interesat de științele oculte încă din copilărie, când pierdea ore în șir cu cărțile filosofilor rozicrucieni, cu lucrările lui Frank Baum sau cu cele ale magicianului francez Eliphas Levi.

Îl admira pe Aleister Crowley, care a fost, de altfel, o mare figură. A făcut parte din tot felul de ordine masonice, dar și din serviciile secrete britanice, a inventat un cult, și-a făcut un renume ca amator de droguri exprimentale și a fost considerat, probabil pe nedrept, satanist. Era și pictor, poet, prozator și bisexual declarat – pe lângă renumele de magician și ocultist. Oricum e un tip care a realizat, după o călătorie pe care o făcuse în Egipt în 1904, că este un profet a cărui misiune este să ghideze umanitatea în așa numitul Aeon al lui Horus. Devenise membru al renumitului Hermetic Order of the Golden Dawn, un ordin masonic britanic, dedicat studiului și practicii metafizicii și cercetării activităților paranormale.

Kenneth Anher - afișul filmului Lvcifer

Kenneth Anher – afișul filmului Lvcifer

Inspirat de această experiență, dar și de niște călătorii de cercetare în India și Mexic, a înființat Thelema, care avea să devină cea mai mare organizație de ocultism a secolului XX. În cursul lunii de miere pe care și-a petrecut-o la Cairo, Crowley spune că a fost contactat de entitatea supranaturală pe nume Aiwass – o inteligență dezîncarnată (neîncarnată?), care i-a dictat Cartea Legilor, pe baza căreia a organizat Thelema.

Potrivit filosofiei Thelema, în istorie au existat câteva aeon-uri consecutive, fiecare cu forma lui religioasă și magică, primul fiind al lui Isis. Acest prim aeon și-a produs efectele în preisorie, caracterizat de figuri feminine, matriarhat și de divinizarea Mamei Natură. A urmat aeonul lui Osiris, în secolele clasice și medievale, când umanitatea a divinizat un singur zeu, bărbat, corespondentul egipteanului Osiris. Ultimul din serie este Aeonul lui Horus, dominat de fiul zeului, de figura copilului.

Kenneth Anger, prezentându-și tatuajul

Kenneth Anger, prezentându-și tatuajul

Potrivit acestei religii, în vremea contemporană umanitatea intră în perioada spirituală, de iubire conștientă, de autorealizare și auto-actualizare. Pentru adepții acestui cult, fiecare dintre aceste perioade avea propria formula magică. Biserica Thelemită este suficient de mare încât să fi produs până acum și secte, adică nu toți teoreticienii cred că aceste aeonuri s-au succedat exact în acest fel. Membru al bisericii lui Crowley, Kenneth Anger s-a lăsat inspirat lucrarea considerată cea mai ocultă a tuturor timpurilor, “Invocation of My Demon Brother”, apărută în 1969.

Este vorba de un film de 11 minute, cu o coloana sonoră compusă de Mick Jagger, scurtmetraj filmat în două clădiri din san Francisco. Printre personaje, dintre care și două tipuri de Lucifer, se numără și Mick Jagger, care-și joacă propriul rol. Un an mai târziu, Anger avea să lanseze filmul Lucifer Rising, un succes căruia apoi a tot încercat să-i facă o continuare, însă tot gândindu-se la această perspectivă, a decis să renunțe la regia de film.

Puteați viziona scurtmetrajul Invocation of My Demon Brother aici. 

Niște orgii aproape oculte

Robert Mapplethorpe /Artnet Galleries

Robert Mapplethorpe /Artnet Galleries

Și Mapplethorpe este un controversat, care i-a enervat pe conservatori cu fiecare lucrare expusă public, asta pentru că era în mod particular interesat în opera sa de estetica alb-negru, de orgii în underground, de scene sado-maso și urofagie sau de erotica homosexuală. S-a autoproclamat noul Rege Moarte, titlu pe care l-a moștenit de la Andy Warhol – artist pe care l-a portretizat, de altfel, cu claritate transcendentală.

“Bietul Mapplethorpe, este așa de jegos, îi miros picioarele, n-are un leu. Și oribila de Patti Smith…”, spunea, cândva, Warhol, dar, sigur, Warhol era un bârfitor cu replici mult prea acide. Critica l-a înțeles, însă, mai degrabă ca pe un om cu o natură extrem de romantică și cu un curaj extraordinar.

Un bărbat sfâșiat de contradicții: copilul singuratic fascinat de păcat, vinovăție și de show-urile cu ciudați de la Coney Island, băiețandrul bun și rigid care credea în Dumnezeu și se înscria la școala militară, hipiotul dependent de droguri care a renunțat la colegiu, erotomaniacul îmbrăcat în piele neagră care credea că sexul este răspunsul suprem la orice întrebare sau modernistul a cărui principală spaimă părea să fie că părinții îi vor descoperi homosexualitatea.

Probabil că era nebun – spun unii, amintind că este tipul care a fost în stare să-și fiarbă maimuța, prieten în anii de școală, numai pentru a obține un craniu curat pentru o operă de artă. Este considerat un fotograf de geniu, deși muzeele s-au cam ferit de o parte a operei sale, pentru a evita scandalurile. Cine știe ce mistic nu prea a fost, deși sugera mereu ritualuri satanice și chiar a fost citat și cu câteva îndemnuri spre maestrul său presupus. Deși Robert nu era deloc analitic, totuși simbolurile ar putea fi mai degrabă un fel de dublă evaluare, a sa și a lumii, în termeni iconoclaști.

Robert Mapplethorpe / Inquisition

Robert Mapplethorpe / Inquisition

Robert era destul de interesat de toate aceste orgii și în viața privată și, dincolo de comentariile altora, el însuși se credea apropiat lui Satan întru păcate. A trăit multă vreme într-o relație simbiotică cu prietena sa Patti Smith, artist vizual, poetă și vocalist trupei Scandal, una dintre figurile proeminente ale mișcării punck new-yorkeze. Aceasta îl mai ajuta și cu munca și avea grijă să nu piardă de tot contactul cu realitatea.

Mapple

Un alt rebel care a murit de tânăr, la doar 42 de ani, de SIDA – veți spune. Sigur, și poate tocmai de aceea a intrat direct în seria artiștilor cult ai omenirii. A fotografiat o serie de celebrități, de la Andy Warhol la Richard Gere sau Peter Gabriel și Grace Jones. Pentru că era fascinat din timp în timp și de estetica religioasă – sigur, într-o viziune iconoclastă -, pe colega lui de camera Patti Smith a fotografiat-o de multe ori într-o manieră care face trimitere la stilul lui Albrecht Durer. A mai fotografiat și personaje răstignite cu capul în jos, o încercare ambițioasă de a-l cita pe Caravaggio.

Pentru restul fotografiilor, cele erotice, a fost întotdeauna scandal. Asociațiile familiale sau cele religioase, în cor cu conservatorii i-au făcut nenumărate plângeri, spunând că lucrările sale nu sunt altceva decât o expunere inutilă a unui material cu potențial obscen.  În cazul în care fotografia bărbați de culoare în posturi erotice, organizațiilor listate mai sus li se adăugau și cele de protejare a minorităților.

Self Portrait 1983 by Robert Mapplethorpe 1946-1989 / Tate London

Self Portrait 1983 by Robert Mapplethorpe 1946-1989 / Tate London

Autoportretul pe care Robert Mapplethorpe și-l făcea în 1983, a fost inspirat de o celebră fotografie apărută în ziare în 1974, cu Patty Hearst, nepoata unui magnat american, faimos la rândul său pentru a-l fi inspirat pe Orson Welles pentru cartea Citizen Kane. Nepoata este și ea faimoasă, printre altele, și pentru că a fost răpită, un caz care este dat deseori exemplu pentru a ilustra sindromul Stockholm. În fotografia citată, femeia ținea în mâini o pușcă și avea în fundal, pe peretele din spate, simbolul Armatei de Eliberare. O aluzie la fotografia de atunci, Mapplethorpe se prezintă în echipament de luptă, cu geacă de piele, și se fotografiază în fața uneia dintre construcțiile sale, “Black Star”, 1983, care constă într-un cadru lustruit cu vopsea neagră, în formă de stea cu cinci colțuri sau pentagramă.

Pentagrama este inversată și este, așadeci, un simbol al diavolului. Lui Mapplethorpe, cândva un catolic devotat, îi plăcea să se identifice cu diavolul, din cauza propriului său comportament “păcătos”. Astfel, el devine un soldat rebel în luptă pentru o cauză… nu știm cât de nobilă.

Icoana care s-a pictat singură (folosind mâna unui călugăr!)

Magical art - miraculous painting of the Annunciation

Nici o pictură a vreunui celebru artist al Renașterii florentine nu a fost la fel de venerată ca această imagine magică. Se crede că însuși un înger a ghidat mâna unui călugăr anonim, care a reușit astfel să definitiveze această frescă: icoana este făcută în cer și tocmai de aceea a avut puterea de a salva orașul în vremuri de primejdie.

Pictura se află într-o capelă specială la biserica Santissima Annunziata din Florența, unde este venerată până în ziua de azi. Superbul sanctuar din Florența a fost construit de primii călugări din ordinul Servites de Marie. Într-o Florența care era, pe vremea aceea, epuizată de lupte fratricide, șapte negustori au decis să se retragă în liniște, pentru a începe o viață de pocăință și contemplare, închinată Maicii Domnului.

Pictura, în altarul ei din Florența

Pictura, în altarul ei din Florența

În jurul anului 1245 s-au retras la Monte Senario, lângă Florența, unde au contruit și o capelă de rugăciune în afara zidurilor cetății. În 25 martie 1252, un om de o bunătate nemărginită și de un devotement incontestabil față de Fecioară, pe nume Bartolomeo, a început să picteze capela, alegând ca temă principală Buna Vestire. După o bună perioadă de vreme, munca era aproape finalizată. Mai rămăsese de adăugat doar cel mai dificil element, anume chipul fecioarei.

Călugărul s-a rugat cu ardoare, spune legenda, apoi a luat pensulele, însă, în loc să se apuce de pictură, a fost doborât de un somn greu și brusc. Când s-a trezit, pictura era finalizată prin miracol, iar chipul Fecioarei era desenat cu măiestrie de o mână invizibilă.

A început să strige că s-a întâmplat o minune, iar ceilalți, înduioșați de frumusețea fără de seamăn a Fecioarei, au cântat imnuri de laudă și de mulțumire. Fresca a câștigat rapid renumele de a fi făcătoare de minuni, iar unii cred că legenda ei a fost inventată de călugări, pentru a-i spori misterul.

Racla făcătoare de minuni

Racla Sfântului Sebastian

Racla Sfântului Sebastian

 

Racla în care sunt păstrate o parte din moaștele Sfântului Sebastian este una dintre cele mai importante opere de artă achiziționate de la Brittish Museum în ultimii ani, spun reprezentanții instituției. De o excelentă calitate artistică, acesta este un exemplu rar de lucrătură a aurarilor europeni din marea epocă a lui Albrecht Dürer și Hans Holbein. Relicvariile conțin, de obicei, fragmente de oase sau obiecte asociate cu Sfinții, așa că, într-o cavitate din baza aceastei racle, decorată elaborat – cu figuri în stil gotic, există oase, care ar putea fi ale Sântului Sebastian.

Rămășițele sunt vizibile, de altfel, printr-o ferestruică tăiată pe o latură. Examinările recente au dezvăluit și câteva fragmente de lemn, probabil așchii de la săgețile care au străpuns trupul sfântului – spun experții. Toate acestea sunt învelite în mătase. Se crede că Sfântul Sebastian proteja oamenii de ciumă. Cuvintele scrise la baza raclei, de altfel, sugerează că obiectul a fost oferit în dar starețului unei mânăștiri, în timpul unei epidemii, cândva, în perioada medievală, o vreme definită, de altfel, de cultul pentru moaște. Adorarea moaștelor, spuneau preoții, reduce timpul petrecut în purgatoriu, după moarte. În plus, mulți sfinți s-au arătat foarte receptivi și la rugăciunile împotriva bolilor.

Sebastian a fost unul dintre cei mai iubiți sfinți în Evul Mediu târziu. A trăit în secolul III, la Roma, și a fost ofițer în garda pretoriană romană, în perioada împăratului Diocletian. A fost condamnat la moarte pentru convingerile sale creștine și a fost străpuns cu o ploaie de săgeți. De altfel, în lucrătura raclei, Sfântul Sebastian este prezentat în ultimele clipe, străpuns de săgeți (unele s-au pierdut) și atârnând de ramurile unui copac.

Nici una dintre săgeți nu i-a străpuns, însă, vreun organ vital, așa că sfântul a supraviețuit calvarului până la final. Pentru că și-a reînnoit mărturisirea de credință în fața împăratului, a fost ucis în bătaie, iar trupul său a fost aruncat într-un canal din Roma.

Racla a fost doar un obiect dintr-o serie costisitoare, comandată, între 1490 și 1509, de Georg Kastner, stareț al Mănăstirii Kaisheim, lăcaș aflat lângă Augsburg, în sudul Germaniei. Kaisheim este mănăstire fondată în 1134 și dedicată Fecioarei Maria. Kastner a îmbogățit mănăstirea lui, atât în ​​interior, cât și în afara. Printre alte bijuterii pe care le-a comandat s-a numărat și o raclă a Sfântului Christopher, un chivot mare pentru mânăstire și un veșmânt prețios.

Racla Sfântului Sebastian este inscripționată cu data de 1497 și cu numele de Kastner, care apare lângă cel al împăratului Maximilian și al Ducelui Frederick al III-lea din Saxonia, care plătit parțial pentru aceste cumpărături. British Museum deține un design al aceastei racle, considerat a fi semnat de Hans Holbein cel Bătrân (în jur 1460/5-1534). Holbein a cumpărat o casă în Augsburg în 1493 și pictat altarul Mănăstirii Kaisheim în 1502, tot la comanda lui Kastner.

La fel ca mulți pictori ai vremii, cum ar fi Dürer, Schongauer sau Cellini, Holbein s-a instruit inițial ca aurar. De altfel, raclele din argint gândite de Holbein diferă de cele din aur. Se presupune că racla a ajuns pe piața de artă în momentul în care Manastirea Kaisheim a fost secularizată, în 1802-3. Primul proprietar cunoscut a fost un rus, Prince Petr Soltykoff, renumit pentru bogăția sa și gustul rafinat pentru arta medievală. Colecționarul privat Sir Julius Wernher a cumpărat apoi racla, probabil între 1880 și 1890. În cele din urmă, racla a ajuns în colecțiile muzeului, în anul 2001.

Și o incantație de la Picasso

La Celestine, 1904, Pablo Picasso

La Celestine, 1904, Pablo Picasso

Femeia cu ochiul diabolic, un tablou semnat de Pablo Picasso, este inspirat de o legendă veche spaniolă. De altfel, Picasso însuși credea că arta lui ar putea schimba realitatea, așa că această lucrare este considerată un fel de incantație. Marea putere a lucrărilor lui Picasso, picturi sau sculpturi, vine mai ales din convingerea autorului că acestea nu sunt doar obiecte de artă, ci un act de magie care poate fi, după caz, binevoitoare sau malițioasă…

4,908 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *