Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Sep 2, 2016 in Blog | 0 comments

Moșu’ din Bogdan Vodă

Moșu’ din Bogdan Vodă

de Iulia Gorneanu

După ce o jumătate de secol visul i-a trăit viaţa, un maramureșean îşi trăieşte astăzi visul. În cheamă Vasile Deac şi s-a născut la Cuhea, astăzi satul Bogdan Vodă din Maramureşul Voievodal. Pentru orășeni este un personaj pitoresc în haine țărănești, pentru cei de pe Valea Izei este Moşu’, Moşucu’ din Cuhea, pentru cei ce-l cunosc este ultimul oștean al Voievodului Bogdan. De fapt, Vasile Deac, Moşu’, este românul care a fost gata să-şi dea viaţa pentru un vis. Iar visul lui înseamnă istorie, neam, amprentă identitară.

L-am găsit pe Moşucu’ la el acasă, într-o gospodărie de sfârșit de secol 18 şi, pentru prima oară, noțiunea de patrimoniu am simțit-o vie. De aici a pornit la drum, acum mai bine de o jumătate de secol, mânat de visul lui: ridicarea unui monument al Voievodului Bogdan Vodă, în satul Cuhea. Şi nu oricum: din bronz şi neapărat călare.

Moșucu din Bogdan Vodă

Moșucu din Bogdan Vodă

Drept ca o lumînare, în cămeşă albă şi opinci, înarmat cu colaci, ştergar alb, busuioc şi oiaga de horincă legată cu tricolor, Vasile Deac, Moşu’ ştia exact ce vrea: „statuie mândră pentru descălecător să se vadă până la Budapesta”. A înțeles că ar fi bine să fie primar, să poată lupta şi „cu hârtii” pentru Voievod. Şi vreme de 31 de ani, Moşu’ a fost ba primar, ba viceprimar. Ştia că nu-i va fi uşor, dar ştia că va învinge şi nu deznădăjduia. Ceea ce nu-şi închipuia Moşucu’ e că urma să bată la zeci de porţi, că va aştepta ore în şir în faţa unor uşi pe care citea răspicat că ar avea de-a face cu finanţele sau cultura, că va face sute de drumuri la Bucureşti, Baia Mare şi Sighet, că vor trece aşa peste 40 ani… „M-or mâncat multe necazuri, da’ mândria de a fi urmaș de Voievod o fo’ mai mare. Multă trudă mi-o trebuit să ridic statuia, de parcă o făceam pentru mine. Unii au zis chiar că-s nebun. Io n-am înțeles cum vine asta: un român vrea să ridice statuie primului întemeietor de ţară şi îl fac nebun?”.

Prima aprobare de monument a venit de la Suzana Gîdea. Dar n-a fost să fie. S-au opus autoritățile locale: nu se poate o ecvestră din bronz într-un sat, prea mulţi bani, cheltuială prea mare, în municipiile din judeţ avem doar busturi, sunt artişti care pot face proiecte pentru lemn sau piatră, Vida Geza, unde, cum la Cuhea??? „de parcă purtam eu vină că Bogdan Vodă nu a plecat din Baia Mare. Dacă mă lăsam, păţam ca voi cu cartofu’ tras în ţapă din centru capitalei…”.

Lupta lui Vasile Deac, Moşu’ a fost mare, războiul îndelungat iar drumurile multe şi istovitoare. Mereu existau alte priorități, propuneri mai puțin costisitoare, alte variante de execuţie. Toate s-au izbit însă de încăpățânarea Moşului, ajunsă deja proverbială: „Domnule, legenda zice că Bogdan Vodă o descălecat în Moldova de pe cal. Eu descălecare din scaun n-am pomenit. Pe mine nu mă privește: ecvestru, neecvestru, da să sie călare! Şi din bronz. Că atâta cinste merită Voievodu’, că doar n-o sărăci Ţara Românească pentru o traistă de broz.” Vorba cântărea greu şi era musai să fie ascultată. Moşucu’ era primar şi nu permitea să se ridice la el în sat un monument „de batjocură”. Iar satul se numea acum Bogdan Vodă.

Au urmat ani buni în care Vasile Deac, Moşu’ a făcut cărări pe la Direcţia de Cultură din Baia-Mare iar la Bucureşti … „de tare multe ori am urcat treptele Ministerului Culturii. Dacă i-aş fi pus pe toţi câți i-am colindat să-mi plătească opincile şi drumu’, ar fi fost plătită jumătate statuia. Am vorbit cu 16 miniştri de cultură şi nici unu n-o zîs „nu”. Dar unul singur, Dumnezeu să-i deie sănătate, mi-o semnat cu dreapta: statuie de bronz pentru Voievod! Şi uite aşa, cu-n colac mîndru şi-un ştergar, c-o oiagă de horincă, busuioc şi tricolorul, am făcut pentru ţara mea ce n-au făcut alţii cu cravată la gât şi viţei în portbagaj”.

Proiectul a fost aprobat de Ministerul Culturii şi Cultelor în timpul mandatul academicianului Răzvan Theodorescu, urmând ca sculptorul băimărean Ioan Marchiş, să ridice monumentul, de fapt un ansamblu statuar format dintr-o ecvestră şi nouă personaje în picioare. Suma, foarte mare dealtfel, s-a dovedit insuficientă pentru cele peste 20 de tone de bronz, aşa că Moşucu’ şi-a luat opincile şi a pornit din nou la drum. A început să-i viziteze de data aceasta pe cei despre care citise prin ziare că ar avea bani, dar „pare-se că nu le era prea drag Voievodul. Cel mai mult mi-o dat Iosif Constantin Drăgan, 5.000 de euro. Cu banii am luat 2 tone de bronz”. Lista Moşucului cu „sponsorizările” şi materialele obținute este interminabilă…

În 2001 au început lucrările şi au durat cinci ani. Nu i-a fost uşor Moşucului cu statuia, dar nici sculptorului Marchiş cu Moşucu’. Exasperat de numeroasele faze de lucru, l-a terorizat ani buni pe artist. Venea tot timpul la atelier, i se părea că lucrările nu avansează, îşi pierduse răbdarea, nu mai avea încredere, nu mai credea… „Nu eşti vrednic să-l faci pe Voievod!”, „Asta n-o să sie veci statuie!”. Apoi a căzut la pat. Toţi credeau că nu mai apucă să-şi vadă visul împlinit, acum când era atât de aproape. Toată lumea se ruga pentru el. Dar Moşucu’ se ruga… să moară! Fără să citească nicăieri despre cele patru mituri fundamentale, fără să-i povestească nimeni despre asta, Moşucu’ simțise că jertfa va face posibilă creația. Și s-a pregătit pentru asta. L-a chemat pe sculptor şi i-a spus că până nu moare el, nu va putea termina statuia… M-am gândit că trebuie să plec eu, ca să poată veni Voievodul şi m-am rugat tătă noaptea la Bunu’ Dumnezeu să mă ieie…”.

Dintr-o mână de bronz n-a saărăcit Țara Românească...

Dintr-o mână de bronz n-a saărăcit Țara Românească…

Pentru prima oară, Dumnezeu nu l-a ascultat. Lucrarea a fost isprăvită iar pe 3 noiembrie 2005, cu un alai ce amintea de întâia descălecare, ansamblul statuar Bogdan Întemeietorul, Voievod al Maramureșului şi Prim Domn al Moldovei ajungea acasă. Moşucu’ a mobilizat toţi oamenii din sat să-l primească aşa cum se cuvine: în costume tradiționale, cu steaguri şi călăreţi. Însufleţit ca prin miracol şi mai sprinten ca la 20 de ani, nu mai avea stare şi dirija circulaţia „Daţi-vă la o parte, trece Voievodul nostru! Trece Voievodul românilor!

Inaugurarea oficială a avut loc în anul 2008, de Sfinţii Petru şi Pavel. Tare mândru a fost Moşucu’: a primit laude, diplome, distincții… „Câte or fost, câte n-or fost, ecvestru, neecvestru, Voievodu’ e călare! Şi e şi cu cinci cătane pângă el, miră-se lumea de ele. Proiectu’ o fo’ cu nouă, da îs bune şi astea”. Şi totuşi Moşucului îi lipsea ceva ca să fie pe deplin fericit. Nu înţelegea ce au putut avea mai important de făcut președintele şi primul ministru de n-au venit. Cât despre Patriarhul Daniel „şi şchiop trebuia să vină aici, că n-ar fi fost Patriarh de n-ar fi fost Bogdan Vodă să întemeieze Moldova!”.

Aşa că, dacă mergeţi în Maramureşul Voievodal, opriţi-vă în Bogdan Vodă. Căutaţi-l pe Vasile Deac, Moşu’. Îl veţi găsi într-o casă de sfârșit de secol 18 şi pentru prima dată noțiunea de patrimoniu vă va părea vie. De întârziați şi nu-l mai găsiţi, mergeți în centru, la monument. Uitaţi-vă cu atenţie. Unul dintre oștenii voievodului e el. E omul care şi-a pus visul mai presus decât propria-i viață. Iar visul lui însemna istorie, neam, amprentă identitară.

3,214 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *