Pages Menu
Categories Menu

Posted by on May 22, 2014 in Events | 0 comments

Mic ghid de supraviețuire la Sibiu. Ziua 1: lumină dresată și marea bătălie pentru Faust

Mic ghid de supraviețuire la Sibiu. Ziua 1: lumină dresată și marea bătălie pentru Faust

Spectaculosul Faust, în regia lui Silviu Purcărete / foto Paul Baila

Spectaculosul Faust, în regia lui Silviu Purcărete / foto Paul Baila

“Mi-aș vinde sufletul numai să mai văd Faust-ul o dată”, scria, cândva, The Observer, o frază care se rostogolește, în timp, în interminabile ecouri. Dacă ai ajuns la Sibiu în prima zi de festival, este clar că ai venit pentru Faust-ul lui Purcărete. Celebrul, spectaculosul, multipremiatul! E drept că au trecut aproape șapte ani de la premieră, dar se joacă extrem de rar și deja se simte ceva forfotă de anticipare în lume, în timp ce prin București a început micul și seducătorul trafic de influență în cercurile șic și culturale: “mai putem face rost de bilete?”, “De unde le luăm?”, “știu că e imposibil, dar trebuie să existe cineva care să poată!”.

Aici ar fi o mică problemă și n-aș sfătui pe nimeni să se bazeze că va intra la “Faust” printr-o minune, mai ales dacă nu e genul căruia i se întâmplă minuni din te miri ce și din senin. Prima oară când am ratat Faust-ul, în urmă cu ceva ani, răbdam incertitudinea într-un cerc de vreo 200 de alții ca și mine, îmbulziți peste balustrada de la hala fostei uzine Balanța. Asta este o uzină dezafectată de la marginea orașului, unde se ajunge ușor, mai ales că taxiurile la Sibiu mergeau cu cam cinci lei, poate să fie șapte sau zece acum!

Din gloata aspiranților de atunci, fiecare adăuga insistentei sale mâini întinse câte o poveste cât mai impresionată: “am venit de la 2000 de kilometri pentru spectacolul ăsta, cum să-l ratez?”, urla pur și simplu cineva chiar peste umărul meu, cât să-mi acopere propriile strigăte că aș fi cineva din presă, ambele complet inutile în fața unuia care părea să aibă argumentul suprem: “Spune-i lui Silviu că sunt eu!”. Eu? Cum adică eu? Dacă există cineva care să aibă nevoie de o prezentare atât de sumară pentru a rezolva încurcături, mă așteptam ca argumentele noastre să se estompeze complet.

Faust/ Silviu Purcărete

Faust/ Silviu Purcărete

Nici acel spectaculos “eu” și nici banalii de noi nu am pus piciorul în sală. Asta pentru că “Silviu” nu acceptă spectatori peste capacitatea normală, nu poți să stai pe trepte, pe scări, pe balustrade. Are 120 de actori în spectacol, care uneori aleargă prin sală… Vestea bună este că Faust-ul se va juca de vreo trei ori în festival: pe 6, pe 7 și pe 15 iunie. Dar s-o luăm cu începutul!

Sibiul, seducător în haine de festival!

Sibiul, seducător în haine de festival!

Am încercat să-mi imaginez cam cum ar arăta câteva zile la Sibiu pentru cineva care este doar amator de teatru, fără să fie implicat în vreun fel în industrie sau prins în genuri colaterale. Acela, de bună seamă ar trebui să ajungă la Sibiu joi seara, pe 5 iunie, și să-și petreacă noaptea la unul dintre hotelurile cochete din Centrul Vechi, astfel încât în prima zi de festival, pe 6, să traverseze deja odihnit și apretat piețele istorice, căscând gura la covrigării și la magazinele colorate care încadrează Piața Mare, pe care ar traversa-o încet spre arcadele care o despart de sora ei mai mică, la rândul ei înzorzonată de restaurante și terase.

Ar trebui să ocolească cetele de străini cu aparate foto și genți agățate de gât, care mișună pe străzi ca într-o capitală cu faimă și glam european, ochind o terasă mai a cătării, pentru o cafea și pentru o diagonală în caietul program. În Piața Mică ar avea vreme chiar și de o pizza sau de niște spaghete milaneze înainte să sune gongul, la ora 12 fix, pentru artiștii britanici Arhitects Of Air, care aduc la Sibiu celebrul lor Luminarium Mirazozo, un spectacol inventat în urmă cu doi ani și care a fost prezentat, între timp, cam în toată lumea.

Luminarium Mirazozo/ Architects Of Air

Luminarium Mirazozo/ Architects Of Air

Să zicem că e un fel de circ – în măsura în care merg cu cortul!- un fel de circ de lumină, găzduit într-o structură gonflabilă. Încorsetat între pereți care au așa de multă frumusețe și atâta istorie, parcă îți vine să crezi că o să apară un omuleț îmbrăcat într-o tunică strălucitoare și cu joben, care va traversa piața, strigând pentru a-și îmbia mușterii! În loc de “Doamnelor și domnilor, femeia cu barbă!” (sigur, total în afara conotațiilor pe trend!), arhitecții aerului ar putea striga: “doamnelor și domnilor, magie cu lumină!”.

Minune! Lumina de neon dresată spune tot felul de povești într-un cort care, de-a lungul istoriei trupei, a fost instalat pe te miri unde, în fața faimoasei opera din Sidney, la semețul festival de teatru de la Edinburgh, în Oman și în alte 500 de locuri din 37 de țări ale lumii.

"Cortul" artiștilor britanici, instalat la Sidney

“Cortul” artiștilor britanici, instalat la Sidney

Forma cortului este inspirată de geometria naturii, de catedralele gotice sau de minaretele islamice, spuneau artiștii din Nothingham într-o prezentare. Ridicarea acestei structure gonflabile este un show în sine: turnulețe și coridoare colorate se ridică de la pământ, devenind un adevărat orășel al minunilor, care are în burtă un miracol. Se pare că vizitatorii trebuie să se descalțe, înainte de a fi poftiți să se strecoare pe coridoare, pentru a se bucura de magia cu lumină. Excelent, abia aștept! Englezii vor rămâne cam nouă ore în Piața Mică, deci va fi vreme și pentru întârziați.

Mai departe, fiecare e liber să-și aleagă ceva conversații culturale sau spectacole, până la șase seara, când alegerea devine grea. O companie poloneză de balet, The Polish Dance Theatre, prezintă spectacolul “Patruzeci” la Colegiul Octavian Goga, în regia lui Jo Stremgren. La Teatrul “Radu Stanca”, o companie franceză joacă “Singuri”, un spectacol de Wajdi Mouawad, iar în piață, pe pietonala Bălcescu, francezii Cie Cycloplume prezintă “Tribul Culorilor”.

Așa arată un show al francezilor Cie Cycloplume

Așa arată un show al francezilor Cie Cycloplume

Aceștia din urmă ar fi interesanți, pentru că sunt o ceată de artiști care prezintă o animație stradală inter-disciplinară: scriu, caliigrafiază, desenează, spun povești și explorează imaginarul, folosindu-se de mituri și legende. Cei care n-au mai fost în festivaluri cu animație de stradă trebuie să știe că este ca pe vremuri, când cineva strigă “vin artiștii!”, iar lumea se adună buluc, o grămadă de gură cască cu zâmbete lărgite până la urechi, care se îmbulzesc să vadă show-ul.

Femei pe picioroange, costume înfoiate de epocă și fețe pictate… o companie de stradă născută în Marsilia, formată numai din femei – diverse tipuri de creatoare de poezie urbană, de la actrițe sau specialiste în arta plastică, la jongleri și dansatori, care recompun un univers etno-poetic.

Francezii de la Cie Cycloplume

Francezii de la Cie Cycloplume

Dansul contemporan este, la rându-i, o chestie interesantă, și-i sfătuiesc pe conservatorii neinițiați să nu se lase păcăliți de cuvântul “contemporan” din definiție. Rareori am auzit pe careva sceptic sau rezervat după un spectacol prezentat în festival, iar eu însămi am văzut câteva companii israeliene la care mai visez și acum.

The Polish Dance Theatre are o istorie de 40 de ani și în ultima vreme a fost percepută ca un forum unic al dansului, recunoscut internațional, mai ales că directoarea, Ewa Wycichowska, a colaborat cu teatre importante din Statele Unite, Germania sau Italia. Aș alege chiar compania poloneză, cu credința că s-ar putea să fie ce n-a mai văzut Parisul!

Polish2

The Polish Dance Theatre

The Polish Dance Theatre

The Polish Dance Theatre

The Polish Dance Theatre

The Polish Dance Theatre

Ai timp, la finalul spectacolului, să mai treci o dată prin Piața Mare, cât să vezi o școală londoneză de samba desfășurându-se într-o explozie de gălăgie și culoare, înainte de a te pregăti pentru perla coroanei, Faust. “Am văzut cel mai frumos spectacol din această viață”, văd scris pe undeva și, în ciuda intelectualiștilor care ar prefer montări minimaliste și pline de tâlc, adaug și eu că această viață nu trebuie să treacă, totuși, fără Faust. Chit că îl vezi doar ca să-l critici și să strâmbi din nas cu ceva superioritate elitistă.

Sigur, dacă îți dă mâna, pentru că Ofelia Popii, recunoscută cândva ca cea mai bună actrițăși cu un premiu UNITER, face un rol zguduitor, într-o montare grandioasă, probabil unul dintre cele mai importante repere din istoria teatrului românesc de după 1989. Sigur, a fost recunoscut ca atare prin tot felul de trofee, cum ar fi premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal și premiul pentru cea mai bună scenografie, ambele acordate la Gala Premiilor UNITER din 2008, a participat la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 și la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburg 2009, în selecția oficială, a obținut Herald Angel Award în 2009, Premiul de Excelență la Gala Premiilor UNITER din 2010 și altele o mie.

Faust/ Silviu Purcărete

Faust/ Silviu Purcărete

Faust/ Silviu Purcărete

Faust/ Silviu Purcărete

A făcut peste 70 de prime pagini numai în Marea Britanie, îmi spunea Constantin Chiriac, directorul Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu. O spunea pleznind de mândrie și e cam de înțeles, pentru că… știți cum e presa britanică, mai ales când vine vorba de români…

Mi-aș vinde sufletul numai să mai văd Faust-ul o dată, scria The Observer, descriind “cea mai uluitoare experiență teatrală a acestei vieți, Faust înfierat și paralizat, ca o smoală fierbinte aplicată direct pe piele”. Așteptam Faust-ul încă de pe vremea în care se zvonea că protagoniștii vor fi Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică, zvonuri condirmate, de altfel, de Silviu Purcărete în diverse interviuri de mai târziu.

Atenție! Spectacolul este violent, visceral, deci nerecomandat minorilor sub 16 ani. Niciun major, însă, n-ar trebui să-l rateze! Spectacolul durează două ore și 20 de minute, deci veți rata trapeziștii francezi de la Compania Les landemains, care se vor da peste cap în Piața Mare, veți rata și marele show de lasere (nu-I nimic, oricum durează doar 10 minute!), plus spectacolul de artificii programat la Cazarma 90, de la ora 23.45. Nu-i nimic, vorba bancului, cu greu v-ar putea șterge cineva zâmbetul de pe figură, pentru că dumneavoastră veți fi văzut un spectacol pe care alții și-ar da sufletul să-l vadă, și asta de vreo șapte ani încoace, așa cum bine zice povestea…

Show-uri de lasere la Sibiu

Show-uri de lasere la Sibiu

 

Artifcii la Sibiu

Artifcii la Sibiu

artif

 

11,322 total views, 3 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *