Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Apr 28, 2014 in Books | 0 comments

La noi la sectă te’ndoi de râs!

La noi la sectă te’ndoi de râs!

Street Art France

Street Art France

Că orice Superman are nevoie de un doctorat pe tema “Loboda și ștevia, asemănări și deosebiri” – cu asta sunt de acord, mai ales că eu însămi am absolvit cândva un curs de supraviețuire în grădină, numit “Frunzele de morcov și mărarul, trei pași să nu te faci de râs la potențialii socrii”. Chiar și fără acest curs pericolul era minim, pentru că o femeie în vizită la rudele iubitului de sărbători, așa cum remarcă și Mihai Radu, ar putea s-o facă pe Meryl Streep să-și dea Oscarurile înapoi și pe Maia Morgenstern să se tăvălească în carbid. Așa’s femeile, niște ipocrite, în timp ce, în aceeași situație, bărbații, sinceri și puri, rămân ei înșiși. Adică ar putea orcând să-i arate niște filme porno pe telefon bunicului cu Alzheimer sau să-i învețe pe nepoți câteva noțiuni de utilizat doar după 12 noaptea.

Asta-i chestia, că te sufocă empatia când citești cartea pe care Mihai Radu și Simona Tache au scris-o în tandem, o poveste cunoscută acum sub numele de „best-seller-ul ultra-lăudat Femeile vin de pe Marte, bărbații de la băut“.

Citind, te prinzi că sunt chestii pe care le-ai știut în sufletul tău întotdeauna (doar că n-ai apucat să le definești cum se cuvine), cum ar fi, de pildă, că bărbații au fost cândva, în viețile lor anterioare, căsătoriți cu șosetele lor. Orice femeie înțelege prea bine. Bărbații au fost căsătoriți cu șosetele lor și undeva, în sufletul lor, încă mai știu asta. De bună seamă că au trait multe împreună și tocmai de aceea acum se despart de ele destul de greu, niciun bărbat nu-și poate abandona șosetele pur și simplu în coșul de rufe, ci le ține sub ochi, așezate undeva, la vedere, astfel încât să le poată zâmbi complice din când în când sau chiar să le atingă în trecere cu piciorul.

A love letter for you/ street art by Stephen Powers

A love letter for you/ street art by Stephen Powers

De asemenea, citind această carte, realizezi că multe sunt poveștile pe care le-ai trăit chiar tu, cum ar fi faptul că orice Superman s-ar putea transforma dimineața într-un Spiderman care se urcă lesne pe pereți, în cazul în care e trimis să ia borș după ce a făcut pe Batman prin oraș până la patru dimineața.

Nu în ultimul rând, citind această carte, ați putea afla mecanisme subtile ale unor întâmplări care v-au pus pe gânduri, dar cărora nu le găsiserăți încă răspuns. Știați, de exemplu, că dragul de Columb a descoperit America după niște schițe pe care i le făcuse nevastă-sa și i le strecurase în buzunar șoptindu-i: “Uite, pe unde am fost eu acum câteva zile, așa, umblând aiurea pe străzi să-mi caut o poșetă”. De fapt, femeile sunt în asemenea hal de dezorientate încât multe fac sex pe la spate doar pentru că nu-și mai amintesc cum să se întoarcă cu fața la partener, își imaginează Mihai Radu, așa, doar cât să te apuce râsul în mod necuviincios (fetele de pension nu râd la asemenea glume!). Și să gândești că, judecând după felul în care ai ajuns tu ultima oară în Berceni, până la urmă este chiar foarte posibil.

Sigur, asta cu sexul a fost întotdeauna o dispută și un domeniu în care bărbații sunt marii persecutați. Prigoana începe, trebuie să fim de acord cu Radu, cu faptul că orice femeie, oricât de urâtă și șchioapă ar fi ea, trăiește cu impresia că universalul, creația, nu e nimic altceva decât o conspirație a bărbatului ca s-o pună pe ea capră. De fapt, așa se și face că, pierdută în vârf de munte, o femeie strigă “ajutooor, ajutooor dezinteresaaat. N-am de gând să mă culc cu nimeni, ci doar așa, ca să scap de aici”.

Street art

Street art

Cred sincer că, într-o viață anterioară, Tache și Radu au locuit la mine’n creier, pentru că simt că eu însămi aș putea să lipsesc vreo două sute de ani (asta numai pentru o singură vizită la coafor, de pildă), și apoi să mă întorc cu pretenția ca toate lucrușoarele, chiar și cele mai mici dintre ele, să fie exact acolo unde le-am lasat. Aș da, așa, roată cu ochii prin camera și zău că aș fi în stare să întreb “ai luat tu pata aia de cafea de pe fața de masă?”.

Nu în ultimul rând, mă dau în vânt după complimente în trafic, m-ar amuza foarte tare să mă oprească poliția și să-mi spună, vai, doamna Barca (în fond, așa mă cheama!), “nici nu știți cât de mult apreciem cum conduceți! La noi în secție numai despre dumneavoastră se vorbește, de dimineață până seara!”. Plus că aș fi încântată să găsesc din loc în loc, pe unde e câte un semn de circulație mai greu de înțeles, câte o sumă de bani cu care să-mi cumpăr ceva frumos doar așa, ca să mă simt apreciată și femeie.

Editura Trei

Editura Trei

Sunt, de regulă, sceptică la fotografiile alea care fac din când în când netul să-și țină răsuflarea, cele cu cete de indivizi care citesc de se rup prin metrou și prin tramvaie, însă în cazul acestei cărți, mai c-aș crede că poate fi real. Eu însămi am scos-o din când în când (m-ar amuza să spun că la volan, înainte să-mi pun bigudiurile și încă o dată, imediat după ce m-am dat cu ojă!), dar realitatea este că am scos-o în locuri populate, cât să-i conving pe toți că pozez hip, gen. (C’mon, copertă galbenă???)

Aerul șic de șoarece de bibliotecă ține, de fapt, doar până în momentul în care te bușește râsul, eventual citind o frază complet tâmpită, ca asta, bunăoară: “Dacă Dostoievski i-ar fi spus nevesti’sii că are de gând să scrie un roman despre un student care omoară două babe, aia ar fi pufnit din nas și ar fi răspuns în silă… mda”.

Nici n-apuci bine să-ți revii din imaginea în buclă cu bietul Mihail Feodorovici chinuit de muză pe o intrigă tembelă, că trebuie să te organizezi pentru alt scenariu absurd, anume scena iadului de bărbații. Bărbații nu suportă plimbările romantice de duminică dimineața, se știe, așadeci, când sunt trimiși în iad, ajung, cum este și firesc, la o plimbare pe o pajiște mirifică. Acesta e un lucru îngrozitor.

“Se plimbă, săracii, de colo-colo, mai dau cu bocancul într-un toporaș, mai trag câte o flegmă într-o zambilă…”.

Mă fascinează cât de mult și-au putut alinia stilurile coautorii. Ca să-i deosebesc, aproape că m-au obligat să citesc toate titlurile de capitol, mici maxime anunțând tema care urmează să fie prezentată evident, din două abordări.

Îmi și imaginez cum cei doi își dădeau sms-uri seara: “despre facturi?”, “bun”, încuviința celălalt, înainte ca fiecare să imagineze o poantă în ton, doar așa, pentru a face a doua zi ceva paradă de creativitate. “Ți-a plăcut aia cu bărbații iubesc în viață (prea) multe femei, dar o singură echipă de fotbal”? – îmi imaginez că ar fi zis Mihai Radu, în fața unei Simona Tache deja convinsă că idea ei cu marii bucătari, care se aleg din rândurile foștilor motocicliști, este de departe mai ascuțită.

Men&women_bun

Fără îndoială, am trăit în detaliu cam tot ce povestesc Simona Tache și Mihai Radu, inclusiv cele mai stupide dintre situații. Zău că în momentul în care mă testa foarte retro un aspirant, spunându-mi că nu știu nici măcar să prăjesc niște cartofi, nici n-am apucat să mă întreb dacă mă’ncearcă nervii de gospodină latentă, sufocată fiind de o indignare pe trend: “Dar cine plm mai prăjește cartofi în ziua de azi?”. Știam eu, dar îmi face dreptate Mihai Radu: e clar că “pentru gagicile informate din ziua de azi cartoful este Îngerul Întunericului. Nu puține și-ar duce soțul la popă să scoată cartoful din ei!”.

Dar nu-i doar asta. Uite, sunt absolut sigură (și mă și mir că n-am povestit chiar eu asta!) că nevestele de acrobați se trezesc din când în când cu ei acasă nu numai îmbrăcați în costum de spectacol, ci și purtând în gură o țeavă, pe care stau, organizați în piramidă, alți 20-30 de colegi. S-au grăbit și n-au mai așteptat să dezasambleze, ce să faci.

În plus, am văzut cu ochii mei scafandri la supermarket și cred cu tărie că lumea arată așa doar pentru că Dumnezeu nu a avut nevastă. Că, dacă ar fi avut, era ceva mai ordine, să ne fie clar! Și nici relieful n-ar fi arătat în asemenea hal. Ea ar fi pus frumos toți munții în același loc, câmpiile la câmpii, apele la ape, și nici canioanele n-ar fi stat împrăștiate peste tot, ci, așa cum este și firesc, ar fi fost lustruite și postate, la dungă, pe raftul cu canioane.

Remarc și eu cum cred cu tărie cam tot ce scriu cei doi autori în best-seller. Rar i se întâmplă așa ceva unui sceptic, prin urmare e cam clar că mi-am găsit sectă. E, hai, că nu-i așa rău. Și, dacă vă interesează, la noi la sectă te’ndoi de râs! 🙂

Simona tache

Mihai Radu

4,744 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *