Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 15, 2019 in Guest | 0 comments

Iulia Gorneanu: “Este un risc major să descifrezi în cod urban semnele de odinioară”

Iulia Gorneanu: “Este un risc major să descifrezi în cod urban semnele de odinioară”

Iulia Gorneanu

  • Interviul a fost realizat de Evantia Barca în anul 2016, la Baia Mare și Stoiceni, în cadrul programului BM Capitală Culturală a Europei 2021.

“Vom fi îmbrăcate toate în ie sau în veșminte albe, vom împodobi bicicletele cu flori, am găsit câteva descântece, ar fi minunat să citim și din nuvela lui Eliade…”, spune Iulia Gorneanu, privind timid de sub voaleta bleumarin, doar cât să dea și mai mult mister poveștilor despre noptea magică de Sânziene. “Ziua Iei”. Cândva, noaptea în amurg, spune ea, vom merge pe un câmp, departe de lume, unde vom face culesul ritualic de sânziene, cules de flori, de buruieni tămăduitoare și de plante de leac. Iar în noaptea de sânziene vom împleti cununile și, printr-un mic revivalism, vom reproduce cam tot ceea ce se întâmpla cândva în viața satului, povești care ar putea fi transpuse, mai apoi, în cod urban contemporan.

Director artistic al galeriei de artă contemporană Galateca din București, Iulia Gorneanu este o susținătoare autentică și asumată a culturii românești tradiționale, o misiune de credință care a devenit, cu timpul, un mod de viață. A renunțat cândva la diplomație pentru a face studii etno-antropologice și, vreme de mulți ani, a cutreierat țara, prin cătune uitate de lume, pentru a citi semnele timpului, scrise pe haine, pe porți, pe ziduri, semne care au ajuns până la noi venind de departe și au purtat cu ele încărcătura plină de forță a teribilelor lor mesaje.

“Unul dintre lucrurile tulburătoare pe care le-am aflat pe teren a fost faptul că tot după semnele cusute pe ie te-ar putea recunoaște neamul, când va trebui să te reunești cu ai tăi în lumea de dincolo », sună începutul uneia dintre fascinantele povești pe care le-am spus într-o zi capricioasă, istorioara bătrânei al cărei soț murise de tânăr și care ajunsese acum la vremea în care se pregătea să-l revadă. Nu-l mai văzuse de ani… după ce ar putea să o recunoască dincolo, în lumea moșilor? « Ziua Iei », din 24 iunie, după nebunia Sânzienelor, una dintre nopțile magice de peste an, un timp în care se deschid cerurile, lăsând să se întâmple cele mai năstrușnice lucruri. “Animalele vorbesc cu glas de om, înflorește feriga, o plantă care nu înflorește niciodată. Se spune că, dacă îi găsești floarea, îți poți schimba destinul..

Rep: Se apropie o noapte magică, în care toate minunile sunt posibile, zânele vor însufleți pădurile, bolnavii se tămăduiesc, iar fetele-și află ursitul. Povestea fascinantă a nopții de sânziene a ajuns până la noi și va fi, din câte înțeleg, principala temă pentru Ziua Iei, pe care anul acesta o organizați, pe 24 iunie, la Baia Mare…

Iulia Gorneanu: Evocați povestea minunată a nopții de Sânziene, una dintre nopțile magice de peste an, un timp în care se deschid cerurile, lăsând să se întâmple minuni, animalele vorbesc cu glas de om, înflorește feriga, o plantă care nu înflorește niciodată. Se spune că, dacă îi găsești floarea, îți poți schimba destinul. Tot în noaptea asta apare iarba fiarelor, pe care, altminteri, nu o vezi niciodată peste an, o plantă magică de care se leagă atâtea legende, unii spun că au văzut-o și se jură că ar avea cap de om și că este umblătoare. Dacă o culegi, poți deschide orice lacăt. Tocmai de aceea, se mai numește și iarba tâlharilor, pentru că aceștia mai mult ca oricare alții o caută în noaptea de sânziene. Multe sunt satele pline de legende, se aude că unii au găsit-o, se spun povești despre tâlhari care au evadat rupând lacătele cu iarba minunată. Sunt doar câteva nopți peste an în care se deschid cerurile, de Sfântul Andrei, de Ovidenie, de Rusalii, de Sânziene sau de Sfântul Ion, momente care le inspiră mai ales pe fetele care își caută ursitul, pentru că sunt nopți în care comunicarea cu moșii și strămoșii este posibilă, iar aceștia le arată calea.

De altfel, în duminica asta, în Țara Lăpușului se ridică Armindenul, un brad înalt adus din pădure și ridicat cu cai în mijlocul satului, simbol falnic ce leagă cerul de pământ. Sânzienele sunt solare și vesele, în cinstea lor se împletesc cununi din flori, rotunde, galbene, care se aruncă pe casă. Fetele mari aruncă aceste cununi în ocolul de vite și, dacă se anină în cornul unui animal tânăr, înseamnă cu iubitul va fi tânăr și frumos. Este momentul în care fetele se trezesc în zori și se scaldă goale în roua florilor, să fie iubite și frumoase tot anul. Să zicem că, până la urmă, creștinismul a triumfat prin lege, dar păgânismul este cât se poate de prezent în fapt și în ritual și a ajuns până la noi. De multă vreme n-am mai fost la o noapte de sânziene aici, în Maramureș, unde se simte energia locului, vibrând cu mai multă forță, în misterul Țării Lăpușului de peste deal. Anul acesta voi fi la Baia Mare în noaptea de sânziene, alături de femeile de aici, încercăm să ne întoarcem la matriarhat, o perioada care ne-a lăsat comori fascinante pentru studiul antropologic, inclusiv semnele de pe ie.

Iușlia Gorneanu

Ne vom aduna doar femei, este corect să avem și noi o noapte a noastră, în care să luăm legătura cu toate strămoașele noastre, iar mai apoi să repovestim totul în cod urban, în cod contemporan. Să nu uităm că femeile erau cele care se îngrijeau de spiritualitate în satul tradițional, erau femeile descântătoare, ceea ce ar sugera, dacă vreți, un tip de șamanism autohton. Există și acum femei care cunosc puterea de tămăduire a plantelor, orele, zilele, momentele din an în care acestea sunt potențate maxim și este mai bine să le culegi, știu exact la ce este bună rădăcina, frunza sau floarea unei plante, sunt altele care știu descântece. Vom fi îmbrăcate toate în ie sau în veșminte albe, vom împodobi bicicletele cu flori, am găsit câteva descântece, ar fi minunat să citim și din Noaptea de Sânziene a lui Eliade…

Este o comunitate extraordinară de fete și de femei aici, la Baia Mare, care s-au organizat în ultimii doi ani excepțional de « Ziua Iei » și dorim să o sărbătorim cu bucurie și anul acesta. Cândva, noaptea în amurg, vom merge și la marginea orașului, pe un câmp, unde vom face culesul ritualic de sânziene, de flori, de buruieni tămăduitoare și plante de leac. În noaptea de sânziene vom împleti cununile și, printr-un mic revivalism, vom reproduce cam tot ceea ce se întâmpla cândva în viața satului… deși să știți că se întâmplă și acum, mai ales aici, în Maramureș, unde sunt enclave în care aceste tradiții sunt încă vii.

Sânziene la Baia Mare

Rep: Pentru că toate aceste pregătiri sunt pentru « Ziua Iei, ajunsă la cea de-a treia ediție la Baia Mare », s-ar cuveni să amintim că nici aceasta nu este un simplu veșmânt ornat, ci este o adevărată comoară semiotică, o modalitate prin care femeile își păzeau cândva familiile și le ocroteau destinul…

Iulia Gorneanu: Semnele cusute pe aceste cămăși vin din străvechime, din era matriarhală, și sunt aceleași care apar desenate pe vasele de Cucuteni, de pildă, motive incizate, de altfel, și pe trupurile zeițelor din perioada matriarhală. Sunt exact aceleași desene care erau tatuate și pe trupul femeilor pe atunci, semne cu sensuri precise, care se făceau în locuri anume. Tatuajele bărbaților, spun antropologii, erau cu semne de apărare, de protecție în război, în timp ce tatuajele femeilor erau mai ales decorative și apăreau pe sâini și coapse, în zonele de fertilitate. Există și acum o comunitate în Bosnia-Herțegovina, unde toate femeile, mai ales cele bătrâne, trecute de 70 de ani, au întreaga cosmogonie dsenată pe piele.

M-a ajutat enorm în această cercetare, care este o pasiune, o ocupație de suflet mai ales, faptul că vreme de șapte ani, ca voluntar în echipa emisiunii culturale „La porțile ceriului“, condusă de Grigore Leșe, am făcut documentare etno-antropologică pe teren, cam în întreaga țară, în comunități izolate, prin toate cătunele uitate de lume, unde datinile încă se păstrează cu sfințenie. Sigur, ar fi foarte multe povești de spus despre toate aceste întâlniri, am mers în Dobrogea, în Ținutul Pădurenilor, în Oltenia, în Mehedinți. Experiența avea să-mi fie de folos mai târziu, când, în continuarea acestor cercetări, am citit foarte mult, mi-am petrecut enorm de multă vreme în bibliotecă, cercetând diverse studii antropologice. Dar pe teren am văzut, printre altele, dezastrul la care s-a ajuns cu costumul național. Și nu mă refer acum doar la formele hibride artizanale care au înlocuit mai nou veșmintele autentice, ci la o degradare treptată, care s-a petrecut de-a lungul ultimilor o sută de ani de istorie. Semnele cusute pe o ie au o grafie aparte, au un rol precis de comunicare, sunt mesaje care au ajuns până la noi.

Vă imaginați că, dacă o femeie cosea cu atâta strădanie și migală aceste semne pe o cămașă, nu o făcea doar de dragul esteticului, nu risipea efort doar de dragul decorativului, ci o făcea cu un scop precis, pentru a comunica cu ceilalți, le vorbea celor din jur despre statutul ei, despre starea ei socială, despre apartenența la un clan. De asemenea, cosea pe ie semne de protecție, de fertilitate, de integrare. Până la finalul secolului al XIX-lea a fost păstrată această tradiție, cu tot cu funcția sa. În secolul XX, însă, semnele cu mesaj au fost înlocuite cu unele strict decorative, fiind vorba, cel mai adesea, de motive florale. Era atunci o perioadă asemănătoare celei de acum, când ia devenise un veșmânt la modă, în parte și pentru că Regina Maria a apărut înveșmântată în ie, iar aceasta s-a transformat un veșmânt prețios, un veșmânt regal.

Doamnele din societatea de atunci, boieroaicele din București și din marile orașe, au început să poarte cu toatele ie, mai ales că aceasta era, uneori, un cod vestimentar obligatoriu la petrecerile de la Palat. Regina Maria cunoștea exact semnificația semnelor cusute pe ie, dar doamnele vremii mai puțin, așa că au apărut nenumărate albume de cusături, au început să circule modelele și, în cele din urmă au apărut florile, care au înlocuit semnele. Este, dacă vreți, un incident similar apariției carpetei pe perete, care a fost așezată în locul icoanei. Florile nu au nicio semnificație, sunt doar decorative.

Iulia Gorneanu

Rep: Mesajele scrise pe o astfel de ie spune ceva, printre altele, și despre destinația cămășii în cauză, care nu de puține ori anunță un rol de moment, fie cel de mireasă, fie cel de nașă sau soacră mare. Pentru profani, o ie este o ie și atât, în timp ce cunoscătorii înțeleg nenumărate nuanțe…

Iulia Gorneanu: Unul dintre lucrurile tulburătoare pe care le-am aflat pe teren a fost faptul că tot după semnele de pe ie te-ar putea recunoaște ai tăi, când va trebui să te reunești cu ei în lumea de dincolo. Probabil știți că există tot felul de ii, începând cu cele de lucru, extrem de simple, cu foarte puțină ornamentică, ii de sărbătoare – ceva mai decorate, și ii de mare sărbătoare, care erau somptuoase. Mai există și seria iilor ceremoniale, începând cu cele de moașă, există ie de nuntă, ie de nașă, de soacră mare și, un rol special printre aceste obiecte cu destinație specifică, îl are ia de îngropăciune. Aceasta din urmă este extrem de importantă, era pregătită din vreme de femei și, uneori, era aceeași cu ia de mireasă.

Eram cândva pe teren, pe undeva prin Libotin, un sat pierdut prin Țara Lăpușului, și mi-am dorit foarte mult o ie anume, pe care aveam de gând să o cumpăr. De regulă n-am îndemnat pe nimeni să vândă costumul popular, le-am spus tuturor că ia trebuie să rămână în familie, fiind o parte a identității psihologice a acesteia, element important din mitologia sa personală. Și am mai amintit uneori și faptul că în scurtă vreme aceste veșminte vor costa o mică avere, pentru că sunt din ce în ce mai rare, iar o mare parte dintre cele mai valoroase se află sub pământ, de vreme ce femeile se îngropau cu ele. Mi-a plăcut ia aceea, însă, și o voiam, dar femeia care o cususe mi-a spus că o păstrează pentru îngropăciune. Îi murise soțul de tânăr, în război, iar ea ajunsese deja la vârsta la care să se gândească la momentul în care îl va reîntâlni. Se temea, însă, că fără ie, nu o va recunoaște neamul pe lumea cealaltă și că nu o va primi înapoi. Sunt hâdă și urâtă acum, iar bărbatul meu e sus acolo, tânăr și frumos, și numai după ie m-ar putea recunoaște – așa mi-a spus.

Trebuie să știți că ia de înmormântare este foarte importantă pentru că are semne de integrare. Semnul pistolnicului este semnul de integrare în lumea moșilor, în lumea celor de dincolo, strămoșii de neam. Am și eu o ie de îngropăciune, pe care am cumpărat-o din Hunedoara, dar asta doar pentru că posesoarea ei își făcuse, între timp, una cu mult mai frumoasă. Am să vă spun și o altă poveste, cu o cămașă bărbătească de data asta, pe care am aflat-o de la Floarea Calotă. Admiram o cămașă din Teleorman, iar ea mi-a spus că acea cămașă este transformată de trei ori de-a lungul unei vieți. Este cusută ca o cămașă de mire, însă mai târziu bărbatul o va folosi ca ie de moașă și își va ajuta nevasta la naștere. În cele din urmă, cu tot cu petele de sânge scurse pe ea la nașterea pruncului, va purta această cămașă la îngropăciune. Să vă povestesc și despre cămașa ciumii, o ie imensă, cusută în mod ritualic, într-o singură noapte, doar de femeile iertate, adică cele care nu sunt fertile. Femeile aflate la menopauză și fetițele. În zorii zilei, se făcea o păpușă mare de paie, care era îmbrăcată cu această cămașă și se așeza în capul satului, pentru a-i feri pe oamenii locului de ciumă.

În Oltenia era făcută o cămașă uriașă a ciumii, prin care trecea dimineața tot satul, întra fiecare pe la un capăt și ieșea pe la celălalt. Îmi doresc foarte mult să fac o instalație de artă contemporană cu cămașa ciumii în această viziune. După ce nu a mai existat ciumă, în multe comunități a continuat să se facă această cămașă a ciumii, care proteja comunitatea de alte boli. Există în Țara Vrancei o ie cu mâneci lungi, de un metru jumătate până la doi metri, care a funcționat ca ie de moașă. Această ie a dispărut, la un moment dat, definitiv, însă povestea ei este misterioasă și fascinantă. În momentul nașterii, moașa își desfăcea aceste mâneci imense și infășura copilul, în semn de protecție pentru toată viața.

Fascinată de ia asta, nu numai eu, dar și Ioana Corduneanu sau Andreea Tănăsescu, de la La Blouse Roumaine, am făcut o serie de cercetări și am regăsit acest costum pe vasele grecești, la zeița Bendis. În momentul ei de maximă regenerare, Bendis era îmbrăcată cu această ie, de fapt, în întregime în costum de Vrancea. Era reprezentată cu mâinile în aer și cu aceste mâneci imense curgându-i spre pământ. De altfel, se știe că zeița Bendis venea dintr-o țară îndepărtată, împădurită, și în panteonul trac, și era chiar zeița care proteja nașterile și copilul pe tot parcursul vieții. Iar semnul pe care îl face ea, e un semn întâlnit frecvent pe vasele de Cucuteni.

Iulia Gorneanu

Rep: Aminteați despre reinterpretarea contemporană, urbană, a acestor semen și veșminte, ceea ce, ne demonstrează nenumăratele produse care sunt acum pe piață, ar putea fi un risc major…

Iulia Gorneanu: Da, este un risc major să descifrezi în cod urban, în cod actual, semnele de odinioară, pentru că, în felul acesta, poți să pici foarte ușor în artizanat, într-o poveste pășunistă, fără consistență. Poți fi păcălit de superficialitate, de povești ieftine, de suprafață. Foarte mulți designeri s-au inspirat, au preluat semnele din arhivele Ioanei Corduneanu, și le-au aplicat pe pantofi, pe poșete, peste tot. Alți designeri au început să decupeze bucăți din portul tradițional și să folosească aceste decupaje în creațiile lor, nu în ultimul rând sunt cei care au folosit ia ca sursă de inspirație, pentru a imagina alte creații, ce aduc ia în contemporan. Nu militez pentru perfecțiune, desigur, deși asta-mi amintește de o altă poveste din seria celor autentice.

Există foarte multe ii care sunt neterminate. Pur și simplu au foarte mici defecte, se întâmplă să găsești într-o ie alb-negru o bucățică cu verde, de pildă. Nu sunt greșeli, nici delăsare, ci lucrurile stau așa pentru că femeia de la țară credea că doar opera lui Dumnezeu este cea completă, cea desăvârșită, iar ele nu-și permiteau să se pună în locul Domnului. Așa că lăsau munca lor neterminată. Semnele de protecție erau uneori ascunse la locuri nevăzute, sub cingătoare.

Dorin Negrău este unul dintre creatorii care reușește să fie credibil și profund în reinterpretarea contemporană a acestor porturi. Am colaborat cu el, am făcut stylingul pentru câteva ținute create de el și inspirate din costumul țărănesc, o colecție prezentată astă iarnă la New york Fashion Week. Dorin Negrău face asta de ani buni, l-am cunoscut pe când prezenta o colecție inspirată din ținutele Reginei Maria, atunci m-a căutat, m-a întrebat cum îmi leg eu năframele, pentru că urma să integreze aceste năframe într-o colecție care a fost prezentată la New York. De asemenea, m-am bucurat foarte tare că Dorin a lucrat pentru această colecție cu femeile din comunități. Iile sunt din borangic și cusute de mână, deci el a activat cumva și zona de meșteșug.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *