Pages Menu
Categories Menu

Posted by on May 31, 2014 in Story | 0 comments

Iubiri de legendă din boema unui Paris pasionat de artă

Iubiri de legendă din boema unui Paris pasionat de artă

Centrul lumii ciudate a lui Salvador Dali

Salvador și Gala Dali (Life Magazine)

Salvador și Gala Dali (Life Magazine)

Spre deosebire de marele prădător Picasso, un alt mare excentric din lumea artelor, Salvador Dali, a iubit întreaga viață o singură femeie. O femeie care avea cu zece ani mai mult decât el și pe care “i-a furat-o” prietenului său, poetul francez Paul Eluard. Neobosiți în dragoste, erau amândoi deja bătrâni când Dali încă îi mai săruta mâna iubitei sale, o răsfăța și o arăta în fotografii, pentru că o privea și atunci ca pe o zeiță (nu, nu e deloc o exagerare!), ca pe regina lumii sale ciudate. A avut incredibilul noroc să fie, la rându-i, iubit nebunește de ea, să fie înțeles și sprijinit în toate visurile și proiectele sale. Cine și-ar fi imaginat? Intelectual, filozof, megaloman și geniu, un veritabil Leonardo Da Vinci al secolului XX, Salvador Dali îi datorează în bună măsură succesul Galei, o femeie cel puțin la fel de neîmblânzită și curajoasă ca și el. Cei doi s-au întâlnit în 1929.

Sigur, tot ce știa pe atunci Dali despre dragoste era adânc înrădăcinat în trecutul său, speranțele, căutările sale și felul în care înțelegea lumea erau toate dependente de reguli învățate în relațiile complicate din familia în care s-a născut. A fost marcat de această familie și, de altfel, chiar în anii de început ai carierei lui, a semnat o serie de picturi, considerate adevărate studii psihologice, portrete ale tatălui său și ale surorii sale, Anna Maria.

De drag de Gala... pictată de Dali

De drag de Gala… pictată de Dali

Pe Dali l-au iubit cu o oarecare disperare toate femeile din familia lui, mama, bunica, mătușile… Poate că lucrurile au fost puțin exagerate doar pentru că Dali a venit pe lume la doi ani după moartea fratelui său, iar părinții l-au considerat un substitut pentru acesta, copleșindu-l cu afecțiune și iertându-i orice posibilă greșeală. Iar răsfățatul Dali a învățat destul de repede cum să speculeze această situație, terorizându-și familia cu crize de furie și cu tot felul de alte tipuri de șantaj emoțional.

Mama lui Salvador avea să moară timpuriu, pe când viitorul pictor avea doar 16 ani, iar tatăl – care fusese întotdeauna ceva mai sever-, s-a recăsătorit cu cumnata sa. Reticent la această decizie, spun biografii artistului, acesta s-a apropiat foarte mult de sora lui, care a devenit și un ideal de feminitate pe care el avea să-l caute tot restul vieții. I l-a prezentat Annei și pe Federico Garcia Lorca, pe care Dali îl întâlnise în timpul studiilor la Academia Regală de Artă din Madrid. Având în vedere prietenia legendară între cei doi, dar și faptul că Lorca a semnat cândva un poem intitulat “Odă lui Salvador Dali”, unii s-au grăbit să presupună o legătură cu ceva valențe romantice, intrigă destul de picantă, care, însă, n-a fost niciodată confirmată.

Salvador Dalí: Gala Dali pozând în atelierul artistului / Galatea of the spheres (1952)

Salvador Dalí: Gala Dali pozând în atelierul artistului / Galatea of the spheres (1952)

Cam de prin 1929, pe când avea doar vreo 25 de ani, Dali a început să se revolte împotriva figurii dominatoare a tatălui său, ocazie cu care a dat și primele semne de tulburare mentală. Avea crize incontrolabile de râs isteric și căuta atenția în moduri pe care apropiații lui le-au considerat insolite.

Puteai să te trezești cu el că și-a pictat subțioarele în albastru sau să petreacă ceva vreme frecându-se pe tot corpul cu bălegar de capră sau ulei de pește, după care să se afișeze zâmbitor, cu o garoafă roșie la ureche. Cam asta era situația în ziua în care a întâlnit-o pe Helena Diakanoff Devulina, cunoscută drept Gala, o emigrantă rusoaică de care fuseseră captivați și inspirați mai mulți artiști din faimosul grup al suprarealiștilor. Oare știa, în ziua în care și-a dat seama că o iubește, că avea să trăiască alături de ea întreaga viață, până la vârsta de 88 de ani?

Gala și primul ei soț, poetul francez Paul Eluard

Gala și primul ei soț, poetul francez Paul Eluard

Dali a întâlnit-o pe Gala într-o vară, o perioadă în care frumoasa rusoaică era în vacanță cu soțul ei, poetul francez Paul Eluard, în Cadaques. Nu prea părea un start promițător pentru o posibilă mare iubire, cei doi soți o aveau cu ei și pe copila lor, Cecile, iar familia avea un aer stabil și liniștit. Dali, însă, a fost fascinat de inteligența și frumusețea acestei femei, pe care și-a dorit-o numai pentru el, fără a mai ține seama de diferențe, de reguli sociale sau de bârfele pe care le-ar fi putut provoca un scandal în lumea artistică.

Nu s-a lăsat foarte impresionat nici de obiecțiile propriei lui familii, care a făcut orice i-ar fi stat în putere pentru ca pictorul să nu se căsătorească cu o femeie cu zece ani mai bătrână, care, unde mai pui, făcea parte și din grupul suprarealiștilor, considerat, altminteri, ciudat și imoral. Familia l-a renegat pe Dali și au urmat ani de negocieri de reconciliere, discuții care nici nu știm prea bine cum s-au finalizat. Sora lui Dali chiar avea să scrie o carte în 1949, “Salvador Dali, văzut de sora lui”, în care admite că s-a simțit trădată și că s-a minunat și de diferența dintre percepțiile ei și cele pe care însuși Dali le mărturisea în propria biografie (care apăruse în 1942), “Viața Secretă a lui Salvador Dali”. Nu prea se știe dacă Dali a apucat vreodată să se împace cu sora mult iubită pe vremuri.

Excentricul Dali, un mare îndrăgostit

Excentricul Dali, un mare îndrăgostit

În ciuda acestui uriaș scandal și în ciuda tuturor criticilor, Dali și Gala și-au dat seama că vor rămâne împreună, chiar sfidând și încălcând promisiunile pe care le făcuseră altora. Gala, care a simțit o legătură specială cu Dali, și-a asumat dificila misiune de a-i tempera crizele ciudate și toate excentricitățile pentru care este, printre altele, celebru. A intuit potențialul acestui bărbat, a știut, poate, imediat că-l va iubi o viață și probabil că nu s-a îndoit nicio clipă de asta, având în vedere că imediat a inițiat procedura de divorț. Pentru următorii 50 de ani, Gala nu a fost doar soția lui Dali, ci și muza sa, centrul lumii sale ciudate și cel mai important sprijin pentru universul profesional al artistului, pe care l-a îndrumat spre o carieră internațională. În ciuda ideii stereotipe că timpul atenuează pasiunea, mai ales când vine vorba de artiști, fascinația lui Dali pentru Gala a fost din ce în ce mai mare o data cu trecerea timpului.

Ajunsese chiar s-o idolatrizeze și să o perceapă ca pe o zeiță de neatins. O numea adevărul său cel mai intim, dublura lui, ACEEA. “Îi spun Gala, Galuchka, Măslina – asta din cauza formei feței sale și a culorii pielii… Câteodată o strig Lionette (leușoară), asta pentru că atunci când se înfurie, urlă ca un leu. O strig albinuța, pentru că descoperă și-mi aduce toate esențele care se transformă în mierea gândurilor mele”, scria, absolut seducător, Dali în biografia sa.

Poate tocmai de aceea a pictat-o întotdeauna în chip de Madonă. În ciuda diferenței de vârsta care altor femei le-ar fi dat frisoane, Gala a fost o femeie sigură pe ea, care a reușit să atenueze fragilitatea lui Dali, să tempereze furia lui, vina, frica și panica rămase din copilarie și întrepătrunse acum cu geniul său. Pentru că-l iubea, Gala și-a făcut o datorie din a-l proteja și s-a asigurat întotdeauna că soțul ei se va simți suficient de bine și sigur pe el, încât să-și poată finaliza operele.

Dali a iubit-o pe Gala nebunește până când aceasta s-a stins...

Dali a iubit-o pe Gala nebunește până când aceasta s-a stins…

În 1982, Gala s-a stins. A murit în somn. O dată cu dispariția ei, Dali și-a pierdut centrul de sprijin și nu avea să-și mai găsească niciodată echilibrul. Până la moartea sa, în 1989, Dali a continuat să-i fie loial și să o picteze pe Gala în tablourile sale.

Rodin. Declarație de dragoste la Porțile Iadului

Camille Claudel în 1884, pe când avea doar 19 ani

Camille Claudel în 1884, pe când avea doar 19 ani

Camille Claudel i-a fost studentă lui Rodin. Apoi i-a devenit model și, într-un final, a admis față de ea și față de lume că-l iubește. Ce iubire tragică… cu atât mai tragică cu cât Rodin nu a avut niciodată intenția de a o părăsi pe Rose Beuret, o femeie cu care avea o relație de aproape 20 de ani.

Camile s-a bucurat de un succes uriaș alături de el, însă poate că tocmai povestea lor tumultoasă de iubire a rupt ceva în gândurile ei, lăsând-o cu un gol în suflet care avea să o țină pentru tot restul zilelor sale internată într-un spital de psihiatrie. În urmă a rămas o colecție de capodopere, neprețuite mărturii ale tristei lor iubiri.

Auguste Rodin și Camille Claudel

Auguste Rodin și Camille Claudel

Când s-au cunoscut, în 1882, Camille avea 18 ani, iar Rodin avea 42. Camille era o femeie inteligentă. De altfel, romancierul și criticul de artă Octave Mirbeau avea să o descrie drept “o revoltă împotriva naturii: o femeie genială”. Ea, care era cea mai talentată dintre studentele lui, începuse să lucreze ca asistentă la cea mai importantă lucrare a lui Rodin, “Porțile Iadului”. Dar nu talentul este cel care i-a atras cu adevărat atenția îndrumătorului ei. Rodin era mai degrabă tentat să o lase pe ea să potențeze lui harul, inspirație binecuvântată cu câteva lucrări rămase în istorie, de la bustul frumoasei tinere cu ochi albaștri, până la lucrarea “Primăvara eternă” sau capodopera “Sunt frumoasă”. Camille i-a răspuns, la rândul ei, cu o serie de opere, printre care și lucrarea intitulată “Sakuntala”.

Auguste Rodin: DANAÏD (1889)

Auguste Rodin: DANAÏD (1889)

Iubirea asta mare, însă, a avut și un sfârșit. În 1892, Camille era însărcinată și își dorea acest copil. A pierdut, însă, sarcina și, imediat după aceea, a pus capăt brusc relației emoționale cu Rodin. Deși s-au despărțit, Rodin a continuat să o susțina financiar pe Camille, în primul rând pentru că femeile nu aveau mare trecere ca sculptorițe la începutul secolului XX. Femeia a avut, însă, o cădere nervoasă. Devenise ciudată, și-a distrus o bună parte din lucrări, dispărea pentru perioade lungi și îl acuza pe Rodin nu numai că i-ar fi furat multe dintre idei pentru a-și spori legenda, dar și că ar fi complotat să o ucidă.

Auguste Rodin: Eternal Springtime (1884)

Auguste Rodin: Eternal Springtime (1884)

Camille a fost diagnosticată cu schizofrenie și a fost internată în 1913 într-un spital de boli psihice, unde va rămâne 30 de ani, până la moartea ei, în 1943. Se spune că, după despărțirea lor, Rodin a îmbrățișat, plângând, bustul sculptat al marii sale iubiri, Camille.

Iubirea veșnic tânără a lui Bonnard

Pierre Bonnard și Marthe de Meligny

Pierre Bonnard și Marthe de Meligny

Pe când avea vreo 16 ani, Marthe, o muncitoare din Paris, a întâlnit pe stradă un tânăr pictor, pe nume Pierre Bonnard, căruia, mai în glumă, mai în serios, a acceptat să-i fie model. Era în 1893, Marthe abia se mutase la Paris dintr-un orășel din apropiere de Bourges, și lucra într-un atelier de confecționat flori artificiale pentru înmormântări.

În ziua în care l-a întâlnit pe Pierre pe stradă, Marthe nici nu-și imagina, probabil, că-l va iubi pe tânărul din fața ei literalmente până la moarte, că-i va fi amantă vreme de 30 de ani, că-i va fi în cele din urmă și soție, și, poate mai important decât orice, că va fi singurul model al acestui artist pentru 384 de tablouri.

Era o primă întâlnire, fata s-a prezentat drept Cocotte, apoi și-a spus zeci de ani Marthe de Meligny, iar Pierre avea să descopere adevăratul ei nume abia în momentul în care a decis să o ceară în căsătorie: Maria Boursin. Pierre avea să mai afle că iubita lui avea de fapt 26 de ani și nu 16 în ziua în care s-au cunoscut. Sigur, probabil că Marthe avea multe alte secrete numai ale ei, pe care le-a păstrat până la sfârșit, pentru că, din motive care nu se cunosc, a rupt legăturile cu familia ei înainte de a se muta la Paris și nu mai reluat-o niciodată. Astfel, nimeni nu a fost în măsură să confirme sau să infirme legenda pe care și-a inventat-o și a spus-o mai departe. Nici nu are prea mare importanță, având în vedere că avea să-i fie credincioasă soțului ei până la moarte.

Pierre Bonnard: In the bathroom (1907) / Bathing Woman, Seen from the Back (1919)

Pierre Bonnard: In the bathroom (1907) / Bathing Woman, Seen from the Back (1919)

Marthe provenea din clasa de jos, iar familia Bonnard a avut unele obiecții, acesta fiind motivul pentru care, spun unii, pictorul a întârziat mai bine de 30 de ani să o ia de soție. Dar a iubit-o în tot acest timp doar pe ea, deși istoria îi pune în palmares și  câteva aventuri de-a lungul timpului.

Pictorul și-a dorit, de fapt, o viață simplă, împărțită între călătoriile între localitatea Vernonnet din Normandia și casa lui de pe Coasta de Azur. Dorea s-o aibă alături pe iubita lui, pe care a descris-o artistic, cu multă pasiune, în diverse ipostaze: Marthe pozând lângă un bol plin de cireșe, Marthe hrănind pisica, Marthe relaxându-se în grădină, Marthe făcând baie… mai întotdeauna Pierre a urmărit mișcările soției lui și foarte rar a lăsat să i se întrezărească și chipul. Mai mult de-atât, în tablourile lui, Marthe nu îmbătrânește niciodată.

Marthe a murit în 1942, iar Pierre Bonnard s-a adâncit, îndoliat, într-o singurătate strictă, care i-a îngrijorat pe apropiații lui. S-a stins, la rândul său, cinci ani mai târziu.

Iubirea rebelă al lui Manet

Edouard Manet și Victorine Meurent

Edouard Manet și Victorine Meurent

Manet avea să schimbe pentru totdeauna lumea artei pentru o femeie. Probabil că destinul lui Victorine Meurent a fost acela de a-i fi muză lui Edouard Manet și aliat al acestuia în lupta sa împotriva regulilor stricte impuse pe atunci de Academia de Arte Frumoase.

Victorine era o femeie mărunțică, cu simț artistic și cu un șarm aparte dat, poate, de încrederea excesivă în puterea seductivă a părului ei roșu. Le-a fost model pictorilor vremii încă de la vârsta de 16 ani și cu unii dintre ei se spune că ar fi fost și destul de apropiată, cum ar fi pictorul belgian Alfred Stevens, de altfel și prieten destul de apropiat al lui Manet.

Victorine l-a cunoscut pe Manet în 1862, iar această întâlnire avea să-i inspire pe amândoi, suficient cât să testeze împreună noi modalități de expresie și să se susțină reciproc pentru a le impune în fața lumii. În 1863, Manet a pictat și a trimis către Academie un tablou numit “Dejunul pe iarbă”, lucrare care o prezenta pe Victorine stând goală în iarbă, între doi bărbați complet îmbrăcați. Acest tablou, care a provocat un uriaș scandal public, a deschis, totuși, calea pentru mulți dintre colegii mai tineri ai lui Manet, care au căpătat gust și îndrăzneală pentru experimente considerate până atunci scandaloase.

Edouard Manet: Olympia (1863)

Edouard Manet: Olympia (1863)

Cei doi iubiți au decis, însă, să poarte un război împotriva convențiilor artistice impuse de Academie, astfel că au început lucrul la un alt tablou cu un mesaj la fel de îndrăzneț: “Olympia” – o adaptare modernă a faimosului “Venus de Urbino”, pictat de Titian. De data aceasta Victorine apare ca o prostituată pozând în Venus.

Deși de Victorine sunt legate câteva dintre capodoperele lui Manet, pictorul a uitat destul de ușor această iubire. Mai târziu, Manet avea să o întâlnească pe Suzanne Leenhoff, cu care s-a și căsătorit și a avut copii. Victorine, uitată după relația cu Manet, a încercat să se impună ea însăși ca artist, dar în cele din urmă a parasit Parisul și a murit în saracie, în 1927.

În seria victimelor lui Picasso

Dora Maar și Pablo Picasso by Irving Penn, Cannes 1957

Dora Maar și Pablo Picasso by Irving Penn, Cannes 1957

Picasso a fost obsedat de femei și de sex, iar această pasiune nu putea fi satisfăcută în totalitate în capodoperele sale moderniste, în care a turnat atât de multă dragoste și, nu doar uneori, și ceva dezgust. Din tinerețe și până la maturitatea târzie, Picasso a imaginat opere erotice. La bătrânețe, inspirația părea să-l fi îmboldit încă și mai tare, pentru că acesta este momentul în care a creat o serie de printuri pornografice aproape scandaloase, care-l includeau, printre alții, și pe maestrul renascentist Raphael.

Oricum lucrările sale timpurii înregistrează destul de fidel viața de zi cu zi a tânărului artist, un ogar de bordel cu multă experiență, așa cum era cunoscut el în boema vremii. Dar lui Picasso, care are pe conștiință un lung șir de victime emoționale, i se iartă mai multe, pentru că, după unii analiști, posibil să fi fost psihopat. Iar psihopaţii fac experimente senzoriale, explorează modul în care fiecare femeie reacţionează la atingerea lor și înlocuiesc orice legătură emoțională cu o simplă plăcere estetică şi senzorială a sexualităţii.

Spre deosebire de Dali, care a iubit întreaga viață o singură femeie, Picasso a fost un mare crai, și încă unul nu tocmai atent la nevoie femeilor care, probabil, l-au iubit mult prea mult. Poate că era psihopat, dar sigur era un egoist care a atras femei poate prea fragile, cu care a legat relații toxice, istovitoare.

Picasso și frumoasa Francoise / Foto Robert Capa, 1951

Picasso și frumoasa Francoise / Foto Robert Capa, 1951

Dora Maar, Francoise Gilot sau Marie-Therese Walter sunt doar câteva dintre femeile care pur și simplu s-au zdrobit de Picasso, care nu au putut trăi fără el. L-au iubit nebunește și și-au lăsat destinele frânte de această întâlnire.  În “Viaţa cu Picasso”, Francoise Gilot descrie povestea ei de dragoste cu un bărbat căruia păreau să-i lipsească total empatia şi dragostea, care nu avea niciodată remușcări și care se ghida după o logică facilă pentru a le face rău altor oameni.

Dorinţa lui nestăvilită de a seduce pentru a-şi exercita puterea asupra femeilor, duplicitatea sa caracteristică şi manipularea ca mod de viaţă, devalorizarea partenerelor lui şi felul în care se descotorosea de fiecare relaţie de dragoste pe care a avut-o, toate par doar un lung șir de simptome la Picasso. Patologice au fost, probabil, și dorinţa lui fundamentală de a conduce, narcisismul de nestrămutat şi pornirile de a face rău, stricând destinele femeilor care i-au fost partenere de viaţă.

Marie-Therese Walter, o altă frumusețe care l-a iubit nebunește pe Picasso

Marie-Therese Walter, o altă frumusețe care l-a iubit nebunește pe Picasso

Poate că și Marie-Thérèse ar fi putut spune același lucru, doar l-a iubit nebunește și a acceptat chiar orice în numele acestei iubiri. Era mai tânără decât el cu 30 de ani, o franţuzoaică ascultătoare şi cuminte, care i-a împlinit artistului toate fanteziile sexuale, a jucat rolul fetiţei dominate, neavând nimic împotrivă să fie ţinută în umbră, ca amantă, aproape un deceniu. Iar dintr-o relaţie atât de intensă s-au născut nu doar un copil, ci şi zeci de tablouri în care Marie este deopotrivă întruchiparea inocenţei şi a erotismului. A fost atât de halucinant legată de artistul care i-a influenţat întreaga viaţă încât, la patru ani de la moartea lui, s-a sinucis.

Printre cele pe care prea îngăduitoarea Therese l-a împărțit pe Picasso s-a numărat și Dora Maar, o altă victimă a iubirii nefaste, altă femeie care aproape că și-a pierdut mințile pe această punte a suspinelor. Pentru niciuna dintre cele două rivale nu a fost prea ușor, mai ales că nici măcar nu erau doar ele în sufletul și în patul prea experimentalului Picasso.

 

Dora Maar, o femeie care nu a putut trăi nici cu Picasso, nici fără el. Fotografiată de Man Ray.

Dora Maar, o femeie care nu a putut trăi nici cu Picasso, nici fără el. Fotografiată de Man Ray.

Dora Maar l-a întâlnit pe Picasso la cafeneaua St.-Germain-des-Pres din Paris, în 1936. El era un pictor faimos, în vârstă de 54 de ani, iar ea, pe atunci în vârstă de 28 de ani, o fotografă cunoscută, obișnuită a cercurilor intelectuale franceze, atrasă în special de grupurile suprarealiștilor. Cu părul brunet și retezat deasupra ochilor inteligenți, Dora era o prezență remarcabilă în elita boemă a unui Paris fascinat de arte.

Copilărise în Argentina, unde învățase, probabil, curajul de a cocheta cu viața, își schimbase numele din Theodora Markovic în mult mai romanticul Dora Maar și se înscrisese în Uniunea Intelectualilor  împotriva Fascismului. Frecventa grupurile suprarealiste, alături de Andre Breton și Georges Bataille, doi dintre intelectualii vremii dispuși să-i flateze inteligența și să o încurajeze să-și testeze ea însăși talentul și în pictură. De altfel, în ziua în care l-a cunoscut pe Picasso, Dora era însoțită la cafenea de poetul Paul Eluard, cel care avea să o piardă pe Gala în favoarea lui Dali. Și, totodată, altul din seria intelocutorilor ei cu importanță.

În 1935. Picasso, cu câinele lui, Kasbel, și Dora Maar / foto by Man Ray

În 1935. Picasso, cu câinele lui, Kasbel, și Dora Maar
/ foto by Man Ray

1935_Picasso_Perro_DoraMaar_by_ManRay

Dora avea multe calități care i-ar fi putut aduce gloria, dar soarta a făcut ca ea să rămână faimoasă mai ales pentru meritul de a-i fi atras atenția lui Picasso. A fost cea mai educată dintre cele șase femei care i-au influențat viața și opera non-conformistului pictor, cea mai militantă, cea mai plină de grație și, probabil, cea mai puțin convențională. I-a fost muză, i-a fost prietenă și l-a influențat de-a lungul anilor pe care i-au petrecut împreună, într-atât încât să-l convingă, spun unii, chiar și să se înscrie în Partidul Comunist Francez, în octombrie 1944.

Această iubire își căuta drumul într-o perioadă destul de tulbure pentru Picasso. Razboiul civil izbucnise în Spania în vara lui 1936, iar Picasso lucra la faimoasa sa “Guernica”. Dora Maar l-a ajutat să-și amenajeze studioul din Rue des Grands-Augustins și își folosea talentul fotografic pentru un documentar despre realizarea acestui tablou.

Au fost zece ani de iubire tumultoasă și nebună, ani plini de furtuni violente, gelozii și reproșuri, incidente care au șubrezit încet, dar sigur, sentimentele celor doi. Probabil că principalul vinovat este Picasso, care a rămas întotdeauna disponibil pentru noi flirturi și nici nu a renunțat în tot acest timp la una dintre amantele sale consacrate, Marie-Therese Walter, cu care, de altfel, avea și un copil.

Dora Maar, în viziunea lui Picasso

Dora Maar, în viziunea lui Picasso

Dora a tot sperat să-și câștige locul alături de Picasso. Sau poate că a crezut că va putea înțelege capriciile bărbatului pe care îl iubea, însă povestea ei a mers într-un permanent declin, traseu care avea să o macine și să îi distrugă demnitatea. Picasso nu a fost dispus să înțeleagă calvarul femeii pe care o iubea, iar schimbările din gândurile lui pot fi citite chiar în tablourile sale.

Dacă la începutul acestei mari iubiri, Picasso o picta pe Dora cu vădită pasiune, conturând chipul unei femei cu o privire calmă și profundă, Dora Maar din lucrările lui târzii este o femeie epuizată, suferindă și schimonosită de durere. De altfel, istoria avea s-o rețină pe Dora mai ales în această din urmă ipostază, mai ales că Picasso s-a descotorosit în cele din urmă de ea, explicându-le apropiaților ca era o depresivă, o femeie pe care el n-a văzut-o vreodată altfel decât plângând. Pictorul a întâlnit-o, în 1943, pe Francoise Gilot, cu care a decis să-și continuie drumul. Părăsită, Dora a ajuns într-o stare deplorabilă și a fost internată într-un sanatoriu.

"Femme allongee sur un divan (Dora Maar)"/ 1939

“Femme allongee sur un divan (Dora Maar)”/ 1939

Se pare că a continuat să-l iubească pe Picasso și după despărțire. “După Picasso, doar Dumnezeu”, avea să-i spună unuia dintre prieteni. Dora Maar nu s-a căsătorit niciodată și nici nu a avut copii. A abandonat fotografia pentru pictură prin anii ‘50. A expus pentru ultima oară în 1990, la Paris, iar acesta a fost ultimul prilej să fie văzută în cercurile culturale pariziene.

A murit la 89 de ani, în 1997, în apartamentul ei din Left Bank. Potrivit siturilor care urmăresc licitațiile de artă, în anul 2006, un investitor rus rămas neindentificat a cumpărat, plătitnd fabuloasa sumă de 95,6 milioane de dolari, lucrarea Dora Maar cu pisica, semnată de Picasso în 1941.

Jeanne l-a iubit pe Modigliani până la moarte

Jeanne și Amedeo Modigliani

Jeanne și Amedeo Modigliani

Lumea a fost sfâșiată de tristețe în ziua în care Amedeo Modigliani a fost înmormântat, în cimitirul Pere Lachaise din Paris. Era în 1920, o zi de doliu pentru mulți, chiar și pentru moraliștii severi, care se sufocaseră de indignare până atunci judecându-l: s-a stins un rebel, a mai pierdut cineva războiul vanității și al aroganței în fața vieții… Tuberculoza a învins cu mult prea mare ușurință un organism slăbit de abuzul de droguri și alcool. Dumnezeu a aranjat în așa fel încât destinul marelui artist să se frâgă chiar în ziua în care urma să o ia de soție pe femeia pe care o iubea nebunește, Jeanne. Sfâșiată de durere, ea a mai supraviețuit doar puțin, câteva ore…

Dacă n-ar fi fost realitatea, probabil că scenariile filmelor care au urmărit această dramă nici nu ar fi fost credibile: imediat ce a realizat ca Modigliani a murit, Jeanne și-a lăsat fiica de doi ani în grija mamei sale și s-a aruncat pe fereastră, de la etajul al cincilea. A murit pe loc. Era însărcinată în luna a noua, iar copilul nenăscut a murit o dată cu ea. Veți spune că istoria culturii păstrează nenumărate povești ale geniilor chinuite, care trăiesc decadent, iubesc nebunește și, în ciuda vremurilor cumplite, crează pasional.

Modigliani- Portrait de Jeanne Hébuterne

Modigliani- Portrait de Jeanne Hébuterne

Destinul lui Modigliani este, din acest punct de vedere, unul exemplar. Era alcoolic, dependent de droguri, trăia dezordonat și a făcut, la rând, o serie de boli grave, de la pleurezie și febră tifoidă, până la tuberculoza care urma să-l învingă. Era și mereu îndrăgostit, uneori cu o pasiune tumultoasă, de femei frumoase, care mai fascinează și astăzi. Probabil cea mai importantă dintre ele este Jeanne Hebuterne, o fată crescută într-o familie de catolici, părinți care aveau să se împotrivească mai mereu deciziilor ei. Spre disperarea multora, au făcut asta chiar și după moartea ei.

Pentru început, împotriva dorinței tatălui ei, la vârsta de 19 ani, Jeanne a început să studieze pictura la Academia Colarossi. “Modi”, care avea 24 de ani, preda lecții de pictură la aceeași academie. Pe vremea aceea nu exista nicio femeie din Paris care să reziste șarmului acestui bărbat, deci cum s-ar fi putut împotrivi acestui destin tocmai Jeanne, o frumusețe delicată și inocentă? I-a devenit model lui Modi, apoi l-a iubit nebunește și, în ciuda opoziției familiei ei conservatoare, a părăsit Parisul, pentru a pleca cu el pe Coasta de Azur. Aici, de altfel, s-a născut și prima lor fiică, Jeanne.

Ame

Modigliani a fost, la rândul lui, pasional, așa că o pictează neobosit, apoi se distruge lăsându-se pradă dependențelor sale, intrând în scandaluri și încurcături care adesea se sfârșeau la secția de poliție. Stilul său de viață nu a șubrezit relația, deși cele mai multe întâmplări erau memorabile. Mai toți prietenii din Montparnasse îl părăsiseră pe Modiliani, considerându-l incorigibil. Alături de el rămăsese probabil cel mai important dintre aceștia, Jeanne, care a fost dispusă să-l iubească cu multă credință, chiar lăsându-se devastată de acest sentiment, și chiar până la moarte. Doar Jeanne și Modi puteau să își imagineze viața așa, înfruntându-și demonii, inspirându-se reciproc pentru creație, deciși să se căsătorească și să-și crească frumos copiii. Aveau deja o fetiță de doi ani, iar Jeanne era însărcinată în luna a noua, când au decis să-și oficializeze relația.

În 1920, Modigliani a câștigat un concurs de pictură, cu un premiu de 5000 de franci. S-a dus să sărbătorească, dar a fost încă o dată învins de propria fire, așa că a fost spitalizat după o încăierare. Era oricum destul de bolnav, tuberculoza măcina în trupul lui slăbit. La câteva zile după acest incident, vecinii, care nu-i mai văzuseră de ceva vreme, au bătut în ușa lor, apoi au intrat. L-au descoperit pe Modigliani semi-conștient întins în pat, cu febră și delirând, iar lângă el pe Jeanne, strângându-l tare în brațe.

Modigliani a pictat-o cu pasiune pe iubita lui, Jeanne

Modigliani a pictat-o cu pasiune pe iubita lui, Jeanne

Frumosul și boemul pictor, legendă a unui Paris romantic, s-a stins, la vârsta de 35 de ani. Șocați, toți prietenii din lumea artistică ai lui Modigliani au adunat bani, iar acesta a avut o înmormântare fastuoasă, cu o mulțime pestriță bulucindu-se în poarta cimitirului. Jeanne nu a apucat să-i vadă pe toti cei care-i părăsiseră cum se întorc să-i aducă un tardiv omagiu. Incapabilă să continuie, pentru că nu-și imagina viața fără el, soția lui, însărcinată în luna a noua, și-a pus capăt zilelor. Familia i-a fost împotrivă lui Jeanne chiar și după moarte, hotărând să o înmormânteze în afara Parisului, în Cimetiere de Bagneaux.

Zece ani mai târziu, în amintirea acestei mari iubiri, Jeanne a fost mutată lângă Modigliani, în cimitirul Pere Lachaise din Paris. Fiica lui Modigliani, Janne, a fost înfiată de mătușa sa și a trait până la maturitate fără să știe soarta dramatică a părinților săi. S-a căsătorit cu jurnalistul italian Mario Cesare Silvio Levi. După un destin tumultos, Jeanne a murit la Paris, în 1984, la vârsta de 66 de ani.

 

11,236 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *