Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Apr 14, 2014 in Arts, Trends, Urban | 0 comments

INTERVIU. “Cam asta se întâmplă când o generație debusolată impune trendul”

INTERVIU. “Cam asta se întâmplă când o generație debusolată impune trendul”

EugeneDadaism. Neo Dada. Pop Art. Neo Dada este un curent sau o percepție legată de contemporan? Din acest punct de vedere, suntem perfect antrenați pentru realismul socialist capitalist, avem tot ce ne trebuie să-l înțelegem și încă destul de mult pe deasupra. Înainte de teatrul absurd a existat absurdul istoriei, spunea cândva Matei Vișniec, iar regula s-ar putea aplica, până la urmă, oricărei chei de interpretare a realității.

Înaintea realismului socialist capitalist a existat chiar realismul socialist capitalist, adică fragmente din realitatea predecembristă ieșite în lume cu pene noi la pălările capitaliste, o imagine stranie îndelung speculată artistic. Atunci când migrează spre pop, avem colajele cu care Ion Bârlădeanu cucerea Franța, corul pionierilor preluat hip-hop de “Guess Who” și alte produse care şi-au dovedit puterea de seducţie atât în estul marcat de aceste istorii, cât şi într-un vest avid să descopere exotismul comunist.

Președintele Băsescu chiar a plâns, în noaptea alegerilor potentații zilei au stat la telefoane, Dinu Patriciu s-a trezit cu un buchet de flori, iar Țiriac a condus de nenumărate ori grupuri de corporatiști înainte ca toate acestea să devină tablouri. “Cam asta se întâmplă când o generație debusolată impune trendul”, râde artistul plastic Eugene Al Pann, care s-a lansat în Statele Unite pictând adevăratele staruri pop de după Cortina de Fier.

Eugene Al Pann

Eugene Al Pann

Într-o lume globală, imaginile iconice sunt transfrontaliere, iar avantajul de a fi născut în România ar putea să îți dea un drept de cunoscător când prezinți unica figură pop a blocului de est, singura care are o istorie spectaculoasă pentru publicul american- Nicolae Ceaușescu. Rezultatul se numește “realismul socialist-capitalist”, un nepot al realismului capitalist născut ca manifest antistilistic deziluzionat emis prin anii ’60 în Germania Federală ca reacţie în faţa mesajelor societăţii de consum. Integrat apoi de cultura pop, după ce a fost îmbogăţit cu elemente şi proceduri specifice advertisingului, curentul a căpătat putere de artă pură, înţeles ca o referinţă ironică la valoarea comercială a artei şi la lipsa referentului ei estetic şi ideologic.

Rep. De unde v-ați inspirat, de cine v-ați lăsat influentați, pe cine ați admirat, pe cine ați copiat? Ce loc are realismul socialist între celelalte curente artistice?

Eugene Al Pann: Realismul socialist-capitalist este proiecția artistică perfectă a unei societăți globalizate aflată în derivă, nehotărâtă și vădit îngrijorată de ziua de mâine. Conștientizând lipsa de profunzime a esteticii realist socialiste și hiperbolizarea artei angajate capitalist, realismul socialist-capitalist propune abordarea firească și liniștitioare: în oricare dintre situații propaganda, marketingul sau oda servesc aceluiași scop.

În oricare dintre situații, artistul care omagia mai ieri în comunism, omagiază azi, în capitalism. Traseul este însă îndreptățit, motivat și, mai mult decât atat, ar trebui să constituie o piatră de hotar în istoria artei contemporane: Dadaism – Neo Dada – Pop Art. Vrând să răspundă absurdului prin absurd, dadaiștii își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice și de aici pe firul istoriei, totul s-a  încununat cu pragmatismul artei pop.

Încă nu m-am lamurit de ce arta pop e privită cu circumspecție în spațiul românesc. Artiștii români ar trebui să fie cei mai îndreptățiți să fie pop, atât prin atitudinea vădit servilistă (popul ca și realismul socialist a servit comercial, dar și ideologic) dar mai ales prin moștenirea lăsată de înaintașii noștri dadaiști.

Rep. Film, arte plastice? Muzică? Literatură? Ce perspectivă are curentul și ce grad de profunzime? Nu în ultimul rând, cât de comercial este realismul capitalist, care sunt icon-urile lui și câte beneficii a adus până acum?

Eugee Al Pann. Cinematografia românescă și-a adjudecat prim-planul, lăsând în urmă celelalte surori în ale artelor. Oricum, e un lucru de care să fim mândri. “Moartea Domnului Lăzărescu” e primul exemplu care-mi vine în minte, dar chiar și “Eu când vreau să fluier, fluier” e din zona aceasta, a unei realități bulversate și nehotărâte, de amestec de comunism într-o scenă capitalistă. Dacă am fi un pic mai relaxati ca popor, nu așa încrancenați, am realiza că istoria noastră recentă speculată avantajos, pe termen lung, ar putea fi un mare atu în spațiul intelectual universal. Suntem unul din puținele popoarele care ar putea împărtași din experiența comunismului, dar și dintr-un capitalism Rio Grande style deopotrivă.

Formații ca Guess Who, Stonebox sau Subcarpați cântă o muzică “nehotărâtă”, vorbesc despre o lume apusă, a cărei umbră s-a așezat peste un prezent total schimbat. Forța creatoare a României actuale (“Decrețeii”) a trăit 20 de ani în comunism și 20 de ani în capitalism. Acestă generație bulversată impune trendul. Ce e de făcut? Lucrurile vor evolua conform experiențelor socialist-capitaliste.

Dinu-Patriciu-de-Eugene-Al-Pann

Rep. Ați lansat manifestul în America. Care e traseul lui în România? Ce a produs acest curent până acum? 

Eugene Al Pann. Primele lucrări le-am făcut la începutul anilor 2000, în Statele Unite. Eu sunt un artist pop, un produs al școlii americane, bazat pe cultură plastică americană. I-am cunoscut pe Ed Rusha, pe Raymond Pettibon, cu Jason Crum am fost foarte apropiat, mi-a fost maestro și prieten. De la ei am învățat cum să interpretez lumea, să redau în imagine ceea ce nu se poate spune în cuvinte. Handicapul meu inițial a fost că îmi era greu să vorbesc despre o lume cu care rezonau ei, dar care nu era a mea și, era nejustificat să comentez aspecte ale țării mele de adopție.

Așa mi-am dat seama că, de fapt, într-o lume globală, imaginile iconice sunt transfrontaliere, iar eu aveam avantajul că, născut în România, puteam să prezint unica figura pop a blocului de est care avea o istorie spectaculoasă pentru publicul american- Nicolae Ceaușescu. Primul tablou pe care l-am făcut a fost subiect de discuții și comentarii atunci când a fost expus la BackStreet Gallery, în 2003. Ceaușescu, în mediile informate din Statele Unite, e un om de stat comunist, cu vederi liberale, prins într-o menghină căreia i s-a împotrivit și care i-a adus un sfârșit violent.

Felix Voiculescu citind din manual generatiei următoare

Felix Voiculescu citind din manual generatiei următoare

Pentru americani ăsta e subiect de Hollyvvood, e fascinant. De aici am început să multiplic poveștile: Brâncuși e un oltean plecat la Paris să “distrugă” lumea și moare ca francez, Nadia e o tânără excepțională care atinge perfecțiunea la o vârstă fragedă și devine modelul, etalonul tinerilor care vor să “răstoarne” lumea, Jean Negulesco pleacă la Paris ca pictor și face istoria cinematografiei în America, dând lumii pe Marilynn Monroe.

Ideea fiind că, acolo unde românii au excelat, nu au mai lasat loc și pentru alții. Așadar, toate aceste pop icons pe care le-am pictat au avut o justificare nu numai naționalistă, dar eram îndreptățit să o fac, pentru că era particularitatea mea în spațiul american. Acesta a fost prambulul. Când vine vorba de Realismul Socialist-Capitalist și aducem în discuție termeni ca socialism, comunism, totalitarism chiar și capitalism, cu tot respectul cuvenit, dar cred că tot noi le putem vorbi cel mai bine occidentalilor despre asta, pentru că noi, românii, am fost binecunvâtați să le experimentăm pe toate.

După dezbateri lungi cu scriitorul Bogdan Dumitrescu, a venit și publicarea “Introducerii în Realismul Socialist-Capitalist” din Dilemateca. Bogdan Dumitrescu, scriitor de excepție, a sintetizat perfect ceea ce înseamnă Realismul Socialist-Capitalist, iar conceptul a poposit la Nevv York (Chelsea Art Museum, mai 2010), împreună cu un material video și imagini care îl susțină.

Brancusi # 2

La București, însă, unde acest concept mustește, Alexandru Popoviciu s-a integrat și i-a facut un mic parastas lui Karl Marx- “Karl Marx is Alive” (februarie 2011), Colo, un artist din noul val, a sesizat evenimentele din Libia ca fiind un copy paste al celor din Decembrie ‘89 de la București și a punctat în câteva lucrări expuse la Artxpert (mai 2011). Gestionarea acestei idei, însă e foarte grea pentru că sunt oameni și voci care interpreteaza Realismul Socialist-Capitalist ca fiind o parodie, o glumă.

Exact acesta este motivul pentru care evităm să deschidem ușile larg și să zicem “Poftiți! Intrați!”. Acest concept are un potențial extraordinar, mai ales în climatul socio-politic actual la nivel global. Tot mai mulți oameni pendulează în jurul acestei idei pe care noi am sesizat-o acum doi ani și pe care am teoretizat-o, însă ne ferim foarte tare să cădem în caricatură sau vulgaritate.

Președintele Băsescu a plâns, în noaptea alegerilor potentații zilei au stat la telefoane, Dinu Patriciu primește flori, Voiculescu se relaxează alături de nepoți, Țiriac merge în fruntea unui grup de corporatiști, Ion Iliescu e în Studioul 4, maghiarii stau la o masă și vorbesc, un soldat român mănâcă în deșertul din Afganistan, toate acestea sunt crâmpeie din viața cotidiană, cu personaje care au fost importante și ieri, și azi.

Nu e nimic batjocoritor, ostentativ și defăimător, sunt doar instantanee ale vieții noastre în capitalism, așa cum am avut instantanee ale vieții noastre din socialism. Totul e utopic pe deplin, pentru că lucrările nu sunt de vânzare.

10,864 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *