Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Sep 1, 2014 in Film, Story | 0 comments

INTERVIU. Ana Pasti. Îngeri, demoni și alte chichițe în America

INTERVIU. Ana Pasti. Îngeri, demoni și alte chichițe în America

Ana Pasti

Ana Pasti

La o plimbare de voie prin Hollywood, imaginară deocamdată, remarc ceva înghesuială în rândurile aspiranților din seria „ethnically ambiguos”, actori care visează un debut pe așa numita „diversity niche” și care, cel mai adesea, sunt produse de top al școlilor de teatru din România. E și Ana Pasti aici – îmi aruncă Maria Dinulescu o șoaptă virtuală. Da, da… șiii? Cine este Ana Pasti? – întreb așa, doar de dragul retoricii, cu gând să păstrez regula de la început, deși cam știu că Ana are o istorie de excepție care, apropo, de-abia acum începe.

A venit în Los Angeles în urmă cu ceva vreme, cu o bursă Fulbright. De fapt, este primul actor din România care a câștigat o asemenea bursă… îmi mai spune Maria, înainte să o căutăm, tot cu gândul, prin forfota celor care testează orice, drumuri, scenarii, oportunități. E bine să știți că în LA, în fiecare zi se întâmplă ceva, un nou festival de film, are loc o o nouă premieră de teatru, începe un nou curs de actorie, ca să nu mai vorbim de sutele de audiții zilnice, spune Ana Pasti, deși eu aș începe povestea asta cu lucruri mici, cu meschinării, aș vrea să o întreb unde trăiește, ce mănâncă, unde își găsește prieteni.

Nu prea îți poți permite un apartament la Hollywood. Mai degrabă poți spera la o cameră. Dacă e o cameră într-un apartament comun, chiriile încep undeva la 650$ pe lună. Daca e un studio, adica un fel de garsonieră, atunci prețurile pot ajunge până la 1350$. Există și variante mai ieftine: să subinchriezi sau să ai grijă de casa cât timp proprietarul e plecat. Sunt tot felul de site-uri și de aplicații telefonice pentru serviiciile de închirieri, dar din nou, cel mai bine e să fii aici, ca să alegi în cunostință de cauză… Mi-o spune în treacăt, peste umăr, în viteza a două mailuri, cât să înțeleg că antrenamentul în vigilență începe, pentru orice aspirant, încă de la primii pași prin aeroport.

Dar ei sunt obișnuiți, oricum fac parte dintr-o generație pentru care soclurile sunt, cel mai adesea, gonflabile, pliante, în tot cazul ușor de împachetat și de mutat… fie în lumina reflectoarelor, fie în dulapuri, în cuferele cu amintiri. Azi ești pe val, mâine nu mai ești, într-un anumit context ești „cineva”, în altul ești „nimeni”. Unora le ia mai mult să ajungă „pe val”, altora mai puțin, unii nu ajung niciodată, ceea ce, culmea, chiar nu are nici o legătură cu talentul lor. Cert e că nimeni nu rămâne acolo la nesfârșit. Și nici asta nu are nici o legatură cu talentul. Când lumea se schimbă prea des, probabil că reperele au aceeași soartă. Sigur, fiecare dintre noi are nevoie să creadă în ceva, trebuie să-și justifice cumva succesele și să-și explice eșecurile, ca să poată merge mai departe. Mult timp am măsurat talentul în succes. Foarte târziu am înțeles că talentul și succesul nu se condiționează reciproc, spune Ana Pasti.

Ana Pasti

Ana Pasti

REP. Una dintre definițiile tale este “prima actriță din România care a câștigat o bursă Fulbright pe actorie”. Ai putea povesti, atât pentru actorii care ne citesc, cât și pentru cei care nu sunt tocmai familiarizați cu aceste sisteme, cum poți deveni parte din acest program? Școala la care ai câștigat tu această bursă îi are drept tutori pe George Lucas și Steven Spielberg. I-ai întâlnit până acum? Care sunt perspectivele care se deschid sub o asemenea îndrumare și ce beneficii ai avut tu până acum?

Ana Pasti. Aș putea să ofer un link cu website-ul comisie Fulbright în România: www.fulbright.ro. Și un nume: Corina Dănăilă, care este coordonatoarea de program. Toate informațiile referitoare la aplicația la bursă se află pe website, inclusiv despre work-shopuri de pregătire a aplicației, pe care le organizează în fiecare an și pe care le recomand. Aș mai putea, de asemenea, să ofer un sfat. Este foarte important să aplici pentru ceva foarte specific, eventual un domeniu în curs de dezvoltare în România. Dacă eu aplicam la o bursă de actorie în general, probabil că nu aș fi avut nici o șansă! De ce mi-ar da guvernul american bani sa studiez actorie în America, dacă pot foarte bine să o studiez și în România? Însă eu am aplicat să studiez un gen clar, teatru muzical. Dacă aplici să studiez un gen, un stil sau o tehnică de actorie care nu există în România sau care este în curs de dezvoltare în România, atunci ai toate șansele să obții bursa. Bursa îți oferă acces la un tip de pregătire pe care nu poți să o obții în țară, în ideea că apoi tu încerci să implementezi acasa ce ai invățat în US.

Pentru actori, îi recomand pe Cezar Ghioca și Ioana Moldovan. Ambii sunt membrii comisiei Fulbright în România și foști bursieri Fulbright. Ioana este critic de teatru, iar Cezar este regizor, specializat în teatru muzical. Amândoi mi-au oferit tot suportul lor în procesul de aplicație și sunt convinsă că ar face la fel și pentru alți actori pe viitor.

Nu l-am intilnit nici pe Spielberg, nici pe Lukas …încă :). I-am cunoscut însă pe Spike Lee, pe Lee Daniles și pe Pedro Almodovar. USC este un nume care deschide multe uși în US, mai ales pe coasta de Vest. Are o rețea de networking foarte bună. De îndată ce ești acceptat la USC, devi membru al unei marii familii și ai parte de toate privilegiile pe care o familie cu renume le poate oferi.

Ana Pasti cu Nae Caranfil in Los Angeles

Ana Pasti cu Nae Caranfil

Rep. La un moment dat, Hollywood-ul părea Orașul Interzis, cel puțin actorilor din România. Acum sunt tot mai mulți cei care colaborează cu case de film de acolo sau care chiar se mută în Statele Unite pentru a-și încerca șansa. Pentru că Maria Dinulescu tocmai a anunțat un seminar în care urmează să explice sistemul, ne-ai putea povesti experiența ta? Din momentul în care ai pus piciorul în aeroport și până la momentul în care ai ajuns să joci în spectacole de teatru și în filme? Care sunt “socotelile de acasă” care, “în târg” se dovedesc complet fără rost? M-am întrebat și cât costă un apartament și de unde îl găsești, cum ajungi în contact cu primii agenți și cât de importanți sunt aceștia…

Ana Pasti. Sunt și nu sunt inutlile. Nimic din ce știi de “de acasa” nu te poate real pregăti pentru șocul cultural “din târg”. Înțelegerea sistemului este un proces, care se întâmplă în timp și la fața locului. Trebuie să fii aici, să traiesti niste lucruri.

Cu toate astea, indiferent de experiența individuală, sistemul este același pentru toți. Drumul meu a fost foarte diferit de cel al Mariei și, cu toate astea, amandouă vom spune lucruri similare despre sistemul hollywoodian. Seminarul susținut de ea este o reală oportunitate pentru actorii români interesați de o carieră americană!

E foarte important să înțelegi sistemul în care urmează să operezi, tocmai pentru a putea opera eficient în el. O carieră se poate construi în foarte multe feluri, însă, pentru a putea alege între un fel sau altul, trebuie să știi întâi ce variante există. Cu cât alegi mai în cunoștiință de cauză, cu atît ai șanse mai mari să faci alegeri inspirate.

Majoritatea proiectelor la care am lucrat până acum s-au datorat conexiuneilor avute cu USC, cu profesorii și studenții pe care i-am întâlnit aici și care reprezintă sau au toate șansele să reprezinte un nume la Hollywood. Piesa la care repet acum, de exemplu, War Profits, a fost o colaborare din timpul facultății cu Brian Pollack, colegul meu de la clasa de dramaturgie. În privința asta, sistemul semănă cu cel din România. Așa cum acasa școlile de actorie reprezintă o rampă de lansare în profesie, la fel și școlile de actorie de aici, care deschid drumul pentru industria de aici. Cu cât faci o școală mai bună, cu atât ai șansa unui început mai bun de carieră.

Diferența majoră între România și Hollywood, însă, e că școala nu e singura variantă. Exista tot felul de alte modalități prin care tu și munca ta pot fi văzute. De la work-shopurile pe care le ai cu directorii de casting și show-case-urile în care te prezenți în fața managerilor și agenților, până la evenimentele de networking create special pentru profesioniștii din industrie. În LA, în fiecare zi se întâmplă ceva, un nou festival de film, are loc o o nouă premieră de teatru, începe un nou curs de actorie, ca să nu mai vorbim de sutele de audiții zilnice.

Cât despre agenți, sunt și nu sunt importanți. Teoretic, oricine lucrează pentru tine înseamnă un pas înainte în cariera ta. Un agent sau un manager pot face foarte multe pentru tine. Îți pot obține audiții importante și întâlniri cu profesioniști din industrie, la care în mod normal nu ai avea acces. Dar toate aceste posibilitati teoretice nu au nici o valoare dacă nu se întâmplă în realitate. Și e posibil să nu se întâmple. Din diverse motive. Fie pentru că managerul sau agentul tău nu se luptă real pentru cariera ta, fie pentru că pur și simplu nu ai noroc! Se poate foarte bine întâmpla ca un actor care nu are nici un fel de reprezentare să lucreze mult mai mult decât unul care este reprezentat.

Nu prea îți poți permite un apartament la Hollywood. Mai bine vorbim despre o cameră. Dacă e o cameră într-un apartament comun, chiriile încep undeva la 650$ pe lună. Daca e un studio, adica un fel de garsonieră, atunci prețurile pot ajunge până la 1350$. Există și variante mai ieftine: să subinchriezi sau să manageriezi casa cuiva în absența persoanei respective. Sunt tot felul de site-uri și de aplicații telefonice pentru serviiciile de închirieri, dar din nou, cel mai bine e sa fii aici, ca să alegi în cunostință de cauză.

Ana Pasti

Ana Pasti

Rep. Ești absolventă a UNATC din București, ultima generație a profesorului Dem Rădulescu. (Oare care sunt actorii consacrați din generația ta?). Ne-ai putea vorbi despre ilustrul tău profesor, așa cum l-ai văzut și l-ai înțeles tu?

Ana Pasti. Mă bucur foarte tare că mi-ai pus întrebarea asta, pentru că e un subiect care mă preocupă în mod special. Ce înseamnă consacrat? Azi ești pe val, mâine nu mai ești, într-un anumit context ești „cineva”, în altul ești „nimeni”. Unora le ia mai mult să ajungă „pe val”, altora mai puțin, unii nu ajung niciodată (ceea ce nu are nici o legătură cu talentul lor), cert e că nimeni nu rămâne acolo la nesfârșit (nici asta nu are nici o legătură cu talentul). Cu cât reușești să te menții mai mult pe val, cu atât cred că devii mai consacrat. Dar, din nou, menținutul pe val, nu are neapărat legătură cu valoarea ta artistică, ci cu norocul și cu cât de bine știi să te vinzi. Putem spune ca este Kim Cardashian consacrată? Putem, că doar o știe o lume întreagă. Ce a facut valoros Kim Cardashian? Nimic. Absolut nimic. Dar este o excelentă manageră a bussinului care se numește Kim Cardashian, motiv pentru care a devenit consacrată. E și asta un talent. E un skill. Chiar este și, din câte știu eu, foarte mulți actori în România nu îl au și nici nu și-l cultivă.  M-am numărat mult timp printre acei actori.

Profesia asta nu e ”fair”, nu se întâmplă pe merit, iar cei care îți spun că e așa, se mint. Ceea ce e ok. Fiecare dintre noi are nevoie să creadă în ceva, trebuie să-și justifice cumva succesele și să-și explice eșecurile, ca să poată merge mai departe. Mult timp am măsurat talentul în succes. Foarte târziu am înțeles că talentul și succesul nu se condiționează reciproc. Tot ce am reușit până acum profesional e pentru că am avut noroc. Desigur, am muncit enorm, sunt tenace, sunt curajoasă și mă cred realmente talentată. Dar foarte mulți alți actori sunt muncitori, tenace, curajoși și talentați și, cu toate astea, nu au „reușit” nici cât am reușit eu.

În orice caz, dintre colegii mei, majoritatea sunt foarte talentați, unii sunt relativ conoscuți și puțini sunt conscarați. Cel mai important, aprope toți din generația mea continuă să joace într-un fel sau altul, ceea ce mi se pare în sine o mare realizare! Așadar, printre cei care au avut și norocul să prindă un val imediat după absolvire 🙂 ar fi Alexandru Papadopol, Maria Popistașu, Rodica Ionescu, Olimpia Olari, Adriana Nicolae. Apoi, mai recent, Vasile Calofir, Iulian Postelnicu, Monica Ciuta și Viorel Cojanu.

Despre profesorul meu se spunea că ar fi fost un profesor foarte dur, foarte exigent. Nu am avut niciodată impresia asta. De altfel, nu înțeleg cum cineva poreclit „Bibanu” ar putea fi așa! :))). Pentru mine era un bunicuț, un tânăr bunicuț :), foarte draguț și foarte simpatic, care din cînd în când ne aducea merdenele și covrigi și ne depăna „povești” despre lume, viață și actorie. O nimica toată, în aparență, dar de fapt poveștile astea erau super lecții profesionale și umane. Apoi, niciodată nu mi-a spus nu, m-a lasat să încerc orice rol mi-am dorit și m-a lasat să lucrez cum mi-am dorit la rol. Ori asta mi se pare esențial pentru un pedagog.

...la repetiții

…la repetiții

Rep. “Candidată la Hollywood cu o personalitate și un look exotic”, cum te descrie Romanian Global News, ai jucat în montările unor regizori de pe coasta de vest, bifând – cu un “aer proaspat european” – și rolul “Bianca”, în “Îmblinzirea Scorpiei”, în regia Lisei Volpez. Este vorba de fondatoarea Companiei Los Angeles Women Shakespeare! Interesant! Ce presupune o companie de femei care-l joacă pe Shakespeare și care sunt performanțele ei de până acum? Povestește-ne și experiența ta cu această companie teatrală! Există restricții? Anumite cutume poate…?

Ana Pasti. Presupune, în primul rând, un mesaj politic. LAWS își propune să transforme percepția asupra rolului femeilor în societate, reinterpretând textele clasice din perspectivele problemelor actuale de gender. Apoi, presupune comunitate. Pe lângă cele 14 spectacole produse de companie în cei 20 de ani de existență, membrele companiei susțin cursuri de actorie, prelegeri și work-shopuri în universități, licee și grupuri comunitare și oferă astfel ocazia femeilor cu înclinații și potențial artistic să se exprime creativ. Nu știu de nici o cutumă, iar restricțiile se reduc la cele implicit conținute în titlul companiei: se joacă numai Shakespeare și numai cu femei.

Aproape că m-am îndrăgostit în timpul repetițiilor de regizoare, de energia ei foarte masculină. Lisa are tot ce este bun într-un bărbat, doar că este… femeie! În mod paradoxal, când joacă roluri de bărbați, este extraordinară -Hamlet-ul și Iago-ul ei sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut vreodată – însă când joacă roluri de femeie nu este credibilă! Credibilitatea mi se pare cea mai dificilă problemă pentru un actor – cu exceptia Lisei :))) – când joacă personaje de sex opus, desigur dacă nu joacă în cheie parodică. Așadar, prima mea preocupare când am lucrat la “Îmblânzirea Scorpiei”, a fost sa fiu credibilă. Nu știu dacă am apucat să-ți spun, dar am jucat dublu rol.  Pe lângă rolul Biancăi, am jucat și unul dintre servitorii lui Petruchio. În fiecare seară, timp de 3 ore, trebuia să pendulez rapid între energie feminină și masculină. Și, drept să-ți spun, au fost printre cele mai dificile ore petrecute pe scenă! Dar cred că, după experiența asta, înțeleg mai bine bărbații! Timp de o lună de zile, cât am repetat la proiect, am încercat să văd lumea prin ochii lor. De multe ori, înainte de repetiții, îmi petreceam ziua în campus, deghizată în băiat…. Când lucrezi la un rol de sex opus, primul lucru de la care pornești este….sexul opus. De îndată ce îți imaginezi că ai altceva între picioare, totul se schimbă: cum mergi, cum vorbești, cum simți și cum gândești!

Ana7

Rep. Ai colaborat și cu Jeremy Kagan, câștigator al unui premiu Emmy și nominalizat la Golden Globe. Ce poți spune despre această poveste? Cum ai ajuns să colaborezi cu el și care au fost rezultatele?

Ana Pasti. Din nou, prin relațiie create la USC. Jeremey Kagan este printre altele profesor la Școala de Cinema. La cursurile lui, studenții regizori învață să  lucreze cu actori. Am fost una dintre actrițele invitate la curs. Kagan m-a văzut jucând în câteva secvanțe, a lucrat cu mine de câteva ori și presupun că m-a plăcut, din moment ce mi-a oferit cu prima ocazie un rolJ. A fost o întâlnire importantă pentru mine. Am cunoscut un regizor cu un fler pshihologic extraordinar, un foarte bun observator al naturii umane, care știe exact cum sa lucreze și ce să ceară de la fiecare actor în parte. Jeremy iubește actorii și e foarte prezent în lucru cu ei, e foarte atent la toate nuanțele și subtilitățile pe care un actor le are în joc. Și, deși e proecupat de o mie de alte lucruri la cadru, când tragi o dublă, e acolo cu tine, respiră și transpiră cu tine, secundă de secundă. Încă nu știu rezultatele, pentru că materialul e în post–producție, e un scurt-metraj dintr-o miniserie de 6, care, din câte știu, vor fi prelute de  Netflix.

Ana Pasti și Maria Dinulescu în Los Angeles

Ana Pasti și Maria Dinulescu în Los Angeles

Rep. Am citit în prezentarea ta că ai jucat într-un un colaj din piesele lui Sam Shepard, intitulat “Fire in the snow” și “ai adus o perspectivă nouă, unică, asupra acestui rol” (David Warshofsky, regizor). Ai fost remarcată, de asemenea, într-una din piesele lui Tennese Williams, iar regizorul DeMita a declarat ca “ai un mare viitor la Hollywood”. Cum ai vedea, realist, acest viitor? Și, concret, care sunt pașii de urmat până la o producție mare?

Ana Pasti. Deși tind să-ți dau dreptate, Hollywoodul nu mai este Orașul Interzis pentru noi, cu toate astea nu am fost asimiliați de cultura americană. Comunitatea românească în America este prea mică pentru a deveni semnificativă. Nu exista povești cu și despre români la Hollywood, pentru că nu există suficienți români la Hollywood. Deci, neavând reprezentare în viața reală, e destul de dificil să fim reprezentați în filme. Cu toate astea, trăim timpuri inedite, mai ales pentru televiziune. Poveștile sunt multi-culturale, personajele sunt diversificate etnic, iar rolurile pentru femei sunt mult mai complexe și mai interesante. În momentul de față, televiunea bate filmul, iar actori de categorie A ajung să joace în televiziune, după cum actori de televiziune ajung să devină actori de categoria A.

Eu sunt ceea ce se cheamă pe piața de aici „ethnically ambiguos”, deci șansa mea este să mă lansez pe această „diversity niche” și să joc fie personaje atipice, extravagante, fie personaje super clișeistice. Majoritatea actorilor străini joacă inițial clișeele culturii din care aparțin. Dar aăsta e doar un argument în plus ca la fiecare rol să aduc acea „perpectivă nouă, unică” despre care vorbea Warshofski J! De fapt, originalitatea face diferența la Hollywood. Dacă reusești să aduci ceva nou în interpretarea unui personaj, ceva, însă, care să facă sens, nu să fie inedit doar de dragul ineditului, ai luat audiția.

Nu cred că există niște pași clari. După cum spuneam mai devreme, fiecare are drumul lui. Dar cred că e foarte important să identifici ce fel de „produs” esti,  zona de piață pe care vrei să acționezi și să îți propui să devii cât mai vizibil pe segmentu respectiv de piață. Competiția la Hollywood nu este atât de dură, pentru că toți sunt foarte buni, deși o parte din ei sunt și foarte buni, ci pentru că sunt foarte mulți. Primul pas este să se știe că exiști. Audițiile, evenimentele de networking și work-shopurile cu directorii de casting sunt cele mai bune modalități de a te face cunoscut. Al doilea pas este să câștigi încrederea celor care au ajuns să știe de existența ta. Ori asta se întâmplă prin perseverență. În vânzări, legile marketingului spun că un mesaj trebuie transmis între 7 și 12 ori, până își atinge ținta. Trebuie să ajungi să dezvolți relații reale cu directorii de casting, regizorii și producătorii de care ești interesat, pentru ca ei să aibă încredere să lase un rol pe mâinile tale. Iar apoi, nu poți decât să speri că produsul pe care îl reprezinți tu se cere pe piață în momentul respectiv! Din nou, pașii de urmat nu diferă mult de cei din România. Ce diferă sunt modalitățile. În România te faci cunoscut și dezvolți relații la o băută sau la o petrecere, aici o faci la audiții, works-hopuri și evenimentele de networking.

Ana Pasti

Ana Pasti

Rep. Care sunt proiectele tale acum?

Ana Pasti. Joc o irakiancă, posibil terorista – zic posibil pentru ca autorul nu vrea să clarifice acest aspect – în piesa de care am vorbit, „War Profits”, care se întâmplă în ulltima faza a razboiului din Irak. Urmează să filmez două scurt metraje. „Delirium Tremenens” al lui Ernesto Rodriguez, în care joc o femeie alcoolică într-o criză de sevraj. Al doilea nu are încă un titlu.  Eu și regizoarea, Carina Rosanna Tautu, care de altfel e tot româncă, lucrăm înca la scenariu. Am pornit de la o întâmplare reală din viața mea și am sfârșit cu o idee a autoarei Naomi Wolf, din cartea „ Vagiana, a new biografy”, așa că sunt foarte curioasă ce o să iasă!

3,116 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *