Pages Menu
Categories Menu

Posted by on May 20, 2019 in Story | 0 comments

Inspirat de Ionesco, Pascal Bruckner a avut un Crăciun reușit în plină vară la Teatrul Anton Pann din Vâlcea

Inspirat de Ionesco, Pascal Bruckner a avut un Crăciun reușit în plină vară la Teatrul Anton Pann din Vâlcea

 

Maharajahul se plictisește! Să vină baiaderele! Imaginată de Alphonse Allais cu un secol în urmă, drama prințului indian care-și amăgește imensa plictiseală rugându-se permanent pentru ca orice “mult” să fie urmat de un“mai mult” posibil își găsește un corespondent contemporan în singurătatea unui președinte, disecată ironic în primul text de dramaturgie semnat vreodată de eseistul francez Pascal Bruckner. Președintele e singur cuc. Să vină frizerul!

Prezentată în primă lectură la Festivalul Undercloud, prima piesă semnată de Pascal Bruckner și dăruită teatrului G53 a fost montată la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, în regia lui Chris Simion-Mercurian. Este cea de-a cincia dramatizare semnată de Chris Simion-Mercurian pe textele lui Bruckner, după “Hoții de frumusețe” – pentru prima dată transformată în spectacol la Teatrul Evreiesc, în 2013 -, sau “Copilul divin” – dramatizată în 1999, în vremea stundenției, și mai apoi în 2016, la Undercloud. Având în vedere anvergura autorului, vorbim de o premieră mondială, bifată într-o companie interesantă, cu un mix echilibrat de vârste și stiluri, individualități amestecate, ca și personajele, într-o pălărie dadaistă, pentru a-și împleti apoi destinele ca urmare a unor întâmplări stranii.

Prezentat ca o farsă politică inspirată de Ionesco, textul amintește în egală măsură de umorul absurd al lui Allais. Pentru că se cred strivite de complexitatea funcției lor, ambele personaje par a suferi din idealizarea propriei valori umane. Se lansează, deci, în căutarea unui eu ignorat și tocmai de aceea frustrat, pe care se pregătesc să-l scoată, festiv, la iveală. Ratează, însă, sistematic orice întâlnire cu acesta, până când sunt nevoite să admită că singurul lucru în măsură să-i distreze cât de cât ar fi să-și distrugă, crud și pe îndelete, jucăriile.

Fiind vorba de o schiță umoristică, drama președintelui care dorește să își salveze Crăciunul se atenuează în comedie. Dar știm deja de la Shakespeare că orice manifestare de extremă sfârşeşte fie în tragedie, fie în comedie. Iar pentru drama președintelui rămas singur de Crăciun autorul, de fapt, nu cere prea multă empatie. Poate doar o distanțare auto-poetică, de vreme ce intriga principală e un loc comun, anume gândul, poate o iluzie, că o funcție nu asigură fericirea. Zbaterea președintelui rămâne relativă și discutabilă până la final. Nădejdea lui într-o eventuală salvare produce, desigur, încurcături, în care este implicat orice personaj îi ștă în cale. Păcatele, însă, sunt împărțite, în mod aproape egal, între toți. Pentru Pascal Bruckner nu prea există inocenți. Și nici desfășurări pilduitoare.

“Pascal Bruckner nu cunoaște griuri în textura sa dramatică. Poate să îți placă sau să nu îți placă. Dacă te aștepți să vezi un basm modern, nu o să primești asta. Inspirat clar de Eugene Ionesco, cu mult umor, în cheie absurdă, textul lui este un apel la intrarea în joc, la a compune singur, ca spectator, firele nevăzute ale intrigii, palierele psihologice și emoționale ale fiecărui personaj. Nu mizează pe empatie, nu-l interesează să te prindă cu orice preț captiv. Îți oferă o situație, voit construită pe enunțuri la care ai libertatea să asociezi ce vrei. Se potrivește în orice spațiu cultural, nu e cu dedicație pentru România. Chiar ne invită să nu fim paranoici, e o simplă farsă politică la care aderăm sau nu.” Chris Simion – Mercurian

Singur în seara de Crăciun, Președintele Republicii își convoacă frizerul și îl răpește pentru a-i ține tovărășie. Ar părea că președintele în chestiune, flancat de majordomul mut, are o singură dorință: să evadeze din funcție pentru a redeveni un om normal. Intențiile, traduse în acțiuni ilogice, se nuanțează, aducând în scenă fiecare personaj pentru a-și spune povestea. Sărind peste bornele unui decor minimalist, care citează Dogville, și pierdute într-o muzică stranie, aleasă de Chris Simion, personajele arată când ca pe un podium de prezentare, când ca într-un vodevill, într-o viziune gotică de kinky punk sub semnătura Iolandei Mutu Jr. Absolventă a școlii de design din Barcelona, Iolanda a fost asistentă de scenografie pentru spectacolul “We Will Rock You”, musicalul lui Răzvan Mazilu, colaborarea cu Chris Simion pentru spectacolul “Crăciunul Președintelui” fiind, totodată, debutul său ca scenograf independent.

Purtând însemne care adesea contrastează cu definiția lor, personajele încep să-și trădeze esența. Majordomul mut interpretat de Marian Râlea doar amăgește că ar fi o instanță morală conștientă dar neputincioasă, un martor îndurerat și tăcut al unei pretinse drame în numele căreia se comit nedreptăți.

“Prima întâlnire cu Chris Simion a fost la ”Mecanica inimii”, când m-a pus să joc un magician, ce știam eu mai bine. Doar ca nu a fost destul. A venit și mi-a spus că magicianul meu va fi pitic. Am jucat tot spectacolul în genunchi. Cu succes deplin, evident. Un spectacol în care jucau și Manole, Maia… A doua oară m-a pus să joc un băcan arab cu barbă și mustață. Ne-am certat bine de tot pe barba aia și până la urmă a câștigat ea și spectacolul “Ibrahim și Florile Coranului”, care se joacă de câțiva ani cu casa închisă la Metropolis. A treia oară, în sfârșit, mi-a dat șansa să joc un preot catolic normal, tot la Metropolis, în “Copilul lui Noe”. Cei trei au fost cu vorbe. Însă cea mai tare propunere este cea de acum, din “Crăciunul Președintelui”, joc un mut. Nu am nicio replică. De asta m-am îndrăgostit total de acest personaj. Și, la un moment dat, n-a considerat ca e destul să nu vorbesc.  Mi-a pus și o mască de cal pe față” – Marian Râlea

Nici președintele, rol preluat de Tavi Costin, nu este chiar o victimă, deși nimicurile cu care-l deranjează miniștrii ale căror orgolii mărunte se traduc în viziuni grandioase ar putea justifica, măcar în parte, propria-i lipsă de coerență.

Tavi Costin este absolvent al UNATC “I.L.Caragiale” din București și este cel mai tânar director de teatru din România. Poate fi o șansă pentru Teatrul “Anton Pann” și pentru ce a însemnat acest teatru în perioada în care Silviu Purcarete își începea cariera și monta “Decameronul”, spectacol despre care se vorbește și astăzi. După ani de relativă umbră, poate sub conducerea  tânarului manager Tavi Costin, printr-un repertoriu de texte curajoase, cu sens,  și prin colaborarea cu regizori care au o viziune modernă asupra teatrului contempoan cum este Chris Simion – Mercurian, teatrul “Anton Pann” să-și recapete vizibilitatea și locul cuvenit pe harta teatrului românesc.

Dincolo de misiunea managerială pe care și-a asumat-o, Tavi Costin interpretează cu succes un președinte imatur, capricios și straniul în spectacolul lui Chris Simion. Ar fi de plâns, dar empatia eșuează pe măsură ce personajul ne încredințează că doar mimează discernământul, falsificând, deopotrivă, și drama. Frizerul care devine victimă în noaptea de Crăciun, interpretat de tânărul actor Andrei Cătălin, își anunță superficialul printr-o atitudine servilă, o suită de teme super-flue, o prezență coborâtă de pe podiumurile de prezentare și câteva accesorii care-l plasează într-o estetică mondenă. Îi dă greutate apoi o legendare neașteptată, evocarea unei familii și a unor obiceiuri burgheze, o filosofie a responsabilității și o morală contrastantă cu aparențele. Dar și o stranie slăbiciune, care-l bagă în încurcătură. Cu toate personajele compromise moral, pare că responsabilitatea de a deveni un reper etic în această poveste îi va reveni soției frizerului, o femeie simplă și fără pretenții, care evită belelele, în numele bunei înțelegeri și a bunăstării familiei.

 

Preluând acest rol, la rânduș său înșelător, actrița Denisse Moise, interesantă și versatilă, este credibilă într-o nouă ipostază, după câteva intervenții remarcabile și memorabile, din care amintesc rolul din „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, povestea de dragoste dintre două fete care a iscat ceva controverse la lansare.

Un al doilea rol impresionant preluat în ultimul sezon de Denisse Moise este cel din spectacolul “153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, un spectacol magistral care pornește de la povestea unei supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, pentru a deveni un eseu artistic despre o generație aflată în blocaj. Analizează condiția de tânăr adult în România, schimbarea și, mai ales, imaginarul schimbării.Absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și specializată în arhitectură la Universitatea din Birmingham, Denisse a realizat proiecte cu mesaj socio-politic în teatru, în spectacole precum “Miracolul de la Cluj” sau “De fapt eram eu”. Un rol într-o comedie filosofică, dus la final cu aceeași forță și certă naturalețe, vorbește doar despre un registru foarte amplu, și în mare măsură probabil încă neexplorat, în care se poate exprima o actriță extraordinară, care în urmă cu un an a intrat în echipa Teatrului Anton Pann din Vâlcea.

Spectacolul “Craciunul Presedintelui” a avut premiera, în prezența autorului, pe 17 și 18 mai, evenimente care au prilejuit o primă vizită la Vâlcea a scriitorului și eseistului francez.

“Este un text pe care l-am pus pe hârtie la sugestia lui Chris de a scrie teatru. Povestea o aveam de mult, dar nu aveam contextul de a o exprima.  Spectacolul a avut o lectură în București, în Undercloud, festivalul ei de teatru independent. Ce am vazut acum este foarte diferit.  A ales o cheie de joc foarte riscantă, subtilă si totodata extrem de puternică și clară. A adăugat finalul, în totalitate al ei, nu l-am scris eu. A citat din “Dictatorul”. Mi-a zis că avea nevoie de acest contrapunct și i-am dat liber să facă ce vrea, pentru ca am încredere totală în ce propune. Și s-a dovedit a fi un final extrem de puternic. Mi-au plăcut mult actorii, talentați. Mi-a plăcut decorul, simplitatea Dogville. Costumele impresionante. Tavi, cel care a jucat Președintele – brilliant. Nu știu ce înseamnă pentru România acest text dar știu că, dacă acest spectacol s-ar juca în Franța, ar avea mare mare succes”. Pascal Bruckner

 

CRĂCIUNUL PREȘEDINTELUI

Text: PASCAL BRUCKNER

Regie: CHRIS SIMION-MERCURIAN

Decor: MIRELA TRĂISTARU

Costume: IOLANDA MUTU JR.

Coregrafie: IOANA MARCHIDAN

Ilustrație muzicală: CHRIS SIMION-MERCURIAN

Distribuție:

Președintele: TAVI COSTIN

Majordomul președintelui: MARIAN RÎLEA / ALEXANDRU BETERINGHE

Frizerul președintelui: ANDREI CĂTĂLIN

Soția frizerului: DENISSE MOISE

Miniștrii: DAN PUGHINEANU

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *