Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Nov 13, 2018 in Story | 0 comments

„MNEMONICS” – o poveste despre universalitatea jocurilor la Bienala de Arhitectură de la Veneția

„MNEMONICS” – o poveste despre universalitatea jocurilor la Bienala de Arhitectură de la Veneția

Foto: MCIN

Leagănul, bara de bătut covoare, rotativa sau masa de ping-pong le-au vorbit anul acesta despre universalitatea jocurilor celor care au trecut prin Veneția, un oraș care găzduiește în anii impari Bienala de Arte și în anii pari Bienala de Arhitectură. Suntem în 2018… Manifestul MNEMONICS, lucrarea cu care România participă la Bienala de Arhitectură de la Veneția este o radiografie interactivă a orașului și, totodată, o analiză a acestuia, inclusiv din perspectiva istoriei recente. Subliniază această înțelegere unul dintre proiectele integrate în ansamblul Mnemonics, „În Fața Blocului”, care evocă jocurile copilăriei pentru a explica modurile de utilizare a spațiului liber dintre clădirile cartiere. Reprezentanții României au adus la Veneția o colecție de jocuri așezată în forma unei cărți cu instrucțiuni, demonstrând încă o dată că amintiri pe care le considerăm identitare pentru o generație, precum Rațele și Vânătorii, Baba Oarba, Elasticul și Șotronul reprezintă, de fapt, un limbaj internațional. Pornind de la această colecție au fost dezvoltate probabil  cele mai importante jocuri ilustrate în expoziția MNEMONICS, cele care invită la crearea de comunități, la implicare civică, la activități culturale în spațiul public și la îngrijirea orașelor în care locuim. Aceasta componentă întregește răspunsul României la tema de anul acesta a evenimentului de la Veneția, respectiv „freespace” (tr. spațiu liber).

Tema, – o caldă invitație de a reflecta asupra generozității și umanității spațiului și la interacțiunea omului cu mediul construit -, s-a dovedit foarte permisivă, încurajând o mare varietate de problematizări, de la fenomene ale naturii, probleme politice, educație, constrângeri geo-politice, arhitecturi efemere, evenimente din istoria recentă a unor țări, arhitecturi involuntare sau, cum e cazul României, relația dintre urbanism și memorie colectivă. Apreciată de public și de presa internațională, lucrarea MNEMONICS trasează un fir roșu care inițial i-a unit pe cei 6 autori ai proiectului – Romeo Cuc, Mihai Gheorghe, Irina Petra Gudană, Roxana Pop, Raluca Sabău, Vlad Tomei. “Proiectul explică într-un mod accesibil pentru toți cei interesați felul în care s-au construit modele de locuire colectivă la începuturile anilor 1950 și cum pe parcurs s-a trecut la îndesirea blocurilor și la bordarea bulevardelor. Este interesant de văzut cum s-a trecut de la modelul unor cartiere aerisite și înverzite, cu blocuri nu foarte înalte, la cel al zonelor dense, ce găzduiesc și astăzi foarte mulți locuitori. Prima observație a lucrării MNEMONICS este că în toți acei ani spațiul public, care aparținea tuturor, în realitate nu aparținea nimănui”, spune Attila Kim, Comisarul României la Bienala de la Veneția.

Attila Kim, Comisarul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția.

Rep: Proiectul ce reprezintă România la Expoziția Internațională de Arhitectură de la Veneția se numără printre cele mai apreciate dintre expozițiile prezentate la cea de-a 16 ediție de către cele 60 de țări participante – spune o relatare de la eveniment. Ne puteți vorbi despre actuala ediție a Bienalei, cu plusurile și minusurile ei, și despre lucrarea Mnemonics în acest context general?

Attila Kim: La Biennale di Venezia reprezintă una dintre cele mai prestigioase instituții culturale din lume, având o istorie de peste 120 de ani în organizarea expozițiilor internaționale de arte. Începând cu anii 1980, La Biennale Arquitettura s-a detașat oficial, devenind un eveniment foarte important. Astfel, din anul 2000, orașul găzduiește în anii impari Bienala de Arte și în anii pari Bienala de Arhitectură.

România a avut prima participare națională în 1924, iar de atunci, cu doar câteva întreruperi, participă constant prezentând în fiecare an situații, momente și fragmente din evoluția noastră artistică. Având o istorie bogată în schimburi culturale cu Veneția, în bună măsură datorate activității lui Nicolae Iorga și a multor altor personalități ce au ales să așeze acest oraș în cariera lor, România se bucură astăzi de existența Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și de Pavilionul României din Giardini della Biennale.

Curatorii ediției curente a Bienalei de la Veneția, Yvonne Farrell și Shelley McNamara, au propus tuturor echipelor naționale și invitaților speciali tema „freespace” (tr. Spațiu liber), o invitație la a reflecta asupra generozității și umanității spațiului pe care interacțiunea omului cu mediul construit le generează, demonstrând, până la urmă, libertatea gândurilor, mișcării, transformărilor de toate felurile.

Pentru mulți această temă a părut inițial vagă, însă expoziția de anul acesta a oferit vizitatorilor o varietate uriașă de posibilități de interpretare a subiectului, începând prin a traduce „freespace” în limbile tuturor celor 65 de țări participante. Această discuție internațională acoperă fenomene ale naturii, probleme politice, educație, constrângeri geo-politice, arhitecturi efemere, evenimente din istoria recentă a unor țări, arhitecturi involuntare sau, cum e cazul României, relația dintre urbanism și memorie colectivă.

Este adevărat că participarea noastră de anul acesta, MNEMONICS, a primit multe aprecieri din partea presei internaționale, iar acum, aproape de închiderea expoziției, înțelegem că acest proiect, prin felul în care descrie istoria interacțiunii mai multor generații. Toate aceste reacții ce au venit din partea presei și a vizitatorilor s-au construit pe un fond emoțional, cel al amintirilor din copilărie, al relației cu trecerea timpului peste oraș, al unei moșteniri culturale dificil de descris dar foarte ușor de intuit și simțit.

Mnemonics aduce prin expoziția din cadrul #LaBiennalediArchitettura2018 amintiri despre prietenii, jocuri, întâmplări, povești amuzante, fața blocului și casa scarii, toate sub semnul universal al cheii purtate la gat. | Foto: Uniunea Arhitectilor

Rep: „Marele merit al proiectului ce reprezintă România anul acesta la evenimentul de la Veneția este radiografia caldă, umană pe care o face spațiului public liber din orașele românești, de-a lungul ultimelor decenii. Este o întreagă filosofie cu privire la spații, o știu de pe vremea în care participam la reuniuni internaționale care puneau acest concept în discuție” – spuneați. Care sunt cele mai noi exigențe cărora trebuie să le răspundă o construcție – cel puțin teoretic – și ce se întâmplă în cazul particular al acestui proiect?

Attila Kim: Locuirea colectivă este, într-adevăr, o temă veche și foarte interesantă pentru că este o temă a orașului, un sistem incredibil de complex, aflat într-o permanentă schimbare. Pentru profesioniștii de arhitectură, urbanism și alte domenii complementare transformările orașului sunt o provocare permanentă pentru a lansa discuții, a ridica probleme și, mai ales, a căuta soluții care au un singur scop – impactul asupra creșterii calității vieții (în sensul foarte cuprinzător al termenului). Aceasta se reflectă, în bună măsură, în spațiul public și tocmai de aceea este foarte important ca pe noi toți să ne preocupe această temă.

Exigențele cărora clădirile trebuie să le răspundă țin de domeniul legislației și urbanismului, al siguranței și igienei, al unor standarde de confort etc. care întotdeauna sunt date de legi și normative ce au ca rol reglementarea dezvoltării mediului construit. Discuția cea mai importantă, care se poartă deja de ceva timp în lume, ține de sustenabilitatea intervențiilor în oraș – o temă foarte complexă care provoacă mai mult ca niciodată la colaborare între diferite discipline pentru că se referă întotdeauna la mediul natural, economie, mediul social și cultură.

MNEMONICS pune în discuție funcția socială a spațiului public făcând, într-adevăr, o radiografie, o analiză a orașului după câteva filtre cât se poate de calde și umane, apelând la amintiri comune din spațiul public al cartierelor de blocuri. Nu vorbește despre calitatea vieții în acel spațiu, nu critică politici de dezvoltare urbană, standarde în construcții ș.a.m.d., dar invită, într-un mod prietenos, la a face un exercițiu de imaginație.

Datorită faptului că se adresează publicului de toate vârstele atrage atenția asupra importanței educației civice și propune să ne imaginăm cu toții ce impact ar avea un grad de implicare civică mai ridicat, un dialog mai bun cu autoritățile, o colaborare serioasă în comunitate ș.a.m.d.

Rep: Jocurile copilăriei… o temă cu uriaș potențial emoțional. Care sunt jocurile copilăriei evocate de această lucrare?

A.K.: Tema jocurilor vine să explice foarte bine moduri de utilizare a spațiului liber dintre clădirile cartierelor de blocuri; face apel la memoria colectivă a românilor care au copilărit la bloc și întregește răspunsul României la tema „freespace” (tr. spațiu liber). Este o componentă extrem de importantă a manifestului MNEMONICS, are un loc important în economia expoziției și trasează un fir roșu care inițial i-a unit pe cei 6 autori ai proiectului (Romeo CUC, Mihai GHEORGHE, Irina Petra GUDANĂ, Roxana POP, Raluca SABĂU, Vlad TOMEI), apoi a determinat juriul să aleagă acest proiect pentru Veneția și m-a adus și pe mine în discuție, în calitate de comisar.

Mai important este că ulterior a reușit să unească pe toți cei la care mesajul nostru a ajuns. Creativitatea jocului, imaginația copilului sunt prima referință de libertate când ne gândim persoana fiecăruia dintre noi și asta s-a putut observa în Pavilionul României până acum. Leagănul, bara de bătut covoare, rotativa, masa de ping-pong îi fac pe vizitatori să interacționeze și să colaboreze, iar componenta adusă de proiectul „În Fața Blocului” vorbește despre universalitatea jocurilor.

Colecția de jocuri așezată în forma unei cărți cu instrucțiuni este un proiect ce a apărut acum câțiva ani și a arătat incă o dată că jocuri precum Rațele și Vânătorii, Baba Oarba, Elasticul și Șotronul sunt un limbaj internațional.

Tot această colecție stă la baza celor mai importante jocuri ilustrate în expoziția MNEMONICS, cele care invită la crearea de comunități, la implicare civică, la activități culturale în spațiul public și la îngrijirea orașelor în care locuim.

Echipa României la Bienala de Arhitectură de la Veneția

Rep: Lucrarea face, în primul rând, o analiză a evoluției statutului spațiului public în contextul istoriei arhitecturii și urbanismului din perioada 1950-2000. O temă de cercetare care trebuie detaliată! Cum a evoluat acesta în anii comunismului?

A.K.: MNEMONICS trece în revistă momente importante în evoluția orașului în România care a fost dată de acest puternic regim politic. Au fost decenii de o ambiție uriașă pentru dezvoltarea majorității localităților din țară iar acest lucru s-a făcut sub forma unei urbanizări sistematice, programatice a celor mai multe zone.

Proiectul explică într-un mod accesibil pentru toți cei interesați felul în care s-au construit modele de locuire colectivă la începuturile anilor 1950 și cum pe parcurs s-a trecut la îndesirea blocurilor și la bordarea bulevardelor. Este interesant de văzut cum s-a trecut de la modelul unor cartiere aerisite și înverzite, cu blocuri nu foarte înalte, la cel al zonelor dense, ce găzduiesc și astăzi foarte mulți locuitori.

Prima observație a MNEMONICS este că în toți acei ani spațiul public, care aparținea tuturor, în realitate nu aparținea nimănui – a ajuns să aibă un statut incert, nefiind o prioritate în programele de dezvoltare accelerată a orașelor. Spațiile libere, puțina vegetație care exista atunci și echipamentele necesare blocurilor de apartamente au creat un peisaj foarte similar dintr-o parte în cealaltă a țării, un peisaj uniform în care, indiferent de condițiile acelea, copiii s-au simțit inevitabil liberi de responsabilități.

Rep: Al doilea spațiu al proiectului, cel din cadrul Noii Galerii a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică, analizează scara blocului, un alt spațiu familiar copilăriei, văzut că o o zonă de tranziție între spațiul public și cel privat. O altă poveste din copilăria noastră care trebuie detaliată… S-a schimbat povestea scării blocului de la o vreme, nu-i așa?

A.K.: Scara de bloc ar putea însemna zona gri dintre spațiul public și cel privat, adică spațiu comun. Este un teritoriu delimitat de ușile apartamentelor locatarilor și ușa de intrare în bloc iar între aceste limite se descrie, până la urmă, un spațiu de întâlnire, de interacțiune, la care fiecare contribuie, într-un fel sau altul, prin prezența sau absența lui. Cred că asta s-a schimbat după anii 1990 – mulți oameni au încetat a mai contribui la viața din bloc prin simpla absență, simpla lipsă de implicare în relațiile cu ceilalți. Astfel apar fenomene precum nesiguranța, neîncrederea, izolarea, nepăsarea ș.a.m.d. care, vrem sau nu, afectează și mediul construit.

Pe partea cealaltă, se poate observa cu ușurință că există o preocupare pentru a gândi într-un mod diferit spațiile comune din blocurile anumitor ansambluri rezidențiale noi, și există o cerere pentru alte feluri de locuri, altă atmosferă. Nu avem decât să învățăm cât mai mult despre asta cu toții iar noi, arhitecții, să propunem spații comune bune, și beneficiarii să știe să caute și să ceară așa ceva.

Rep:  Bienala de la Veneția este deschisă până pe 25 noiembrie, dată după care echipa de proiect își propune aducerea expoziției în țară. Care sunt ecourile de până acum și ce se va întâmpla când va reveni în România?

Attila Kim: La sfârșitul lunii mai a acestui an a avut loc deschiderea Bienalei de la Veneția și, după cum spuneam, România s-a bucurat de multe aprecieri internaționale. Pe parcursul acestor luni, timp în care expoziția din Pavilionul României și cea din Galeria IRCCU au fost deschise, reacțiile vizitatorilor au fost înregistrate și publicate de echipa noastră, iar în țară MNEMONICS a fost prezent în cadrul mai multor evenimente culturale.

Proiectul a stârnit discuții, aprecieri și multe critici, dar este important că echipa de autori a ținut la a depăși oarecum lumea arhitecturii și la a-l aduce în fața cât mai multor oameni prin articole de presă, social media și emisiuni TV. Astfel, când expoziția va ajunge în țară, vizitatorii vor fi primit deja povestea MNEMONICS, iar asta, sperăm, va genera un alt fel de interacțiune.

Foto ICR

Rep: Ce înseamnă pentru Attila Kim experiența de comisar al Bienalei de la Veneția? Care au fost momentele cele mai interesante de până acum?

A.K.:A fi comisarul național al unei expoziții de o asemenea anvergură înseamnă o responsabilitate enormă, implicarea mea fiind necasară în foarte multe forme și competențe. În primul rând comisarul coordonează modul în care se desemnează proiectul care va repreznta țara la Bienala de Artă sau la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Acest proces se desfășoară pe baza unui concurs deschis, organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român și în cazul Bienalei de Arhitectură, Uniunea Arhitecților din România. În această primă etapă rolul comisarului constă atât în înțelegerea mesajului curatorial lansat de Fundația Bienalei de la Veneția impreună cu curatorul principal desemnat, cât și în transmiterea acestuia către cei interesați pe plan local și supravegherea selecției din prisma fezabilității implementării în spațiile noastre expoziționale. După selecția proiectului câștigător, comisarul este responsabil pentru urmărirea etapelor de realizare a expoziției, mai ales pentru că spațiul principal, Pavilionul României din Giardini, necesită o înțelegere aparte, context în care profesia de arhitect este atuul meu cel mai important, iar după vernisaj, comisarul verifică modul în care expoziția se derulează pe toată durata Bienalei.

Deci, așa cum se vede, rolul meu acoperă o gamă profesională largă, de la manager până la arhitect. Revenind la întrebare, experințele cele mai interesante sunt de mai multe feluri. În 2015, înainte să devin comisarul României, am fost direct implicat în realizarea proiectului României pentru cea de-a 56-a ediție a Bienalei de Artă, fiind arhitectul expoziției Darwin’s Room semnat de Adrian Ghenie, ocazie cu care am condus și lucrările de renovare parțială ale Pavilionului României. Azi încerc să fac totul posibil să găsesc canalele prin care aceste lucrări să fie continuate, pentru a oferi proiectelor României un spațiu pregătit pentru a gamă mai largă de expoziții. Dar, pe lângă legătura strânsă pe care am dezvoltat-o cu clădirea noastră din Giardini, fiecare expoziție de care m-am ocupat a rămas memorabilă și specială prin unicitatea ei, datorită artiștilor, arhitecților și curatorilor implicați. Expozițiile au fost foarte apreciate în presa internațională și eu cred că experiențele interesante vin din versatilitatea lor și prin modul în care Pavilionul României și Noua Galerie reușesc să se reinventeze de la o ediție la alta, mereu surprinzătoare și proaspete.

Rep: Cum se văd participările României la eveniment din perspectiva actualului comisar al României la Bienala de la Veneția? Cum s-a prezentat România în comparație cu celelalte țări?

A.K.: Așa cum spuneam și anterior, participările noastre sunt caracterizate de o diversitate tematică și de abordare, consistență curatorială, artistică și ingeniozitate spațială, lucruri care sunt mereu observate, apreciate și subliniate de public și presă. Anul trecut expoziția Getei Brătescu, mult așteptată de publicul internațional, a marcat și un moment istoric, fiind prima expoziție personală a unei artiste în Pavilionul României. Într-un mod diferit față de Bienala de Artă, dar la fel de valoros, participările noastre la Bienala de Arhitectură sunt deosebite în peisajul venețian pentru că am reușit să oferim publicului pe lângă componenta profesională și una ludică, bazată pe interacțiune. Expozițiile noastre din ultimele două ediții, Selfie Automaton în 2016 și Mnemonics anul acesta, au prins viață și sens prin participarea vizitatorilor. O asemenea abordare și transmiterea activă a informației transformă experința pasivă de privitor într-una memorabilă de participant și deschide interesul vis-a-vis de mesaj, pentru cunoaștere și descoperire.

Rep: Care credeți că ar fi direcțiile în care ar trebui să-și îndrepte atenția România în ceea ce privește participările viitoare la Bienala de Arhitectură de la Veneția?

A.K.: Bienala de la Veneția, atât cea de artă, cât și cea de arhitectură, sunt cele mai importante evenimente profesionale internaționale la care suntem prezenți cu regularitate. Participarea noastră este mereu dependentă de proiectele predate la concursul național și pentru a menține un nivel ridicat a rezultatelor, eu cred că atenția noastră în primul rând trebui să se focalizeze pe dialogul intern, local, prin care să transmitem tuturor importanța participării la acest eveniment unic, care să încurajeze dezvoltarea unor proiecte curatoriale excepționale, care să aducă în dezbatere publică mesajul curatorial lansat de Fundația Bienalei și nu în ultimul rând, care să clarifice modalitățile prin care proiectele trebuie să fie gândite, formulate și proiectate, astfel încât să fie viabile.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *