Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 16, 2016 in Blog | 0 comments

Fierarul care a reparat mocănița din Valea Vișeului potcovește caii la Street Delivery Baia Mare

Fierarul care a reparat mocănița din Valea Vișeului potcovește caii la Street Delivery Baia Mare

Fier

Se zice că fiecare om e un fierar. Cel puțin al sorţii sale. Cel priceput loveşte cu ciocanul drept în ţintă, iar nepriceputul – peste degete. “Când te naști cu adevărat în curtea unei fierării, însă, și tot ce știi este curtea aia, poate că nu te îndepărtezi niciodată cu adevărat de ea tot restul vieții”, spune meșterul care-mi deschide porțile, doar cât să văd ciocane și tije împungând focul gălbior, și bucăți de fiare croite cu migală, al căror destin este să fie meșteșugite și să-și găsească rostul. Lumea se schimbă și, o dată cu ea, te schimbi și tu. Era o vreme când în fierăria din Baia Mare porțile erau deschise din creștetul zorilor, și până în negura nopții, iar praful era săltat de trăsurile și șaretele care intrau pe o parte și ieșeau pe alta, un du-te vino care îmbia la visuri și planuri de viitor. Nu mărețe, doar cât să fie tihnă, o liniște găsită în zăngănitul ascuțit de ciocane, care aminteau, punctând sacadat fiecare secundă, că și mâine va fi o zi. O zi bună.

“Eram doar un copil când am dat cu ochii de bătătura asta, cu mai bine de cincizeci de ani în urmă, iar pe aici era pământul bătătorit de copitele cailor, era plină curtea de cai încă de la primele ore ale dimineții și nechezau și tropăiau, într-o continuă forfotă, până seara târziu. Poarta asta, pe care o vedeți aici, nu se închidea niciodată», spune Attila Ciorba, un fierar de la Baia Mare care ține atelierele în familie de cinci generații, șoptindu-și din tată în fiu secretele și înfruntând tot împreună schimbările de mode și de vremuri. Se ocupă de fierărie, așa cum s-a ocupat și tatăl lui, dar și bunicul, și așa cum o face și fiul lui, acum în vârstă de 36 de ani. Pentru mulți, Attila Ciorba este un nume cu rezonanță, de vreme ce este campion mondial la tir, titlu câștigat în 1995, este de nenumărate ori finalist în cupe mondiale, de vreo 15 ori campion național și tot de atâtea ori campion balcanic. Poate că gândea să se rupă de acasă, și de aceea a absolvit facultatea de mine, dar… cine se naște într-o fierărie… « Stăteam alături de meșteri până seara târziu, iar dimineața pe mine mă trezeau primul, să mă întrebe unde am ascuns ciocanele. Iar eu abia așteptam să mă trezesc, să văd curtea plină de cai. M-am născut și am crescut cu drag în casa asta», spune Attila Ciorba. În amintirea acelor zile, firarii de la Baia Mare vor potcovi caii în centrul orașului, vreme de trei zile începând de azi, la prima ediție Street Delivery Baia Mare.

J4S_9515În fierăria înnegrită de fum arde încă focul în vatră, lângă cuptoarele din cărămidă roșioară, înnegrită numai puțin pe la colțuri, iar meșterii învârt fierul așa cum se făcea o dată, pe când trăsurile și șaretele forfoteau în jur, iar caii veneau din timp în timp la potcovit. Nu era un loc doar pentru târgoveți, veneau și oamenii de la câmp, mai cu o secure, mai cu o sapă, fiecare cu ce avea nevoie, așa cum vin și acum, cu stâlpii din gard sau cu uneltele din curte. Fierăria este o moștenire de familie, povestește Attila, privindu-l cu un zâmbet pe tatăl lui, care se odihnește la umbra unor nuci bătrâni, amintindu-și cum a învățat el însuși meșteșugul, așa cum e tradiția în neam, de la tatăl lui. Bunicul era ucenic cândva în fierăria asta din Baia Mare, un atelier care pe atunci nici măcar nu avea nume. Așa îi spuneau toți, La Fierărie. Om așezat și cu gânduri bune, a reușit să o cumpere în 1925, pe când avea doar 16 ani, și i-a venit ideea să o dezvolte puțin, adăugându-și în portofoliu și arcuri pentru șarete, pentru a-și aduce mușterii noi, să-i meargă cum se cuvine prăvălia.

Mai târziu au apărut mașinile, răzlețe, câte un Wartburg sau câte un Trabant, pe ici și colo rătăcită o Volgă, însă, începând de prin anii 70 afacerea s-a pus iar pe picioare, o dată cu rabe-le care cărau minereul de la Baia Mare și Baia Sprie și care erau atât de bine făcute, încât aveau mereu nevoie de reparații. Când lumea a început să-li cumpere Dacii a fost, însă, rost de afaceri, de vreme ce arcurile se rupeau o dată pe lună, cel puțin la țară, unde oamenii le încărcau cu cartofi și ceapă, sau chiar cu animale înghesuite printre alte lucruri pe care le puteau căra. Fierăria lui Attila a făcut o mică inovație pe atunci, nici nu ne mai întrebăm dacă era voie, ci știm doar că oamenii erau mulțumiți și doar asta a rămas până acum.

J4S_9621

Vremurile s-au tot schimbat și, o dată cu ele, și gândurile. A venit un timp în care fierăria a făcut arcuri pentru vagoneții folosiți în mină, dar, mai încoace, vagoneții au devenit ei înșiși o amintire. Nu i-au speriat prea tare nici comuniștii, cu poveștile lor gri. E drept că fierăria nu a fost naționalizată, dar a devenit un atelier al Cooperativei Meșteșugărești Gutinul, o rețea de vreo 50 de ateliere care făceau te miri ce, lăcătușerie, reparații de televizoare, fierărie, sticlărie. Primeau cam 600 de lei pe ani chirie, toate comenzile veneau de la stat și banii tot de acolo. După ‘89 n-a fost așa de greu ca fierăria să revină vechilor proprietari, de vreme ce sculele și clădirea erau ale lor de drept. Dar de aici încolo au fost alte încercări, lumea s-a dat peste cap încă o dată, alături de suratele lor din alte industrii, și fabricile românești care făceau oțel arc s-au închis sau și-au schimbat drumul. Cea de la Târgoviște a fost cumpărată de ruși și nu funcționează, iar cei de la Câmpia Turzii mai fac doar sârme. Așa că fierăria din Baia Mare a ajuns să-și importe oțelul din Italia. Sunt șase fierari acum în atelier, pe când odinioară erau 16 meșteri, care cu greu făceau fața clienților. “În lunile de vară, până și patru sunt prea mulți. Dar nu ne plângem. Am găsit mereu de lucru”, spune Attila Ciorba.

3,355 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *