Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Apr 13, 2014 in Film | 0 comments

Fabuloasa poveste a unui porno amuzant și filosofic

Fabuloasa poveste a unui porno amuzant și filosofic

Antichrist / foto Framegrab

Antichrist / foto Framegrab

care crează divergențe de opinie în lume și un scandal moralist în România

Mă interesează mai mult pornografia decât Hitler – cam asta părea să spună, de fapt, von Trier, care, potrivit echipei care a realizat strategia de marketing a fimului Nymphomaniac II, și-a dorit să evite un scandal similar celui produs în urmă cu trei ani, la Cannes. “Îl înțeleg pe Hitler“ – aceasta este fraza cu care regizorul danez arunca lumea în aer în urmă cu aproape trei ani. Acum von Trier a protestat prin tăcere.

Deși s-au găsit unii care să amintească și de celebrele afirmații aparent pro-naziste, scandalul pe care îl provoacă noua serie are, pe departe, altă natură. Unii au spus că s-au plictisit de moarte la premieră, alții că au ieșit din sală după jumătate de oră, că povestea n-are sens, că n-are dinamică sau prounzime. “Sfârșitul carierei de regizor al lui von Trier”, tunau criticii francezi după premiera mult așteptatei producții.

Danezii au reținut mai ales că von Trier a început să se citeze cu nerușinare pe sine și că Stellan o are mare (sau mare rău?). Sigur, cu toții am văzut asta (că era imposibil să nu!!) în Breaking the Waves, unde actorul fetiș al lui von Trier s-a exhibat fără vaaaiuri si pardonuri, cu nonșalanța caracteristică. N-am stat, desigur, să numărăm prin filmografia lui Skarsgård de câte ori ne-a arăta-o, dar, fără îndoială, proiectul Nymphomaniac nu l-a prins cu garda jos.

De la Micul Prinț la filme porno

La 10 ani, copilul teribil și răsfățat al cinematografiei daneze regiza primul său film, cu camera de 8mm a mamei sale și amestecând în cadre păpuși, animație și secvențe dintr-un documentar despre gândacii de bucătărie, totul într-un montaj colorat de el însuși. La 14 ani, von Trier își încerca deja puterile cu primul film artistic, intitulat luung si filosofic “De ce-ai fugi de ceva de care știi ca nu poți fugi?”.Eroul, un băiat, martor al unui accident rutier, vede un alt băiat zăcând plin de sânge pe caldarâm și, îngrozit, fuge. Dar, indiferent cât de repede sau cât de departe ar fugi micul nostru erou, se întâlnește iar și iar cu victima accidentului.

Următorul film pe care micul Lars il regizeaza poarta un titlu mult mai simplu: “O floare”. Din nou, eroul principal este un băiat, care răsădește și îngrijește zi de zi o floare pe vârful unui deal – (seamănă destul de mult cu Micul Prinț și, sincer, dacă Tarkovski nu ne-ar fi dat “Sacrificiul” mult mai târziu, în ‘86, aș fi fost convinsă ca din acest film s-a inspirat pe atunci tânărul regizor danez). Povestea cu florile plantate în vârf de deal devine difuză într-un amestec infernal de avioane, bombe și flăcari, Apocalipsa se dezlanțuie. Sună cunoscut? I-aș obliga pe cei care n-au văzut Melancholia să meargă la cinema, spunea Radu Afrim la penultima premieră și ar fi interesant ce spune acum, când foarte controversatul nou proiect marca von Trier, “Nymphomaniac” (”Nimfomaniacul”), un film erotic în opt scene, crează ceva controversă la toate nivelurile, de la criticii care profețesc sfârșitul carierei lui Von Trier, până la CNC-urile care acuză problematici de moralitate. Interesant sau discutabil, filmul lui Von Trier nu a trecut neobservat.

Nymphomaniac / foto by Christian Geisnaes

Nymphomaniac / foto by Christian Geisnaes

Un celebru film porno și o declarație cu privire la femei și erotică

Filmul “pornografic și filosofic”, anunța Von Trier când a început lucrul, urma să fie prezentat în două variante: cea originală, hardcore, și o alta, suficient de ponderată pentru a putea fi prezentată la TV. Întocmai ca și Melancholia, Nymphomaniac a avut la dispoziție un buget de 55 de milioane de coroane daneze.  N-ar fi chiar prima experiență de acest gen pentru Lars von Trier, care în ‘98 și ‘99 a semnat, ca producător, celebrele “Pink Prison” și “Constance”, ambele promovând un gen porno aparte, spune regizorul – special creat pentru femei.

Un altfel de Dogma, am putea spune, clădită, de data asta, pe principiile așa numitei “Declarații cu privire la femei și erotică” – mai târziu cunoscută sub numele de “Puzzy Power manifest”. Puzzy Power este, de altfel, și numele diviziei porno a  Zentropei, un department la care studiourile s-au văzut nevoite să renunțe la solicitarea partenerilor englezi. Dar să revenim la filme: “Pink Prison” a revoluționat, la vremea respectivă, industria pornografică, figurând chiar și zece ani mai târziu, în 2009, cap de listă în recomandările Cosmopolitan (editia germană).

Cum a devenit Tarkovski mainstream

Antichristul a fost cea dintâi medicație pe care Lars von Trier a servit-o, în porții mici și sincere, pentru ieșirea din depresie. Timp îndelungat, von Trier a fost îngrozit ca nu va mai putea face film niciodata, iar Antichristul a fost un semn că lucrurile stau pe dos. Oricum, poveștile sunt încă legendare.

Antichrist / foto Framegrab

Antichrist / foto Framegrab

La casting, de pildă, echipa s-a văzut nevoită să trimită câțiva actori englezi acasă, pentru că regizorul, ghemuit în alt colț al studioului, plângea disperat că nu îndrăznește să-i întâlnească. “Filmul s-a făcut pentru că am închis ochii de nenumărate ori. Nu am ținut eu camera și asta mă doare îngrozitor, pentru că întotdeauna am făcut-o”, îi spunea Von Trier jurnalistului Nils Thorsen. Deși fac parte din grupul fidel de admiratori entuziaști ai lui von Trier, îmi pastrez o oarece rezervă în privința Antichristului.

Am admirat, totuși, enorma sinceritate cu care scenariul a fost pus pe tavă: ăsta-‘s eu, aici-acum și, dacă vulpea, corbul, căprioara, au venit să-mi zică una-alta, era firesc să nu modific mesajul! În treacăt și un pic ironic fie spus, printre meritele filmului aș număra și dedicația finală, cu care von Trier l-a scos pe Tarkovski de la naftalină și l-a așezat fulgerator în primele rânduri în rafturile magazineloe de profil.

Nu mi-a fost dat să văd de multe ori un efect atât de rapid: brusc întreaga Danemarcă (cel putin), și mă refer la mainstream, voia să știe cine e Tarkovski. Filmele lui, pentru care înainte răsfoiam rafturile de DVD-uri, cotor după cotor, se aflau deodată toate, afișate pe latul copertei, în rândurile din față. Încă mai aștept Nostalghia. Și, a propos de Nostalghia, nici nu se stinsese bine ecoul ovațiilor și huiduielilor ce-au însoțit parcursul pe ecrane a Antichristului, că LvT era deja îngropat cu vervă, până la gât, în noul sau proiect “Melancholia”.

Trebuie adăugat că, chiar și cei care au cârcotit pe seama Antichristului, i-au apreciat superbele compoziții vizuale, “mult prea frumoase”, spunea LvT nemulțumit într-un interviu, motiv pentru care l-a concediat preventiv pe Anthony Dod Mantles înainte de începerea  propriu zisa a proiectului Melancholia. Din păcate lucrul asta nu a ajutat prea mult, astfel că la Cannes, speriat de cronicile pozitive pe care filmul le primea în avans și de faptul că Melancholia ar putea deveni un fel de “estetică a unei Apocalipse dată cu ruj, a la Vanity Fair”, Lars von Trier lua distanță de frumusețea fotografică a cadrelor lungi aproape statice, preluate de mass -media din trailer și film.

Antihrist /foto Framegrab

Antihrist /foto Framegrab

În ce os din sandwichul McDonalds ne-am rupt dinții?

“Sunt frișcă peste frișcă (sirop peste sirop, am spune noi, pe romaneste). E prea mult Mc´Donalds!”, tuna von Trier în aprilie. “E un film pentru femei! Simt nevoia să resping filmul ăsta, ca pe un transplant eșuat de organ. Sper, totuși, că-n toata frișca asta se va găsi o bucățică de os în care cineva să-și rupă un dinte!”, declara el, mai târziu, la Cannes. “Singurul lucru de care mi-e încă frică este echilibrul filmului, pentru că deja a început să semene cu o reclamă tv pentru bomboane umplute cu ciocolată”.

Și, cum de multe ori loviturile vin de unde nu te aștepti, ce a urmat cunoaștem cu toții.

Mult comentatele declarații de presă i-au adus statutul de persona non grata la Cannes și oprobiul unei mari părți a publicului, iar povestea nu s-a sfârșit aici. La întoarcerea în Danemarca, LvT și-a declarat, oficial și emoționat, iubirea față de țara-mamă, în care fiecare este liber, cu “L” mare,  să se urce pe-o ladă de Carlsberg si să spună tare ce gândește, fără frică de ghilotină. Iar danezii îl iubesc și îl acceptă așa cum este, cu toanele, excentricitățile și, câteodată, neroziile lui.

La scurt timp, însă, după incidentul de la Cannes urma o altă lovitura sub centură: urmările incidentului Utoya, cu un Dogville figurând nr.2 pe lista de filme preferate ale nebunului care a îngrozit Norvegia și întreaga lume, a fost un nou motiv de  arătat cu degetul în direcția regizorului și aici, acasă, în Danemarca. Și asta în ciuda faptului că von Trier a condamnat public actul violent al lui Breivik și s-a arătat gata să-și condamne până și filmul, dacă scenariul acestuia (să ne amintim că dulcea și mult-răbdătoarea Grace cere, în final, executarea în masă a întregului orașel!) a contribuit în vreun fel la tragedia de pe insula norvegiană.

Era deja noiembrie, iar vânătoarea de vrăjitoare dezlănțuită în mai, la Cannes, nu luase sfârșit. Șarada continuă, frizând deja ridicolul: doi cetățeni francezi, persoane private, îl acuză pe von Trier de încălcarea “legii împotriva rasismului și a glorificării crimelor și criminalilor de război”. Potrivit legii, von Trier ar putea risca pedeapsa cu până la cinci ani de închisoare, susține avocata lui, care se îndoiește, totuși, că cei doi francezi au un caz. Un an plin si greu pt LvT.

Lars von Trier la Cannes

Lars von Trier la Cannes

”Nu pupi nici un futai!”

Tratamentul antidepresiv numit regie-de-film pare să dea roade. În ciuda  greutăților. Lars von Trier muncește pe brânci, scandalizează, șochează, amenință. Cu ”Nymphomaniac”, von Trier se înhamă la descrierea sexualității unei femei, de la naștere până la vârsta de 50 de ani. Sau, așa cum îl descria Peter Aalbeck, urma să fie ”un film care explorează sexualitatea femeilor. Amuzant și filosofic în același timp. O reflecție asupra lucrurilor mici și mari, asupra vieții, așa cum este ea. Se vrea o călătorie în interiorul activităților femeiești dictate de hormoni. LvT a scris scenariul și declara că a intervievat deja multe femei în legătură cu proiectul. Pe Lars îl poți acuza de multe, dar nu-l poți acuza că nu creează caractere feminine interesante. Palm d´Or –ul câștigat o demonstrează”.

La mult-comentata conferință de presă, cea în care s-a vorbit despre naziști și Hitler, Lars a fost întrebat, în cele din urmă, și despre proiectele viitoare. Lvt a spus-o pe șleau că vrea “un film porno lung de trei ore”. Un șoc și mai mare avea să potențeze marele șoc. Ulterior, căutând fără succes să atenueze șocul creat de declaratiile cu aparență pro-nazistă, Von Trier a încercat și câteva explicații: “Sunt mai atras de pornografie decât de nazism”. Peter Aalbeck insista să-l prezinte drept erotic și nu porno, dar Lars a optat pentru varianta lui.

Se știa deja că în rolurile principale vor fi distribuite două nume cunoscute, unul dintre ele fiind Stellan Skarsgård (Breaking the Waves, Dogville, Pirates of the Caribbean, Arn) actorul fetiș al lui LvT. Se spune că Stellan se plânsese jovial, spunând că ar vrea să joace un caracter feminin pentru von Trier, pentru că, în filmele lui, întotdeauna rolul feminin este cel mai bine scris.

LvT nu l-a distribuit într-un rol feminin, dar o supriză tot i-a oferit, conform declarațiior pe care Skarsgård le-a dat revistei web americane E!Online: “Lars m-a sunat și mi-a zis: Stellan, următorul meu film este unul porno, iar tu joci rolul principal. Dar n-ai să pupi nici un futai!”

 

2,628 total views, 1 views today

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *