Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Apr 25, 2014 in Events | 0 comments

Eroi pe cai mici și alte aventuri de râs mânzesc în Miserupia

Eroi pe cai mici și alte aventuri de râs mânzesc în Miserupia

Lorena Lupu în Miserupia / foto ArtActMagazine

Lorena Lupu în Miserupia / foto Andrei Păcuraru

“Gigi şi Veta au o chimie cât tabelul lui Mendeleev”, înțepa, zilele trecute, Lorena Lupu soarta iubirilor incomod plasate în real, o demonstrație amuzant-ironică a faptului că și iubire să fie, și tot nu e de ajuns. “Așa sunt eu, fac lumea să râdă”, îmi spune, ocolind o posibilă căutare de sensuri, în favoarea unui (probabil aparent) sarcasm.

E scriitor și actriță, și  în această din urmă ipostază nu o cunosc, deși piesa ei, “Povestiri din Miserupia”, are cronici bune, pe care am apucat să le zăresc din când în când prin presă. Am decis să merg la Green Hours pe 2 mai, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme am descoperit câțiva actori cu har de autori și sunt deja curioasă să aud alții.

În cazul lui Florin Piersic Jr, bunăoară, mi-a plăcut să ascult pur și simplu textul spectacolului Freak Show, probabil că mi-ar fi plăcut și dacă-l citea pur și simplu, cu o minima intonație, în autobuz. De fapt, mi-a plăcut să citesc și singură unele dintre povestiri.

“Nu ești ca pe blog” – citesc că i se spune Lorenei la final de spectacol și asta ar cam fi în contradicție cu premisa acestui text.

Pe de altă parte, nici subiectul poveștii ei nu este chiar ca pe blog. De data asta avem istoria unui personaj pe cai mici, atât de mici, încât abia-i zărești cu lupa – spune Lorena.

Copil singuratic, cu o mamă plecată în străinătate, un tată alcoolic preocupat doar de propriul viciu, fata trebuie să suporte şi batjocura colegilor şi a profesorilor, care o stigmatizează din cauza sărăciei sale lucii – spune mai multe o prezentare.

Rămâne să-mi imaginez că Miserupia ar trebui să fie un regat, unde domnește spaima, care a preluat puterea mișelește, după ce încrederea și demnitatea au fost trădate. Dar nu, spune, autoarea, Miserupia nu e un loc fictiv. E pur și simplu realitatea sau, în tot cazul, o felie din ea.

Se și râde la piesa, asta – spune Lorena. “Dar zâmbeşti fără să fie zâmbetul tău, pentru că umorul de aici este negru ca smoala”.

Lorena

Foto Elena Bușilă

Rep. Mă inviți în Miserupia într-un moment în care mă pregăteam să mă radicalizez împotriva conceptului, așa, un fel de filosofie personală entuziastă, în fața unei societăți care propovăduiește lipsa de empatie. Ia spune-mi, care-i treaba în Miserupia? Cine e președinte și cum s-au desfășurat alegerile? Cum arată Constituția? Care sunt principalele bârfe vehiculate prin tabloide și care sunt cauzele pentru care militează naivii și exaltații, adică ong-iștii miserupiști, cum ar veni?

Lorena Lupu. Văleu, ce speech interminabil! Te-ai gândit să te reprofilezi pe politică? Înainte de a-ţi răspunde, ţin să precizez că eşti în eroare. În eroarea în care ajung, de, obicei, oamenii care văd un titlu şi îl iau „as it is”.

Intenţia titlului Povestiri din Miserupia este una întru totul satirică, iar scopul spectacolului nu are nimic de a face cu politica, alegerile sau Constituţia. Satirizez nepăsarea cu care diverşi oameni îi tratează pe alţi oameni, cărora se presupune că ar trebui să le ofere dragoste şi susţinere.

Ca, de exemplu, propriii lor copii. Iar Miserupia nu e absolut deloc o ţară fictivă, ci e realitatea zilelor noastre. În ce direcţii se întinde ea? Trebuie ca omul să vadă spectacolul şi să descopere.

Rep. Comentam aseară o piesă în care Matei Vișniec creiona diverse siluete de indivizi care vin la teatru din te miri ce motive, să piardă vremea, să fie văzuți, să… Vin la spectacol pentru că le place piesa – am încercat o teorie. Nu mai e cazul – mi s-a răspuns, că e foarte posibil ca piesa să fi fost scrisă alaltăieri de unul dintre actorii din distribuție. Cam da, Florin Piersic Jr. își joacă propriile texte, Radu Iacoban la fel, și alții și alții, în rândurile cărora te numeri și tu. Ce fenomen e ăsta?

Lorena Lupu. E un fenomen foarte simplu şi logic. Fiecare perioadă istorică şi-a creat propriul curent teatral. Unul care să răspundă nevoilor şi durerilor societăţii din acele zile. În România zilelor noastre, se întâmplă o dihotomie ciudată.

Pe de o parte, dramaturgii complet paraleli cu teatrul – eu le zic generic ştefancaramanii – care se premiază de zor între ei pe la concursuri de boşorogi, dar pe care nu i-ar monta absolut nimeni, pentru că nici ei nu ştiu ce vor să zică de fapt cu piesele lor. Ei au impresia că teatrul e chestia aia excentrică şi abstractă, drept care scriu texte excentrice şi abstracte, foarte greu de transpus într-un spectacol care să intereseze pe cineva.

Pe de altă parte, sunt oamenii care chiar vor să spună ceva când urcă pe scenă. Ceva valabil şi actual. Neexistând piese, se apucă să şi le scrie. Cam asta ar fi.

Lorena3

Foto Alex Mateescu

Rep. Fenomenul e impulsionat, fără îndoială, de teatrul underground. Care e povestea ta?

Lorena Lupu. Nu cred că fenomenul e impulsionat neapărat de teatrul underground. Poate doar în măsura în care teatrul underground ne ia în serios pe mine şi pe Iacoban când zicem că avem o propunere pe dramaturgie, în timp ce directorii teatrelor mari au mai puţină încredere în dramaturgi care n-au “confirmat”.

Dar nu cred că un actor-dramaturg s-a apucat vreodată să scrie un text la modul “ia hai să arăt lumii cât de înnebunitor de underground pot fi eu!”. De obicei, textele pe care le scrii sunt probleme care-ţi captează interesul şi despre care simţi că ai ceva de spus.

De exemplu, pe mine m-a marcat ideea că nişte oameni pot încarcera alţi oameni şi îi pot vinde fără scrupule, îi pot privi în ochi în timp ce se degradează fizic şi pot încasa senin bani de pe urma acestei degradări, iar după aceea, pot pune capul pe pernă liniştiţi şi împăcaţi cu ei înşişi.

Lorena4

Foto Valentin Diță

Rep. Saga traficului de persoane a fost subiect de inspirație pentru mulți. Îmi vin acum în minte doar vreo două, filmul Italiencele, al lui Napoleon Helmis, sau cartea Lizoanca, semnată de Doina Ruști, care va deveni și ea film. Subiectul pare vast, măcar și numai pentru că suportă multe abordări. Inclusiv una comică…

Lorena Lupu. Italiencele erau majore şi au plecat în străinătate din proprie iniţiativă, iar Lizoanca se prostitua cu abnegaţie şi vervă. Cele mai bune scene din cartea Doinei Ruşti sunt cele în care fetiţa intră în casa unui boşorog şi-l întreabă ceva de genul „Te fuţi?”

Apropo de abordarea comică, ţin să precizez că romanul Doinei are infinit mai multă comedie, în adevăratul sens al cuvântului, decât spectacolul meu. La cartea ei, râzi în hohote. La piesa mea, mai mult zâmbeşti fără să fie zâmbetul tău, pentru că umorul de aici este negru ca smoala.

Rep. Despre erotismul dezlănțuit au vorbit încă și mai mulți, de fapt umanitatea întreagă pare să facă variațiuni pe aceeași temă, Ce face în plus Dona Juana? Și cam care ar fi, în opinia ta, coordonatele fixe ale acestor datini pe la noi?

Lorena Lupu. Cred că trebuie să mai lămurim un aspect. Eu, când scriu ceva, nu îmi pun problema ce să fac în plus sau în minus faţă de alţii. Nu iau o reţetă de ratatouille de la cineva şi mă întreb ce condimente să adaug, să-mi iasă mie un ratatouille mai şmecher decât al vecinului. Eu îmi inventez propriile reţete.

Ce face Dona Juana, şi nu ştiu dacă e în plus sau în minus faţă de altcineva, e o abordare a seducţiei din perspectivă feminină. E nedrept şi greşit să plasezi seducţia doar de partea bărbatului, care vine, ia şi fuge.

E nedrept să perpetuezi iluzia asta că femeia e o eternă victimă a propriului vagin. Realitatea e că, de multe ori, e invers. În sensul că femeile iau iniţiative, experimentează, propun jocuri erotice mult mai sofisticate decât cele propuse de bărbaţi şi, între noi fie vorba, multe dintre ele sărută mai bine decât bărbaţii.

2,405 total views, 2 views today

0 Comments

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *