Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Oct 21, 2014 in Povestiri la persoana intai | 0 comments

DEBUT. Celestin Cheran. Într-un punct mort

DEBUT. Celestin Cheran. Într-un punct mort

Alex Howitt

Alex Howitt

De CELESTIN CHERAN

Am renunțat la ziar, la scris, la viață, oarecum. Am ajuns într-un punct mort. Un punct ca un stol de ciori deasupra capcanei în care am căzut. Țin minte atât de bine trecutul, atât de viu, atât de aproape, ca o insomnie fără sfârșit. Sunt treaz și-mi simt celulele, nervii, neuronii cum se mișcă prin mine, cum își fac de cap, cum o iau razna, cum mă trădează și cum își bat joc de mine. Nu simt că cineva străin locuiește în mine, deși un timp am crezut asta, pur și simplu am ajuns într-un punct mort. E ca și cum ai încerca să trăiești deasupra unui cadavru în descompunere, să-ți clădești o casă peste el și să-ți trăiești viața acolo până la adânci bătrâneți. E ca și cum ai încerca să zbori dintr-o plasă de muște. E ca și cum ai încerca să locuiești într-o fantomă cu o umbră pe post de ușă, și cu strigoi pe post de geamuri.

Am ajuns într-un punct mort, un punct mort cu ochii de sticlă, care mă fixează, mă țintuiește, mă nenorocește. Un punct mort ca o aluniță pe vârful nasului și un abis între tâmple. Nu sunt bolnav, nu sunt nebun, nu am căzut nici în depresie, nu trec printr-o pasă proastă, sunt cât se poate de sănătos, de viu, de alert, doar că mă aflu într-un punct mort. De altfel, tot ceea ce pot să spun, este că mă aflu într-un punct mort. Și acest punct mort e făcut dintr-o smoală specială, și nu am unde să plec. De aici încolo, nu mai am unde să plec. Prima dată când l-am simțit aproape de mine, l-am auzit cum șuieră pe holurile redacției ca un vânt de iarnă, cum mă strigă ca un clopot legat de gâtul unui cal pierdut pe munte , în ceață. Când m-am întors să ascult mai bine, se prăbușise deja peste minte, eram prins sub avalanșă. Se lăsase cu toată greutatea peste mine, mă durea pieptul și mintea; după câteva zile am ieșit la suprafață, vedeam întinsul cerului, dar nu mă mai puteam mișca. Mă uitam la cer și râdeam ca un nebun în cămașă de forță. Un timp a fost propriul meu azil.

Un timp a fost chiar amuzant, lumea mă vizita, prietena venea să mă vadă aproape în fiecare zi. Puteam să stau la discuții cu prietenii, cu colegii de lucru, cu asistentele, ai mei mă sunau. Era o perioadă de acomodare. Dar când a sosit timpul să mă elibereze, nimeni nu a putut da de domnul doctor, și astfel am rămas cu ochii în tavan și cu mâinile în buzunar. Nu era nimic de făcut. Am avut ghinion. Câțiva prieteni au venit noaptea și au încercat să mă elibereze. Degeaba. Eram prea bine prins. Unul dintre ei a avut curajul și a intrat după mine în punctul mort, a încercat să mă împingă în afară. Nu a mers. Au intrat și ceilalți, au tras de mine în draci. Nu a mers. Epuizați au plecat acasă.

De atunci încolo, nu i-am mai văzut. Cred că au fost foarte dezamăgiți și rușinați. Oameni în toată firea să nu poată să mă scoată dintr-un punct mort. Adică, e doar un punct, nimic mai mult. Prietena a plecat cu lucrul afară, doar ai mei mă mai sună uneori. Mama s-a îmbolnăvit, iar tata o îngrijește. E posibil să o ducă la un azil de bătrâni. E mai ușor așa. În cazul meu, perioada cu azilul a fost mai mult o toană, mi-am semnat singur externarea și am plecat, rămânând tot într-un punct mort. Însă, odată am reușit să scap și am luat-o la fugă, nu-mi venea să cred, eram în sfârșit liber; după câteva zile de hoinăreală, de beție și de bordele, m-am întors la loc în punctul mort. Era tot acolo, nu se mișcase niciun milimetru, chiar nu înțeleg cum dracu am dat din nou peste el. Asta mi s-a părut de-a dreptul absurd.

Unii spun că asta-i soarta. Dar eu nu cred. Soarta e ceva mare, inconfundabil, punctul mort e ceva mic, neclar. Nu poți să treci cu vederea soarta, dar poți să treci cu vederea un punct mort. Și, deși, am trecut prin soartă de mai multe ori, aici m-am împotmolit pentru prima dată, și șanse de scăpare nu prea mai sunt. De plictiseală, mai sar afară din el, dar cad tot în el. E ca și cum ai juca șotron pe aceeași căsuță. Ai putea spune, chiar, că punctul mort are ceva dintr-un déjà-vu. S-ar putea să fie rude. Ar trebui să mă interesez, să caut într-un almanah.

Partea bună este că de când sunt în punctul mort, nu mai am alte nevoi, alte griji, alte probleme. Punctul mort a devenit suficient. E fără îndoială un punct sigur. Pot să stau în picioare, pe brânci, în fund, în cap, într-o ureche, tot la fel mă simt.

E mic, dar spațios, bine aerisit și confortabil.  De obicei, dorm cu fereastra deschisă. Din punctul ăsta de vedere, nu am de ce să mă plâng.

Într-o zi, am găsit la intrare un arici. I-am pus într-o farfurie lapte, s-a învățat cu mine imediat și l-am luat înăuntru. Măcar, să-mi poarte de urât. Ariciul pare mai mare decât punctul mort, dar curios, putem locui amândoi în el. El poate să plece și să se întoarcă când are chef, nu e prins în punctul mort. Pot și eu să plec cu el, dar rămânând tot în punctul mort. Micul meu prieten mi-a stârnit cheful de aventură. Am pornit împreună la drum, am vizitat o grămadă de țări, de monumete turistice și de muzee. Am petrecut nopți întregi pe străzi, în baruri, în autobuze, în trenuri și metrouri. Nu a fost nevoie să ne cazăm nicăieri, căci atunci când ni se făcea somn, ne culcam direct în punctul mort.

Totuși, multă lume ne ocolește, de fapt mă ocolește, le este frică să intre în punctul mort, dar vor să se joace cu ariciul, să-i dea de mâncare, să facă poze cu el. Ce să le faci! Așa-s oamenii, ciudați. Un om de afaceri a vrut să-mi cumpere punctul mort, iar oferta era foarte bună. Nu am putut să cădem la învoială, căci nu am reușit să plec din punctul mort. Așa că, mi-a oferit la schimb alt punct mort, nu a mers nici așa. Mi-a spus că sunt cel mai mare fraier pe care l-a întâlnit vreodată, și c-am să mor în punctul ăsta mort, fără bani, fără prieteni, fără nimic, și că probabil ariciul o să mă părăsească. Aricul m-a părăsit, într-adevăr, pentru că a murit.

Ultimul meu prieten a murit. I-am făcut mormântul lângă punctul mort, ca să pot să-l vizitez oricând. Am avut un timp un papagal, dar nu era la fel. Mă tot sâcâia la cap și l-am dat. Pisicile și câinii se feresc de punctul mort, se pare că nu le place mirosul, nu știu de ce. Așc că, pentru moment, am rămas singur. Eu și punctul mort.

Spectacolul de teatru

Alex Howitt

Alex Howitt

Era vară și începuse cel mai mare festival de teatru din țară. Am fost delegat de revista la care lucram, să scriu recenzii după piesele de teatru și să  iau interviuri unor actori și regizori. Drumul de cinci ore cu autobuzul de la București la Sibiu fusese un azil de sârmă ghimpată pentru nervi. Eram cazat la un hostel din P-ța Mică alături de niște jurnaliști blazați. Am băut din complezență două  beri cu ei și am plecat să fac o baie de lumină în Parcul Cetății. Sibiul îmi dădea senzația de o garsonieră aerisită și comfortabilă. Seara trebuia să merg la o piesă importantă în limba germană la Sala de Cultură. La ora respectivă eram deja pe centru cu o sticlă mică de vodkă în mână, fluierând și bătând din palme la spectacolul de dans exotic prestat de fetele din Suedia.

Mi-am petrecut întreaga noapte prin puburile tip pivniță, tăvălit prin fum de țigară, shoturi, muzică și discuții întretăiate. Am vorbit în română, engleză și germană cu toată lumea despre tot și nimic și am ajuns dimineața la cinci jumate într-o pensiune cu o ucraineancă. Dimineața, aveam în gură leșie, ochii îmi erau prinși în clei, iar pielea îmi ardea toată. Am luat în tăcere împreună cu ucraineanca micul dejun jos, am băut un expresso dublu și am rugat-o pe recepționeră să-mi facă rost de un agocalmin și de o aspirină. Le-am luat și ușor-ușor mi-am mai revenit. M-am despărțit de ucraineancă mințindu-ne amândoi cu dezinvoltură că o să ne vedem deseară. Urmam să merg la un spectacol româno-englez ce se ținea la o hală. Ajuns în față la teatrul Radu Stanca, două autobuze cu desene graffiti așteptau să ia spectatorii. Înainte să plecăm am fost legați la ochi. Mai mă durea un pic capul, dar atmosfera din autobuz îmi liniștea simțurile.

Înăuntru era muzică tribală, din când în când auzeam șoapte calde la ureche, și mâini lungi și subțiri atingându-mă. Dintr-o dată se făcuse frig, picături reci îmi cădeau pe față și pe mâini, și auzeam zgomot de pași pe zăpadă. Dar, tot dintr-o dată, atmosfera s-a schimbat, o briză plăcută adia, auzeam sunet de pescăruși în aer și simțeam marea cum se întinde la picioarele mele. Nu știu cât a durat drumul, dar a fost un pendul de anotimpuri în care mi-am pierdut toate vârstele și toate grijile. Am coborât tot legat la ochi și am fost escortat înăuntru, în hală, și așezat pe un scaun. Când mi-am dat jos eșarfa, eram pe o scenă, îmbrăcat diferit, făcând tot felul de gesturi și vorbind cu ceilalți. Jucam fără voia mea, dar totodată liber, ca-ntr-o transă, într-un spectacol de teatru. Știam pe de rost replicile, mișcările, decorul, costumațiile și personajele. Uitându-mă în sală, toți spectatorii purtau măști, dar știam că aceștia sunt, de fapt, adevărații actori.

Celestin Cheran

Celestin Cheran

Celestin CHERAN mi-a atras atenția printr-o povestire trimisă la un concurs al Uniunii Scriitorilor. Apoi mi-a scris pe Facebook. Este în perioada debutului, dar una foarte activă, căci deja  a publicat poezie și proză scurtă în: Suspans.ro, Revista de Suspans, Nautilus, Gazeta SF, Revista de Povestiri, Revista Tiuk, Oglinda Literară, Viața Românească. De obicei folosește pseudonimul Celestin Cheran.

Și asta nu-i tot!

În 2005 a primit premiul „Pavel Dan”, iar în 2010 a luat mențiune la Concursul național de literatură „Rețeaua Literară”.

Debutul său de editură s-a produs la Humanitas, în 2013, cu o povestire cuprinsă în antologia „Ficţiuni reale”, un proiect colectiv iniţiat de Florin Piersic Jr.

Pe lângă toate acestea, Celestin Cheran este și autorul proiectului online Povești în șase cuvinte, o platformă interactivă și creativă, care trebuie neaprat văzută.

Scrisul său abordează registre diverse. Mie mi-a plăcut povestirea Spectacolul de teatru pentru atmosfera proaspătă a unei întâmplări pe cât de abulice pe atât de verosimile.

Îl găsiți și pe Facebook, pe numele lui exact: https://www.facebook.com/ionut.cheran (Doina Ruști)

5,303 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *