Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 25, 2014 in Books | 0 comments

Criză la Moscova! Posibil una de dragoste. Sau una de vârstă.

Criză la Moscova! Posibil una de dragoste. Sau una de vârstă.

Jean Paul sartre și Simone de Beauvoir, la vârsta pe care o aveau personajele din nuvela Criză la Moscova

Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir, la vârsta pe care o aveau personajele din nuvela Criză la Moscova

Dacă nu-ți place verdele, sigur nu-ți place Moscova… Și nici nu poți rămâne mult dacă nu-i suporți mirosul, un fel de amestec de iz de benzină, mult mai înțepător decât era prin ‘63, semn că mașinile, camioane, furgonete sau automobile, se înmulțiseră între timp și roiau pe străzi îmbâcsind aerul, înainte să dispară pe sub piața Maiakovski. E Criză la Moscova, spune Simone de Beauvoir într-o carte recent apărută la Editura Trei, o nuvelă scrisă în 1966-1967, pe când autoarea avea 58 de ani, adică exact vârsta eroinei ei. Cel mai probabil avea și multe dintre gândurile acesteia, începând de la micile afinități politice și teorii sociale, și până la panseurile legate de viață, dragoste și îmbătrânire – și, mai ales, de relația dintre toate acestea.

Moscova – un oraș prea mare dintr-o țară angrenată în construcția socialismului și dominată de tensiunea chino-sovietică -, dezamăgește, deși nimic nu pare în neregulă la o primă vedere. Femeile de pe străzi, îmbrăcate în rochii înflorate, întârzie în fața tarabelor de ziare învelite în cearșafuri sau pierd vremea în fața restaurantelor cu decor exagerat chinezesc. Intelectualitatea dintr-o tabără așa-zis liberală luptă împotriva academismului, a dogmatismului și împotriva altor rămășițe ale stalinismului sau intră în dezbateri elitiste cu intelectuali din stânga franceză, care fac încă vizite aproape rituale spre estul roșu, în încercarea de a înțelege.

Deși conturează – cu multă sensibilitate și remarcabilă ușurință – o poveste de iubire, decorul acestei intrigi, Moscova și Leningrad, spune o poveste paralelă, una reală – de vreme ce romanul a fost inspirat din vizitele pe care Simone de Beauvoir le-a făcut, în compania lui Jean Paul Sartre, în Uniunea Sovietică între 1962 şi 1966, la invitația Uniunii Scriitorilor din URSS. Exact aceste întâmplări trebuie să-l fi scos din minți pe Eugene Ionesco, îmi spun, amintindu-mi că el era prea puţin convins atât de interesul intelectualilor (mai ales) francezi pentru estul comunist, cât și de întâlnirile de la Paris ale stângii culturale, organizate de Foucault şi Maximov.

O glumiță a sitului francez piiaf.com - Ionesco, Cioran, Sartre, Beauvoir, Beckett

O glumiță a sitului francez piiaf.com – Ionesco, Cioran, Sartre, Beauvoir, Beckett

Ca să-i înțelegem severitatea lui Ionesco probabil că e nevoie de mai multă cercetare, deși vom spune, totuși, că se declara cândva contrariat de un Sartre şovăielnic, care anunța în ‘78 (De ce nu în ‘68? – avea să se întrebe Ionesco) că nu mai este marxist, deşi demersurile sale anterioare, spune el, l-ar fi înscris în seria oportuniştilor…

Deschid – pentru a treia oară în ultimele zile – “Sub semnul întrebării”: “Nu ne putem încrede deloc în intelectualitate. Intelectualitatea este foarte sensibilă la şocurile iraţionale şi la forţa politică. Departe de a fi mentori spirituali, ei sunt intermediarii birourilor de propagandă ale guvernelor din est mai ales, sunt intermediari între public şi birourile de propagandă”, spune Ionesco, referindu-se la simpatiile de stânga ale intelectualilor vremii (unele provenite din calcule meschine, cum ar fi posibilitatea de a vinde romane sau de a primi drepturi de autor din piesele jucate în statele comuniste), deşi regula a fost valabilă şi în cazul altor doctrine, dacă ne gândim că Freud şi Jung au fost iniţial favorabili nazismului. Închid cartea.

Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre, alături de Che Guevara în Cuba / 1960

Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre, alături de Che Guevara în Cuba / 1960

Oricum Moscova îi dezamăgește pe cei doi soți care o cercetează acum, iar criza cea mai mare rămâne, cel mai probabil, una de suflet. Chiar, știți schimbările ălea bruște ale sufletului, de la sentimentul de liniște și siguranță la împunsăturile spaimei, care ar putea avea orice chip, că izbucnește al treilea război mondial, că cineva drag ar putea face cancer sau că avionul cu care călătorești s-ar putea zdrobi de pământ? El și ea, maturi acum, merg de la Paris spre Moscova. Ceva timp de așteptare stând locului în avion, prilej pentru o mulțime de gânduri.

Ea nu pare conștientă de vârsta ei, el nu vorbește despre a lui. Ai putea să realizezi într-o bună zi că îți porți cei 60 de ani cu ceva nepăsare, după o viață lungă cu râsete, cu lacrimi, îmbrățișări, mărturisiri, tăcere, elanuri. Uneori timpul pare că stă în loc, iar viitorul se întinde la infinit. Alteori… remarci că te-ai schimbat doar analizând lucruri mărunte, cum ar fi, de pildă, faptul că hainele au devenit pentru tine doar obiecte de decor, impersonale și indiferente, care nu te mai reprezintă, că relația aproape intimă pe care o aveai altădată cu veșmintele nu mai există.

Simone de Beauvoir

Simone de Beauvoir

Poate începi să te simți prea bătrân și pentru datoriile conjugale sau poate că gândești că trupul tău nu mai este ceva pe care ai putea să-l oferi în dar cuiva, așa că te resemnezi. Te consolezi cu gândul că totul e spre bine, măcar de acum viața nu-ți va mai oferi surprize. Oricum, trebuie să te iubești puțin ca să-ți placă în brațele altcuiva. Poate că această transformare s-a petrecut într-un timp îndelungat, dar tu o condensezi într-o singură experiență, anume clipa în care privești în ochii catifelați ai unui tinerel, în timp ce el te vede asexuată și abia dacă trece peste tine o căutătură indiferentă.

Sau s-ar putea să înțelegi că te-ai schimbat din evaluările rigide pentru acele “femei totale” în vogă pe la Paris, cele cu o profesie nu prea clară, cu pretenția că știu să se îmbrace, că fac sport, că sunt bune gospodine, că știu să-și crească extraordinar copiii, pe scurt, cele care vor să demonstreze că se descurcă în tot și în toate. Avionul își continuă drumul, în timp ce tu poți sări cu gândul la altele.

Editura Trei

Editura Trei

Tot vezi vorbindu-se despre necomunicare… Dacă ții să comunici, până la urmă izbutești cumva. Nu cu toată lumea, e drept, dar măcar cu două-trei persoane… Nicole și Andre au ajuns la vârsta de 60 de ani și mare parte din acest timp și-l petrecuseră împreună. Pe el nu-l interesase niciodată să reușească în viață, iar adevărul existenței îi părea că nu-i aparține, că adevărul este împrăștiat pe tot pământul și că singura manieră de a-l cunoaște ar fi să întrebi secolele și locurile. Din cauza asta era pasionat de istorie și de călătorii.

Rusia era un punct pe ordinea de zi. Trecuseră prin Crimeea și Soci prin ‘63, dar au fost doar ca turiști pe atunci, abia acum aveau să cerceteze cum se cuvine, să pună întrebări, să afle ce scriu ziarele, să meargă printre oameni. Orașul îi întâmpină cu un amestec de amabilitate și neîncredere, rezumat simbolic, de altfel, într-o frescă de pe zidurile unei biserici: La Judecata de Apoi, la dreapta îngerilor se află cei aleși, în mantii lungi, fără vârstă. La stânga – cei sortiți iadului: francezi în costume de epocă, iar în spatele lor – musulmani cu turbane. La Moscova nu sunt bineveniți străinii. Pe de altă parte, spun personajele Simonei de Beauvoir, Rusia a fost întotdeauna larg deschisă Occidentului, cu excepția unor voci ostile din biserică. Pentru aceste voci era, însă, destul de târziu.

Povestea se petrece într-o vreme în care Ziua Domnului fusese deja înlocuită cu Sărbătoarea Mestecenilor, se trecuse deja la epoca aceea în care fețele celor care participau la fiestele populare radiau de bucurie de parcă ar fi fost de bunăvoie acolo. Știrile de la radio spun câte ceva despre o nouă filosofie economică: dacă este să ne gândim la un simplu scaun, e bine să știm că în Rusia o fabrică făcea spătarul, alta fundul scaunului, o a treia le asambla. La final ieșea un scandal că piesele nu se îmbinau între ele și trebuia înființată o comisie de analiză. Din punctul acesta de vedere, cartea Criză la Moscova a fost considerată un bun material documentar.

“Criză la Moscova” rămâne o carte despre frica de bătrânețe ;i despre un duel sentimental în complicata aventură în doi. Planul doi se păstrează, însă, persistent și pentru asta romanul a fost înțeles drept maniera în care Simone de Beauvoir și-a transpus filosofia în ficțiune.

Personajele seamănă destul de mult cu intelectualii vremurilor sale, călătoresc din Magreb la Moscova, de la Paris la Leningrad. Se întreabă cum s-o simți un sovietic în pielea lui și cum împacă ei, cu toții, voința de a construi socialismul cu egoismul național, chestionează problematica războiului  atomic, care privește întreaga lume, de vreme ce bomba – o amenințare abstractă în 45 -, devenise acum o neliniștitoare eventualitate. E criză la Moscova!

O fi vorba de convulsiile unui stat în schimbare, sufocat de tensiuni și de absurditatea birocratică? Sau poate criza unui cuplu? O criză de vârstă, poate. Sau, cine mai știe…

2,824 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *