Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Aug 26, 2014 in Povestiri la persoana intai, Story | 0 comments

CRISTINA NEMEROVSCHI. Neymar junior bis

CRISTINA NEMEROVSCHI. Neymar junior bis

Streets/Germany

Streets/Germany

de CRISTINA NEMEROVSCHI

Băi, frate, da’ cald mai e… Ce căldură, vere! Și nici nu-i mijlocul lu’ iulie măcar. Zicea aseară la Observator că e de la arabi, de-acolo. Noi stăm aici, ne vedem de treabă, mai un mic, mai o bere, mai un fotbal, mai un copil, și ăia acolo își fac de lucru, nu-i controlează nimeni… ne dau temperatura la toți peste cap.

Cald, cald unde te uiți cu ochii. Asta nu-i vreme să stai în camion, să te coci aci și să aștepți ca prostul să vie ăia cu gardu’…

Tare bine e de fraierii ăștia cu bani. Ăștia tinerii, pe banii părinților. Țac la mare, țac la munte, mai o bericioaică rece, mai o blondă bună, mai o discotecă… Eh. De când n-am mai fost eu la discotecă. Ce tânăr eram… Om în putere, un fir de păr alb n-aveam în cap. …Da’ mai bine că am lăsat-o mai moale cu distracția. Într-o discotecă am cunoscut-o pe Cerasela, lua-o-ar dracii de muiere… Atât mi-a trebuit mie, Cerasela. Uite acu’, aștept al șaselea copil. Mi-a făcut nevastă-mea Cerasela cinci băieți, asta e, dac-a dat Domnu’, ce să-i faci, să te împotrivești…

Ia uite ce-am mai transpirat. Asta-i berea aia de dimineață. Păi da… că mă sună Viorel cu noaptea-n cap, cică ce fac azi. Ia, zic eu, ce să fac… tai și io frunză la câini pân’ la 11 diseară, la meci. Mi-am luat bere, am umplut frigideru’, e la răcit, mi-am luat șase pungi de semințe, să fie, că s-o lăsa cu prelungiri. Dă și Ninel pe la mine, că nevastă-mea și așa e la mă-sa, până vine ăla micu’, copilul. Să vedem meciu’. D-aia vine Ninel, zic. Nu mai tai acuma, bre, frunză la câini, zice Viorel, că tre’ să vii cu camionu’, să ne ajuți să cărăm un gard. Unde, întreb io. Ia, aici, la o construcție. Colea, în cartier. Îți dau 200 de lei, zice Viorel. Am împărțit eu 200 la 6, cât e berea la noi, aici, La Fane. Nu suna rău, era ceva bănet. Bine, zic eu lu’ Viorel, mă bag.

Mă bărbieresc puțin așa, îmi pun un tricou galben și mă duc să verific berea, înainte să plec. Să văd dacă a început să se răcească… Se răcea ea, încet, dar sigur, așa c-am desfăcut una, de control. Viorel îmi zisese să ajung în vreo oră. Am mai desfăcut una, după ce-am băut-o p-asta, gândindu-mă că a doua tre’ să fie mai rece, mai bună. Era. Am băut-o și pe asta, și tocmai o terminam când a venit un sms de la Viorel. Cică să mă grăbesc, că vine gardu’ la construcție și trebui să-l car io cu camionu’.

Hundertwasser Paintings

Hundertwasser Paintings

Am ieșit jos, m-am suit în camion. Cu o bericioaică după mine, că, deh… altfel cum aș putea să văd dacă se răcește de-adevăratelea, dacă n-am termen de comparație? Când să dau cotu’ pe la Vatră, mi-a sărit sub roată un copil. Mic, negru. Al dracu’… cerșea și el. Colo, în intersecție. L-am evitat în ultimul moment. M-am uitat după el, stătea pe picioare, era bine. Am băut berea, mi-era o sete de ziceai că a venit sfârșitul lumii. Am ajuns la construcție, am parcat, i-am dat un sms lu’ Viorel, să-i spun că sunt aicișa. M-am dat jos din camion și am simțit că mi se înmoaie picioarele, așa de cald era. Toate hainele de pe tine, de la bermude la maiou, parcă se topeau și se scurgeau pe asfalt. Am intrat în curte la construcție și am început să strig:

“A venit, bă, gardu’? Că sunt cu camionu’ icișa! Să-l transport!”

A ieșit un om mai solid, așa, din casă, părea să fie șefu’.

“N-a venit, frățioare, și noi îl așteptăm. Acu’, din oră-n oră, tre’ să fie aci.”

Deci așa, ca să vezi… putea să ție și câteva ore povestea asta. Bine că era destul timp până la meci… Era abia vreo 1, la prânz. Chiar așa, mi-am zis, uite că e prânzu’ și io n-am mâncat nimic pe ziua de azi. I-am zis la șefu’ că mă duc colea aci să bag un mic, să mă fluiere el dacă vine gardu’. A zis că perfect, șefu’. Cică să-i iau și lui un pachet de Kent 8, dacă tot mă duc.

Când mă pun io la o masă frumoasă, la umbră, dădeau ăștia și o emisiune cu golurile de la campionat, o chelneriță bună de tot, roșcată, venise la mine să-mi aducă meniul, pac, mă sună Viorel. Că unde sunt, dacă a venit gardu’. Nu, n-a venit, m-am dus și io icișa să bag un mic la maț. Și o bere. Frateee, zice Viorel, stai cu ochii pe ei, frate, că ăștia fură din gard, ne trezim că nu ni l-au dat pe tot! Stai acolo, zice Viorel, stai și păzește, și cum vine gardu’ îl sui în camion, să fie în siguranță. Îmi vine mie să-i zic vreo două la Viorel, da’ mă gândesc că după aia nu-mi mai dă alea 200 de lei. N-am ce face, îi zic la roșcată să-mi puie la pachet. Mă gândesc întâi să cer mici, că-s la dietă… a zis Cerasela că m-am îngrășat ca un porc, că beau prea multă bere și nu mă duc la sală, ca bărbatul lu’ Marioara. Vreo 6 mititei, așa, ar fi acum la fix, o gustărică, aia nici nu-i mâncare. Da’ ia mai dă-o pe pustie de dietă, că azi e meci… Nu face să mă uit la meci cu mațele lipite de foame. Acasă n-am decât semințele alea… Îi cer 10 mici și două bucăți de ceafă de porc. Cu cartofi prăjiți. Și două coșuri de pâine. Și muștar. Și două beri. Nu se poate, face ea, să vă dau berea la pachet, că trebuie să-mi aduceți sticlele. Aduc, îi spun io, că aicea stau, colo, în camion, al meu e. Ăsta din față, d-aci, îi arăt. Dă din cap și-mi aduce comanda.

camion1Mă urc în camion. Mănânc. Bună femeie, roșcata aia, da’ la gătit nu se pricepe. Cam fără sare micii, și cam nefăcuți. Beau berea, se gată. Îmi aduc aminte că șefu’ de la construcție mă rugase să-i iau țigări. Mă duc la nonstop, lângă restaurant. Iau și un Ciuc la 2 litri, că prea se duce repede berea, pe căldura asta… Mânca-ți-aș, ce cald e… Se topește asfaltu’, nu altceva. Cum or juca băieții ăia, săracii, diseară acolo la brazilieni, pe canicula asta?… Da’ lasă, o fi ei obișnuiți. Acolo e mereu cald. O pisică se ține după mine și miorlăie. N-am nimica, fă, să-ți dau, îi zic, da’ degeaba. Se ține după mine și miorlăie.

Mă duc la șefu’, îl strig din stradă. Gardu’ tot n-a venit… Acolo unde trebuie să fie gardu’, acuma e loc gol. Oare, dacă io tre’ să încarc gardu’ și să-l duc mai acana, în altă parte, aicișa la construcție rămâne fără gard? E prea complicat, mai bine nu mă mai gândesc la lucruri care nu-s problema mea. Mai ales pe căldura asta…

Șefu’ e bucuros că i-am luat țigări. Îmi întinde o sticlă de vișinată, cică să am ce bea, în timp ce așteptăm gardu’. Iau vișinata, berea la 2 litri, mă sui în camion. Viorel îmi dă sms să mă întrebe dacă a venit. N-a venit, îi răspund eu. Beau. Doamne, ce căldură!… Cred că n-a mai fost așa căldură de vara trecută. Dau drumul la radio. I-auzi, Mărioara Zăvoranu a piedut procesul cu fii-sa. Panarama aia de Oana, bună rău. Bronzată, frumoasă. I-a luat nesimțita aia ceasu’. Un ceas de-l avea ea, bătrâna, de demult. Săraca… Ce să faci, așa-i copiii astăzi. Parcă și ăsta micu’ al meu, de tre’ să-l scoată Cerasela mâine-poimâine prin părțile alea de care nu se vorbește, parcă poți să știi ce-o să ajungă? Tu te agiți, te chinui, îi pui nume frumos – uite, Neymar m-am gândit să-i zic io – și el, mai știi? Ajunge dracului să te facă de râs. Cald, of, ce căldură… Și vișinata asta, bună, bună. Da’ nu știu, parcă s-a terminat cam repede. Văd ceva mișcare la construcție, mă dau jos, mai ales că trebuie să merg și la baie, după un pom. Rezolv eu treburile firești, mă îndrept spre construcție, unde e șefu’, chiar în stradă.

“A venit?!”

“N-a venit, al dracu’…”, zice șefu. Îmi întinde o sticlă la jumate, cu palincă. Cică să nu stau pe uscat.

Mă sui înapoi în camion. Măcar aicea nu bate soarele. Gust palinca. Bună și asta! Abia aștept să vie odată gardu’, să-l duc unde a înțărcat dracul scroafa, după aia să mă duc acasă și să aștept meciul. Îi bate Brazilia pe nemțălăii ăia, praf îi face! Păcat că nu joacă și Neymar… Mă gândesc, eu cum dracu’ îi zic la copil, tot așa, Neymar junior? Parcă nu merge. Să pun numele altuia la copilul meu… Dacă se supără copilul meu, când o crește mare? Cu fotbaliștii ăștia nu știi niciodată. Poate o ia pe arătură, cu drogurile, cu panaramele… Dacă Neymar ăsta își strică imaginea, ce-o să zică puștiul meu, că i-am dat să poarte numele unui răufăcător, unui țăcănit? Pe de altă parte, sună bine numele ăsta. Of, nu știu ce să fac… Termin palica, bună, bună. Mai sting cu bere… Ar fi bine să-i pun cumva un nume, să fie și numai al lui, dar să fie și inspirat de la fotbalist, așa ceva… Pfaii… greu mai e să ai copii. Bună și berea, păcat că s-o gătat și n-aș mai vrea să dau banii pe alta, mai ales că am acasă frigiderul plin. Plus că, Doamne ferește, mă afum înainte de meci și nu mai văd golurile… Ia stai!!! Mânca-ți-aș… Îi pun numele ca la case! Ca la case, fratele meeeu! Adică așa… vrei să pui numărul 2 la casă, dar are și vecinul tot 2… îi pui 2 Bis, trăi-ți-ar familia ta! Neymar junior bis. E, nu-i marfă de marfă?

Mă gândesc s-o sun și pe Cerasela, să-i zic că am ales numele la copil. A dracu’ muiere, numai de n-ar face fată… Nu de alta, dar după ce mi-am stors creierii atâta să găsesc nume!… Pe de altă parte, dacă face fată, într-un fel e mai simplu: îi zic Simonahalep. Sau Simonahalepe, să zică lumea că îi franțuzoaică.

Mă gândesc la cât mai e până să înceapă meciul, la cât de tare m-am răcit de Cerasela, care parcă nici nu mai e muierea mea… la fata aia frumoasă, roșcata, de la bodega de colea, unde tare m-aș mai duce să bag vreo 12 mici și șase beri, chit că-s la dietă, la cât de tare o să le rupă Brazilia curul diseară la nemțălăi… la ce bună fu palinca ăstuia, bine o mai fi să fii șef, să nu te frece nimeni la icre… Neluțu, fă aia, Neluțu, fă ailaltă, de parcă m-ar fi câștigat la târgu’ de negri, după aia mă gândesc la copilul meu, Neymar junior bis, care n-aș vrea, tare n-aș vrea să ajungă și el camionagiu, să primească ordine de la toți nespălații… și văd așa ca prin ceață un țigănuș mititel cu un trening albastru fugind cu un gard de metal în spate, dar nici nu-mi dă prin cap să îl opresc. Mare căldură, mare, nu știu cum or juca băieții ăia diseară acolo, vai de mama lor…

Cristina Nemerovschi

Cristina Nemerovschi

Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, licențiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, CRISTINA NEMEROVSCHI a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen cultural, consacrând un nou stil în generaţia tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

A mai scris romanele Pervertirea (2012) şi Rezervația unicornilor (2014) prin acesta încheind trilogia Sânge satanic. Tot în 2014 a publicat şi romanul-pamflet Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes.

Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii internaționale.

www.morgothya.ro

www.cristinanemerovschi.ro

1,983 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *