Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Sep 6, 2018 in Story | 0 comments

Christian Paraschiv: “Vom deschide un muzeu de artă contemporană la Conacul Otetelișanu din Benești”

Christian Paraschiv: “Vom deschide un muzeu de artă contemporană la Conacul Otetelișanu din Benești”

“Îmi place ideea că am putea să atragem atenția lumii culturale internaționale asupra unui loc aparent banal. Mă rog, este un fel de a spune banal, pentru că, în realitate, cula Otetelișanu, restaurată complet, este un nod. Un nod vechi. Conacul, un loc în care s-a viețuit, păstrează toate poveștile adunate în sutele de ani de istorie, iar acestea dau o dimensiune spirituală locului. Așa ajungem la sensul profund. Din păcate, cei 50 de ani de comunism au fost o istorie a lucrurilor scrise pe dos. Trecem peste ele și continuăm ce era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru că, trebuie să știți, țara aceasta a fost o țară normală. A avut liniște”, spune pictorul Christian Paraschiv, care se află săptămâna aceasta, însoțit de nouă pictori europeni, la întâlnirea anuală „Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”, găzduită la Conacul Otetelișanu din Benești.

Christian Paraschiv, ale cărui lucrări se află acum în colecții private în Europa, Japonia sau Statele Unite, s-a consacrat ca un explorator al limbajelor artistice având ca punct de pornire bio-arta sau corpul uman. O abordare care susține un discurs estetic gândit fie pentru a creiona un gând religios, pentru a iscodi miracolul vieții sau păcatul originar, fie prin a pune în relație corpul și geometria sau pentru a explora moartea.

“Arta nu poate fi legată de religie. Arta este religie”, spune Christian Paraschiv. O religie care rămâne în mister, rămâne în firesc, care nu se arată.

A studiat cu Corneliu Baba (cu privire la care păstrează rezerve, fiind un susținător entuziast al lui Eustațiu Stoenescu) și a luat câteva ore de desen cu unul dintre discipolii Părintelui Constantin Galeriu, pictorul Sorin Dumitrescu. A avut, de asemenea, ocazia să schimbe opinii cu importanți gânditori români, de la Marin Gherasim, la Rodica Lazăr sau Ion Sălişteanu, iar din întâlnirile cu Paul Gherasim şi cu Horia Bernea a găsit inspirație pentru drumurile de mai târziu. Christian Paraschiv este una dintre figurile emblematice ale faimosului “Prolog”, – cea mai longevivă grupare artistică din România și, foarte probabil, una dintre cele mai stabile din istoria artelor -, pe care a înființat-o în 1984, alături de pictorul Paul Gherasim. Seria întâlnirilor de la Tescani a început la mijlocul anilor ‘80, la conacul de lângă Bacău al vechii familii de boieri Rosetti Tescanu, un loc în care era invitat cândva să cânte George Enescu și care, mai apoi, s-a consacrat ca loc de întâlnire a pictorilor optzeciști, printre care Mihai Sârbulescu sau Horea Paștina.

Continuă tradiția cu întâlnirile de la Conacul Otetelișanu, casa în care Iordache Otetelișanu ascundea cândva o comoară, 600 de cărți în limba franceză, printre care și celebra enciclopedie franceză, domeniu vizitat de Tudor Vladimirescu și casa în care a copilărit Petrache Poenaru, inventatorul stiloului. Christian Paraschiv a emigrat în 1986 și trăiește de atunci la Paris. Cu sprijinul artistului George Apostu – considerat cel mai mare sculptor român după Brâncuși -, și-a început drumul de mare artist al lumii. Foarte târziu, abia în 2003, când a revenit prima oară în România. De atunci, revine periodic, printre altele și pentru întâlnirile de la conac. Ca și faimosul grup “Prolog”, întâlnirile de la Otetelișanu țin, dincolo de o estetică, deopotrivă și de o etică a prieteniei și a calității umane. În atelierele de la Benești sunt experimentate abordari și maniere de expresie, care apoi sunt prezentate în expoziții ce aduc în faţa publicului detalii în maniere post-moderne, abstracte în tehnici inedite precum fragmentarea, sculptura ready-made, intervenţie pe fotografie şi colajul.

Vernisajul expoziției „Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”, organizată de Fundația “Domeniul Otetelișanu”, va avea loc marți, 11 septembrie, la Galeria Romană din București.

Performanta 2002 la Galeria Oudin Paris / transfer pe sticla si culoare / Christian Paraschiv

Rep: Anunțați deja un proiect îndrăzneț, un muzeu de artă contemporană la Benești. Care sunt detaliile acestui proiect?

Christian Paraschiv: În toamna aceasta am decis, în parteneriat cu Fundația “Domeniul Otetelișanu” și cu mai multe entități locale și naționale să deschidem un muzeu de artă contemporană la Conacul de la Benești, muzeu care va fi găzduit într-un spațiu special, în una dintre anexele conacului, un loc complet renovat și adaptat acestui scop. Au fost scoși pilonii interiori ai vechii clădiri, astfel încât să obținem un spațiu larg, extraordinar, unde am putea expune întreaga colecție de lucrări realizate de artiștii români și europeni invitați în fiecare an să creeze în cadrul evenimentului „Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”. Ediție de ediție, seria acestor întâlniri a căpătat notorietate și substanță. Sub această umbrelă am reunit, în fiecare an, artiști din spațiul european și artiști români, o serie de invitați excepționali, îl amintesc acum pe Fabien Boitard, un artist remarcabil, sau – la ediția de anul trecut-  pe artistul italian Claudio Parentela, un adevărat explorator al tehnicilor mixte, de la pictură și colaj, la fotografie și text.

Programul a fost demarat cu sprijinul Fundației “Domeniul Otetelișanu”, iar primii artiști invitați, ne- au recomandat, apoi, alții. De fapt, aceasta este un fel de regulă. Fiecare dintre cei care au trecut pe la Otetelișanu este rugat să facă o propunere, iar eu, alături de Thiery și de reprezentanți ai Fundației Domeniul Otetelișanu, facem o selecție, atât în funcție de portofoliu, cât și ținând cont, așa cum am făcut întotdeauna, de o anumită structură umană. Selecția este, de fapt, mai mult un fel de apropiere. O apropiere umană. Există, desigur, și artiști de primă linie la Paris, cu cotații mari din partea muzeelor, dar nu acesta a fost criteriul meu. În cazul acestei experiențe, – foarte speciale, având în vedere că urmează să realizăm un muzeu – sunt foarte importante viziunea și perspectiva. Proiectul, sigur, probabil că pare inedit, dar îmi place ideea că am putea să atragem atenția lumii culturale asupra unui loc aparent banal. Mă rog, este un fel de a spune banal, pentru că, în realitate, această culă, restaurată complet de Fundație, are o impresionantă istorie, cea a boierilor Otetelișeni, minți luminate, iubitori de cultură națională.

Probabil că mai cunoscut este faptul că în această casă s-a născut Petrache Poenaru, cel care a revoluționat sistemul de învățământ în Țara Românească, dar care, cel mai probabil, este mai cunoscut, la nivel internațional, pentru că a inventat stiloul cu rezervor de cerneală. În poarta conacului este o biserică, una dintre bisericile satului, fapt, de asemenea, cu o deosebită importanță. E un nod. Un nod vechi.  Conacul este un loc în care s-a viețuit, iar poveștile adunate în sutele de ani de dau o dimensiune spirituală. În fundal este conacul mic, la rându-i complet renovat, care va deveni muzeu.

Aceste detalii schimbă înțelegerea. Ajungem la sensul profund, sensul real al lucrurilor. Din păcate, cei 50 de ani de comunism au reprezentat o istorie a lucrurilor scrise pe dos. Trecem peste ele și continăm cu ce era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru că, trebuie să știți, țara aceasta a fost o țară normală. A avut liniște.

Rep: Această amnezie, ideea de a uita complet perioade, nu ar putea duce la un fel de lipsă de legitimitate spirituală?

Christian Paraschiv: Nu, nu uitată, ci notată. Dar, ca să o putem asimila, trebuie să o tratăm ca pe o cină. Ori faci o siestă – dormi puțin, ori faci ceva sport, ca să o digeri cât mai repede. Dincolo de faptul că ar trebui să ne întrebăm ce este, de fapt, comunismul și dacă a fost aplicat sau nu la noi, inclusiv despre legitimitatea discursului este greu de vorbit. Până la urmă, cine are legitimitate reală în România? Cei care au fost prin închisori – au murit. Iar o parte din ei au făcut compromisuri. Nu ai cum să judeci, din păcate acestea au fost timpurile. Eu, ca cetățean în artele plastice – așa cum îmi place să spun, îmi pot permite analize. Iar exilul îmi permite și pretenția de luciditate.

Olympe Racana-Weiler, Citeaux, 2018. Artista este invitată anul acesta, la Conacul Otetelișanu, în rezidența de creație „Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”

Rep:  Care sunt amicii lui Christian Paraschiv invitați anul acesta la Conacul Otetelișanu?

Christian Paraschiv: Curios, că așa s-a nimerit, anul acesta avem un număr mai mare de fete, cinci artiste din Franța, ceea ce ne plasează și în cota recomandată în materie de pondere a genurilor. (râde) Nu, eu nu țin seama de asta. Așa s-a nimerit. Dar vă voi vorbi despre Anaïs Lelièvre, de exemplu, care pregătește o expoziție la un muzeu din Rouen, este o artistă extrem de interesantă, lucreză cu foto-copiatorul și realizează niște instalații uriașe, prin care transformă un spațiu într-un fel de peșteră. Cu răbdare, cu perseverență, prin repetiție și prin număr, ea impune ceva aparent banal, transformându-i sensul. O mai avem alături de noi și pe Anne van der Linden, care concepe o serie de personaje, destul de sexualizate, este fascinată de antropologie și, din această perspectivă, fascinată de Dracula și tocmai de aceea impresionată să lucreze în beciul conacului Otetelișanu. O avem la conac și pe Olympe Racana-Weiler, despre care scria recent Art Forum International că s-a întors din paradis flămândă, o tânără de vreo 25 de ani, o promisiune a artei franțuzești, un om special, a cărei artă trebuie neapărat văzută. Lucrează non-figurativ, dar se aproapie de ceea ce fac eu pentru că utilizează tehnici foarte diferite și înțelege foarte bine texturile. Ori să ai astfel de subtilități la 25 de ani, asta arată o dispoziție plastică excepțională, cu mari posibilități de dezvoltare.

Marie-Noëlle Deverre este un artist care lucrează pe suprafețe mari, folosind un fel de rulouri, ca la gravură, deși ea realizează niște monotipuri foarte interesante, într-o abordare foarte contemporană, conturată în culori violente. Extrem de interesantă este și corsicana Nitcheva Osanna, artist și scriitor, care realizează niște fotografii foarte mici, care urmează să fie lipite într-o carte de artist, îmbogățită de propriile-i texte. Limbajul plastic, paralel cu limbajul scris, este o combinație care mi-a plăcut foarte mult. Ceva așa, cum era Appolinaire, care avea și o sensibilitate grafică, pe lângă cea pentru cuvinte. Am programat, la sfârșitul săptămânii, un performance aici, la conac, cu un alt proiect al acestei artiste, un ciclu legat de toalete, un fel de selfie-uri în diverse tipuri de WC-uri, de format foarte interesant.

O avem alături de noi pe Ileana Sas, care este fiica lui Dorian Sas, artiști faimoși în anii ‘80 în România. Ileana trăiește, din ‘82, în Elveția, alături de soțul ei, Antonio Albici, și el alături de noi, la conac. Nu prea au mai avut legături cu România. I-am recuperat, însă, după mulți ani. După 40 și ceva de ani. Costel Constantin Ținteanu, și el alături de noi, este un sculptor excepțional, care face un fel de recuperare, cu cuie, cu tablă, toate adunate într-un sens religios, un sens cultural… L-am cunoscut la mânăstirea Râșca, unde am fost cu Prolog-ul, și am ținut să îl avem alături de noi la Otetelișanu, fiind, ceea ce eu apreciez foarte mult, un artist pluridisciplinar.

Cineva care care face creație… Nu creație, acesta este un concept discutabil… Să zicem că cineva care vrea să facă ceva coerent și mai altfel, trebuie să experimenteze.

Rep: Și creație, până la urmă, ce înseamnă? Trăim o perioadă în care orice activitate umană este considerată act de creație…

Christian Paraschiv: Probabil că o asociere neașteptată de elemente al cărei rezultat să pare firesc. Îl vezi și zici, stai, domnule, că nu m-am gândit. Uite că se putea și așa.

Christian Paraschiv, în vremea experimentelor artistice

Rep: Păstrează întâlnirile de la Otetelișanu ceva din conceptul grupului de la Tescani? Comunitățile creative au fost întotdeauna parte din preocupările dvs, mă gândesc acum la perioada pe care ați petrecut-o în România și la faimosul “fenomen Tescani” – un grup de creație care aduna personalități ale vremii, de la pictorul Ilie Boca, la Bocu Cantacuzino sau Andrei Pleșu…

Christian Paraschiv: Întâlnirile de la Tescani au fost, probabil, rădăcinile a ceea ce astăzi se numește rezidență de creație. Au început la mijlocul anilor ‘80, iar artiștii nu veneau acolo pentru că îi obliga cineva, ci pentru că se regăseau în ceilalți, aveau o structură similară de gândire. Povestea a început în 1984, când am înființat un grup de artiști care a mers să picteze la conacul de la Tescani. A fost acolo și Mihai Sârbulescu, Horea Paștina sau Vlad Nicodim, iar Andrei Pleșu, care îmi era prieten bun, a scris un text despre expoziția care a urmat, anume “Peisaj 1984”, găzduită, pe atunci, de Galeria Galateea.

Eram apropiat, însă, de Paul Gherasim, care la rândul său dorea să facă un grup de artiști, dar nu oricum și nu cu oricine. Urma să-l numească “Prolog” și să fie o mișcare care propunea întoarcerea la natură. Sigur, s-a bucurat că generația tânără colaborează, doar că avea și obiecții. În acest grup era și Ștefan Râmniceanu, iar pe el, de pildă, nu l-a acceptat din punct de vedere etic. Dincolo de calitățile lui artistice incontestabile, nu l-a agreat ca om. A simțit că Râmniceanu nu poate merge cu noi la drum lung, iar noi am acceptat, am știut că avut dreptate. Pentru că, trebuie să știți, în cazul grupului Prolog, nu era vorba doar de o estetică, ci deopotrivă și de o etică a prieteniei și a calității umane. Ceilalți sunt, cu toții, unul și unul. Te uiți la Ionică Grigorescu, care a fost chemat de Paul în grup în ‘90. Foarte interesant! În ‘90 și nu în ‘85! În ‘85 nu avea cum să îl cheme, pentru că Ionică era prea în avangardă. Și a avut dreptate pentru că, până la urmă, lui Ionică lucrul la biserici i-a dat cu adevărat sens. Din păcate, în Occident este în prima linie tot cu abordarea veche, cea urâtă. Dar, cine știe, poate reconsideră. Altul din serie, Horia Baștina, era un constructor ardelean cu o uriașă delicatețe. Ca o fată mare! Picturile lui sunt diafane, aproape albe. Frescă albicioasă pe zid. Minunată. La polul opus, cu un approach de Van Gogh, foarte violent în culoare, Mihai Sârbulescu, un vulcanic, cred că ar fi putut deveni cel mai avangardist din generație. Pentru că așa este spiritul lui. Alături de noi, însă, s-a smerit.

Și mai sunt și eu. Grupul acesta mi-a dat posibilitatea să regândesc niște lucruri și să-mi dau seama, până la urmă, că nu însemn nimic. Ceea ce mi-a folosit mai târziu. Aveam 28 de ani în ‘86, când am plecat din România, și luasem cam toate premiile internaționale pe care mi le-ar fi permis Uniunea. Mai aveam Bienala de la Veneția și gata. (O dată ce te trimiteau la un concurs, chiar dacă îl câștigai, a doua oară nu te mai trimiteau. Era democratic, trimiteau pe altul!). Luasem și bursa Uniunii… ce mai, aveam succes. Dar când am ajuns în Franța, ei bine, acolo eram nimeni.

Să știi că nu e ușor să te pui mereu în discuție. E complicat. Probabil că exercițiul acesta m-a ajutat să-mi depășesc niște limite.

Rep:  Ce însemna, până la urmă, Prolog…?

Christian Paraschiv: Prolog, numele propus de Gherasim, mi s-a părut și mie, la început, cam pretențios. Prolog, ceva înainte de totul… Dar Paul Gherasim a avut toate argumentele necesare pentru a-l susține, spunându-ne că este vorba cu adevărat de un început și că va fi un început în curățenie. Uităm tot ce știm, tot ce știm din pictură, și începem, curați, să desenăm un măr, o frunză, un colț de natură. Nu era muncitorul, nu era Ceaușescu, sigur că ceea ce făceam nu era tocmai popular în epocă. Dar Paul Gherasim, de altfel, un artist care a ținut întotdeauna partea îngerilor, a fost un om de o calitate extraordinară, care a reușit să mențină o poziție apropiată de religie vreme de 40 de ani, prin urmare a reușit să păstreze și să impună și această direcție.

Tot de la el am învățat ceea ce trăim și astăzi la Conacul Otetelișanu, anume bucuria de a lucra în grup. Prolog-ul – care, cu cei 40 de ani de istorie este, de fapt, cea mai lungă grupare din istoria artelor românești și, din câte știu, și la nivel internațional – există până în ziua de astăzi. Expunem o dată pe an, la Galeria Romană, reprezentați de Emil Ene. Etica a fost unul dintre punctele de sprijin foarte importante pentru a păstra așa de mult timp echilibrul. Alături de modestia în fața lumii. Nu în ultimul rând, nici manifestul artistic nu era unul perisabil, deoarece avea, în subtext, religia. În sensul tradiției, al continuității. Religia care rămâne în mister, rămâne în firesc, nu se arată. Nu în ultimul rând, însă, ceea ce făceam noi era, totodată, și un răspuns la avangardă.

Cristian Paraschiv.

Rep: Sigur, aveați deja faima de a fi tânărul care făcea legătura între generaţii și organiza expoziţii colective cu artiști tineri și artiști consacrați, cum ar fi chiar cea evocată, „Peisaj 1984“, unde ați expus, alături de Mihai Sârbulescu, Horea Paştina, de Ştefan Râmniceanu – care vă era încă alături – sau de Vlad Nicodim…

Christian Paraschiv: Eram considerat o punte de legătură între generația mea – cu Teodor Graur, Butak András sau Antonio Albici – și generația ‘80, cu Dan Mihălțianu sau cei doi artiști care aveau să facă, mai târziu, Grupul subREAL – Călin Dan și Iosif Kiraly. Pe vremea aceea eu, care nu mă mulțumeam cu lucrul clasic, pe pânză, expuneam niște blănuri, cu ceară, cu nuiele, tot felul de chestii mai bizare, experimentale. Era ceva complet nou pe atunci, făceam instalații, artă pe calculator, am fost interesat întotdeauna și de munca de cercetare. Era un fel de început a ceea ce se numește, astăzi, tehnici multimedia. Ionică Grigorescu a mai făcut fotografie și puțin film. Dar doar atât. Oricum, am fost invitat cam peste tot, în toate acțiunile celor din generația ‘80. Inclusiv în grupul “9+1”, cu Tiron și ceilalți, unde era vorba de o apropiere nuanțată, în sensul unui demers personal care putea fi încadrat într-o acțiune de grup. Nu era un grup ideologic.

Eu reprezentam generația ‘80, aveam 20 și ceva de ani, dar acolo erau Sorin Dumitrescu, Napoleon Tiron, Vasile Gorduz, Horia Bernea, Marin Gherasim. O generație puternică. Extrem de puternică. Sigur, asta nu le-a asigurat succesul în acel moment. Expoziția acestui grup a fost închisă în patru zile, reproșându-i-se elitism, pe de-o parte, dar și legături cu transcendentalii. O prostie! Eu n-am fost la faimoasele conferințe, dar Pleșu și Paștina au fost, alături de alți câțiva. Conferințele cu transcendentalii au fost făcute cu acordul Partidului Comunist, prin urmare a fost, probabil, tot un fel de gogoriță, o manipulare menită să-i atragă pe cei care s-ar dovedi înclinați către așa ceva, astfel încât mai apoi să se poată debarasa de ei. Care au fost blegi, s-au dus. Și Pleșu, și nevastă-sa, au fost dați afară, de pildă. Pentru ce? Pentru că au participat la niște conferințe organizate sub egida Partidului Comunist. Mă rog, au fost dați la o parte pentru un an sau cam așa ceva, apoi au revenit.

1977 Bucuresti Paraschiv Christian, Silvia Ungurean Paraschiv, si Marin Gherasim

Rep: Expoziția realizată în parteneriat cu Fundația “Domeniul Otetelișanu”, care va avea loc, pe 11 septembrie, la Galeria Romană din București încheie un an foarte plin pentru dumneavoastră, expoziția “Prolog”,  expoziția “Crucea” de la Complexul Muzeul Național din Iași, care va fi intinerată în mai multe orașe din România, sau “The Offense Raport”, la EliteArt Gallery la București… 

Christian Paraschiv: Îi aștept pe toți cei interesați pe 11 septembrie, de la ora 19.00, la Galeria Romană diin București pentru vernisajul expoziției „Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie”. Aș adăuga listei dvs și faptul că am lansat în România albumul Christian Paraschiv Nomos, editat de ICR București, în colaborare cu Fondul Oudin din Paris. Lucrarea a fost pregatită și editată pentru expoziția retrospectivă de la Paris, organizată de Fondul de dotație Oudin, care va fi deschisă începând cu luna noiembrie. Expoziția, care va rămâne deschisă pentru o periodă de trei luni, va fi legată de sărbătorirea la Paris a relațiilor culturale între Franța și România.

În paralel, va fi deschisă o expoziție retrospectivă Paraschiv și la Galeria Română din București. Tot anul acesta, în luna octombrie, va fi vernisată la Sibiu expoziția “Modernisme, Modernite, Rebord” / Une reflexion avec vue sur l’Art Contemporain des roumains. Expoziția, curatoriată de Liviana Dan, va fi găzduită de Muzeul Brukenthal Modern.

Nomos. Un album editat anul acesta de ICR București, în colaborare cu Fondul Oudin din Paris

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *