Pages Menu
Categories Menu

Posted by on May 14, 2014 in Arts | 0 comments

Cele mai erotice picturi din istoria artei și incredibilele povești de dragoste care le-au inspirat

Cele mai erotice picturi din istoria artei și incredibilele povești de dragoste care le-au inspirat

Those Who Suffer Love - un omagiu vinovat pe care Tracey Emin i-l aduce lui Egon Schiele

Those Who Suffer Love – un omagiu vinovat, pe care Tracey Emin i-l aduce lui Egon Schiele / foto Art for Africa

Care este acel amănunt care diferențiază marea artă erotică de pornografia pură și simplă? Încurcați în semnificațiile unor lucrări semnate de câțiva virtuozi ai genului, să spunem la întâmplare Robert Mapplethorpe, Helmult Newton sau Tracey Emin, am căutat ceva puncte de reper în zona criticii: se pare că este vorba de pasiune și de investițiile emoționale ale artistului, dimensiuni care se adună în inima subiectivă a unei imagini, oferindu-i sens și valoare.

Este suflet și în scenele sado-masochiste gay imaginate de Mapplethorp în ’70, și în construcțiile teatrale și de o obrăznicie sofisticată ale lui Helmut Newton și, nu în ultimul rând, poate a fi ceva suflet și în desenul animat creat de Tracey Emin, un omagiu obraznic și vinovat adus lui Egon Schiele. Dar să începem cu sfârșitul…

Un nebun din dragoste a murit prea devreme

"Dacă este relevantă artistic, nicio operă de artă nu este trivială", spunea Egon Schiele (1915)

“Dacă este relevantă artistic, nicio operă de artă nu este trivială”, spunea Egon Schiele (1915)

Probabil că nu există un artist nu mai erotic decât vienezul Egon Schiele. Opera lui devine, însă, de înțeles dacă ținem seama de fantasmele unui bărbat care și-a trăit nedrept de scurta lui viață fiind mereu îndrăgostit ca un nebun. Își pierdea mințile în dragoste, iar unii tind să înțeleagă lucrurile la propriu, altminteri le-ar fi greu să explice tumultosul lui destin. Cine ar fi crezut că avea să-și găsească sfârșitul chiar într-un mod pilduitor, în aceeași săptămână în care s-a stins ultima femeie pe care a iubit-o?

Egon avea două mari pasiuni: se lăsa sedus de femei și, pentru că era fiul unui șef de gară, era fascinat de trenuri. Așa că și-a petrecut adolescența desenându-le când pe unele, când pe altele, cu multă pasiune. Succes a avut, însă, cu inconfundabilele lui nuduri. Principalul motiv pentru care aceste ipostaze ale modelelor și iubitelor sale sunt atât de ispititoare este destul de simplu – fiecare dintre lucrări poartă ceva tușe frivole, sălbatice, murdare.

Egon Schiele

Egon Schiele

Schiele, care a fost cândva și arestat pentru viziunea sa artistică, descrie femeile nu doar cu poftă și adorare, ci și cu o sinceritate atavică, care transportă arta sa de la simpla frumusețe, către o sălbăticie erotică. Un copil ciudat, timid și rezervat, cu rezultate destul de slabe la învățătură, Schiele a devenit un adolescent etern îndrăgostit. Unii spun că ar fi fost îndrăgostit chiar și de sora lui, Gertude, și tot ei susțin că lucrurile chiar ar fi mers puțin mai departe. Sau mult prea departe, să zicem, de vreme ce tatăl lor s-a văzut nevoit cândva să spargă ușa unui dormitor, îngrijorat de ceea ce păreau că fac copiii săi înăuntru. Dar aceasta este o poveste pe care puțini pot să o confirme.

Cert este că Egon și-a început cariera artistică desenând portretul unei fete într-un caiet de schițe. Se pare că ea a fost prima lui mare dragoste, o “creatură feerică”, așa cum el însuși îi scria cândva, într-o scrisoare. Iubita se numea Margarete Partonek. Egon avea doar 16 ani și în curând urma să se înscrie la școala formală, un început de drum care putea să-l transforme în cel mai influent artist al secolului XX, dacă destinul său nu s-ar fi sfârșit brusc și tragic.

Cu un an în urmă, tatăl lui murise de sifilis și nu știm prea bine dacă tânărul Egon reușise să uite pierderea. Iubea în 1906, anul în care a fost admis la Academia de Arte Frumoase din Viena, unde avea să-l întâlnească pe Gustav Klimt, lider al mișcării secesioniste vieneze, care a devenit prietenul și mentorul său.

Una dintre scrisorile  lui Schiele / fotografie găsită pe huff.to

Una dintre scrisorile lui Schiele / fotografie găsită pe huff.to

Lunile trecute, schițele lui Schiele din adolescență au apărut în premieră, probabil scoase dintr-o colecție privată, aducând în ochii lumii portretul iubitei de atunci, alături de alte 40 de desene prezentate în premieră. Toate aceste lucrări urmează să fie reproduse, în cursul acestei luni, într-o carte aflată în curs de publicaresub îngrijirea lui Christian Bauer, “Egon Schiele: The Beginning”.

Este vorba de primul studiu care se ​​concentrează pe operele timpurii ale artistului austriac expresionist, care a creat reprezentări intense și erotice ale corpului uman, picturi și desene care se vând astăzi cu milioane de euro.

Dragostea lui Schiele pentru Partonek nu pare să fi fost în întregime neîmpărtășită. Se pare că ea a păstrat șase dintre scrisorile lui de dragoste, precum și unul dintre necroloagele care s-au scris la moartea lui.

Despre ea se știu puține. Era fiica unui profesor, provenea dintr-o familie cu mulți frați și avea cu vreo doi ani mai puțin decât el. Locuia în Viena, în Klosterneuburg, în vecinătatea casei pictorului, pe malul de nord al Dunării. Se pare că s-a găsit și o fotografie a ei, dar o vom vedea mai târziu, abia în momentul în care această carte va fi publicată.

Ce s-a întâmplat cu această poveste de dragoste nu este prea clar. În 1915, cu doar trei ani înainte să-și găsească sfârșitul, Schiele s-a căsătorit cu Edith Harms, abandonându-și cu această ocazie și muza de până atunci, pe Walburga Neuzil – o fată poreclită “Wally”.

Wally i-a fost model și amantă, o femeie care l-a inspirat suficient de tare încât artistul să fi fost arestat în 1912, sub acuzația de distribuire de artă explicit sexuală. Wally îi fusese model și lui Klimt. Probabil și amantă.

Cei doi se mutaseră într-un orășel de lângă Viena, unde a ieșit un adevărat scandal, nu numai pentru că Egon ducea o viață destrăbălată, dar și pentru că apucase să convingă mai multe adolescente de prin partea locului să-i fie modele. Au fost alungați din orășel și s-au mutat în altul, unde a ieșit același iureș, ba chiar mai mult, de data asta concetățenii săi au chemat și poliția. Schiele a fost acuzat de pornografie și judecat. Și-a petrecut 20 de zile în arest și trei zile în închisoare, răstimp în care a desentat continuu, de data aceasta temele fiind, ce-i drept, mai puțin erotice.

Egon Schiele / Bilbao-Guggenheim

Egon Schiele / Bilbao-Guggenheim

În 1915, obosit de scandaluri, probabil că Egon a decis să aibă o căsnicie acceptată social, așa că a profitat de iubirea pe care i-o purta domnișoarei Edith Harms, fata unor protestanți decenți, pe care a luat-o de nevastă. Sigur, mai toți spun că fără a renunța la iubita de până atunci, Wally, dar posibila iubire vinovată nici nu avea să dureze prea mult.

La numai trei zile de la nuntă, Schiele a fost chemat la arme. Începuse războiul, iar el a fost concentrat într-o tabără din Praga. Schiele avea doar 28 de ani în 1918, anul în care s-a stins, învins de boală în timpul pandemiei de gripă spaniolă care a ucis milioane de oameni în întreaga lume. Mai exact, 20 de milioane de oameni au murit atunci.

Soția lui, Edith, era însărcinată în luna a șasea, dar a contactat boala și s-a stins. La trei zile după ea avea să moară și Egon. În cele trei zile în care au stat despărțiți, Egon avea să-și creioneze cele din urmă schițe, câteva portrete ale soției sale, care-l părăsise prea devreme și pe care avea să o regăsească prea curând.

Picasso, un obsedat fără leac

Dora Maar și Pablo Picasso by Irving Penn, Cannes 1957

Dora Maar și Pablo Picasso by Irving Penn, Cannes 1957

Picasso a fost obsedat de femei și de sex, iar această pasiune nu putea fi satisfăcută în totalitate în capodoperele sale moderniste, în care a turnat atât de multă dragoste și, nu doar uneori, și ceva dezgust. Din tinerețe și până la maturitatea târzie, Picasso a imaginat opere erotice. La bătrânețe, inspirația părea să-l fi îmboldit încă și mai tare, pentru că acesta este momentul în care a creat o serie de printuri pornografice aproape scandaloase, care-l includeau, printre alții, și pe maestrul renascentist Raphael.

Oricum lucrările sale timpurii înregistrează destul de fidel viața de zi cu zi a tânărului artist, un ogar de bordel cu multă experiență, așa cum era cunoscut el în boema vremii. Dar lui Picasso, care are pe conștiință un lung șir de victime emoționale, i se iartă mai multe, pentru că, după unii analiști, posibil să fi fost psihopat. Iar psihopaţii fac experimente senzoriale, explorează modul în care fiecare femeie reacţionează la atingerea lor și înlocuiesc orice legătură emoțională cu o simplă plăcere estetică şi senzorială a sexualităţii.

Pablo Picasso, ‘Raphaël et la Fornarina

Pablo Picasso, ‘Raphaël et la Fornarina

Spre deosebire de Dali, care a iubit întreaga viață o singură femeie, Picasso a fost un mare crai, și încă unul nu tocmai atent la nevoie femeilor care, probabil, l-au iubit mult prea mult. Poate că era psihopat, dar sigur era un egoist care a atras femei poate prea fragile, cu care a legat relații toxice, istovitoare.

Dora Maar, Francoise Gilot sau Marie-Therese Walter sunt doar câteva dintre femeile care pur și simplu s-au zdrobit de Picasso, care nu au putut trăi fără el. L-au iubit nebunește și și-au lăsat destinele frânte de această întâlnire.  În “Viaţa cu Picasso”, Francoise Gilot descrie povestea ei de dragoste cu un bărbat căruia păreau să-i lipsească total empatia şi dragostea, care nu avea niciodată remușcări și care se ghida după o logică facilă pentru a le face rău altor oameni.

Dorinţa lui nestăvilită de a seduce pentru a-şi exercita puterea asupra femeilor, duplicitatea sa caracteristică şi manipularea ca mod de viaţă, devalorizarea partenerelor lui şi felul în care se descotorosea de fiecare relaţie de dragoste pe care a avut-o, toate par doar un lung șir de simptome la Picasso. Patologice au fost, probabil, și dorinţa lui fundamentală de a conduce, narcisismul de nestrămutat şi pornirile de a face rău, stricând destinele femeilor care i-au fost partenere de viaţă.

Pablo Piacsso:“Autoportrait avec nu”, Barcelona, 1902

Pablo Piacsso: “Autoportrait avec nu”, Barcelona, 1902

Poate că și Marie-Thérèse ar fi putut spune același lucru, doar l-a iubit nebunește și a acceptat chiar orice în numele acestei iubiri. Era mai tânără decât el cu 30 de ani, o franţuzoaică ascultătoare şi cuminte, care i-a împlinit artistului toate fanteziile sexuale, a jucat rolul fetiţei dominate, neavând nimic împotrivă să fie ţinută în umbră, ca amantă, aproape un deceniu. Iar dintr-o relaţie atât de intensă s-au născut nu doar un copil, ci şi zeci de tablouri în care Marie este deopotrivă întruchiparea inocenţei şi a erotismului. A fost atât de halucinant legată de artistul care i-a influenţat întreaga viaţă încât, la patru ani de la moartea lui, s-a sinucis.

Printre cele pe care prea îngăduitoarea Therese l-a împărțit pe Picasso s-a numărat și Dora Maar, o altă victimă a iubirii nefaste, altă femeie care aproape că și-a pierdut mințile pe această punte a suspinelor. Pentru niciuna dintre cele două rivale nu a fost prea ușor, mai ales că nici măcar nu erau doar ele în sufletul și în patul prea experimentalului Picasso.

Pablo Picasso: “Environnement vaginal”, [Barcelona], 1902~1903

Pablo Picasso: “Environnement vaginal”, [Barcelona], 1902~1903

Dora Maar l-a întâlnit pe Picasso la cafeneaua St.-Germain-des-Pres din Paris, în 1936. El era un pictor faimos, în vârstă de 54 de ani, iar ea, pe atunci în vârstă de 28 de ani, o fotografă cunoscută, obișnuită a cercurilor intelectuale franceze, atrasă în special de grupurile suprarealiștilor. Cu părul brunet și retezat deasupra ochilor inteligenți, Dora era o prezență remarcabilă în elita boemă a unui Paris fascinat de arte.

Copilărise în Argentina, unde învățase, probabil, curajul de a cocheta cu viața, își schimbase numele din Theodora Markovic în mult mai romanticul Dora Maar și se înscrisese în Uniunea Intelectualilor  împotriva Fascismului. Frecventa grupurile suprarealiste, alături de Andre Breton și Georges Bataille, doi dintre intelectualii vremii dispuși să-i flateze inteligența și să o încurajeze să-și testeze ea însăși talentul și în pictură.

De altfel, în ziua în care l-a cunoscut pe Picasso, Dora era însoțită la cafenea de poetul Paul Eluard, altul din seria intelocutorilor ei cu importanță.

Dora avea multe calități care i-ar fi putut aduce gloria, dar soarta a făcut ca ea să rămână faimoasă mai ales pentru meritul de a-i fi atras atenția lui Picasso. A fost cea mai educată dintre cele șase femei care i-au influențat viața și opera non-conformistului pictor, cea mai militantă, cea mai plină de grație și, probabil, cea mai puțin convențională. I-a fost muză, i-a fost prietenă și l-a influențat de-a lungul anilor pe care i-au petrecut împreună, într-atât încât să-l convingă, spun unii, chiar și să se înscrie în Partidul Comunist Francez, în octombrie 1944. Această iubire își căuta drumul într-o perioadă destul de tulbure pentru Picasso.

Picasso / Masacru în Korea

Picasso / Masacru în Korea

Razboiul civil izbucnise în Spania în vara lui 1936, iar Picasso lucra la faimoasa sa “Guernica”. Dora Maar l-a ajutat să-și amenajeze studioul din Rue des Grands-Augustins și își folosea talentul fotografic pentru un documentar despre realizarea acestui tablou. Au fost zece ani de iubire tumultoasă și nebună, ani plini de furtuni violente, gelozii și reproșuri, incidente care au șubrezit încet, dar sigur, sentimentele celor doi.

Probabil că principalul vinovat este Picasso, care a rămas întotdeauna disponibil pentru noi flirturi și nici nu a renunțat în tot acest timp la una dintre amantele sale consacrate, Marie-Therese Walter, cu care, de altfel, avea și un copil. Dora a tot sperat să-și câștige locul alături de Picasso. Sau poate că a crezut că va putea înțelege capriciile bărbatului pe care îl iubea, însă povestea ei a mers într-un permanent declin, traseu care avea să o macine și să îi distrugă demnitatea. Picasso nu a fost dispus să înțeleagă calvarul femeii pe care o iubea, iar schimbările din gândurile lui pot fi citite chiar în tablourile sale. Dacă la începutul acestei mari iubiri, Picasso o picta pe Dora cu vădită pasiune, conturând chipul unei femei cu o privire calmă și profundă, Dora Maar din lucrările lui târzii este o femeie epuizată, suferindă și schimonosită de durere.

Picasso/ Tate Modern, Londra

Picasso/ Tate Modern, Londra

De altfel, istoria avea s-o rețină pe Dora mai ales în această din urmă ipostază, mai ales că Picasso s-a descotorosit în cele din urmă de ea, explicându-le apropiaților ca era o depresivă, o femeie pe care el n-a văzut-o vreodată altfel decât plângând. Pictorul a întâlnit-o, în 1943, pe Francoise Gilot, cu care a decis să-și continuie drumul. Părăsită, Dora a ajuns într-o stare deplorabilă și a fost internată într-un sanatoriu.Se pare că a continuat să-l iubească pe Picasso și după despărțire. “După Picasso, doar Dumnezeu”, avea să-i spună unuia dintre prieteni. Dora Maar nu s-a căsătorit niciodată și nici nu a avut copii. A abandonat fotografia pentru pictură prin anii ‘50. A expus pentru ultima oară în 1990, la Paris, iar acesta a fost ultimul prilej să fie văzută în cercurile culturale pariziene.

A murit la 89 de ani, în 1997, în apartamentul ei din Left Bank. Potrivit siturilor care urmăresc licitațiile de artă, în anul 2006, un investitor rus rămas neindentificat a cumpărat, plătitnd fabuloasa sumă de 95,6 milioane de dolari, lucrarea Dora Maar cu pisica, semnată de Picasso în 1941.

Cel mai erotic obiect al secolului XX arată insolit

Meret Oppenheim / MoMa

Meret Oppenheim / MoMa

Vorbeam despre grupul supreareliștilor și despre conversațiile lor din cafenele pariziene? Chiar dintr-o discuție cu Dora Maar și Picasso a fost inspirat un act artistic notabil, reținut ca atare de istorie. Una dintre prietenele celor doi, aproape nelipsită de la aceste conversații, are o ciudată și probabil nepremeditată performanță: ceașca de blană a artistei elvețiene Meret Oppenheim este considerată cea mai faimoasă operă de artă erotică a secolului XX. În timp ce colegii ei bărbați din mișcarea suprarealistă pierdeau vremea cu explorarea diverselor nevroze și tipuri de paranoia, Oppenheim a ajuns direct la țintă și a creat o “sculptură” considerată sex pur.

Felul în care a celebrat ea cunnilingus-ul este și astăzi un icon universal al plăcerii. Sigur, totul a fost pură întâmplare. Se pare că Meret, considerată una dintre cele mai importante artiste din curentul suprarealist, a venit la o întâlnire de cafenea purtând o brățară de blană, accesoriu pe care Picasso l-a admirat îndelung, remarcând că nu și-a imaginat vreodată câte obiecte ar putea fi acoperite cu blană. “Orice poate fi acoperit cu blană. Chiar și această cească, cu tot cu farfurie”, se pare că a răspuns ea.

La puțină vreme după aceea, când a fost invitată de liderul suprarealiștilor, André Breton, să participe la o primă expoziție suprarealistă dedicată obiectelor, Oppenheim a cumparat o ceașcă de ceai, o farfurie, și o lingură și le-a acoperit cu blană de gazelă din China. În acest fel, consideră critica, ea a reușit să transforme un obiect binevoitor și în mod tradițional asociat cu bună-cuviință feminină, într-un lucru senzual, într-un joc de cuvinte sexual.

Deși și-a asigurat celebritatea cu acest obiect ciudat, Meret a avut o carieră prolifică, a pictat, a compus poezie, a sculptat, explorând, în toate aceste feluri, tot teme general umane cum ar fi iubirea, prietenia sau senzualitatea. Cele mai multe dintre aceste lucrări se ascund, însă, în colecții private (inclusiv în cea a lui David Bowie), prin urmare sunt foarte rare expozițiile cu operele ei. Asta era să se transforme într-o problemă anul trecut, când Europa îi celebra, cu fast, centenarul, mai ales că nici MoMa, custodele actual al celebrei cești cu blană, nu a vrut să împrumute opera pentru expoziții, explicând că lucrarea este mult prea fragilă.

Meret Oppenheim, ”Portrait with tattoo” (1980), Private Collection

Meret Oppenheim, ”Portrait with tattoo” (1980), Private Collection

“Dacă artiștii descriu ceea ce este important pentru ei, este foarte probabil ca toate acestea să fie importante și pentru umanitate“, spunea Oppenheim. Sigur, Alberto Giacometti, Hans Arp, André Breton sau Man Ray îi erau prieteni și parteneri de conversație nelipsiți, dar de iubit l-a iubit pe pictorul german Max Ernst, de care, însă, s-a temut să se atașeze prea tare. A pus capăt relației după numai un an.

Studiase operele lui Jung, ea însăși explorase artistic teme ca transformarea sau metamorfoza și prețuia mai mult decât orice prietenia, care nu numai că a ajutat-o să avanseze, dar i-a devenit și muză pentru acte artistice.

Câteva fantasme japoneze

Visul nevestei de pescar / Hokusai

Visul nevestei de pescar / Hokusai

Puțini au reușit, însă, să egaleze fantasmele erotice ale pictorului japonez Katsushika Hokusai. Două caracatițe explorând o femeie abandonată în extaz? Sună promițător! Și mai poartă și titlul “Visul unei neveste de pescar”. Probabil că sună de înțeles pentru un pictor care a și-a testat harul încă din adolescență, pictând curtezane și actori kabuki. Oricum, femeia iubită de două caracatițe, lucrare care face parte dintr-o serie erotică cunoscută drept Shunga, s-a consacrat ca o capodoperă a artei erotice japoneze.

Hokusai s-a născut în 1760, nu a fost recunoscut de tatăl său, așa că, cel mai probabil a fost produsul unei iubiri întâmplătoare. Avea doar vreo șase ani când a început să picteze, probabil furând ceva din talentul tatălui său, care îi furniza oglinzi, uneori pictate, Shogunului. De-a lungul timpului, Hokusai a fost cunoscut cu vreo 30 nume, ceea ce nu este tocmai neobișnuit pentru Japonia acelor vremuri, deși el a cam exagerat cu numărul acestor variante. Oricum, Katsushika Hokusai este un nume pe care și l-a adjudecat pe la 1800, se pare cel mai potrivit dintre ele, de vreme ce a rezistat până în zilele noastre. Până la bătrânețe oricum și l-a schimbat de nenumărate ori, iar în ultima perioadă era cunoscut drept “Gakyō Rōjin Manji”, adică Bătrânul și Arta.

Hokusai / Fukujuso

Hokusai / Fukujuso

Hokusai a avut fantezii pe care le-a descris într-un mod pe care noi l-am putea considera, poate, excesiv de explicit. Dar în Japonia acelui timp, desnele Shunga erau foarte apreciate atât de bărbați, cât și de femei, oricare ar fi fost clasa lor socială. Erau atât de populare, încât apăruseră și nenumărate superstiții legate de aceste picturi. Se spunea, de pildă, că desenele de acest tip apără casa și că orice samurai care are la el un tablou erotic este ferit în fața morții. Desigur, desenele erotice aduceau noroc mai ales celor care-și petreceau majoritatea zilelor singuri și nici n-am vrea să ne imaginăm de ce. Dincolo de legende, se pare că aceste desene serveau și ca material ilustrativ pentru educarea tinerilor din familiile bogate.

Hokusai era, deci, un erou. De pictat, a pictat până la vârsta de 87 de ani. Se spune că pe patul de moarte a spus că Dumnezeu ar trebui să-i mai dea cinci ani, doar cinci, ca să devină în sfârșit un pictor adevărat. Nu știm dacă tot până la adânci bătrânețe a iubit. Oricum, cu femeile din viața reală n-a avut prea mare noroc. S-a îndrăgostit pe la 20 de ani. Era vorba de o femeie despre care nu se știu prea multe și care a murit în anul 1790. Probabil că a iubit-o, pentru că abia șapte ani mai târziu s-a căsătorit pentru a doua oară, dar și cea de-a doua soție a murit la scurtă vreme. Oricum, din cele două căsătorii, Hokusai avea deja cinci copii.

O poveste erotică transpusă pe pânză

Correggio - Jupiter si Io

Correggio – Jupiter si Io

O femeie goală este îmbrățișată de o ceață albăstruie – iată o redare fantastică și explicită a unui mit grecesc, sub semnătura lui Correggio. Se pare că Zeus însuși a fost Norul de Ceață original. În povestea veche, Jupiter, care abuza din plin de puterile lui pentru diverse aventuri terestre, ia această formă pentru a se sustrage suspiciunilor soției sale. Correggio transformă această poveste într-o fantezie erotică și își imaginează concret cum ar arăta un nud îmbrățișat de un nor de ceață. Se pare că ea se topește de bucurie sub mângâierea îndrăznețului nor.

 

13,252 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *