Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Jun 1, 2014 in Books | 0 comments

Ce se întâmplă atunci când se întâlnesc niște femei cu mentalitate de sclave și niște bărbați care n-au nici pic de simț moral?

Ce se întâmplă atunci când se întâlnesc niște femei cu mentalitate de sclave și niște bărbați care n-au nici pic de simț moral?

India... / foto www.shadowfire.nl

India… / foto www.shadowfire.nl

…Rajahii indieni au câte zece soții și nenumărate concubine? Câtă lipsă de bun simț! Eu, dacă bărbatul meu s-ar uita la alta… rostită de o femeie albă, una dintre englezoaicele care-și foiau rochiile din satin cu crinoline rotate pe la curtea regelui indian Wajid Ali Shah, evaluarea pare de o incredibilă naivitate.

Cel puțin în comparație cu pragmatismul bărbaților vestici, care nu lipsa de simț moral ar fi criticat-o la indigeni, ci lipsa de simț practic: noi, dacă ne luăm o amantă, am fi proști să facem caz? Când ne săturăm de ea, o părăsim! Și dacă, din nefericire, ar fi însărcinată, nu-i treaba noastră! Aici, imbecilii ăștia se cred obligați, după ce s-au culcat cu o femeie, să-i asigure un statut și să recunoască orice bastard ca și copil legitim.

Asemenea scânteilor ivite din ciocnirea între mentalități și culturi, și evenimentele istorice sau personajele din romanul “În orașul de aur și argint”, al autoarei franceze de origine turcă Kenize Mourad, sunt reale. Par suspendate undeva, în fantastic, pentru că sunt istorii colorate, foșnind în mătăsuri și bănuți de aur, cu intrigi ascunse în palate populate cu prinți și prințese. O suită de scene care poartă cu ele cam aceleași simboluri, de bună seamă neverosimile în epoca fast-food, ca și propria viața autoarei.

Scriitoarea Kenzie Mourad, fiica unei pronțese otomane, descendentă a Sultanului Murad al V-lea, și a unui rajah indian

Scriitoarea Kenzie Mourad, fiica unei pronțese otomane, descendentă a Sultanului Murad al V-lea, și a unui rajah indian

Destinul lui Kenize Mourad s-a împărțit între Parisul în care mama ei, descendentă a lui Murad al V-lea, se simțea cândva străină și palatele Indiei, lumea fascinantă a tatălui său. Scriitoarea, descendentă a dinastiei otomane, este fiica unei prințese care s-a îndrăgostit cândva de un rajah indian și care avea să-i devină acestuia soție. Privește viața cu înțelepciunea unei absolvente de psihologie și sociologie la Sorbona, și are, în plus, și apetența pentru real a jurnalistei care lucra cândva pentru Nouvel Observateur. Plus ceva curaj, care i-a fost, fără îndoială, necesar în perioada în care a fost corespondent de război din Bangladesh, Etiopia, Liban sau de la revoluția iraniană.

Editura Nemira

Editura Nemira

Toate poveștile din această carte, cea de-a patra pe care o semnează, s-au petrecut într-un regat din Nordul Indiilor, un ținut întins cam cât jumătate din Franța zilelor noastre și care pe atunci înflorea de bunăstare. Fiind, totuși, un roman, poveștile poartă, poate, un parfum romanțat, deși, ca și colonialiștilor vestici care cercetau indiile în zilele acelea, poate că și nouă ni se par excesiv de romantice esențele obișnuite ale estului îndepărtat.

Cum să înțelegi, de pildă, că mai toate curtezanele din Chowq aveau un protector bogat și primeau, seară de seară, aristocrații și artiștii în saloanele lor, unde beau și se desfătau cu mâncăruri fine, ascultau muzică sau recitau poeme? Unele curtezane erau ele însele poete sau muziciene și majoritatea aveau maniere și exprimare atât de alese, încât se întâmpla adesea ca tinerii de familie bună să fie trimiși la ele pentru a-și definitiva educația.

Mai mult, până la urmă, cine ar înțelege legăturile subtile dintr-un harem? Într-un mediu închis luptele se poartă fără milă, ceea ce primele două soții ale regelui din Awadh știau prea bine și chiar se aliaseră între ele, tolerându-și reciproc, cu multă îngăduință, cele câteva defecte, cum ar fi pântecele revărsate, urmare a unei vieți trândave și al excesului de dulciuri. Potrivit legilor haremului, ar fi trebuit să se urască, dar ele erau prietene, mai ales că erau oricum, amândouă asigurate, aveau deja fii, deci nimeni nu le-ar fi putut alunga vreodată de la palat.

Una dintre ele fusese o vreme favorita regelui, dar acesta se plictisise cu timpul de ea, așa cum se plictisise de toate frumusețile ce-i împodobeau palatele. Trăiau într-un oarecare huzur în “Grădina împăratului”, un ansamblu de palate construite sub forma unui pătrat într-un imens parc, amestecând exuberanța barocă a stucurilor galben pai și turcoaz și a balcoanelor ornamentate cu arcadele înalte, încadrate de pilaștri, ce evocau palatul de la Versailles. Oricum e mai mare decât Luvru și Tuileries la un loc.

Indian Miniature Art / Harem

Indian Miniature Art / Harem

Suveranul, cu degetele grele de inele și purtând în ochi o tristețe fără de margini, e îndrăgostit de muzică și de poezie, așa că are la palat o școală de balet, el însuși excelează în arta versificației și chiar exersa cu succes harul satirei. Mourad a scris o poveste pentru oricine visează să-și ia lumea în cap, să se urce în mașină și să calce pedala de accelerație sub imperativul absolut “Mănâncă, roagă-te, iubește”, pentru oricine a plâns la intriga din Amantul – povestea micuței care se îndrăgostește în Vietnamul francez din anii 1929, pentru oricine a cercetat intrigile caligrafilor turci din cartea lui Orhan Pamuk și, nu în ultimul rând, pentru oricine a auzit mult prea des de telenovela Suleiman, deși n-a apucat să vadă niciun episod din serie. Adică e o carte pentru mine :).

Eunuci și soții care complotează în timp ce li se iau copiii, armăsari pursânge cu cozile colorate și baldachine de mătase, jerbe de flori în râuri de stele și personaje efemere de toate culorile într-o lume fermecată creată de un suveran pentru care arta și visul înlocuiesc o realitate la care el nu mai are dreptul. Sigur, întreaga desfășurare fantezistă este un bun prilej pentru observații ceva mai ascuțite privind misionarismul creștin într-un spațiu pe care oricum și-l disputau musulmanii și hindușii, pentru scurte povești din mitologia estică sau pentru o privire la intrigile politice cu fundament mai degrabă economic decât cultural, care zguduiau pacea acelor timpuri.

A ne asuma administrarea acestui stat este o datorie morală – tunau lorzii englezi care se vânturau la Calcutta, invocând depresia regelui și stilul său de viață costisitor doar pentru a putea oferi coroanei regale britanice o nouă bijuterie, anume cel mai bogat stat al Indiilor de Nord. Paradisul de sparge într-o durere mută, iar regele alungat o lasă în urmă și pe Hazrat Mahal, “mândria femeilor”, cea mai dragă inimii lui.

Oare ce va face biata Hazal, orfană și poetă, rămasă încă o dată singură pe lume? Poate că va plânge, ca și alte concubine abandonate, dependente de lux și de un zâmbet al stăpânului, poate va scrie poveștile și versurile pentru care avea atâta har sau poate că va deveni sufletul Războiului de Independență…  Micuța curtezană poetă a dovedit, de-a lungul a 12 bătălii sângeroase, că avea mai mult simț strategic decât toți generalii săi, făcându-i chiar și pe dușmanii săi, englezii, să admită că ea a fost sufletul revoltei.

Actrița Kangana Raut, în rolul uneia dintre cele mai importante femei din istoria Indiei, Begum Hazrat Mahal

Actrița Kangana Raut, în rolul uneia dintre cele mai importante femei din istoria Indiei, Begum Hazrat Mahal

Hazrat Mahal a fost uitată, însă, deși o altă eroină a acelor vremuri, marea Rani Jhansi, la rândul ei luptătoare pentru libertate, trăiește încă în memoria colectivă, elogiată în cântecele populare și balade drept “războinicul-femeie, călăreață și înarmată cu sabie”. Mahal, spun istoricii, a fost mult mai curajoasă și mai îndărjită în opoziția în fața britanicilor, dar rolul ei esențial în lupta de rezistență din 1857 a fost trecut sub tăcere. În momentul în care tensiunea a ajuns la apogeu, iar comunitățile hinduse și musulmane au izbucnit în revolte, Mahal a luat inițiativa și i-a chemat pe conaționalii ei la arme. Și toată lumea, de la suita rămasă la curtea din Lucknow, până la baronii din așezările de câmpie și la țăranii din satele din jur, toți s-au adunat la strigătul reginei lor.

Awadh-ul s-a ridicat cu strigăte de ură împotriva dominației britanice. “Puțini își amintesc astăzi de regina războinică, cu excepția oamenilor din Lucknow, unde familiile vechi sunt încă mândre că au avut rude care au participat la această saga extraordinară”, explică autoarea Kenize Mourad în interviuri. “În 1957, pentru a marca centenarul insurecției, prim-ministrul Nehru a venit cu mare alai și pompă și a rebotezat parcul Regina Victoria, care a devenit, în amintirea eroinei de altădată, Begum Hazrat Mahal Park. În locul faimosului bust al fostei imparătese a Indiei, Nehru inaugurat un memorial în onoarea eroinei Begum”.

Cititorii pot fi siguri că datele și evenimentele istorice importante prezentate în această carte sunt bazate pe detalii scrupulos înregistrate și că toate personajele principale au existat în viața reală.

Mourad este o extraordinară povestitoare, cu un puternic simț al istoriei, care reușește să insufle viață în personajele ei și să construiască explicații verosimile pentru modul în care acestea ar fi putut lua decizii. Pentru a creiona “femeia din spatele războinicului”, scriitoarea a pus în centrul acestui roman istoric o poveste de dragoste. Pentru această poveste, însă, nu există de fapt nici o înregistrare reală: Pasiunea reciprocă între singuratica Mahal și curajosul ei comandant, Rajahul Jai Lal Singh.

Mahal nu l-a revăzut niciodată pe iubitul ei soț, regele. A rămas însă demnă chiar și după ce a fost înfrântă și a refuzat să facă orice compromis. A respins cu dispreț oferta de a trăi confortabil în regatul ei natal în schimbul tăcerii și s-a refugiat în Nepal, unde a murit în sărăcie.

Cât despre “Orașul de aur și de argint”… cel mai sofisticat centru al culturii hinduse și musulmane, orașul cu o mie de palate, grădini, temple și moschei, una mai bogată și mai frumoasă decât cealaltă… acesta a fost distrus și jefuit de britanici.

2,883 total views, 1 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *