Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Apr 14, 2014 in Story | 0 comments

INTERVIU. Aproape tot ce se poate spune despre cartea anului și despre autorul ei, Teleșpan!

INTERVIU. Aproape tot ce se poate spune despre cartea anului și despre autorul ei, Teleșpan!

TelespaneditedSigur ați citit Cimitirul lui Teleșpan, veți înțelege, deci, de ce găseam amuzant să-l întreb pe autor, doar așa, ca un insolit rezumat al acestui experiment: “Cum **la mea se face că acest kkt de poveste seamănă uneori cu reportajul scris de *uistul de Bruce Benderson?”. Adevărat sau nu, nici nu mai contează, în acest caz doar forma are importanță. Am evitat să o scriu, deși admit că niciun cuvânt nu-mi este, la o adică, complet străin.

De fapt, cam asta spune Teleșpan, că lumea vorbește colorat și că n-ar fi așa o mare vitejie să o și scrii uneori, dacă ai talentul de a evita trivialul. Până la urmă ești doar un fel de oglindă a realității, iar ceilalți înțeleg lucrurile ca atare. Oricum, după ce am citit pe nerăsuflate o carte scrisă cu multă ușurință, arogant pe alocuri, în tot cazul, cu o cursivitate impecabilă și o oralitate remarcabilă, discuția cu autorul ei, Adrian Teleșpan, merge atipic: “Mie chiar nu trebuie să-mi spuneți dumneavoastră“, încearcă un schimb de discurs, căruia prefer să-i răspund cu un reporș: “Nici dumneavoastră mie. Dar dumneavoastră ați început!”.

Găsesc că politețea british ar fi o pierdere în acest caz, chiar dacă interlocutorul meu locuiește de un an la Londra, unde este casnic. Desigur, gândind scenarii ceva mai dinamice. “Bun”, zice el, “eu sunt Teleșpan :)”. “Vă înțeleg, eu sunt Barca”. Convenim ca Barca să rămână cuvântul cheie pentru mesajele pe care le vom schimba de atunci începând. “Nicio grijă, va fi ca la Trafalgar!”, îl asigur, gândind că vor fi multe de spus despre un roman-vedetă, lăudat deopotrivă de experimentali și de conservatori, suficient de entuziast încât să atragă atenția, suficient de mult încât să urce pe primul loc în topurile de popularitate. “Visam că luam Oscarul sau Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu”, spune Teleșpan în cartea Cimitirul, cu adevărat primul roman gay românesc pe care-l laudă heterosexualii.

Heterosexualii din România – poate e important de precizat, fiind vorba despre un mediu considerat, cel puțin în statistici, destul de conservator și intolerant. “De cele mai multe ori visam că luam Oscar. Pentru Glob optam din când în când pentru că aveam un discurs de mulţumire care mie mi se părea foarte bun și care suna cam așa: Am visat întotdeauna să câștig un Oscar, dar cred că și un Glob de Aur este OK. Sunt român, dar, locuind la Londra, organizatorii au considerat de cuviinţă să mă pună la masă cu Jason Statham, Jude Law, Judi Dench și Daniel Radclife”.

Cimitirul-Adrian-TelespanRep. Dintr-o lungă serie de visuri, căreia pare să nu-i fi pus stavilă apelul la rațional pe care îl stabilești încă de la început, “Stop dreaming”, mă opresc la cel cu Oscarul, care ne-ar putea introduce, mai lin, într-o problematică de sezon. Sunt și topurile de popularitate combustibil pentru astfel de reverii sau doar alegerile criticii? Nu de alta, dar cartea ta este vedetă pe rețelele de socializare, a fost votată drept cea mai bună carte a anului pe Bookaholic și aspiră la același titlu pe Hyperliteratura, depășind în popularitate romanul lui Matei Vișniec, printre altele.

Cum va suna discursul tău de mulțumire la finalul acestei curse? “Dle Vișniec, sunt sensibil la fragilitatea pescărușilor împăiați, dar când vine vorba de Negustorul de început de roman pur și simplu sunt mai bun“…. Sau? Urmărind fantezia cu Oscarul, ce-ar fi să scriem acum discursul de mulțumire către Uniunea Scriitorilor, către public sau către ce alte foruri românești în fața cărora poate ai visat să poți ține discursuri?

Teleșpan: Nu cred că este cazul să îmi imaginez un discurs către Uniunea Scriitorilor, pentru că, mai mult ca sigur, nu o să-mi dea niciun premiu. Cred că orice premiul aș lua, ar trebui să le mulțumesc cititorilor, celor care îmi trimit mesaje de încurajare și prietenilor care m-au ajutat să public și să promovez cartea. Asta unu la mână. Doi la mână, nu prea visez să țin discursuri în fața unui for din România.

Aș prefera, în loc de asta, să mă întânesc cu cititorii cărora le-a plăcut cartea. Sunt de părere că viața e scurtă, iar oamenii trebuie să se simtă bine. Referitor la ideea ta cu domnul Vișniec, deși sunt un tip arogant, mă abțin de la a face comparații în public. E o chestiune de bun simț. Mai mult, nu aș face comparații publice legate de cărți pe care nu le-am citit. Am înțeles, însă, că negustorul este un roman extraordinar. În plus, cred că fiecare scriitor are publicul lui și, atâta vreme cât publicul nu este identic, orice comparație este inutilă.

Rep: Sigur că era doar o glumă… De ce povestea ta mi-a adus aminte, pe alocuri, de Bruce Benderson? Poate doar din cauza temei, îndrăgostitul de conjunctură Robert parcă aduce cu Romulus, sunt ceva scene de dragoste pretinsă, o relație care conține și o serioasă doză de ipocrizie…

Robert își târăște povestitorul la înmormântare, apoi în restaurante în care își comandă mâncăruri fine pentru a demonstra un status. Dacă n-am nimerit-o cu Benderson, să zicem că este un prilej să vorbim despre diverși autori și despre felul în care te-ar fi putut influența…

Teleșpan: Nu m-a influențat niciun autor. Cel puțin nu conștient. Nu am citit Românul, dar am auzit despre. Adică nu am auzit, am citit ceva pe net, iar la un moment dat cineva mi-a zis că mai există o carte cu același subiect ca în Românul. Nu cred că cele două cărți, Românul și Cimitirul, au ceva în comun în afară de orientarea sexuală a unor personaje. Până acum nu am avut cui să cer o părere despre cartea asta.  Poți să mă lămurești tu. Citesc autori diverși, povești diverse. Nu am un gen anume nici la bărbați, nici la cărți, nici la filme, nici la muzică. Am gusturi haotice în sensul că îmi place ceea ce îmi place.

Telespan1Rep: Nu pot să nu mă opresc la un titlu pe care-l găsesc rezonabil: “Cimitirul, primul roman gay pe care-l promovează heterosexualii”… Dincolo de cei “în trend” sau cu alte tipuri de aspirații, am văzut conservatori maturi care nu s-au împiedicat nici de problematică, nici de limbaj, pentru a-ți recomanda, cu un entuziasm remarcabil, romanul. Până la urmă, există o prăpastie reală între orientările sexuale sau aparenta divergență este doar consecința unor producții publice discutabile?

Teleșpan: Când m-am apucat să scriu cartea asta m-am gândit că va fi un produs de nișă. Pe care îl vor citi majoritar homosexualii. În timp ce o scriam și după ce am terminat-o mi-am dat seama că nu e chiar așa. Evident, având în vedere percepția românilor asupra homosexualității, am avut și atunci ceva îndoieli. Apoi au citit cartea mulți dintre prietenii mei heterosexuali, bărbați și femei, și le-a plăcut foarte mult.

Așa am mai căpătat ceva curaj în sensul ăsta. De asta am și ales să o marketez așa: Primul roman gay românesc pe placul heterosexualilor. Am ajuns la concluzia că e cea mai bună formulă împreună cu fosta mea șefă de la Tabu, Cristina Bazavan. După lansare mi-au scris destul de mulți oameni, trecuți de cincizeci, cincizecișicinci de ani, care mi-au zis că le-a plăcut foarte mult cartea și că s-au regăsit în diverse fragmente.

Niciunul nu a adus vorba de orientarea sexuală a personajului principal. Singurii care au făcut asta sunt cei care mi-au scris că erau homofobi, dar că au citit cartea și le-a mai trecut. Aparent, numărul românilor care n-au nicio problemă cu homosexualitatea este mult mai mare decât credeam.

Rep: Că veni vorba, ce te-a apucat cu toate muile și ce mai e pe acolo? Citez o referire la femeia moartă de la început: “Pula mea, e cu pizda-n groapă!! N-ar mai impresiona-o nici să te vadă cum mi-o sugi!”… e drept că eu însămi mă amuz să încalc un tabu când formulez în scris această întrebare, totuși aveam impresia că, după o anume efervescență în acest sens în anii trecuți, tipul asta de stilistică s-a dus…

Teleșpan: Am spus-o și o s-o repet. Nu am folosit acest limbaj ca să șochez și nici nu mi se pare că încalc vreun tabu folosindu-l. Încalc doar bunul simț. Nu m-ar deranja să trăim într-o lume în care cuvinte de genul muie, pulă sau căcat nu ar fi uzuale. Dar sunt. Și eu le folosesc. Zilnic. Aproape toți oamenii le folosesc. Există și persoane care se declară violate psihic de vulgaritatea cărții. Au toată aprecierea mea cei care reușesc să nu folosească cuvinte vulgare. Pe unii dintre ei îi și respect. Le înțeleg șocul pagină după pagină, dar nu văd ce îi obligă să citească această carte când știu de la bun că ea conține cuvinte vulgar-uzuale.

Răspunsul la această întrebare e un clișeu: Fă ce-ți place fără a-i leza pe alții. Eu asta am vrut să fac cu Cimitirul și chiar acum îmi cer scuze față de victimele cărora le-am zgâriat retina. Aș vrea să mă creadă pe cuvânt că a fost involuntar. Speranța mea de viitor este că vor cumpăra cartea doar persoanele cărora le place. Eu m-am simțit foarte bine cât am scris și cred că fiecare om ar trebui să încerce să facă ceva ce-i place măcar o dată în viață.

Rep: Ai vrut să șochezi? Sau pur și simplu asta e lumea normală, pe care tu doar ai descris-o, cu sinceritate și absolut fără exagerare?

Teleșpan: E lumea mea. Dacă ea pare șocantă pentru unii, aia e! Nu m-am gândit niciodată să nu spun că o sug pe unde apuc, ca să nu șochez vreo mamaie din Drumul Taberei. Ăsta sunt eu. Pe mine nu mă șochează ceea ce fac decât atunci când beau. Am și bune am și rele. Atipic, nu? :)))

Telespan3Rep. Cartea conține o fumoasă dedicație adresată bunicului tău. Mai exact, “Bunicului meu Ion I. Familia o să aprecieze maxim că i-am dedicat o carte cu multă muie, pulă și căcat”. Ce crezi, mai exact, că ți-ar fi răspuns bunicul, dacă ar fi putut să o facă?

Teleșpan: Mi-ar fi zis: Bravo, tată! Era genul de om care susținea orice proiect! Sigur s-ar fi bucurat că această carte a prinde la public și nici n-ar fi fost impresionat negative de orientarea mea sexuală.

Rep: Am înțeles din cartea ta că puține sunt cele care nu pot fi tratate cu umor și sarcasm. Moarta e împrăștită prin capelă, iubirea cam ciudată, oamenii aproape personaje suprarealiste. Ori ne povestești ce fel de scut în fața emoțiilor este sarcasmul, ori încercăm explicația acelor lucruri care pentru tine au fost vreodată serioase…

Teleșpan: Eu am un backgound de rahat. În sensul că n-am avut o copilărie prea minunată, am ajuns să practic o meserie care nu mi se potrivea și am făcut asta vreo doisprezece ani. Sarcasmul în viața mea a fost singura modalitate de a face față unor lucruri pe care eu le consideram nasoale. Sunt obișnuit cu el Sunt foarte multe lucruri serioase din punctul meu de vedere: De la sentimentele celor din jur, de care nu îmi pasă aparent, până la pacea în lume, până la eliminarea foametei. Nu văd de ce m-aș apuca acum să vorbesc despre niște probleme cărora nu le pot găsi o rezolvare. Am fost producător executiv timp de vreo 12 ani, iar asta mi-a dezvoltat pragmatismul și simțul organizațional. În viața de zi cu zi nu văd rostul vorbelor care nu s epot concretiza prin fapte.  În literatură e permis. :)))

Rep: Dacă facem abstracție de materialul sexual livrat cu generozitate, descoperim în autor un tip sensibil, care plânge de durerea copiilor și a bătrânilor, care iubește animalele…

Teleșpan: Sunt sensibil ca orice om. Unele chestiuni mă deranjează, altele nu… Am zile bune, zile proaste. Zile în care reacționez rațional, altele în care reacționez impulsiv. Nu sunt rece decât pe la extremități. Am o problemă cu circulația periferică în ultimele săptămâni.

Rep: O citioare – pe care cartea ta a amuzat-o destul de tare – mi-a spus că, deși știa foarte bine la ce să se aștepte, tot ai prins-o cu garda jos, culmea, nu la pasajele hardcore, la alte descrieri, motiv pentru care s-a dus direct la toaletă și a vomitat. Te surprinde, te amuză treaba asta?

Teleșpan: Pot să înțeleg orice fel de scârbă. Orice fel de greață. Nu mă amuză că a vomitat o cititoare, dar mă bucură că a citit restul cărții în ciuda acestui aspect. Și eu am scârbele mele. Cea mai nasoală, pentru mine, e părul în mâncare.

Rep: Ca și în Twin Peaks-ul lui Lynch, în cartea ta dai nas în nas cu prinți exotici (unul arab, altul african), “deghizați în cerșetori”. Două astfel de motive într-un singur roman… E visul tău? Să întâlnești un astfel de personaj? Are vreo legătură cu realitatea?

Teleșpan: Eu, personal, nu i-am considerat motive, i-am considerat personaje. Deci nu. Londra, oricum, e plină de prinți și cerșetori de toate națiile. Cumva mi s-a părut firesc să fie acolo. Iar visul meu e să mă întâlnesc pe mine. Adică să aflu în această viață ce vreau de la mine! Am întâlnit tot soiul de oameni. Și bogați și săraci, de toate rasele. Cu unii m-am înțeles. Cu alții nu. Nu visez la prinț bogat pe cal alb, dar nici nu m-ar deranja aparișia unuia dacă arată bine.

Rep: Pasaje din Cimitirul (vezi, de exemplu, cel în care explici scurt, că în cultura română rahatul înseamnă noroc), par adresate altui public decât cel român. Ai scris cartea având în gând și publicul din afara granițelor României?

Teleșpan: Absolut. Mie mi se pare o poveste universală. E posibil să am dreptate. La fel de posibil e să mă înșel în această privință.

Rep: În amestecul de ficțiune și jurnal care este Cimitirul, cât e ficțiune, cât e realitate? Poți da exemplu de o scenă reală din roman? Cât din Green e Teleșpan?

Teleșpan. Emoțional e reală. La nivel de poveste, nici eu nu mai știu. Sunt multe chestii reale, biografice. Sunt pasaje fictive 100% și pasaje care pleacă din realitate și se termină în ficțiune. În rest, eu sunt puțin mai arogant decât în carte. Deci personajul e puțin mai simpatic. Cu 10% să zicem. E o carte despre mine…

Rep: Vrem să știm mai multe despre cățel! Este o ea, înțeleg, și o cheamă Geta…

Da. Este șorecar. O cheamă Geta. Are șapte ani și e Pești. E cel mai tare câine. Nu face nimic greșit.

Rep: Înțeleg că ai scris cartea extrem de rapid și spontan, crezi că ar fi arătat altfel dacă “munceai” la ea?

Teleșpan. Da. Ar fi arătat mai îngrijită, dar cu mai puțină emoție.

Rep: Ai explicat deja, dar nu se înțelege prea bine… Cum mai exact ai ajuns la Londra, unde locuiești, ce mai exact faci acolo, ce foarte exact ai de gând să faci în următoarea vreme? O să mai scrii? Deja scrii?

Teleșpan: Când o să mai scriu, n-o să știe nimeni. Am venit la Londra pentru că aici mi s-a oferit un acoperiș deasupra capului. Am avut noroc. Sunt casnic. Calc, gătesc, plimb câinele. Mă descurc, iar în următoarea perioadă o să-mi caut un job.

3,664 total views, 2 views today

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *