Pages Menu
Categories Menu

Posted by on Aug 29, 2018 in Books | 0 comments

Amos Oz, sau riscul de a face profeții când te-ai născut la Ierusalim

Amos Oz, sau riscul de a face profeții când te-ai născut la Ierusalim

Amos Oz

Potrivit statisticilor UNESCO, israelienii citesc mai mult decât oricare altă națiune a lumii, cu excepția islandezilor. E drept că nu citesc ca să se delecteze cu romanele, să se relaxeze sau să-și lărgească orizontul cu ele, ci o fac cu scopul precis de a se înfuria, spunea scriitorul israelian Amos Oz în urmă cu câțiva ani, într-o întâlnire cu cititorii de la București. Israelienii citesc pentru a putea apoi să se lanseze în dezbateri, să compare personajele și să analizeze ideile, să dea cu cărțile de pământ. Asta da afacere pentru edituri, mai ales că un israelian ar putea fi în stare să-și cumpere câte zece exemplare din fiecare carte semnată de Amos Oz numai ca să le poate face bucăți când se enervează, râde autorul.

La capătul celălalt, deci, trebuie multă concentrare. Oricum, ca să poți scrie un roman, trebuie să fii în stare să-ți asumi tu, cu aceeași convingere, impetuozitate și empatie, cam o jumătate de duzină de sentimente și păreri diferite, care se înfruntă și se contrazic, spunea Amos Oz, parafrazându-l pe D.H. Lawrence. Poate că tocmai această rețetă l-a transfrmat în cel mai important scriitor israelian, o vocea bunului simț (nu tocmai populară, însă, în lumea arabă), care se înalță peste confuzia, peste minciuna și isteria vorbăriei mondiale din jurul conflictelor actuale. Cândva un puști din Intifada evreiască, care dădea cu pietre în patrulele englezești și învâța să strige “British, go home!”,Oz a învățat, treptat, de la vecini și din propria viață, că lucrurile sunt, de fapt, relative, a învățat să piardă fanatismul și șovinismul, în favoarea unei viziuni moderate. Mai târziu a găsit și o manieră proprie de a vorbi despre pace, condamnând fanatismul, dar fără a pica în păcatul organizațiilor internaționale – spune el – care se concentrează pe câteva concepte din sfera prieteniei și a iubirii, ignorând aproape total soluțiile pragmatice.

”Dacă nimeni n-ar fi crezut în război, Hitler ar fi ajuns stăpânul Universului

Amos Oz s-a înscris, în ‘78, în mișcarea “Pace Acum” (organizația pacifistă israeliană “Shalom Achshav”, înființată în 1978), dar s-a declarat sceptic și față de abordarea acesteia, în măsura în care colegii păreau dispuși oricând “să-i tragă un glonț în scăfârlie” doar pentru că avea păreri diferite cu privire la modul în care se poate rezolva conflictul israeliano-palestinian. Militase, oricum, pentru pacea în regiune mult înainte de fondarea mișcării. În 1967, după Războiul de Șase Zile (la care, de altfel, chiar a participat), a fost unul dintre printre puținii israelieni care au susținut ideea de a negocia viitorul teritoriilor Cisiordania și Gaza nu cu Iordania sau Egiptul, ci cu conducerea palestiniană și cu un OEP care nici nu dorea să pronunțe măcar cuvântul “Israel”. Cerea o organizare bistatală, ceea ce, la momentul respectiv, nu era considerat numai o trădare, ci și o tâmpenie crasă.

A fost înrolat ofițer de rang mic într-o unitate din armata israeliană și a fostpe front de două ori, prima data ca rezervist, într-o unitate de tancuri pe frontul egiptean, în Sinai, în 1967, și a doua oară pe frontul sirian, în 1973. “Simt o prăpastie între mine și pacifistul european obișnuit, care susține că răul suprem din lume este războiul. În vocabularul meu războiul este îngrozitor, dar cel mai mare rău nu este el, ci agresiunea. Dacă în 1939 întreaga lume, în afară de Germania, ar fi susținut că războiul este cel mai mare rău de pe lume, Hitler ajungea până acum stăpânul Universului.  Așadar, când identifici o agresiune, trebuie să lupți cu ea, indiferent de unde vine”, spunea scriitorul, care a inventat formula “faceți pace, nu dragoste”, pentru a ironiza, printre altele, talmeș-balmeșul din mesajele edulcorate și sentimentale ale unei lumi tentate mai degrabă să vehiculeze termeni precum pace, iubire, frăție, milă sau iertare decât să găsească metode reale de rezolvare a unor probleme.

Nu iubirea este virtutea prin care se rezolvă problemele internaționale, spune Oz. În asemenea cazuri e nevoie de alte virtuți, cum ar fi simțul dreptății, bunul simț și o capacitate oarecare de a te pune în locul celuilalt. O lecție bună atunci când vii dintr-o regiune care a demonstrat, de-a lungul a zeci de ani, incapacitatea de a înțelege profund situația vecinilor. Cărțile lui Amos Oz sunt interzise în cele mai multe state arabe, distribuirea şi vânzarea lor este ilegală. În ciuda stării de război care există între Israel şi aceste state arabe, spunea scriitorul, unele dintre cărţile sale au fost traduse şi distribuite în lumea arabă.

“Am devenit scriitor din cauza sărăciei, a însingurării și a înghețatei”

În cartea pentru copii intitulată Soumchi, o poveste foarte intimă, scrisă la persoana întâi (care urmează să apară și în românește, la Editura Humanitas), Oz dezvăluie câte ceva din copilăria lui. “Dragii mei, am deveni scriitor din cauza sărăciei, a însingurării și a înghețatei”, avea să spună Oz într-o conferință susținută în Germania. Era singur la părinți, într-o familie la limita de jos a clasei mijlocii. De fapt, o familie destul de nevoiașă din Ierusalim. Tatăl său era bibliotecar (dar un excelent lingvist școlit la Vilnius, care citea în 16-17 limbi!), iar mama dădea lecții ocazionale de istorie și literatură (și ea vorbitoare de 6-7 limbi străine, educată în Rusia). Părinții își întâlneau prietenii prin cafenele și, ca să-l convingă pe băiețel să fie cuminte, îi promiteau, la final, o înghețată – un răsfăț atât de rar pe vremea aceea la Ierusalim, încât se bucurau de ea doar adevărații norocoși. Având în minte extravaganta răsplată, micul Amos ședea cuminte și-și amăgea timpul  – care i se părea oricum o veșnicie – imaginându-și care ar putea fi gândurile celor care intrau în cârciumă, care sunt adevăratele relații între ei și care este istoria fiecăruia. Ca să-și țină de urât, trebuia mereu să inventeze câte o poveste.

A devenit scriitor pentru că s-a născut într-o familie de refugiați cu inimile zdrobite.Printre rude, îndrăgostite toate de o Europă din care fuseseră siliți să plece prin anii ‘20-‘30, un rol aparte l-a avutunchiul tatălui său, profesorul Yosef Klausner, un cunoscut istoric si scriitor, care a predat la Universitatea Ebraică și a candidat, în 1948, din partea Mișcării Herut la postul de președinte al Israelului împotriva lui Chaim Weizmann. El a fost părintele tutelar al familiei, despre care Amos Oz avea să vorbească în cartea “Poveste despre dragoste şi întuneric”. Venit în Palestina la începutul secolului trecut, Yosef Klausner s-a bucurat de recunoaștere socială şi intelectuală, o stradă din Ierusalim îi poartă numele, în timp ce scrierile lui sunt de referinţă în bibliografia iudaismului. “Tata îmi spunea în glumă că în Cehia trăiesc trei națiuni, cehii, slovacii și Cehoslovacii, care suntem noi, evreii. Și că în Anglia sunt englezii, galezii, scoțienii și britanicii, care suntem tot noi, evreii“, spune Amos Oz.

Dragostea lor pentru Europa nu fusese, de bună seamă, împărtășită. Cei norocoși au fost izginiți, cei mai puțin norocoși – n-au ieșit vii de acolo. Copilăria într-un Ierusalim pestriț, cu cartiere arăbești, evreiești, nemțești și armenești – plus o colonie americană și una grecească – , nenumărate etnii având în comun doar ardoarea mesianică secretă, credința că ei reprezintă adevărata moștenire a Ierusalimului, avea să-l învețe câteva concepte testate mult mai târziu în Europa, printre care toleranța și diversitatea. Spune mai puține despre momentul în care a fost nevoit să lupte pentru a accepta o durere adâncă. Când Amos Oz a împlinit 12 ani, mama lui, de mai mulți ani depresivă, s-a sinucis. Trauma avea să producă efecte.

Mai târziu, la vârsta de 15 ani, Amos Klausner și-a părăsit și casa, în urma unor certuri cu tatăl său, și, pentru a-și șterge poate întreaga identitate de până atunci, și-a schimbat numele în Oz. Despre această drama avea să vorbească abia după ce ea își produsese efectele. “Am putut scrie o carte ca “Poveste despre dragoste și întuneric” abia după ce s-a sins furia. Eram furios pe mama, care s-a sinucis, ca și cum ar fi fugit cu un amant, fără să-mi lase un bilețel măcar. Eram furios pe tata, care a pierdut-o. Mă gândeam că trebuie să fie un om teribil de rău de vreme ce a putut să piardă o asemenea femeie minunată. Eram furios pe mine, gândind că sunt rău și că merit asta.

Cu timpul, mania s-a stins și a lăsat loc curiozității, compasiunii și iertării. De fapt, acestea sunt cele trei coordinate ale acestei cărți”, a spus Amos Oz la București. După cumpluta experiență și după fuga de acasă, atrăit vreme de 30 de ani, într-un kibutz, perioadă în care a descoperit şi a început să iubească munca fizică. Chiar descrie, cu dragoste, în una dintre cărțile sale, interesul pentru eficiență al comunității respective, care cu greu i-a permis o zi liberă pe săptămână pe motiv că ar fi artist. Până la urmă, spuneau ei, ce ne-am face dacă s-ar trezi toți că sunt artiști și n-ar mai munci nimeni? În cele din urmă i-au acordat răgazul de a scrie, cu promisiunea fermă, însă, că va munci de două ori mai mult în toate celelalte zile. În present, Amos Oz este profesor la catedra de literatură de la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva, Amos Oz este căsătorit de vreo 42 de ani cu aceeași femeie, ceea ce, pe lângă lecția locului de naștere, a fost o nouă școală în arta compromisului.

Cavaler în Legiunea de Onoare, dar încă ocolit de Nobel

Amos Oz anticipează o lume mai bună, deși admite că e riscant să faci pe profetul când vii de la Ierusalim. Cu o atât de profundă experiență a diversității, ar putea avea afinități reale cu alte culturi aflate “pe macaz”, așa cum spunea, de altfel, înaintea sosirii la București. “Îmi plac Balcanii, dar nu cunosc foarte bine situaţia politică şi economică a României. Din punct de vedere cultural este foarte clar că România e parte a Europei şi, în acelaşi timp, parte a Balcanilor. Nu este o contradicţie, ci mai degrabă o completare”. Chiar dacă unii nu i-au citit cărțile, numele lui Amos Oz le este tuturor cunoscut mai ales din discuțiile premergătoare fiecărei ediții a galei Premiului Nobel pentru Literatură.

Dincolo de celebrele și inutilele liste ale caselor de pariuri, scriitorul israelian a fost întotdeauna favorit al criticii pentru premiul Academiei Suedeze și cam toată lumea se întreabă, probabil, cum se face că nu i-a fost decernată prestigioasa distincție până acum. Întrebat el însuși dacă a găsit o explicaţie în ceea ce priveşte necâştigarea Nobelului – deşi s-a aflat printre favoriţi ani la rând – scriitorul n-a evitat un răspuns, ci a recunoscut că nici măcar el nu cunoaşte răspunsul. A primit de-a lungul carierei sale literare zeci de premii şi, în 1997, a fost distins de preşedintele Jacques Chirac cu Legiunea de Onoare,

Câteva puncte de referință

35 de cărți în 47 de ani de scris.Din 1965 pînă în prezent Amos Oz a publicat 35 de cărţi, dintre care 13 romane, patru volume de povestiri şi nuvele, cărţi pentru copii şi nouă volume care cuprind eseuri şi articole. Cărţile sale au fost traduse în 42 de limbi, în 43 de ţări.

Ecranizări:După cărțile sale au fost realizate trei ecranizări: Michael Sheli (după “Soțul meu, Michael”) în 1976, Kufsa Sh’hora (după “Cutia Neagră”) în 1994 și The Little Traitor (după “Pantera din subterane”) în 2007.

În limba română:În limba română i-au apărut traducerile a șapte romane: Soțul meu, Michael (Polirom, 2005), Cutia neagră (Univers, 2002 și Humanitas 2012), Să cunoști o femeie (Polirom, 2004), Fima (Polirom, 2008), Să nu pronunți: noapte (Univers, 1997), Pantera din subterane (Univers, 2003) și Poveste despre dragoste și întuneric (Humanitas, 2008) – volum premiat cu Premiul France Culture 2004, Premiul Goethe 2005, Rime despre viață și moarte (Humanitas, 2009).

Seria de autor „Amos Oz“. A fost inaugurată de Denisa Comănescu, directorul editorial al Editurii Humanitas Fiction, în mai 2011, cu publicarea romanului Rime despre viaţă şi moarte (apărut iniţial în 2009, în colecţia „Raftul Denisei“, în  traducerea Ioanei Petridean), urmată de volumele Scene de viaţă campestră (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Ioana Petridean), Poveste despre dragoste şi întuneric (Humanitas Fiction, 2008, 2009, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Cum să lecuieşti un fanatic (Humanitas, 2007; Humanitas Fiction, 2011; traducere de Dana-Ligia Ilin), Odihnă desăvîrşită (Humanitas Fiction, 2011; traducere de Marlena Braester) şi Cutia neagră (Humanitas Fiction, 2012; traducere de Marlena Braester). De acelaşi autor au mai apărut: Să nu pronunţi: noapte (Humanitas Fiction, 2010; traducere de Marlena Braester) şi Deodată în adâncul pădurii (Humanitas, 2010; traducere de Dana-Ligia Ilin). În seria de autor „Amos Oz“ vor mai fi publicate romanele Dealul Sfatului Nelegiuit, Pantera din subterană (ambele traduse din ebraică de Any Shilon), Soţul meu, Michael, precum şi cartea pentru copii, Soumchi (ultimele două traduse din ebraică de Ioana Petridean).

eBook. Poveste despre dragoste şi întuneric, Scene de viaţă campestră şi Cum să lecuieşti un fanatic sunt în curs de apariţie, tot la Humanitas Fiction, în ediţie eBook.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *